Discursul Papei la vizita la Casa San José

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la vizita la Casa San José
Hogar de San José, Medellín
sâmbătă, 9 septembrie 2017

Iubiți frați și surori,

Dragi copii și copile,

Sunt bucuros să fiu cu voi în acest „Hogar de San José”. Mulțumesc pentru primirea pe care mi-ați pregătit-o. Mulțumesc pentru cuvintele directorului, monseniorul Armando Santamaria.

Spun mulțumesc ție, Claudia Yesenia, pentru mărturia ta curajoasă, cu adevărat curajoasă. Ascultând toate dificultățile prin care ai trecut, îmi venea în amintirea inimii suferința nedreaptă a atâtor copii și copile în toată lumea, care au fost și încă sunt victime nevinovate ale răutății unora.

Și Isus Prunc a fost victimă a urii și a persecuției; și El a trebuit să fugă cu familia sa, să părăsească țara sa și casa sa, pentru a scăpa de moarte. A vedea copiii suferind face rău sufletului deoarece copiii sunt predilecții lui Isus. Nu putem accepta ca să fie maltratați, ca să fie privați de dreptul de a trăi copilăria lor cu seninătate și bucurie, ca să li se nege un viitor de speranță.

Însă Isus nu abandonează pe niciunul care suferă, cu atât mai puțin pe voi, copii și copile, care sunteți preferații săi. Claudia Yesenia, alături de atâtea orori petrecute, Dumnezeu ți-a dăruit o mătușă care s-a îngrijit de tine, un spital care te-a asistat și în sfârșit o comunitate care te-a primit. Această casă este o dovadă a iubirii pe care Isus o are față de voi și a dorinței sale de a sta foarte aproape de voi. El face asta prin grija iubitoare a tuturor persoanelor bune care vă însoțesc, care vă iubesc și vă educă. Mă gândesc la responsabilii acestei case, la surori, la personal și la atâtea alte persoane care de acum fac parte din familia voastră pentru că sunteți integrați cu ei, vă cunosc. Pentru că asta e ce se face în așa fel încât acest loc să fie o casă: căldura unei familii unde ne simțim iubiți, ocrotiți, acceptați, îngrijiți și însoțiți.

Și îmi place mult că această casă portă numele sfântului Iosif și celelalte „Isus muncitorul” și „Betleem”. Aș spune că sunteți în mâini bune! Vă amintiți ceea ce scrie sfântul Matei în Evanghelia sa, când relatează că Irod, în nebunia sa, a decis să-l ucidă pe Isus abia născut? Cum Dumnezeu i-a vorbit în vis sfântului Iosif, prin intermediul unui înger, și a încredințat grijii și ocrotirii sale comorile sale cele mai prețioase: Isus și Maria? Sfântul Matei ne spune că, imediat ce îngerul i-a vorbit, Iosif a ascultat imediat și a făcut ceea ce Dumnezeu îi poruncise: „Sculându-se, Iosif a luat copilul și pe mama lui în timpul nopții și a plecat în Egipt” (2,14). Sunt sigur că așa cum sfântul Iosif a ocrotit și a apărat de pericole Sfânta Familie, tot așa vă apără pe voi, vă păzește și vă însoțește. Și cu el și Isus și Maria, pentru că sfântul Iosif nu poate sta fără Isus și Maria.

Vouă frați și surori, călugări, călugărițe și laici care, în această casă și în celelalte case, primiți și îngrijiți cu iubire acești copii care încă de mici au experimentat suferința și durerea, aș vrea să vă amintesc două realități care nu trebuie să lipsească pentru că fac parte din identitatea creștină: iubirea care știe să-l vadă pe Isus prezent în cei mai mici și în cei mai slabi, și datoria sacră de a-i duce pe copii la Isus. În această îndatorire, cu bucuriile sale și durerile sale, vă încredințez și pe voi ocrotirii sfântului Iosif. Învățați de la el: exemplul său să vă inspire și să vă ajute în îngrijirea iubitoare a acestor mici, care sunt viitorul societății columbiene, al lumii și al Bisericii, pentru ca, asemenea lui Isus însuși, să poată crește și să se poată întări în înțelepciune și har înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor (cf. Lc 2,52). Isus și Maria, împreună cu sfântul Iosif, să vă însoțească și să vă ocrotească, să vă umple de duioșie, de bucurie și de tărie.

Mă angajez să mă rog pentru voi, pentru ca în acest mediu de iubire familială să creșteți în iubire, pace și fericire și astfel să puteți vindeca rănile trupului și ale inimii. Dumnezeu nu vă abandonează, vă ocrotește și vă asistă. Și papa vă poartă în inima sa. Și nu uitați să vă rugați pentru mine. Cu aceasta vă mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 08.09.2017
Publicarea pe acest sit: 10.09.2017
Etichete: ,

Lasă un răspuns