Discursul Papei la vizita la Catedrala patriarhală Svetitskhoveli

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la vizita la Catedrala patriarhală Svetitskhoveli
Mtskheta, sâmbătă, 1 octombrie 2016

Sanctitate,
Domnule prim-ministru, stimate autorități și iluștri membri ai Corpului Diplomatic,
Preaiubiți episcopi și preoți,
Iubiți frați și surori,

La apogeul pelerinajului meu în ținutul Georgiei, sunt recunoscător lui Dumnezeu că pot să stau în reculegere în acest templu sfânt. Aici doresc să mulțumesc mult și pentru primirea de care am avut parte, pentru emoționanta voastră mărturie de credință, care mi-a făcut mult bine; și să mulțumesc mult și pentru inima bună a georgienilor. Îmi vin în minte, Sanctitate, cuvintele Psalmului: „Câte de bine și cât de plăcut este ca frații să locuiască împreună! Este ca untdelemnul de preț pe cap” (Ps 133,1-2). Frate preaiubit, Domnul, care ne-a dat bucuria de a ne întâlni și de a schimba sărutul sfânt, să reverse asupra noastră unguentul parfumat al înțelegerii și să facă să coboare binecuvântări îmbelșugate asupra drumului nostru și asupra drumului acestui iubit popor.

Limba georgiană este bogată în expresii semnificative care descriu fraternitatea, prietenia și apropierea dintre persoane. Există una, nobilă și genuină, care manifestă disponibilitatea de a lua locul altuia, voința de a-l lua asupră-și, de a-i spune cu viața „aș vrea să fiu în locul tău”: shen genatsvale. A împărtăși în comuniunea rugăciunii și în unirea sufletelor bucuriile și neliniștile, purtând poverile unii altora (cf. Gal 6,2): această atitudine creștină fraternă să marcheze calea drumului nostru împreună.

Această grandioasă catedrală, care păstrează multe comori de credință și de istorie, ne invită să comemorăm trecutul. Este deosebit de necesar, deoarece „căderea poporului începe acolo unde se termină amintirea trecutului” (I. Chavchavadze, Poporul și istoria, în: Iveria, 1888). Istoria Georgiei este ca o carte veche care la fiecare pagină relatează despre martori sfinți și despre valori creștine, care au format sufletul și cultura țării. Cu toate acestea, această carte prețioasă relatează gesturi de mare deschidere, primire și integrare. Sunt valori inestimabile și mereu valabile, pentru această țară și pentru întreaga regiune, comori care exprimă bine identitatea creștină, care se menține astfel când rămâne bine întemeiată în credință și este în același timp mereu deschisă și disponibilă, niciodată rigidă sau închisă.

Mesajul creștin – acest loc sacru amintește asta – a fost de-a lungul secolelor pilastrul identității georgiene: a dat stabilitate în mijlocul atâtor tulburări, chiar și atunci când, din păcate adesea, soarta țării a fost aceea de a fi abandonată în mod amar sieși. Însă Domnul n-a abandonat niciodată iubita țară Georgia, pentru că El este „fidel în toate cuvintele sale și sfânt în toate lucrările sale. Domnul îi sprijină pe toți cei care se clatină și îi ridică pe toți cei căzuți” (Ps 145,13-14).

