Discursul Papei la sediul FAO din Roma

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la sediul FAO din Roma cu ocazia
celei de-a doua Conferințe Internaționale
despre Nutriție
joi, 20 octombrie 2014

Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor,

Cu sentiment de respect și apreciere mă prezint astăzi aici, la a doua Conferință Internațională despre Nutriție. Vă mulțumesc, domnule președinte, pentru primirea călduroasă și pentru cuvintele de bun venit. Îl salut cordial pe directorul general al FAO, prof. José Graziano da Silva, și pe directorul general al OMS, dr. Margaret Chan, și mă bucur pentru decizia dumneavoastră de a reuni în această conferință reprezentanți de state, instituții internaționale, organizații din societatea civilă, din lumea agriculturii și a sectorului privat, cu scopul de a studia împreună formele de intervenție pentru a asigura nutriția, precum și schimbările necesare care trebuie să se aducă strategiilor actuale. Unitatea totală de propuneri și de acțiuni, dar mai ales spiritul de fraternitate, pot să fie decisive pentru soluții adecvate. Biserica, așa cum voi știți, caută mereu să fie atentă și grijulie față de tot ceea ce se referă la bunăstarea spirituală și materială a persoanelor, înainte de toate a celor care trăiesc marginalizați și sunt excluși, pentru ca să fie garantate siguranța lor și demnitatea lor.

1. Destinele fiecărei națiuni sunt mai mult ca oricând legate între ele, ca membrii ai aceleiași familii, care depind unii de alții. Dar trăim într-o epocă în care raporturile dintre națiuni sunt prea des ruinate de suspiciunea reciprocă, ce se transformă uneori în forme de agresiune războinică și economică, amenință prietenia dintre frați și refuză sau aruncă pe cel care deja este exclus. Știe bine asta cel căruia îi lipsește pâinea cea de toate zilele și o muncă demnă. Acesta este cadrul lumii, în care trebuie să se recunoască limitele de proiectare bazate pe suveranitatea fiecăruia dintre state, înțeleasă ca absolută, și pe interesele naționale, condiționate adesea de grupuri de putere reduse. Asta o explică bine lectura agendei voastre de lucru menită să elaboreze noi norme, forme și angajări mai mare pentru a hrăni lumea. În această perspectivă sper că, în formularea acestor angajări, statele să se inspire din convingerea că dreptul la alimentație va fi garantat numai dacă ne preocupăm de subiectul său real, adică persoana care îndură efectele foamei și denutriției. Subiectul real!

Astăzi se vorbește mult despre drepturi, uitând adesea obligațiile; poate că ne-am preocupat prea puțin de cei care îndură foamea. În afară de asta este dureros să constatăm că lupta împotriva foamei și denutriției este împiedicată de „prioritatea pieței” și de „proeminența câștigului”, care au redus alimentele la o marfă oarecare, supusă speculei, chiar financiare. Și în timp ce se vorbește despre noi drepturi, înfometatul este acolo, la colțul străzii, și cere drept de cetățenie, cere să fie considerat în condiția sa, să primească o sănătoasă alimentație de bază. Ne cere demnitate, nu pomană.

2. Aceste criterii nu pot să rămână în limbul teoriei. Persoanele și popoarele cer ca să se pună în practică dreptatea; nu numai dreptatea legală, ci și cea contributivă și cea distributivă. De aceea, planurile de dezvoltare și munca organizațiilor internaționale ar trebui să țină cont de dorința, atât de frecventă printre oamenii obișnuiți, de a vedea respectate în fiecare circumstanță drepturile fundamentale ale persoanei umane și, în cazul nostru, ale persoanei căreia îi este foame. Când asta se va întâmpla, și intervențiile umanitare, operațiunile urgente de ajutor și de dezvoltare – cea adevărată, integrală – vor avea impuls mai mare și vor da roadele dorite.

3. Interesul față de producție, disponibilitatea de alimente și accesul la ele, schimbarea climatică, comerțul agricol trebuie fără îndoială să inspire regulile și măsurile tehnice, însă prima preocupare trebuie să fie persoana însăși, cei cărora le lipsește hrana zilnică și au încetat să se gândească la viață, la raporturile familiale și sociale și luptă numai pentru supraviețuire. Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, în această sală, la inaugurarea primei conferințe despre nutriție, în 1992, a atenționat comunitatea internațională cu privire la riscul „paradoxului belșugului”: există mâncare pentru toți, dar nu toți pot să mănânce, în timp ce irosirea, rebutul, consumul excesiv și folosirea de alimente pentru alte scopuri sunt în fața ochilor noștri. Acesta este paradoxul! Din păcate acest „paradox” continuă să fie actual. Există puține teme despre care se expun atâtea sofisme ca despre tema foamei; și puține argumente atât de susceptibile să fie manipulate de date, de statistici, de exigențe de siguranță națională, de corupție și de o amintire dureroasă a crizei economice. Aceasta este prima provocare ce trebuie depășită.

