Discursul Papei la vizita în cartierul sărac Kangemi

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la vizita în cartierul sărac Kangemi
Nairobi, 27 noiembrie 2015

Mulțumesc pentru că m-ați primit în cartierul vostru. Mulțumesc domnului arhiepiscop Kivuva și părintelui Pascal pentru cuvintele lor. În realitate, mă simt acasă împărtășind acest moment cu frați și surori care, nu mă rușinez să spun, au un loc special în viața mea și în alegerile mele. Sunt aici pentru că vreau ca să știți că bucuriile și speranțele voastre, neliniștile voastre și durerile voastre nu-mi sunt indiferente. Cunosc dificultățile pe care le întâlniți zi de zi! Cum putem să nu denunțăm nedreptățile îndurate?

Dar înainte de toate aș vrea să mă opresc asupra unui aspect pe care discursurile de excludere nu reușesc să-l recunoască sau par să-l ignore. Vreau să fac referință la înțelepciunea cartierelor populare. O înțelepciune care provine „dintr-o rezistență încăpățânată a ceea ce este autentic” (Enciclica Laudato si’, 112), din valori evanghelice pe care societatea bunăstării, amorțită de consumul neînfrânat, ar părea că le-a uitat. Voi sunteți în măsură să țeseți „legături de apartenență și de conviețuire care transformă aglomerația într-o experiență comunitară în care se dărâmă pereții eu-lui și se depășesc barierele egoismului” (ibid., 149).

Cultura din cartierele populare impregnate de această înțelepciune deosebită, „are caracteristici foarte pozitive, care sunt o contribuție la timpul în care trăim, se exprimă în valori precum solidaritatea, a da viața pentru celălalt, a prefera nașterea în locul morții; a face o înmormântare creștină propriilor răposați. A oferi un loc pentru bolnavi în propria casă, a împărtăși pâinea cu cel înfometat: «unde mănâncă 10 mănâncă și 12»; răbdarea și forța sufletească în fața marilor adversități, etc.” (Grup de Preoți pentru Zonele de Urgență, Argentina, Reflexiones sobre la urbanización y la cultura villera, 2010). Valori care se întemeiază pe faptul că fiecare ființă umană este mai importantă decât dumnezeul ban. Mulțumesc pentru că ne-ați amintit că există un alt tip de cultură posibilă.

Aș vrea să revendic în primul rând aceste valori pe care voi le practicați, valori care nu sunt cotate la bursă, valori cu care nu se speculează nici nu au preț de piață. Vă felicit, vă însoțesc și vreau să știți că Domnul nu uită niciodată de voi. Drumul lui Isus a început în periferie, merge la săraci și cu săracii spre toți.

A recunoaște aceste manifestări de viață bună care cresc în fiecare zi printre voi nu înseamnă în niciun mod a ignora nedreptatea teribilă a marginalizării urbane. Sunt rănile provocate de minoritățile care concentrează puterea, bogăția și irosesc în mod egoist în timp ce majoritatea crescândă trebuie să se refugieze în periferii abandonate, poluate, rebutate.

Acest lucru se agravează atunci când vedem distribuirea nedreaptă a pământului (probabil nu în acest cartier, ci în altele) care în multe cazuri determină familii întregi să plătească niște chirii abuzive pentru cazări în condiții edilitare deloc potrivite. Am aflat și despre problema gravă a acaparării terenurilor din partea „întreprinzătorilor privați” fără față, care pretind chiar să-și aproprieze curtea școlii a propriilor copii. Asta se întâmplă pentru că se uită că „Dumnezeu a dat pământul întregului neam omenesc, pentru ca el să susțină pe toți membrii săi, fără a exclude și fără a privilegia pe nimeni” (Ioan Paul al II-lea, Enciclica Centesimus annus, 31).

