Discursul Papei la sinagoga din Koln

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la vizita la sinagoga din Köln, 19 august 2005

Stimate doamne, stimați domni,
Iubiți frați și surori!

Schalom lêchém! A fost dorința mea profundă ca, cu ocazia primei mele vizite în Germania după alegerea ca succesor al apostolului Petru, să mă întâlnesc cu comunitatea evreiască din Köln și cu reprezentanții iudaismului german. Cu această vizită doresc să relansez evenimentul din 17 noiembrie 1980, când venerabilul meu predecesor Papa Ioan Paul al II-lea, în prima sa vizită în Germania, s-a întâlnit la Mainz cu Comitetul Central Evreiesc din Germania și cu Conferința Rabinică. Doresc să vă confirm și prin această întâlnire faptul că intenționez să merg în continuare pe drumul spre îmbunătățirea raporturilor de prietenie cu poporul evreiesc, drum pe care Papa Ioan Paul al II-lea a făcut pași decisivi (cf. Discursul către delegația Comitetului Evreiesc Internațional pentru Consultările Interreligioase, din 9 iunie 2005, L’Osservatore Romano, 10 iunie 2005, pg. 5).

Comunitatea evreiască din Köln poate să se simtă cu adevărat „acasă” în acest oraș. Acesta este de fapt locul cel mai vechi în care o comunitate evreiască s-a stabilit pe un teritoriu german, încă din timpul colonizării romane. Istoria raporturilor dintre comunitatea evreiască și comunitatea creștină este complexă și adesea dureroasă. Au existat perioade de bună conviețuire, dar a fost și expulzarea evreilor din Köln în anul 1424. Mai apoi, în secolul XX, în timpul celei mai negre perioade din istoria germană și europeană, o nebunească ideologie nazistă, de origine neopăgână, a stat la baza încercării, premeditat și sistematic executate de regim, de exterminare a evreilor din Europa: iar astăzi ceea ce s-a întâmplat a rămas cunoscut ca Shoa (Holocaust). Numărul victimelor acestei crime incredibile, și până atunci de neimaginat, s-a ridicat doar în Köln la 11.000 cunoscuți pe nume; în realitate, sunt cu siguranță mult mai mulți. Sfințenia lui Dumnezeu nu mai era recunoscută, și de aceea a fost călcată în picioare până și sacralitatea vieții umane.

În acest an se împlinesc 60 de ani de la eliberarea deținuților din lagărele de concentrare naziste, în care milioane de evrei – bărbați, femei și copii – au fost omorâți în camerele de gazare sau incinerați în crematorii. Îmi însușesc cuvintele scrise de venerabilul meu predecesor cu ocazia comemorării a 60 de ani de la eliberarea deținuților de la Auschwitz, spunând și eu: „Îmi înclin capul în fața tuturor celor care au trăit aceste manifestări ale mysterium iniquitatis„. Teribilele evenimente din acele vremuri trebuie „să rămână pe vecie în conștiințe, să inspire la construirea păcii” (Mesaj la comemorarea de la Auschwitz, 15 ianuarie 2005). Trebuie să ne amintim împreună de Dumnezeu și de planul Său pentru lumea pe care a creat-o: El, citim în Cartea Înțelepciunii, este „iubitorul vieții” (11,26).

Să ne amintim că în acest an se împlinesc și 40 de ani de la promulgarea declarației Nostra aetate, a Conciliului Ecumenic Vatican II, care a deschis noi perspective pentru raporturile iudeo-creștine în termenii dialogului și ai solidarității. Această declarație, în capitolul IV, amintește rădăcinile noastre comune și bogatul patrimoniu spiritual pe care evreii și creștinii îl au în comun. Atât evreii cât și creștinii recunosc în Avraam tatăl credinței lor (cf. Galateni 3,7; Romani 4,11s), și au în comun învățăturile lui Moise și ale profeților. Spiritualitatea iudaică, asemenea celei creștine, se hrănește din Psalmi. Împreună cu apostolul Paul, creștinii sunt convinși că „darurile și chemarea lui Dumnezeu nu se pot lua înapoi” (Romani 11,29; cf. 9,6.11;11,1s). Ținând cont de rădăcinile ebraice ale creștinismului (cf. Romani 11,16-24), veneratul meu predecesor, confirmând o declarație a Episcopilor germani, afirma: „cel care îl întâlnește pe Isus Cristos, întâlnește iudaismul” (Insegnamenti, vol. III/2, 1980, pg. 1272).

