Predica Papei la rugăciunea ecumenică din Lund

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la rugăciunea ecumenică
din Catedrala luterană din Lund
luni, 31 octombrie 2016

„Rămâneți în mine și eu în voi” (In 15,4). Aceste cuvinte, rostite de Isus în contextul Ultimei Cine, ne permit să ne apropiem de inima lui Cristos cu puțin înainte de dăruirea sa definitivă pe cruce. Putem auzi bătăile sale de iubire față de noi și dorința sa de unitate pentru toți cei care cred în El. Ne spune că El este viața adevărată și noi suntem mlădițele; și că, așa cum El este unit cu Tatăl, tot așa noi trebuie să rămânem uniți cu El, dacă vrem să aducem rod.

În această întâlnire de rugăciune, aici la Lund, vrem să manifestăm dorința noastră comună de a rămâne uniți cu El pentru a avea viața. Îi cerem: „Doamne, ajută-ne cu harul tău să fim mai uniți cu Tine pentru a da împreună o mărturie mai eficace de credință, speranță și caritate”. Este și un moment pentru a aduce mulțumiri lui Dumnezeu pentru angajarea atâtor frați ai noștri, din diferite comunități ecleziale, care nu s-au resemnat cu diviziunea, ci care au menținut vie speranța reconcilierii dintre toți cei care cred în unicul Domn.

Catolici și luterani am început să mergem împreună pe calea reconcilierii. Acum, în contextul comemorării comune a Reformei din 1517, avem o nouă oportunitate de a primi un parcurs comun, care a luat formă în ultimii cincizeci de ani în dialogul ecumenic dintre Federația Luterană Mondială și Biserica catolică. Nu putem să ne resemnăm cu diviziunea și cu distanța pe care despărțirea le-a produs între noi. Avem posibilitatea de a repara într-un moment crucial din istoria noastră, depășind controverse și înțelegeri greșite care adesea ne-au împiedicat să ne înțelegem unii pe alții.

Isus ne spune că Tatăl este stăpânul viei (cf. v. 1), pe care o îngrijește și o curăță pentru ca să dea mai mult rod (cf. v. 2). Tatăl se preocupă constant de raportul nostru cu Isus, pentru a vedea dacă suntem cu adevărat uniți cu El (cf. v. 4). Ne privește, și privirea sa de iubire ne încurajează să purificăm trecutul nostru și să lucrăm în prezent pentru a realiza acel viitor de unitate la care atât de mult tânjește.

Și noi trebuie să privim cu iubire și onestitate la trecutul nostru și să recunoaștem eroarea și să cerem iertare: numai Dumnezeu este judecătorul. Trebuie recunoscut cu aceeași onestitate și iubire că diviziunea noastră se îndepărta de intuiția originară a poporului lui Dumnezeu, care aspiră în mod natural să rămână unit, și a fost în istorie perpetuată mai mult de oameni ai puterii din lumea aceasta decât prin voința poporului credincios, care mereu și în orice loc are nevoie să fie condus cu siguranța și duioșia Bunului său Păstor. Totuși, exista o sinceră voință de ambele părți să se mărturisească și să se apere adevărata credință, dar sunt conștienți și că ne-am închis în noi înșine de frică sau prejudecată față de credința pe care alții o mărturisesc cu un accent și un limbaj diferite. Papa Ioan Paul al II-lea spunea: „Nu trebuie să ne lăsăm conduși de intenția de a ne considera judecători ai istoriei, ci numai de aceea de a înțelege mai bine evenimentele și de a deveni purtători ai adevărului” (Mesaj adresat cardinalului Johannes Willebrands, președinte al Secretariatului pentru Unitatea Creștinilor, 31 octombrie 1983). Dumnezeu este stăpânul viei și cu iubire imensă o hrănește și o ocrotește; să ne lăsăm înduioșați de privirea lui Dumnezeu; singurul lucru pe care El îl dorește este ca să rămânem uniți ca mlădițe vii cu Fiul său Isus. Cu această nouă privire la trecut nu pretindem să realizăm o corectare irealizabilă a ceea ce s-a întâmplat, ci „să povestim această istorie în mod diferit” (Comisia Luterană-Catolică Romană pentru unitate, De la conflict la comuniune, 17 iunie 2013, 16).

Isus ne amintește: „Fără mine nimic nu puteți face” (In 15,5). El este cel care ne susține și ne încurajează să căutăm modurile pentru a face unitatea o realitate tot mai evidentă. Fără îndoială, despărțirea a fost un imens izvor de suferințe și de neînțelegeri; dar în aceleași timp ne-a făcut să conștientizăm cu sinceritate că fără El nu putem face nimic, dându-ne posibilitatea de a înțelege mai bine unele aspecte ale credinței noastre. Cu recunoștință recunoaștem că Reforma a contribuit să se dea mai mare centralitate Sfintei Scripturi în viața Bisericii. Prin ascultarea comună a Cuvântului lui Dumnezeu în Scripturi, dialogul dintre Biserica catolică și Federația Luterană Mondială, a cărei a 50-a aniversare o celebrăm, a făcut pași importanți. Să-i cerem Domnului ca să ne mențină uniți Cuvântul său, pentru că el este izvor de hrană și de viață; fără inspirația sa nu putem face nimic.

Experiența spirituală a lui Martin Luther ne interpelează și ne amintește că nu putem face nimic fără Dumnezeu. „Cum pot să am un Dumnezeu milostiv?”. Aceasta este întrebarea care îl chinuia constant pe Luther. De fapt, chestiunea raportului corect cu Dumnezeu este chestiunea decisivă a vieții. Cum se știe, Luther l-a descoperit pe acest Dumnezeu milostiv în Vestea Bună a lui Isus întrupat, mort și înviat. Cu conceptul de „numai prin har divin” ne este amintit că Dumnezeu are mereu inițiativa și că precede orice răspuns uman, chiar în momentul în care încearcă să trezească acest răspuns. Deci doctrina justificării exprimă esența existenței umane în fața lui Dumnezeu.

Isus mijlocește pentru noi ca mediator la Tatăl și îl roagă pentru unitatea discipolilor săi „pentru ca lumea să creadă” (In 17,21). Asta e ceea ce ne întărește și ne determină să ne unim cu Isus pentru a cere asta cu insistență: „Dă-ne darul unității pentru ca lumea să creadă în puterea milostivirii tale”. Aceasta este mărturia pe care lumea o așteaptă de la noi. Creștini fiind vom fi mărturie credibilă a milostivirii în măsura în care iertarea, reînnoirea și reconcilierea vor fi o experiență zilnică între noi. Împreună putem vesti și manifesta concret și cu bucurie milostivirea lui Dumnezeu, apărând și slujind demnitatea oricărei persoane. Fără această slujire adusă lumii și în lume, credința creștină este incompletă.

Luterani și catolici să ne rugăm împreună în această catedrală și să fim conștienți că fără Dumnezeu nu putem face nimic; să cerem ajutorul său pentru a fi mădulare vii unite cu El, mereu nevoiași de harul său pentru a putea duce împreună Cuvântul său lumii, care are nevoie de duioșia sa și de milostivirea sa.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 31.10.2016
Publicarea pe acest sit: 31.10.2016
Etichete: , ,

Comments are closed