Discursul Papei la veghea de rugăciune cu tinerii din Freiburg

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la veghea de rugăciune cu tinerii
Freiburg im Breisgau, 24 septembrie 2011

Dragi prieteni tineri!

În timpul întregii zile m-am gândit cu bucurie la această seară în care voi putea să fiu aici împreună cu voi și să fiu unit cu voi în rugăciune. Unii probabil au fost deja prezenți la Ziua Mondială a Tineretului, unde am putut experimenta atmosfera deosebită de liniște, de profundă comuniune și de bucurie intimă care caracterizează o veghe serală de rugăciune. Îmi doresc ca și noi toți să putem avea această experiență în acest moment: că Domnul ne atinge și ne face martori bucuroși care se roagă împreună și devin garanți unii pentru alții, nu numai în seara aceasta, ci în timpul întregii noastre vieți.

În toate bisericile, în catedrale și în conventuri, oriunde se adună credincioșii pentru celebrarea Vigiliei pascale, cea mai sfântă dintre toate nopțile este inaugurată cu aprinderea lumânării pascale, a cărei lumină este apoi transmisă tuturor celor prezenți. O mică flacără iradiază în atâtea lumini și luminează casa lui Dumnezeu în întuneric. În acest minunat rit liturgic pe care l-am imitat în această veghe de rugăciune ni se dezvăluie, prin semne mai elocvente decât cuvintele, misterul credinței noastre creștine. El, Cristos, care spune despre sine însuși: „Eu sunt lumina lumii” (In 8,12), face să strălucească viața noastră, pentru ca să fie adevărat ceea ce tocmai am ascultat în Evanghelie: „Voi sunteți lumina lumii” (Mt 5,14). Nu eforturile noastre umane sau progresul tehnic din timpul nostru aduc lumină în această lume. Mereu din nou avem experiența că angajarea noastră pentru o ordine mai bună și mai dreaptă întâlnește limitele sale. Suferința celor nevinovați și, în sfârșit, moartea oricărui om constituie un întuneric impenetrabil care poate probabil să fie luminat pentru un moment de noi experiențe, ca de un fulger în timpul nopții. Însă la sfârșit rămâne un întuneric chinuitor.

În jurul nostru poate să fie întunericul și obscuritatea și totuși vedem o lumină: o mică flacără, minusculă care este mai puternică decât întunericul aparent atât de puternic și de nedepășit. Cristos, care a înviat din morți, strălucește în această lume și face asta în modul cel mai clar chiar acolo unde conform judecății umane totul pare sumbru și lipsit de speranță. El a învins moartea – El trăiește – și credința în El pătrunde ca o mică lumină tot ceea ce este întuneric și amenințător. Cine crede în Isus cu siguranță nu vede mereu numai soarele în viață, ca și cum poate să fie scutit de suferințe și dificultăți, ci există mereu o lumină clară care indică o cale care conduce la viața din belșug (cf. In 10,10). Ochii celui care crede în Cristos văd și în noaptea cea mai întunecoasă o lumină și văd deja zorile unei noi zile.

Lumina nu rămâne singură. De jur împrejur se aprind alte lumini. Sub razele lor se schițează formele ambientului așa încât putem să ne orientăm. Nu trăim singuri în lume. Tocmai în lucrurile importante ale vieții avem nevoie de alte persoane. Astfel, în mod deosebit, în credință nu suntem singuri, suntem verigi din marele lanț al celor care cred. Nimeni nu ajunge să creadă dacă nu este susținut de credința celorlalți și, pe de altă parte, cu credința mea contribui la întărirea celorlalți în credința lor. Ne ajutăm reciproc să fim exemple unii pentru alții, împărtășim cu alții ceea ce este al nostru, gândurile noastre, acțiunile noastre, iubirea noastră. Și ne ajutăm reciproc să ne orientăm, să găsim locul nostru în societate.

Dragi prieteni, „Eu sunt lumina lumii – Voi sunteți lumina lumii”, spune Domnul. Este un lucru misterios și grandios că Isus spune despre sine însuși și despre fiecare dintre noi același lucru, adică de „a fi lumină”. Dacă noi credem că El este fiul lui Dumnezeu care i-a vindecat pe bolnavi și i-a înviat pe morți, ba mai mult, că El însuși a înviat din mormânt și trăiește cu adevărat, atunci înțelegem că El este lumina, izvorul tuturor luminilor din această lume. Noi în schimb experimentăm mereu din nou eșecul eforturilor noastre și greșeala personală în pofida intențiilor noastre bune. Din cât apare lumea în care trăim, în pofida progresului tehnic, în ultimă analiză nu devine mai bună. Există încă războaie, teroare, foamete și boală, sărăcie extremă și represiune fără milă. Și chiar și cei care în istorie s-au considerat „purtători de lumină”, însă fără să fi fost iluminați de Cristos, singura lumină adevărată, nu au creat nici un paradis pământesc, ci au instaurat dictaturi și sisteme totalitare, în care chiar și cea mai mică scânteie de umanism a fost sufocată.

