Discursul Papei la vizita la hub-ul regional din Via Enrico Mattei

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu migranții oaspeți și
cu personalul care desfășoară serviciu de asistență
la hub-ul regional din via Enrico Mattei
Bologna, 1 octombrie 2017

Iubiți frați și surori,

Vă salut pe toți cordial și vreau să vă asigur apropierea mea. Am voit că tocmai aici să fie prima mea întâlnire cu Bologna. Acesta este „portul” de sosire al celor care vin de mai departe și cu jertfe care uneori nu reușiți nici măcar să le povestiți.

Mulți nu vă cunosc și le este frică. Asta îi face să simtă dreptul de a judeca și de a putea face asta cu duritate și răceală crezând chiar că văd bine. Dar nu este așa. Se vede bine numai cu apropierea care dă milostivire. Fără aceasta, celălalt rămâne un străin, ba chiar un dușman, și nu poate deveni aproapele meu. De departe putem spune și gândi orice lucru, așa cum se întâmplă cu ușurință când se scriu fraze teribile și insulte via internet. Dacă îl privim pe aproapele fără milostivire, nu ne dăm seama de suferința sa, de problemele sale. Și dacă-l privim pe aproapele fără milostivire, riscăm ca și Dumnezeu să ne privească fără milostivire. Astăzi văd numai atâta voință de prietenie și de ajutor. Aș vrea să le mulțumesc instituțiilor și tuturor voluntarilor pentru atenția și angajarea în îngrijirea celor care sunteți găzduiți aici. În voi văd, ca în orice străin care bate la ușa noastră, pe Isus Cristos, care se identifică cu străinul, din orice epocă și condiție, primit sau refuzat (cf. Mt 25,35.43).

Fenomenul cere viziune și mare determinare în gestionare, inteligență și structuri, mecanisme clare care să nu permită deformări sau exploatări, și mai inacceptabile pentru că sunt făcute asupra săracilor. Cred cu adevărat necesar ca un număr mai mare de țări să adopte programe de sprijin privat și comunitar primirii și să deschidă coridoare umanitare pentru refugiații aflați în situații mai dificile, pentru a evita așteptări insuportabile și timpi pierduți care pot să înșele. Integrarea începe cu cunoașterea. Contactul cu celălalt duce la descoperirea „secretului” pe care fiecare îl poartă cu sine, precum și darul pe care-l reprezintă, duce la deschiderea spre el pentru a-i primi aspectele valabile, învățând astfel să fie iubit și învingând frica, ajutându-l să se insereze în noua comunitate care-l primește. Fiecare dintre voi are propria istorie, îmi spunea doamna care mă însoțea. Și această istorie este ceva sacru, trebuie s-o respectăm, s-o acceptăm, s-o primim și s-o ajutăm să meargă înainte. Unii dintre voi sunt minori: acești băieți și fete au o deosebită nevoie de duioșie și au dreptul la protecție, care să prevadă programe de custodie temporară sau de încredințare.

Vin în mijlocul vostru pentru că vreau să por în ochii mei ochii voștri – eu am privit ochii voștri – și în inima mea inima voastră. Vreau să port cu mine fețele voastre care cer să fie amintite, ajutate, aș spune „adoptate”, pentru că în fond căutați pe cineva care să se bazeze pe voi, care să vă dea încredere, care să vă ajute să găsiți acel viitor a cărui speranță v-a făcut să ajungeți până aici.

Știți ce sunteți voi? Sunteți niște „luptători de speranță”! Unii nu au ajuns pentru că au fost înghițiți de deșert sau de mare. Oamenii nu-și amintesc de ei, însă Dumnezeu cunoaște numele lor și îi primește alături de El. Să facem cu toții o clipă de tăcere, amintindu-i și rugându-ne pentru ei. [tăcere]. Vouă, luptători de speranță”, vă urez ca speranța să nu devină dezamăgire sau, mai rău, disperare, grație atâtora care vă ajută ca să n-o pierdeți. În inima mea vreau să port frica voastră, dificultățile, riscurile, incertitudinea…, chiar și atâtea scrie: „Ajută-ne să avem documente”; persoanele pe care le iubiți, care vă sunt dragi și pentru care v-ați pornit să căutați un viitor. A vă purta în ochi și în inimă ne va ajuta să lucrăm mai mult pentru un oraș primitor și capabil să genereze oportunități pentru toți. Pentru aceasta vă îndemn să fiți deschiși la cultura acestui oraș, gata să mergeți pe drumul indicat de legile acestei țări.

Biserica este o mamă care nu face distincție și care iubește pe fiecare om ca fiu al lui Dumnezeu, imagine a sa. Bologna este un oraș cunoscut din totdeauna pentru primirea sa. Aceasta s-a reînnoit cu atâtea experiențe de solidaritate, de ospitalitate în parohii și realități călugărești, dar și în multe familii și în diferitele grupuri sociale. Unii au găsit un nou frate de ajutat sau un fiu de crescut. Și unii au găsit noi părinți care doresc împreună cu ei un viitor mai bun. Cât aș vrea ca aceste experiențe, posibile pentru toți, să se înmulțească! Orașului să nu-i fie frică să dăruiască cele cinci pâini și cei doi pești: Providența va interveni și toți vor fi săturați.

Bologna a fost primul oraș din Europa, în urmă cu 760 de ani, care i-a eliberat pe servitori din sclavie. Era exact 5855. Foarte mulți. Și totuși orașului Bologna nu i-a fost frică. Au fost răscumpărați de primărie, adică de oraș. Probabil că au făcut asta și din motive economice, pentru că libertatea îi ajută pe toți și le convine tuturor. Nu le-a fost teamă să le primească pe acelea care atunci erau considerate „non persoane” și să le recunoască drept ființe umane. Au scris într-o carte numele fiecăruia dintre ei! Cât aș vrea ca și numele voastre să fie scrise și amintite pentru a găsi împreună, așa cum s-a întâmplat atunci, un viitor comun.

Vă mulțumesc și din inimă vă binecuvântez. Și vă rog, rugați-vă pentru mine.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 01.10.2017
Publicarea pe acest sit: 02.10.2017
Etichete: ,

Lasă un răspuns