De aceea, declarația Nostra aetate „deplânge ura, persecuția și toate manifestările anti-semite îndreptate împotriva evreilor din orice timp și orice loc” (nr. 4). Dumnezeu ne-a creat pe toți „după chipul Său” (cf. Facerea 1,27), onorându-ne cu o demnitate transcendentă. În fața lui Dumnezeu, toți oamenii au aceeași demnitate, din orice națiune, cultură sau religie ar proveni. Din acest motiv, declarația Nostra aetate vorbește cu mare stimă și despre musulmani (cf. nr. 3) și despre cei care aparțin altor religii (cf. nr. 2). În baza demnității umane comune a tuturor, Biserica Catolică afirmă că „este contrară spiritului lui Cristos orice discriminare sau silnicie făptuită împotriva vreunui om din motive de rasă, culoare, condiție socială sau religie” (ibid., nr. 5). Biserica este conștientă de datoria ei de a transmite această doctrină, prin cateheze dar și prin fiecare aspect al vieții ei, generațiilor tinere care nu au fost martore la teribilele evenimente care au avut loc înainte și în timpul celui de-al doilea război mondial. Este o sarcină de o deosebită importanță, căci astăzi din păcate apar noi semne de anti-semitism și diferite forme de ostilitate față de străini. Cum am putea să nu vedem în aceasta un motiv de îngrijorare și de atenție? Biserica Catolică se angajează – o reafirmăm și cu această ocazie – la toleranță, la respect, la prietenie și la pace între națiuni, culturi și religii.

În cei patruzeci de ani trecuți de la declarația conciliară Nostra aetate, în Germania și la nivel internațional s-au făcut multe pentru ameliorarea și strângerea relațiilor dintre evrei și creștini. Pe lângă relațiile oficiale, mulțumită în primul rând colaborării dintre specialiștii în științele biblice, s-au născut multe prietenii. Doresc să amintesc, în acest sens, diferitele declarații ale Conferinței Episcopale Germane și activitatea benefică a Societății pentru colaborarea creștino-iudaică din Köln, care a acționat pentru ca evreii, începând din 1945, să se poată simți din nou „acasă” în Köln și pentru instaurarea unei bune conviețuiri cu comunitatea creștină. Rămân însă multe de făcut. Trebuie să ne cunoaștem mai îndeaproape și mult mai bine. De aceea încurajez un dialog sincer și încrezător între evrei și creștini: doar așa va fi posibil să se ajungă la o interpretare comun acceptată a problemelor istorice încă în discuție, și, înainte de toate, se va putea înainta în direcția evaluării, din punct de vedere teologic, a raporturilor dintre iudaism și creștinism. Acest dialog, dacă se dorește să fie sincer, nu trebuie să treacă sub tăcere diferențele existente, sau să le minimizeze: tocmai în aspectele în care, datorită profundelor noastre convingeri religioase, avem poziții divergente, trebuie să ne arătăm respect unii altora.

În fine, privirea noastră nu trebuie să fie îndreptată doar înapoi, înspre trecut, ci trebuie să privim și înainte, spre ceea ce ne așteaptă astăzi și mâine. Bogatul nostru patrimoniu comun și relațiile noastre fraterne ne îndeamnă să dăm împreună o mărturie mai armonioasă, colaborând la nivel practic pentru apărarea și promovarea drepturilor omului și a sacralității vieții umane, pentru valorile familiei, pentru dreptatea socială și pentru pacea în lume. Decalogul (cf. Ieșirea 20; Deuteronom 5) este pentru noi un patrimoniu și un angajament comun. Cele zece porunci nu sunt o povară, ci indicatoare pe drumul spre o viață reușită. Sunt indicatoare în special pentru tinerii care se întâlnesc în aceste zile, și care îmi sunt atât de aproape de inimă. Este dorința mea ca ei să poată să recunoască în Decalog o torță pentru pașii lor, o lumină pentru itinerarul lor (cf. Psalm 119,105). Adulții au datoria de a transmite tinerilor flacăra speranței pe care Dumnezeu le-a dat-o evreilor, precum și creștinilor, pentru ca răul „niciodată din nou” să nu mai ajungă la putere, și pentru ca generațiile viitoare, cu ajutorul lui Dumnezeu, să poată să construiască o lume mai dreaptă și mai pașnică, în care toți oamenii să aibă aceleași drepturi de a se simți ca acasă.

Închei cu cuvintele Psalmului 29, care exprimă o dorință dar și o rugăciune: „Domnul tărie poporului Său va da, Domnul va binecuvânta pe poporul Său cu pace.” Să audă rugăciunea noastră!

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: Radu Capan
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 19.08.2005
Publicarea pe acest sit: 19.08.2005
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns