Discursul Papei la Vesperele celebrate în Catedrala din Tirana

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la Vesperele celebrate în Catedrala din Tirana
cu preoți, călugărițe, călugări, seminariști
și mișcări laicale, 21 septembrie 2014

Am pregătit câteva cuvinte pentru voi, ca să vi le spun, și le voi încredința arhiepiscopului pentru ca el după aceea să vi le transmită. Traducerea este deja făcută. Se poate transmite.

Dar acum mi-a venit să vă spun un alt lucru… Am auzit în lectură: „Binecuvântat este Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în orice necaz al nostru ca să putem și noi să-i mângâiem pe cei care se află în orice necaz cu mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu” (2Cor 1,3-4). Este textul asupra căruia astăzi Biserica ne face să reflectăm la Vespere.

În aceste două luni, m-am pregătit pentru această vizită, citind istoria persecuției din Albania. Și pentru mine a fost o surpriză: eu nu știam că poporul vostru a suferit așa de mult! Apoi, astăzi, pe drumul de la aeroport până la piață, toate aceste fotografii ale martirilor: se vede că acest popor are încă amintirea martirilor săi, a acelora care au suferit așa de mult! Un popor de martiri… Și astăzi, la începutul acestei celebrări, am atins doi. Ceea ce pot să vă spun este ceea ce au spus ei, cu viața lor, cu cuvintele lor simple… Povesteau lucrurile cu o simplitate… dar atât de dureroasă! Și noi putem să-i întrebăm: „Cum ați reușit să supraviețuiți la atâta suferință?”. Și ne vor spune ceea ce am auzit în acest text din Scrisoarea a II-a către Corinteni: „Dumnezeu este Tată milostiv și Dumnezeul oricărei mângâieri. El a fost cel care ne-a consolat!”. Ne-au spus asta cu această simplitate. Au suferit prea mult. Au suferit fizic, psihic și chiar și acea angoasă a incertitudinii: dacă vor fi împușcați sau nu, și trăiau așa, cu angoasa aceea. Și Domnul îi consola… Mă gândesc la Petru, în închisoare, înlănțuit, cu lanțuri; toată Biserica se ruga pentru el. Și Domnul l-a consolat pe Petru. Și martirii, și aceștia doi pe care i-am auzit astăzi, Domnul i-a consolat pentru că erau oameni în Biserică, poporul lui Dumnezeu – bătrânele sfinte și bune, atâtea surori din clauzură… – care se rugau pentru ei. Și acesta este misterul Bisericii: atunci când Biserica cere Domnului să mângâie poporul său; și Domnul mângâie cu umilință, chiar și în ascuns. Mângâie în intimitatea inimii și mângâie cu tăria. Ei, sunt sigur, nu se mândresc cu ceea ce au trăit, pentru că știu că Domnul a fost cel care i-a dus înainte. Însă ei ne spun ceva! Ne spun că pentru noi, care am fost chemați de Domnul pentru a-l urma îndeaproape, singura mângâiere vine de la El. Vai de noi dacă o să căutăm o altă mângâiere! Vai de preoți, de călugări, de surori, de novice, de consacrați atunci când caută mângâiere departe de Domnul! Eu nu vreau „să vă bat”, astăzi, nu vreau să devin „călăul”, aici; dar să știți bine: dacă voi căutați mângâiere în altă parte, nu veți fi fericiți! Mai mult: nu vei putea mângâia pe nimeni, pentru că inima ta n-a fost deschisă la mângâierea Domnului. Și vei ajunge, așa cum spune marele Ilie poporului lui Israel, „să șchiopătezi cu cele două picioare”.

„Binecuvântat este Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în orice necaz al nostru ca să putem și noi să-i mângâiem pe cei care se află în orice necaz cu mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu”. Este ceea ce au făcut aceștia doi, astăzi. Cu umilință, fără pretenții, fără să se laude, făcând o slujire pentru noi: să ne mângâie. Ne mai spun: „Suntem păcătoși, dar Domnul a fost cu noi. Acesta este drumul. Nu vă descurajați!”. Scuzați-mă, dacă astăzi vă folosesc ca exemplu, dar toți trebuie să fim exemplu unul pentru altul. Să mergem acasă gândindu-ne bine: astăzi am atins martirii.

Discursul Sfântului Părinte

Iubiți frați și surori,

Este pentru mine o bucurie să vă întâlnesc în iubita voastră țară; îi mulțumesc Domnului și vă mulțumesc vouă tuturor pentru primirea voastră! Stând în mijlocul vostru pot să exprim mai bine apropierea mea de angajarea voastră de evanghelizare.

De când țara voastră a ieșit din dictatură, comunitățile ecleziale au reluat să meargă și să se organizeze pentru acțiunea pastorală, și privesc cu speranță spre viitor. Îndeosebi, gândul meu recunoscător se îndreaptă spre acei păstori care au plătit cu preț mare fidelitatea față de Cristos și decizia de a rămâne uniți cu succesorul lui Petru. Au fost curajoși în dificultăți și în încercare! Există încă printre noi preoți și călugări care au experimentat închisoarea și persecuția, ca sora și fratele care ne-au povestit istoria lor. Vă îmbrățișez înduioșat și aduc laudă lui Dumnezeu pentru mărturia voastră fidelă, care stimulează toată Biserica să ducă înainte cu bucurie vestirea Evangheliei.

