Discursul Papei la veghea de rugăciune pentru Ziua Mariană

Discursului Sfântului Părinte Papa Francisc
la veghea de rugăciune pentru Ziua Mariană
cu ocazia Anului Credinței
sâmbătă, 12 octombrie 2013

Iubiți frați și surori,

Suntem cu toții aici, în această întâlnire din cadrul Anului Credinței dedicată Mariei, Mama lui Cristos și a Bisericii, Mama noastră. Statuia ei, venită de la Fatima, ne ajută să îi simțim prezența în mijlocul nostru. Maria ne conduce întotdeauna la Isus. Este o femeie a credinței, o adevărată credincioasă. Cum a fost credința Mariei?

1. Primul element al credinței sale este acesta: credința Mariei dezleagă nodul păcatului (cfr. LG, 56). Ce înseamnă aceasta? Părinți conciliari au reluat o expresie a Sfântului Irineu care spune: „Nodul neascultării (comise de) Eva s-a dezlegat cu ascultarea Mariei; ceea ce fecioara Eva a legat cu necredința ei, fecioara Maria a dezlegat cu credința ei” (Adversus Haeresis III,22,4).

„Nodul” neascultării, „nodul” necredinței. Când un copil nu ascultă de mama sau de tata, am putea spune că se formează un mic „nod”. Aceasta se întâmplă dacă copilul acționează dându-și seama de ceea ce face, în mod special dacă la mijloc este o minciună; în acel moment el nu se încrede în mama și tatăl său. De câte ori s-a întâmplat aceasta! Atunci relația cu părinții are nevoie să fie curățată de această cădere și, într-adevăr, se cer scuze, pentru ca să fie din nou armonie și încredere. Ceva asemănător se întâmplă în raportul nostru cu Dumnezeu. Atunci când noi nu îl ascultăm, nu urmăm voința Sa, înfăptuim acțiuni concrete în care arătăm lipsa de încredere în El – și acesta este păcatul – se formează ca un nod în interiorul nostru. Aceste noduri ne iau pacea și seninătatea. Sunt periculoase, pentru că de la mai multe noduri poate să vină o încurcătură [de noduri], care este tot mai dureroasă și tot mai dificil de dezlegat.

Dar nimic nu este imposibil milostivirii lui Dumnezeu! Chiar și nodurile cele mai încurcate se dezleagă cu harul Său. Maria, care cu acel „da” al ei a deschis ușa lui Dumnezeu pentru a dezlega nodul vechii neascultări, este mama care cu răbdarea și cu gingășia ei ne conduce la Dumnezeu, pentru ca El să dezlege nodurile sufletului nostru cu milostivirea Sa de Tată. Putem să ne întrebăm în inimile noastre care sunt nodurile din viața mea. „Ei, părinte, nodurile mele nu se pot dezlega.” Este o greșeală. Toate nodurile conștiinței pot fi dezlegate. Îi cer Mariei să mă ajute să am încredere în milostivirea lui Dumnezeu, pentru a le dezlega, pentru a mă schimba. Ea, femeie a credinței, cu siguranță ne va spune: mergi înainte, mergi la Domnul, și ea ne conduce de mână ca o mamă spre îmbrățișarea tatălui milostivirii. Să ne întrebăm: ce noduri sunt în viața mea? Îi cer eu Mariei ca să mă ajute să am încredere în milostivirea lui Dumnezeu pentru a mă schimba?

2. Al doilea element: credința Mariei dă trup omenesc lui Isus. Spune Conciliul: „Prin credință și ascultare, ea a născut pe pământ pe însuși Fiul Tatălui, necunoscând bărbat, sub adumbrirea Spiritului Sfânt” (LG, 63). Acesta este un punct asupra căruia Părinții Bisericii au insistat mult: Maria l-a conceput pe Isus în credință și apoi în trup, când a spus „da” veștii pe care Dumnezeu i-a trimis-o prin mijlocirea Îngerului. Ce înseamnă aceasta? Că Dumnezeu nu a vrut să se facă om ignorând libertatea noastră, a vrut să treacă prin intermediul liberului consimțământ al Mariei, „da”-ul ei. Și a întrebat-o: ești dispusă la aceasta? Și ea a spus „da”.

Dar ceea ce s-a întâmplat în Fecioara Maria într-un mod unic, se întâmplă la nivel spiritual și în noi atunci când primim Cuvântul lui Dumnezeu cu inimă bună și sinceră și îl punem în practică. Se întâmplă ca și cum Dumnezeu s-ar întrupa în noi, ca și cum El ar veni să locuiască în noi, pentru că se sălășluiește în cei care îl iubesc și ascultă de Cuvântul Lui. Nu este ușor să înțelegem aceasta, dar este ușor să o simțim în inimă. Să ne întrebăm: suntem conștienți de aceasta? Sau ne gândim că întruparea lui Isus este un fapt numai al trecutului, care nu ne implică în mod personal?

A crede în Isus înseamnă a-i oferi trupul nostru, cu smerenia și curajul Mariei, pentru ca El să poată să continue să locuiască în mijlocul oamenilor; înseamnă a-i oferi mâinile noastre pentru a mângâia pe cei mici și pe cei săraci; picioarele noastre pentru a merge în întâmpinarea fraților; brațele noastre pentru a susține pe cel care este slab și a lucra în via Domnului; mintea noastră pentru a gândi și a face proiecte în lumina Evangheliei; mai ales inima noastră pentru a iubi și a lua decizii după voința lui Dumnezeu. Toate acestea au loc grație acțiunii Spiritului Sfânt. Să ne lăsăm conduși de El! Și astfel suntem instrumente ale lui Dumnezeu pentru ca Isus să acționeze în lume prin noi.

3. Ultimul element este credința Mariei ca drum: Conciliul afirmă că Maria „a înaintat în peregrinarea credinței” (LG 58). De aceea ea merge înaintea noastră în acest pelerinaj, ne însoțește și ne susține. În ce sens credința Mariei a fost o înaintare? În sensul că toată viața sa a constat din a-l urma pe Fiul ei: El este calea, El este drumul! A progresa în credință, a avansa în această peregrinare spirituală care este credința, nu înseamnă altceva decât a-l urma pe Isus; a-l asculta și a te lăsa condus de cuvintele Sale; a vedea cum se comportă El și a pune picioarele noastre pe urmele Sale, a avea aceleași sentimente și atitudini ca și El: smerenie, milostivire, apropiere, dar și refuzul ferm al ipocriziei, al duplicității, al idolatriei.

Calea lui Isus este aceea a iubirii credincioase până la sfârșit, până la sacrificiul vieții, este calea crucii. Pentru aceasta drumul credinței trece prin cruce și Maria a înțeles aceasta încă de la început, când Irod voia să îl ucidă pe Isus abia născut. Dar apoi această cruce a devenit mai profundă, când Isus a fost refuzat: atunci credința Mariei a înfruntat neînțelegerea și disprețul; când a sosit „ceasul” lui Isus, ceasul patimilor: atunci credința Mariei a fost flăcăruia din noapte. În noaptea Sâmbetei Sfinte, Maria a vegheat. Flăcăruia ei, mică dar clară, a rămas aprinsă până în zorile Învierii; și când a ajuns la ea știrea că mormântul era gol, în inima ei s-a răspândit bucuria credinței, credința creștină în moartea și învierea lui Isus Cristos.

Acesta este punctul culminant al drumului credinței Mariei și a întregii Biserici. Cum este credința noastră? Precum Maria, o ținem aprinsă și în momentele dificile, în întuneric? Am bucuria credinței? În această seară, o Maria, îți mulțumim pentru credința ta și ne reînnoim încredințarea noastră ție, Maică a credinței noastre.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Cristian Sabău
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 12.10.2013
Publicarea pe acest sit: 13.10.2013
Etichete: , ,

Lasă un răspuns