Apropierea duioasă și compătimitoare a Domnului este reprezentată aici, în mod deosebit, de semnul tunicii sacre. Misterul tunicii „fără cusătură, țesută dintr-o bucată, de sus până jos” (In 19,23), a atras atenția creștinilor încă de la începuturi. Un părinte din antichitate, sfântul Ciprian de Cartagena, a afirmat că în tunica nedespărțită a lui Isus apare acea „legătură de înțelegere, care unește în mod inseparabil”, acea „unitate care vine de sus, care adică vine din cer și de la Tatăl, care nu putea să fie în nici un chip sfâșiată” (De catholicae Ecclesiae unitate, 7: SCh 1 [2006], 193). Tunica sacră, mister de unitate, ne îndeamnă să simțim mare durere datorită diviziunilor care au avut loc între creștini de-a lungul istoriei: sunt adevărat sfâșieri făcute trupului Domnului. Însă, în același timp, „unitatea care vine de sus”, iubirea lui Cristos care ne-a adunat dăruindu-ne nu numai haina sa, ci însuși trupul său, ne determină să nu ne resemnăm și să ne oferim pe noi înșine după exemplul său (cf. Rom 12,1): ne stimulează la caritatea sinceră și la înțelegerea reciprocă, să reparăm sfâșierile, însuflețiți de un spirit de fraternitate creștină limpede. Toate acestea cer un drum desigur răbdător, care trebuie cultiva cu încredere în celălalt și umilință, dar fără frică și fără să ne descurajăm, ci în certitudinea bucuroasă pe care speranța creștină ne face s-o pregustăm. Ea ne determină să credem că opozițiile pot să fie vindecate și piedicile pot să fie înlăturate, ne invită să nu renunțăm niciodată la ocaziile de întâlnire și de dialog, și să păstrăm și să îmbunătățim împreună ceea ce există deja. Mă gândesc, de exemplu, la dialogul aflat în desfășurare în Comisia mixtă internațională și la alte rodnice ocazii de schimb.

Sfântul Ciprian afirma și că tunica lui Cristos, „unică, nedespărțită, dintr-o bucată, indică înțelegerea inseparabilă a poporului nostru, a noastră care ne-am îmbrăcat cu Cristos” (ibid., 195). Cei care au fost botezați în Cristos, afirmă de fapt apostolul Paul, s-au îmbrăcat cu Cristos (cf. Gal 3,27). Pentru aceasta, în pofida limitelor noastre și dincolo de orice deosebire istorică și culturală succesivă, suntem chemați să fim „una în Cristos Isus” (Gal 3,28) și să nu punem pe primul loc dezacordurile și diviziunile dintre cei botezați, pentru că într-adevăr este mult mai mult ceea ce ne unește decât ceea ce ne desparte.

În această catedrală patriarhală atâția frați și surori primesc Botezul, care în limba georgiană exprimă bine viața nouă primită în Cristos, indicând o iluminare care dă sens la toate, deoarece conduce afară din întuneric. În georgiană, și cuvântul „educație” se naște din aceeași rădăcină și de aceea este strâns înrudită cu Botezul. Noblețea limbii induce astfel să ne gândim la frumusețea unei vieți creștine care, încă de la început luminoasă, se menține astfel dacă rămâne în lumina binelui și respinge întunericul răului; dacă, păstrând fidelitatea față de propriile rădăcini, nu cedează în fața închiderilor care fac întunecată viața, ci se păstrează foarte dispusă să primească și să învețe, să fie luminată de tot ceea ce este frumos și adevărat. Fie ca bogățiile strălucitoare ale acestui popor să fie cunoscute și apreciate; să putem tot mai mult împărtăși, pentru îmbogățirea comună, comorile pe care Dumnezeu le dăruiește fiecăruia, și să ne ajutăm reciproc să creștem în bine!

Asigur din inimă rugăciunea mea pentru ca Domnul, care face noi toate lucrurile (cf. Ap 21,5), prin mijlocirea sfinților frați apostoli Petru și Andrei, a martirilor și a tuturor sfinților, să mărească iubirea dintre cei care cred în Cristos și căutarea luminoasă a tot ceea ce ne poate apropia, reconcilia și uni. Fie ca fraternitatea și colaborarea să crească la orice nivel; fie ca rugăciunea și iubirea să ne facă tot mai mult să primim dorința din inimă a Domnului asupra tuturor celor care cred în El prin cuvântul apostolilor: ca să fie „una” (cf. In 17,20-21).

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 01.10.2016
Publicarea pe acest sit: 01.10.2016
Etichete: , ,

Comments are closed