A doua provocare ce trebuie înfruntată este lipsa de solidaritate. Un cuvânt pe care avem în mod inconștient suspiciunea că trebuie să-l eliminăm din dicționar. Societățile noastre sunt caracterizate de un individualism crescând și de diviziune; asta ajunge să-i priveze pe cei mai slabi de o viață demnă și să provoace revolte împotriva instituțiilor. Când lipsește solidaritatea într-o țară, simt cu toții asta. De fapt, solidaritatea este atitudinea care face persoanele capabile să meargă în întâmpinarea celuilalt și să întemeieze propriile raporturi reciproce pe acel sentiment de fraternitate care merge dincolo de diferențe și de limite și determină să se caute împreună binele comun.

Ființele umane, în măsura în care conștientizează că sunt parte responsabilă a planului creației, devin capabile să se respecte reciproc, în loc să se lupte între ele, stricând și sărăcind planeta. Și statelor, concepute ca niște comunități de persoane și de popoare, li se cere să acționeze de comun acord, să fie dispuși să se ajute unii pe alții prin principiile și normele pe care dreptul internațional le pune la dispoziția lor. Un izvor inepuizabil de inspirație este legea naturală, înscrisă în inima umană, care vorbește un limbaj pe care toți pot să-l înțeleagă: iubire, dreptate, pace, elemente inseparabile între ele. Ca persoanele, și statele și instituțiile internaționale sunt chemate să primească și să cultive aceste valori, într-un spirit de dialog și de ascultare reciprocă. În acest mod, obiectivul de a hrăni familia umană devine realizabil.

4. Fiecare femeie, bărbat, copil, bătrân trebuie să se poată baza pe aceste garanții pretutindeni. Și este obligația fiecărui stat, atent la bunăstarea cetățenilor săi, să le semneze fără rezerve și să se preocupe de aplicarea lor. Asta cere perseverență și sprijin. Biserica catolică încearcă să ofere și în acest domeniu propria contribuție, printr-o atenție constantă față de viața săracilor, a celor nevoiași în orice parte a planetei; pe această linie se mișcă implicarea activă a Sfântului Scaun în organizațiile internaționale și cu multiplele sale documente și declarații. Se înțelege în acest mod să se contribuie la identificarea și adoptarea criteriilor pe care dezvoltarea unui sistem internațional drept trebuie să le satisfacă. Sunt criterii care, pe planul etic, se bazează pe pilaștri cum sunt adevărul, libertatea, dreptatea și solidaritatea; în același timp, în domeniul juridic, tot aceste criterii includ relația dintre dreptul la alimentație și dreptul la viață și la o existență demnă, dreptul de a fi tutelați de lege, care nu este mereu aproape de realitatea celui care îndură foamea, și obligația morală de a împărtăși bogăția economică a lumii.

Dacă se crede în principiul unității familiei umane, întemeiat pe paternitatea lui Dumnezeu Creatorul, și în fraternitatea ființelor umane, nicio formă de presiune politică sau economică ce se folosește de disponibilitatea de alimente nu poate să fie acceptabilă. Presiune politică și economică. Și aici mă gândesc la sora și mama noastră pământul, la planetă. Dacă suntem liberi de presiuni politice și economice pentru a-l păstra, pentru a evita ca să se autodistrugă. Avem în fața noastră Peru și Franța, două conferințe care ne lansează o provocare. A păstra planeta. Îmi amintesc de o frază pe care am auzit-o de la un bătrân, în urmă cu mulți ani: „Dumnezeu iartă mereu, ofensele, abuzurile; Dumnezeu iartă mereu. Oamenii iartă uneori. Pământul nu iartă niciodată! A păstra sora pământ, mama pământ, pentru ca să nu răspundă cu distrugerea. Dar, mai ales, niciun sistem de discriminare, de fapt sau de drept, obligat la capacitatea de acces la piața alimentelor, nu trebuie să fie luat ca model al acțiunilor internaționale care își propun să elimine foamea.

Împărtășind aceste reflecții cu voi, îi cer Celui Atotputernic, Dumnezeului bogat în milostivire, să binecuvânteze pe toți cei care, cu responsabilități diferite, se pun în slujba celor care îndură foamea și știu să-i asiste cu gesturi concrete de apropiere. Mă rog și pentru ca să știe comunitatea internațională să asculte apelul acestei Conferințe și să-l considere o exprimare a conștiinței comune a umanității: a da de mâncare celor înfometați pentru a salva viața pe planetă. Mulțumesc.

Autor: Papa F
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 20.11.2014
Publicarea pe acest sit: 20.11.2014
Etichete: ,

Lasă un răspuns