În acest sens, o problemă gravă este lipsa de acces la infrastructuri și la servicii de bază. Mă refer la băi, canalizare, apă, adunarea gunoaielor, lumină, străzi, dar și școli, spitale, centre de recreere și sportive, laboratoare artistice. Vreau să mă refer îndeosebi la apa potabilă. „Accesul la apa potabilă și sigură este un drept uman esențial, fundamental și universal, pentru că determină supraviețuirea persoanelor și pentru aceasta este condiție pentru exercitarea celorlalte drepturi umane. Această lume are o gravă datorie socială față de cei săraci care nu au acces la apa potabilă, pentru că asta înseamnă a le nega dreptul la viață înrădăcinat în demnitatea lor inalienabilă” (Enciclica Laudato si’, 30). A nega unei familii apa, prin vreun pretext birocratic, este o mare nedreptate, mai ales când se obține profit din această necesitate.

Acest context de indiferență și ostilitate, de care suferă cartierele populare, se agravează atunci când violența se răspândește și organizațiile criminale, în slujba intereselor economice sau politice, utilizează copii și tineri drept „carne de tun” pentru afacerile lor însângerate. Cunosc și suferințele femeilor care luptă eroic pentru a ocroti pe fiii și fiicele lor de aceste pericole. Îi cer lui Dumnezeu ca autoritățile să pornească împreună cu voi pe drumul incluziunii sociale, al instruirii, al sportului, al acțiunii comunitare și al tutelării familiilor, pentru că aceasta este unica garanție a unei păci juste, adevărate și durabile.

Aceste realități pe care le-am prezentat nu sunt o combinare întâmplătoare de probleme izolate. Sunt mai degrabă o consecință a noilor forme de colonialism, care pretinde că țările africane sunt „bucăți dintr-un mecanism, părți dintr-un angrenaj uriaș” (Ioan Paul al II-lea, Exortația apostolică post-sinodală Ecclesia in Africa, 32-33). De fapt nu lipsesc presiuni pentru ca să se adopte politici de rebutare ca aceea a reducerii natalității care pretinde „să se legitimeze actualul model distributiv, în care o minoritate crede că are dreptul să consume într-o proporție care ar fi imposibil de generalizat” (Enciclica Laudato si’, 50).

În această privință, propun să se reia ideea unei integrări urbane respectuoase. Nici dezrădăcinare, nici paternalism, nici indiferență, nici simplă limitare. Avem nevoie de orașe integrate și pentru toți. Avem nevoie să mergem dincolo de simpla declamare a drepturilor care, în practică, nu sunt respectate, și să realizăm acțiuni sistematice care să îmbunătățească habitatul popular și să proiecteze noi urbanizări de calitate pentru a găzdui generațiile viitoare. Datoria socială, datoria ambientală față de cei săraci din orașe se plătește concretizând dreptul sacru la pământ, la casă și la loc de muncă [cele trei „t”: tierra, techi, trabajo]. Aceasta nu este filantropie, este o obligație morală a tuturor.

Fac apel la toți creștinii, îndeosebi la păstori, să reînnoiască elanul misionar, să ia inițiativa împotriva atâtor nedreptăți, să se implice în problemele cetățenilor, să-i însoțească în luptele lor, să păzească roadele muncii lor colective și să celebreze împreună fiecare victorie mică sau mare. Știu că faceți mult, dar vă cer să vă amintiți că nu este o misiune în plus, ci probabil cea mai importantă, pentru că „săracii sunt destinatarii privilegiați ai Evangheliei” (Benedict al XVI-lea, Discurs adresat episcopilor din Brazilia, 11 mai 2007, 3).

Iubiți cetățeni, iubiți frați. Să ne rugăm, să muncim și să ne angajăm împreună pentru ca fiecare familie să aibă o casă decentă, să aibă acces la apa potabilă, să aibă o baie, să aibă energie sigură pentru a ilumina, pentru a găti, pentru a îmbunătăți propriile locuințe… pentru ca fiecare cartier să aibă străzi, piețe, școli, spitale, spații sportive, recreative și artistice; pentru ca serviciile esențiale să ajungă la fiecare dintre voi; pentru ca să fie ascultate apelurile voastre și strigătul vostru care cere oportunități; pentru ca toți să vă puteți bucura de pacea și de siguranța pe care le meritați conform demnității voastre umane infinite.

Mungu awabariki! (Dumnezeu să vă binecuvânteze!)

Și vă cer, vă rog, să nu uitați să vă rugați pentru mine.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 27.11.2015
Publicarea pe acest sit: 27.11.2015
Etichete: , ,

Lasă un răspuns