Prețuind această experiență, Biserica din Albania poate să crească în misionaritate și în curajul apostolic. Cunosc și apreciez angajarea cu care vă opuneți noilor forme de „dictatură” care riscă să țină sclave persoanele și comunitățile. Dacă regimul ateu încerca să sufoce credința, aceste dictaturi, mai viclene, pot să sufoce caritatea. Mă gândesc la individualism, la rivalități și la confruntări exasperate: este o mentalitate mondenă care poate să contagieze și comunitatea creștină. Nu folosește să ne descurajăm în fața acestor dificultăți, nu vă fie frică să mergeți înainte pe drumul Domnului. El este mereu alături de voi, vă dăruiește harul său și vă ajută să vă susțineți unii pe alții, să vă acceptați așa cum sunteți, cu înțelegere și milostivire, să cultivați comuniunea fraternă.

Evanghelizarea este mai eficace atunci când este realizată cu unitate de intenții și cu o colaborare sinceră între diferitele realități ecleziale și între misionari și clerul local: asta comportă curaj de a continua în căutarea de forme de lucru comun și de ajutor reciproc în domeniile catehezei, educației catolice, precum și al promovării umane și al carității. În aceste domenii este prețios și aportul mișcărilor ecleziale, care știu să proiecteze și să acționeze în comuniune cu păstorii și între ei. Este ceea ce eu văd aici: episcopi, preoți, călugări și laici, o Biserică ce vrea să meargă în fraternitate și în unitate.

Când iubirea față de Cristos este pusă mai presus de toate, chiar și de exigențe particulare legitime, atunci devenim capabili să ieșim din noi înșine, din „micimile” noastre personale sau de grup și să mergem spre Isus care ne vine în întâmpinare în frați; rănile sale sunt încă vizibile astăzi pe trupul atâtor bărbați și femei cărora le este foame și sete, care sunt umiliți, care se află în închisoare sau în spital. Și tocmai atingând și îngrijind cu duioșie aceste răni este posibil să trăim până la capăt Evanghelia și să-l adorăm pe Dumnezeu viu în mijlocul nostru.

Sunt multe problemele pe care le înfruntați în fiecare zi! Ele vă determină să vă cufundați cu pasiune într-o activitate apostolică generoasă. Totuși, noi știm că singuri nu putem face nimic. „Dacă Domnul nu construiește casa, în zadar se trudesc constructorii” (Ps 127,1). Această conștiință ne cheamă să dăm în fiecare zi spațiul just Domnului, să-i dedicăm timp, să-i deschidem inima, pentru ca El să acționeze în viața noastră și în misiunea noastră. Ceea ce Domnul promite rugăciunii încrezătoare și perseverente depășește ceea ce noi ne imaginăm (cf. Lc 11,11-12): în afară de ceea ce noi cerem ni-l dă și pe Duhul Sfânt. Dimensiunea contemplativă devine indispensabilă, în mijlocul activităților cele mai urgente și grele. Și cu cât misiunea ne cheamă să mergem spre periferiile existențiale, cu atât inima noastră simte nevoia intimă de a fi unită cu aceea a lui Cristos, plină de milostivire și de iubire.

Și luând în considerare faptul că preoții și persoanele consacrate încă nu sunt suficiente, Domnul Isus vă repetă astăzi și vouă: „Secerișul este mare, dar lucrătorii sunt puțini! Rugați, așadar, pe stăpânul secerișului să trimită lucrători în secerișul său” (Mt 9,37-38). Nu trebuie uitat că această rugăciune pornește de la o privire: privirea lui Isus, care vede belșugul recoltei. Avem și noi această privire? Știm să recunoaștem belșugul roadelor pe care lui Dumnezeu le-a făcut să crească și al muncii care este de făcut în ogorul Domnului? Din această privire de credință asupra ogorului lui Dumnezeu se naște rugăciunea, invocația zilnică și urgentă către Domnul pentru vocațiile sacerdotale și călugărești. Voi, dragi seminariști, și voi, dragi postulanți și novici, sunteți rod al acestei rugăciuni a poporului lui Dumnezeu, care mereu precede și însoțește răspunsul vostru personal. Biserica din Albania are nevoie de entuziasmul vostru și de generozitatea voastră. Timpul pe care astăzi îl dedicați unei solide formări spirituale, teologice, comunitare și pastorale, este rodnic pentru a sluji în mod adecvat, mâine, poporul lui Dumnezeu. Oamenii, mai mult decât învățători, caută martori: martori umili ai milostivirii și ai duioșiei lui Dumnezeu; preoți și călugări conformați lui Isus Bunul Păstor, capabili să comunice tuturor caritatea lui Cristos.

În această privință, împreună cu voi și împreună cu întregul popor albanez, vreau să aduc mulțumire lui Dumnezeu pentru atâția misionari și misionare, a căror acțiune a fost determinantă pentru renașterea Bisericii din Albania și rămâne și astăzi de mare relevanță. Ei au contribuit în mod considerabil la consolidarea patrimoniului spiritual pe care episcopii, preoții, persoanele consacrate și laicii albanezi l-au păstrat, în mijlocul încercărilor și suferințelor foarte dure. Să ne gândim la marea muncă făcută de Institutele călugărești pentru relansarea educației catolice: această muncă merită să fie recunoscută și susținută.

Iubiți frați și surori, nu vă descurajați în fața dificultăților; pe urmele părinților voștri, fiți tenace în a da mărturie lui Cristos, mergând „împreună cu Dumnezeu, spre speranța care nu dezamăgește niciodată”. În drumul vostru simțiți-vă mereu însoțiți și susținuți de afectul întregii Biserici. Vă mulțumesc din inimă pentru această întâlnire și încredințez pe fiecare dintre voi și comunitățile voastre, proiectele și speranțele voastre sfintei Născătoare de Dumnezeu. Vă binecuvântez din inimă și vă cer, vă rog, să vă rugați pentru mine.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 21.09.2014
Publicarea pe acest sit: 22.09.2014
Etichete: , ,

Lasă un răspuns