Discursul Papei la sediul FAO din Roma

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la sediul FAO din Roma cu ocazia
Zilei Mondiale a Alimentației
luni, 17 octombrie 2017

Domnule director general,
Stimate autorități,
Doamnelor și domnilor,

Mulțumesc pentru invitație și pentru cuvintele de bun-venit ale directorului general, prof. José Graziano da Silva, și adresez un salut călduros reprezentanților statelor membre și celor care au posibilitatea de a se conecta din sediile FAO din lume.

Un salut deosebit se îndreaptă spre miniștri agriculturii din G7 prezenți aici, care au încheiat întâlnirea lor, în care au fost discutate probleme care cer o responsabilitate nu numai față de dezvoltare și de producție, ci și față de comunitatea internațională în ansamblul său.

1. Celebrarea acestei Zile Mondiale a Alimentației ne găsește adunați aici pentru a aminti acea zi de 16 octombrie 1945 când guvernele, hotărâte să elimine foamea prin dezvoltarea sectorului agricol, au instituit FAO. Perioada aceea era una de gravă nesiguranță alimentară și de mari mișcări de populație, cu milioane de persoane aflate în căutarea de locuri în care să poată supraviețui mizeriilor și adversităților provocate de război.

Așadar, a reflecta despre modul în care siguranța alimentară poate avea incidență asupra mobilității umane înseamnă a porni din nou de la angajarea pentru care FAO s-a născut, pentru a o reînnoi. Realitatea de astăzi cere o responsabilitate mai mare la toate nivelurile nu numai pentru a garanta producția necesară sau distribuirea egală a roadelor pământului – asta ar trebui să fie clar – ci mai ales pentru a tutela dreptul fiecărei ființe umane de a se hrăni pe măsura propriilor nevoi, participând de asemenea la deciziile care o privesc și la realizarea propriilor aspirații, fără a trebui să se despartă de cei dragi ai săi.

În fața unui obiectiv de însemnătate așa de mare este în joc credibilitatea întregului sistem internațional. Știm că cooperarea este tot mai condiționată de angajamente parțiale, care chiar limitează de acum și ajutoarele în cazurile urgente. Și totuși moartea de foame sau abandonarea propriei țări este știre cotidiană, care riscă să provoace indiferență. Așadar este urgent să se găsească noi drumuri, pentru a transforma posibilitățile de care dispunem într-o garanție care să permită fiecărei persoane să privească la viitor cu încredere întemeiată și nu numai cu vreo dorință oarecare.

Scenariul relațiilor internaționale arată o capacitate crescândă de a da răspunsuri la așteptările familiei umane, și cu aportul științei și tehnicii, care, studiind problemele, propun soluții adecvate. Și totuși aceste noi ținte nu reușesc să elimine excluderea unei mari părți din populația mondială: câte sunt victimele malnutriției, războaielor, schimbărilor climatice? Câți nu au loc de muncă și bunurile esențiale și sunt constrânși să-și părăsească țara, expunându-se la multe și teribile forme de exploatare? A valoriza tehnologia în slujba dezvoltării este desigur un drum de parcurs, cu condiția să se ajungă la acțiuni concrete pentru a diminua numărul înfometaților sau pentru a guverna fenomenul migrațiilor forțate.

2. Relația dintre foame și migrații poate să fie înfruntată numai dacă mergem la rădăcina problemei. În această privință, studiile întreprinse de Națiunile Unite, precum și de atâtea Organizații ale societății civile concordă în a spune că sunt două obstacole principale de depășit: conflictele și schimbările climatice.

Cum se pot depăși conflictele? Dreptul internațional ne indică mijloacele pentru a le preveni sau a le rezolva rapid, evitând ca să se prelungească și să producă foamete și distrugerea țesutului social. Să ne gândim la populațiile chinuite de războaie care durează de acum de decenii și care puteau să fie evitate sau cel puțin oprite, și în schimb propagă efectele lor dezastruoase între care nesiguranța alimentară și mutarea forțată a persoanelor. Este nevoie de bunăvoință și dialog pentru a frâna conflictele și trebuie să ne angajăm până la capăt pentru o dezarmare treptată și sistematică, prevăzută de Carta Națiunilor Unite, precum și pentru a remedia plaga funestă a traficului de arme. La ce folosește a denunța că din cauza conflictelor milioane de persoane sunt victime ale foamei și malnutriției, dacă nu ne străduim eficient pentru pace și dezarmare?

Cât privește schimbările climatice, vedem în fiecare zi consecințele lor. Grație cunoștințelor științifice, știm cum trebuie înfruntate problemele; și comunitatea internațională a elaborat și instrumente juridice necesare, ca de exemplu Acordul de la Paris, de care, însă, unii se îndepărtează. Reapare lipsa de grijă față de echilibrele delicate ale ecosistemelor, prezumția de a manipula și controla resursele limitate ale planetei, aviditatea de profit. De aceea este necesar efortul pentru un consens concret și real dacă se vrea să se evite efecte mai tragice, care vor continua să apese asupra persoanelor mai sărace și lipsite de apărare. Suntem chemați să propunem o schimbare în stilurile de viață, în folosirea resurselor, în criteriile de producție, până la consumurile care, cât privește alimentele, au pierderi și risipe crescânde. Nu putem să ne resemnăm spunând „se va gândi altcineva la asta”.

Cred că acestea sunt bazele oricărui discurs serios despre siguranța alimentară legată cu fenomenul migrațiilor. Desigur, războaiele și schimbările climatice determină foamea, așadar să evităm s-o prezentăm ca o boală incurabilă. Estimările recente furnizate de experții voștri prevăd o creștere a producției globale de cereale, la niveluri care permit să se dea consistență mai mare rezervelor mondiale. Asta lasă să se spere și să se înțeleagă că, dacă se acționează fiind atenți la nevoi și contrastând speculele, rezultatele nu lipsesc. De fapt, resursele alimentare sunt lăsate adesea în voia speculei, care le măsoară numai în vederea prosperității economice a marilor producători sau în relație cu potențialitatea de consum și nu cu exigențele reale ale persoanelor. Și astfel se favorizează conflictele și risipele și cresc cozile celor din urmă de pe pământ care caută un viitor în afara teritoriilor lor de origine.

3. În fața la toate acestea putem și trebuie să schimbăm direcția (cf. Enciclica Laudato si’, 53; 61; 163; 202). În fața creșterii cererii de alimente este indispensabil ca roadele pământului să fie disponibile pentru toți. Pentru unii ar fi suficient să se diminueze numărul de guri de săturat și să se rezolve astfel problema; dar este o falsă soluție dacă ne gândim la nivelurile de risipă de alimente și la modele de consum care risipesc atâtea resurse. A reduce este ușor, în schimb a împărtăși impune o convertire, și acest lucru este angajant.

De aceea îmi pun – și vă pun – această întrebare: este prea mult a gândi să se introducă în limbajul cooperării internaționale categoria iubirii, declinată ca gratuitate, egalitate în a trata, solidaritate, cultură a darului, fraternitate, milostivire? De fapt, aceste cuvinte exprimă conținutul practic al termenului „umanitar”, atât de mult folosit în activitatea internațională. A-i iubi pe frați și a face asta primii, fără a aștepta să fim răsplătiți: acesta este un principiu evanghelic care se găsește în atâtea culturi și religii și devine principiu de umanitate în limbajul relațiilor internaționale. Este de dorit ca diplomația și instituțiile multilaterale să alimenteze și să organizeze această capacitate de a iubi, pentru că este calea maestră care garantează nu numai siguranța alimentară, ci siguranța umană în globalitatea sa. Nu putem acționa numai dacă o fac alții, nici să ne limităm să ne fie milă, pentru că mila se oprește la ajutoarele de urgență, în timp ce iubirea inspiră dreptatea și este esențială pentru a realiza o ordine socială dreaptă între realități diferite care vor să riște întâlnirea reciprocă. A iubi înseamnă a contribui pentru ca fiecare țară să mărească producție și să ajungă la autosuficiența alimentară. A iubi se traduce în a gândi noi modele de dezvoltare și de consum și în a adopta politici care să nu agraveze situația populațiilor mai puțin avansate sau dependența lor externă. A iubi înseamnă a nu continua să se despartă familia umană între cei care are de prisos și cel căruia îi lipsește necesarul pentru a trăi.

Angajarea diplomației ne-a demonstrat, și în evenimente recente, că a opri recurgerea la armele de distrugere în masă este posibilă. Toți suntem conștienți de capacitatea de distrugere a acestor instrumente. Dar suntem la fel de conștienți de efectele sărăciei și excluderii? Cum să oprim persoanele dispuse să riște tot, întregi generații care pot să dispară pentru că le lipsește pâinea cea de toate zilele, sau sunt victime ale violenței sau ale schimbărilor climatice? Se îndreaptă acolo unde văd o lumină sau percep o speranță de viață. Nu vor putea fi oprite de bariere fizice, economice, legislative, ideologice: numai o aplicare coerentă a principiului de umanitate va putea face asta. Și în schimb scade ajutorul public dat dezvoltării și instituțiile multilaterale sunt limitate în activitatea lor, în timp ce se recurge la acorduri bilaterale care subordonează cooperarea respectării agendelor sau a alianțelor particulare sau, mai simplu, unei liniști momentane. Dimpotrivă, gestionarea mobilității umane cere o acțiune interguvernamentală coordonată și sistematică, făcută după normele internaționale existente și impregnată de iubire și inteligență. Obiectivul său este o întâlnire de popoare care să-i îmbogățească pe toți și să genereze unire și dialog, și nu excludere și vulnerabilitate.

Aici permiteți-mi să mă leg cu dezbaterea despre vulnerabilitate care la nivel internațional desparte atunci când se vorbește despre migranți. Vulnerabil este cel care este în condiție de inferioritate și nu se poate apăra, nu are mijloace, adică trăiește o excludere. Și asta pentru că este constrâns de violență, de situații naturale sau mai rău încă de indiferență, de intoleranță și chiar de ură. În fața acestei condiții este corect să se identifice motivele pentru a acționa cu necesara competență. Dar nu este acceptabil ca, pentru a evita să se angajeze, să se refugieze în spatele sofismelor lingvistice care nu fac onoare diplomației ci o reduc, de la „artă a posibilului”, la un exercițiu steril pentru a justifica egoisme și inactivități.

Este de dorit ca să se țină cont de toate acestea în elaborarea lui Pacto mundial para una migración segura, regular y ordenada, în desfășurare în acest moment în sânul Națiunilor Unite.

4. Să prestăm ascultare la strigătul atâtor frați ai noștri marginalizați și excluși: „Mi-e foame, sunt străin, gol, bolnav, închis într-un lagăr de refugiați”. Este o cerere de dreptate, nu o implorare sau un apel de urgență. Este necesar un dialog amplu și sincer la toate nivelurile pentru ca să reiasă soluțiile cele mai bune și să se formeze o nouă relație între diferiții actori ai scenariului internațional, formată din responsabilitate reciprocă, din solidaritate și din comuniune.

Jugul mizeriei generat de mișcările adesea tragice ale migranților poate să fie înlăturat printr-o prevenție făcută din proiecte de dezvoltare care să creeze locuri de muncă și capacitate de răspuns la crizele climatice și ambientale. Prevenția costă mult mai puțin decât efectele provocate de degradarea terenurilor sau de poluarea apelor, efecte care lovesc zonele nevralgice ale planetei unde sărăcia este singura lege, bolile sunt în creștere și speranța de viață diminuează.

Sunt multe și lăudabile inițiativele puse în practică. Totuși, nu sunt suficiente; este necesar și urgent a continua să se activeze eforturi și să se finanțeze programe pentru a face față în manieră și mai eficace și promițătoare foamei și mizeriei structurale. Dar dacă obiectivul este de a favoriza o agricultură care să producă în funcție de exigențele efective ale unei țări, atunci nu este permis să se ia pământurile cultivabile de la populație, lăsând că land grabbing(acaparamiento de tierras) să-și facă profiturile sale, eventual cu complicitatea celui care este chemat să facă interesul poporului. Trebuie îndepărtate tentațiile de a acționa în folosul grupurilor restrânse din populație, precum și de a utiliza aporturile externe în mod neadecvat, favorizând corupția, sau în lipsă de legalitate.

Biserica catolică, prin instituțiile sale, având cunoaștere directă și concretă a situațiilor care trebuie înfruntate și a necesităților de umplut, vrea să colaboreze direct în acest efort în virtutea misiunii sale care o face să-i iubească pe toți și o obligă și să amintească celor care au responsabilități naționale și internaționale obligația mai amplă de a împărtăși necesitățile celor mai mulți.

Urarea este ca fiecare să descopere, în tăcerea propriei credințe sau a propriilor convingeri, motivațiile, principiile și aporturile pentru a da lui FAO și celorlalte instituții interguvernamentale curajul de a se îmbunătăți și de a persevera pentru binele familiei umane.

Mulțumesc!

Autor: Papa F
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 16.10.2017
Publicarea pe acest sit: 16.10.2017
Etichete: ,

Lasă un răspuns