Discursul Papei la veghea de rugăciune cu tinerii

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la veghea de rugăciune cu tinerii
plaja Copacabana, Rio de Janeiro,
sâmbătă, 27 iulie 2013

Dragi tineri,

Văzându-vă pe voi, care sunteți astăzi aici, îmi vine în minte istoria Sfântului Francisc de Assisi. În fața crucifixului a auzit glasul lui Isus care i-a spus: „Francisc, du-te și repară casa mea”. Și tânărul Francisc a răspuns cu promptitudine și generozitate la această chemare a Domnului: să repare casa Sa. Însă care casă? Încet-încet și-a dat seama că nu era vorba de a se face zidar și de a repara un edificiu de piatră, ci de a-și aduce contribuția la viața Bisericii; era vorba de a-și aduce contribuția la viața Bisericii; era vorba de a intra în slujba Bisericii, iubind-o și lucrând pentru ca în ea să se reflecte tot mai mult fața lui Cristos.

Și astăzi Domnul continuă să aibă nevoie de tineri pentru Biserica Sa. Iubiți tineri, Domnul are nevoie de voi. Și astăzi vă cheamă pe fiecare dintre voi să-l urmați în Biserica Sa și să fiți misionari. Iubiți tineri, Domnul vă cheamă astăzi. Nu de-a valma. Pe tine, pe tine, pe tine, pe fiecare. Ascultați în inimă ce vă spune. Cred că putem învăța ceva din ceea ce s-a întâmplat în aceste zile: cum a trebuit să anulăm, datorită vremii urâte, desfășurarea acestei veghi în Campus Fidei, în Guaratiba. Oare nu dorea să ne spună Domnul că adevăratul Câmp al Credinței, adevăratul Campus Fidei, nu este un loc geografic, ci suntem noi? Da! Este adevărat. Fiecare dintre noi, fiecare dintre voi, eu, cu toții. Și a fi discipol misionar înseamnă a ști că suntem Câmpul Credinței lui Dumnezeu. Pentru aceasta, pornind de la imaginea Câmpului Credinței, m-am gândit la trei imagini, trei, care ne pot ajuta să înțelegem mai bine ce înseamnă a fi un discipol-misionar: prima imagine, câmpul ca loc în care se seamănă; a doua, câmpul ca loc de antrenament; și a treia, câmpul ca operă de construcție.

1. Întâi: Câmpul ca loc în care se seamănă. Toți cunoaștem parabola lui Isus care vorbește despre un semănător care a ieșit să semene într-un câmp; unele semințe au căzut pe marginea drumului, printre pietre sau în mijlocul spinilor, și n-au ajuns să se dezvolte; însă altele au căzut în pământ bun și au dat mult rod (cf. Matei 13,1-9). Isus însuși a explicat semnificația parabolei: sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu semănat în inimile noastre (cf. Matei 13,18-23). Astăzi – în toate zilele, însă astăzi în manieră specială – Isus seamănă. Când acceptăm Cuvântul lui Dumnezeu atunci suntem Câmpul Credinței. Vă rog, lăsați ca Isus Cristos și Cuvântul Său să intre în viața voastră, lăsați să intre sămânța Cuvântului lui Dumnezeu, lăsați-o să încolțească, lăsați-o să crească. Dumnezeu face totul, însă voi lăsați-l să facă, lăsați ca El să lucreze în această creștere.

Isus ne spune că semințele care au căzut la marginea drumului, între pietre sau în mijlocul spinilor nu au dat rod. Cred că putem să ne punem întrebarea aceasta cu onestitate: Ce fel de pământ suntem, ce fel de pământ dorim să fim? Cine știe, uneori suntem ca drumul: îl ascultăm pe Domnul, însă nu se schimbă nimic în viața noastră, pentru că ne lăsăm derutați de multele reclame superficiale pe care le ascultăm. Eu vă întreb, însă nu răspundeți acum, fiecare să răspundă în inima sa: Eu sunt un tânăr derutat? Sau suntem ca terenul pietros: îl primim pe Isus cu entuziasm, însă suntem nestatornici în fața dificultăților, nu avem curajul de a merge împotriva curentului. Fiecare să răspundem în inima noastră: Am curaj sau sunt laș? Sau suntem ca terenul cu spini: lucrurile, patimile negative sufocă în noi cuvintele Domnului (cf. Matei 13,18-22). Am în inima mea obiceiul de a juca pe două planuri, să fiu în regulă cu Dumnezeu și în regulă cu diavolul? Să primesc sămânța lui Isus și în același timp să irig spinii și buruienile care se nasc în inima mea? Fiecare, în tăcere, să-și răspundă.

Totuși, astăzi sunt sigur că sămânța poate să cadă în pământ bun. Să-i ascultăm pe acești martori, cum sămânța a căzut în pământ bun. Nu, părinte, eu nu sunt un pământ bun, sunt o catastrofă, sunt plin de pietre, de spini și de toate. Da, s-ar putea ca aceasta să fi fost înainte, însă pregătește un petic de pământ și lasă să cadă acolo sămânța și vei vedea cum încolțește. Eu știu că voi doriți să fiți pământ bun, creștini serioși, nu creștini cu jumătate de normă, nu creștini „apretați” cu nasul pe sus, care par creștini și în fond nu fac nimic. Nu creștini de fațadă. Acești creștini care sunt simplă fațadă, dar nu creștini autentici. Știu că voi nu doriți să trăiți în iluzia unei libertăți serbede care se lasă cuprinsă de modă și de conveniențele momentului. Știu că voi țintiți sus, la decizii definitive care dau sens deplin. Este așa sau mă înșel? Este așa? Bine, dacă este așa atunci să facem un lucru: toți în tăcere, să privim în inimă și fiecare să îi spună lui Isus că dorește să primească sămânța. În tăcere să lăsăm să intre sămânța lui Isus. Fiți conștienți de acest moment. Fiecare știe numele seminței. Lăsați-o să crească și Dumnezeu o va îngriji.

2. Câmpul, în afară de a fi loc în care se seamănă, este loc de antrenament. Isus ne cere să-l urmăm toată viața, ne cere să fim discipolii Săi, „să jucăm în echipa Sa”. Majoritatea dintre voi iubesc sportul. Aici, în Brazilia, ca în alte țări, fotbalul este pasiune națională. Da sau nu? Ei bine, ce face un jucător atunci când este chemat să facă parte din echipă? Trebuie să se antreneze și să se antreneze mult. Așa este viața noastră de discipoli ai Domnului. Sfântul Paul, scriind creștinilor, ne spune: „Orice atlet renunță la toate. Ei o fac pentru a primi o coroană pieritoare, însă noi pentru una nepieritoare” (1Corinteni 9,25). Isus ne oferă ceva mult mai mare decât Cupa Mondială; ceva mult mai mare decât Cupa Mondială! Isus ne oferă posibilitatea unei vieți rodnice și fericite, de asemenea un viitor cu El care nu va avea sfârșit, acolo, în viața veșnică. Este ceea ce ne oferă Isus. Însă ne cere să plătim intrarea. Și intrarea este ca noi să ne antrenăm pentru „a fi în formă”, pentru a înfrunta fără frică toate situațiile vieții, dând mărturie despre credința noastră. Prin intermediul dialogului cu El: rugăciunea – „Părinte, acum ne puneți să ne rugăm cu toții, nu-i așa?” Vă întreb, însă răspundeți în inimile voastre! Nu cu glas tare, în tăcere. Eu mă rog? Fiecare să-și răspundă. Eu vorbesc cu Isus? Sau îmi este frică de tăcere? Las ca Duhul Sfânt să vorbească în inima mea? Eu îl întreb pe Isus: ce vrei să fac? Ce vrei cu viața mea?

Aceasta înseamnă a ne antrena. Întrebați-l pe Isus, vorbiți cu Isus. Și dacă săvârșiți o greșeală în viață, dacă faceți o gafă, dacă faceți ceva ce este rău, nu vă fie frică. Isuse, uite ce am făcut! Ce trebuie să fac acum? Însă vorbiți mereu cu Isus, în cele bune și în cele rele. Când faceți un lucru bun sau când faceți un lucru rău. Nu vă fie frică! Aceasta este rugăciunea. Și cu ea vă antrenați în dialogul cu Isus în această ucenicie misionară. De asemenea, prin intermediul Sacramentelor, care fac să crească în noi prezența Sa. Prin iubirea fraternă, prin faptul de a ști să ascultați, să înțelegeți, să iertați, să primiți, să ajutați pe alții, pe toți, fără a exclude și fără a marginaliza. Acestea sunt antrenamentele pentru a-l urma pe Isus: rugăciunea, Sacramentele și ajutorul dat celorlalți, slujirea celorlalți. Repetăm aceasta cu toții? „Rugăciunea, Sacramentele și ajutorul dat celorlalți” [toți repetă cu glas tare]. Nu s-a auzit bine. Încă o dată [acum mai tare].

3. Și al treilea: Câmpul ca operă de construcție. Vedem cum s-a construit aceasta aici. Au început să se miște tinerii, tinerele. S-au mișcat și au construit o Biserică. Atunci când inima noastră este un pământ bun care primește Cuvântul lui Dumnezeu, când „se asudă cămașa”, încercând să trăim precum creștinii, experimentăm ceva mare: niciodată nu suntem singuri, facem parte dintr-o familie de frați care merg pe același drum: facem parte din Biserică. Acești tineri, aceste tinere nu sunt singuri, împreună au făcut un drum și au construit Biserica, împreună au făcut ceea ce a făcut Sfântul Francisc, au construit, au reparat Biserica. Vă întreb: doriți să construiți Biserica? [„Da!”] Vă angajați? [„Da!”] Și mâine uitați acest „Da” pe care l-ați spus? [„Nu!”] Așa îmi place! Facem parte din Biserică, mai mult, ne transformăm în constructori ai Bisericii și protagoniști ai istoriei.

Tineri și tinere, vă rog: nu stați la coada istoriei. Fiți protagoniști. Jucați în înaintare. Alergați înainte, construiți o lume mai bună. O lume de frați, o lume de dreptate, de iubire, de pace, de fraternitate, de solidaritate. Jucați înainte mereu. Sfântul Petru ne spune că suntem pietre vii care formează o casă spirituală (cf. 1Petru 2,5). Și să privim această scenă, vedem că are forma unei biserici construite cu pietre vii. În Biserica lui Isus pietrele vii suntem noi și Isus ne cere să zidim Biserica Sa; fiecare dintre noi este o piatră vie, este o bucată din construcție și dacă lipsește această bucată, atunci când vine ploaia, se infiltrează și intră apă în casă. Fiecare bucată trebuie să aibă grijă de unitatea și siguranța Bisericii. Și să nu construim o capelă mică, în care încape doar un mic grup de persoane. Isus ne cere ca Biserica Sa să fie atât de mare încât să poată găzdui toată omenirea, încât să fie casa tuturor. Isus îmi spune mie, vouă, fiecăruia: „Mergeți, faceți ucenici din toate națiunile”. În această seară să-i răspundem: Da, Doamne, și eu vreau să fiu o piatră vie; împreună vrem să construim Biserica lui Isus. Vreau să merg și să fiu constructor al Bisericii lui Cristos. Vreți să repetați asta? Vreau să merg și să fiu constructor al Bisericii lui Cristos. Să vedem acum… Apoi mergeți și gândiți-vă la ceea ce ați spus împreună.

Inima ta, inimă tânără, dorește să construiască o lume mai bună. Urmăresc știrile din lume și văd că atâția tineri, în multe părți ale lumii, au ieșit pe străzi pentru a exprima dorința după o civilizație mai dreaptă și fraternă. Tinerii pe străzi. Sunt tineri care doresc să fie protagoniști ai schimbării. Vă rog, nu lăsați ca alții să fie protagoniștii schimbării. Voi sunteți cei care au viitorul. Voi… Prin voi intră viitorul în lume. Vouă vă cer să fiți și protagoniști ai acestei schimbări. Continuați să depășiți apatia și să oferiți un răspuns creștin la neliniștile sociale și politice care apar în diferite părți ale lumii. Vă cer să fiți constructori ai viitorului, să porniți la lucru pentru o lume mai bună. Dragi tineri, vă rog, nu priviți viața de la balcon, intrați în ea; Isus nu a rămas la balcon, a intrat, nu priviți viața de la balcon, intrați în ea așa cum a făcut Isus.

Totuși, rămâne o întrebare: De unde să începem? Cui să-i cerem să înceapă aceasta? De unde să începem? Odată, a fost întrebată Maica Tereza ce anume trebuie schimbat în Biserică, de la care perete al Bisericii să se înceapă. Maică – au spus ei – de unde trebuie început? De la tine și de la mine, a răspuns ea. Știa de unde trebuie să se înceapă. Și eu astăzi îi fur cuvântul Maicii Tereza și vă spun: Să începem? De unde? De la voi și de la mine. Fiecare, în tăcere încă o dată, să se întrebe: dacă trebuie să încep de la mine, de unde încep? Fiecare să deschidă inima sa pentru ca Isus să-i spună de unde să înceapă.

Dragi prieteni, nu uitați: voi sunteți câmpul credinței. Voi sunteți atleții lui Cristos. Voi sunteți constructorii unei Biserici mai frumoase și ai unei lumi mai bune. Să ridicăm ochii noștri către Fecioara Maria. Ea ne ajută să-l urmăm pe Isus, ne dă exemplu cu „da”-ul său spus lui Dumnezeu: „Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1,38). Să spunem și noi „da” lui Dumnezeu, împreună cu Maria: Fie mie după cuvântul Tău! Așa să fie.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 27.07.2013
Publicarea pe acest sit: 28.07.2013
Etichete: , , , ,

Lasă un răspuns