În acest moment nu trebuie să tăinuim faptul că răul există. Îl vedem, în atâtea locuri din această lume; dar îl vedem – și acest lucru ne înspăimântă – chiar și în viața noastră. Da, chiar în inima noastră există înclinația spre rău, egoismul, invidia, agresivitatea. Cu o anumită autodisciplină acest lucru probabil că este controlabil, într-o anumită măsură. În schimb este mai dificil cu forme de rău mai degrabă ascuns care pot să ne învăluie într-o ceață confuză și sunt lenea, încetineala în a voi și în a face binele. În mod repetat în istorie persoane atente au observat că dauna pentru Biserică nu vine de la adversarii ei, ci de la creștinii lâncezi. Cum poate deci Cristos să spună că creștinii – și cu asta probabil și acei creștini slabi – sunt lumina lumii? Poate că am înțelege dacă El ar striga: Convertiți-vă! Fiți lumina lumii! Schimbați-vă viața, faceți-o clară și strălucitoare! Oare nu trebuie să rămânem uimiți că Domnul nu ne adresează un apel, ci spune că suntem lumina lumii, că suntem luminoși, că strălucim în întuneric?

Dragi prieteni, sfântul apostol Paul, în multe din scrisorile sale, nu se teme să-i numească „sfinți” pe contemporanii săi, membrii comunităților locale. Aici devine evident că orice botezat – încă înainte de a putea face fapte bune – este sfințit de Dumnezeu. La Botez, Domnul aprinde, ca să spunem așa, o lumină în viața noastră, o lumină pe care catehismul o numește harul sfințitor. Cel care păstrează această lumină, cel care trăiește în har este sfânt.

Dragi prieteni, în mod repetat imaginea sfinților a fost supusă la caricaturi și prezentată în mod deformat, ca și cum a fi sfinți ar însemna a fi în afara realității, naivi și fără bucurie. Nu rareori se crede că un sfânt este numai acela care face acțiuni ascetice și morale de nivel foarte înalt și care de aceea poate desigur să fie venerat, dar niciodată imitat în propria viață. Cât de greșită și descurajantă este această opinie! Nu există nici un sfânt, în afară de fericita Fecioară Maria, care să nu fi cunoscut și păcatul și care să nu fi căzut niciodată. Dragi prieteni, Cristos nu se interesează atât de faptul de câte ori în viață șovăim și cădem, ci de faptul de câte ori noi, cu ajutorul său, ne ridicăm din nou. Nu cere acțiuni extraordinare, ci vrea ca lumina sa să strălucească în voi. Nu vă cheamă pentru că sunteți buni și desăvârșiți, ci pentru că El este bun și vrea să vă facă prietenii săi. Da, voi sunteți lumina lumii pentru că Isus este lumina voastră. Voi sunteți creștini – nu pentru că realizați lucruri deosebite și extraordinare – ci pentru că El, Cristos, este viața voastră, a noastră. Voi sunteți sfinți, noi suntem sfinți, dacă lăsăm să lucreze Harul său în noi.

Dragi prieteni, în această seară în care ne adunăm în rugăciune în jurul unicului Domn, intuim adevărul cuvântului lui Cristos conform căruia nu poate să rămână ascunsă o cetate așezată pe un munte. Această adunare strălucește în diferitele semnificații ale cuvântului – în strălucirea nenumăratelor lumini, în strălucirea atâtor tineri care cred în Cristos. O lumânare poate să dea lumină numai dacă se lasă consumată de flacără. Ea ar rămâne inutilă dacă ceara sa nu ar hrăni focul. Permiteți ca Isus Cristos să ardă în voi, chiar dacă acest lucru poate să însemne uneori sacrificiu și renunțare. Nu vă temeți că puteți să pierdeți ceva și să rămâneți, ca să spunem așa, la sfârșit cu mâinile goale. Să aveți curajul de a angaja talentele voastre și capacitățile voastre pentru Împărăția lui Dumnezeu și să vă dăruiți pe voi înșivă – asemenea cerii lumânării – pentru ca prin intermediul vostru Domnul să lumineze întunericul. Să știți să îndrăzniți să fiți sfinți arzători, în ai căror ochi și inimi strălucește iubirea lui Cristos și care, în această lume, duc lumină lumii. Eu am încredere că voi și atâția alți tineri aici în Germania sunteți flăcări de speranță, care nu rămân ascunse. „Voi sunteți lumina lumii”. „Unde este Dumnezeu acolo este viitor!”. Amin.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 24.09.2011
Publicarea pe acest sit: 24.09.2011
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns