Discursul Papei la primirea unei delegații a Consiliului Metodist Mondial

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la primirea unei delegații a
Consiliului Metodist Mondial
joi, 19 octombrie 2017

Iubiți frați și surori,

Îi mulțumesc episcopului Abrahams pentru cuvintele sale respectuoase și vă spun bun-venit cu mare bucurie vouă tuturor, cu ocazia celei de-a cincizecea aniversări a începutului dialogului teologic metodist-catolic.

În cartea Leviticului, Domnul anunță al cincizecilea an ca un an special care prevede, printre altele, eliberarea sclavilor: „Să consacrați anul al cincizecilea și să vestiți libertatea în țară pentru toți locuitorii ei” (Lev 25,10). Suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru că, într-un anumit sens, putem proclama că am fost eliberați de sclavia înstrăinării și a suspiciunii reciproce. În al cincizecilea an „fiecare să-și primească înapoi proprietatea și fiecare să se întoarcă în familia lui” (ibid.), adăuga Domnul lui Moise. Grație acestor cincizeci de ani de dialog răbdător și fratern, putem cu adevărat să ne spunem unii altora, cu cuvintele apostolului Paul: „nu mai sunteți străini” (Ef 2,19): nu în inimă, dar nici în apartenența la Domnul, în virtutea Botezului unic, care ne-a constituit într-o fraternitate reală. Da, suntem și ne simțim „oameni de casă ai lui Dumnezeu” (ibid.).

La această conștiință ne-a dus dialogul. Conciliul al II-lea din Vatican îndeamnă încă să tindem la o cunoaștere mai aprofundată și la o apreciere mai justă între creștinii de diferite confesiuni printr-un dialog care să înainteze „cu dragoste de adevăr, cu iubire și cu umilință” (Decretul Unitatis redintegratio, 11). Dialogul adevărat încurajează încontinuu să ne întâlnim cu umilință și sinceritate, doritări să învățăm unii de la alții, fără irenisme și fără prefăcătorii. Suntem frați care, după o lungă dezlipire, sunt fericiți să se întâlnească și să se redescopere reciproc, să meargă împreună, deschizând cu generozitate inima față de celălalt. Astfel continuăm, știind că acest drum este binecuvântat de Domnul: prin El a început și spre El este îndreptat.

„Să consacrați anul al cincizecilea”, îi spunea Dumnezeu lui Moise. În documentul cel mai recent al Comisiei ați vorbit chiar despre sfințenie. John Wesley avea în suflet să-l ajute pe aproapele ca să trăiască o viață sfântă. Exemplul său și cuvintele sale au încurajat pe mulți să se dedice Sfintelor Scripturi și rugăciunii, învățând astfel să-l cunoască pe Isus Cristos. Când întrevedem semne de viață sfântă în alții, când recunoaștem acțiunea Duhului Sfânt în celelalte confesiuni creștine, nu putem decât să ne bucurăm. Este frumos a vedea cum Domnul seamănă cu generozitate darurile sale, este frumos a vedea frați și surori care îmbrățișează în Isus însăși motivația noastră de viață. Nu numai atât: ceilalți „oameni de casă ai lui Dumnezeu” pot să ne ajute să ne apropiem și mai mult de Domnul și să ne stimuleze să oferim o mărturie mai fidelă față de Evanghelie. Așadar, îi mulțumim Tatălui și pentru ceea ce ne-a acordat cu mult înainte de ultimii cincizeci de ani, în secolele trecute și în toată lumea, în respectivele comunități. Să ne lăsăm întăriți reciproc de mărturia credinței.

Credința devine tangibilă mai ales atunci când se concretizează în iubire, îndeosebi în slujirea adusă săracilor și celor marginalizați. „Să vestiți libertatea în țară pentru toți locuitorii ei”: în al cincizecilea an de dialog, această invitație veche a Cuvântului viu răsună pentru noi deosebit de actuală. Face parte chiar din chemarea la sfințenie care, fiind chemare la viața de comuniune cu Dumnezeu, este în mod necesar chemare la comuniune cu ceilalți. Atunci când, catolicii și metodiștii, îi însoțim și îi ridicăm împreună pe cei slabi și pe cei marginalizați – pe cei care, deși locuiesc în societățile noastre, se simt departe, străini, înstrăinați – răspundem la invitația Domnului.

Privind înainte, după cei cincizeci de ani, avem o certitudine: că nu putem crește în sfințenie fără a crește într-o comuniune mai mare. Acesta este drumul care se deschide în fața noastră în drumul cu noua fază de dialog care urmează să fie demarată despre tema reconcilierii. Nu putem să vorbim despre rugăciune și caritate dacă, în același timp, nu ne rugăm și nu ne străduim pentru reconciliere și pentru comuniunea deplină între noi. Fie ca munca voastră despre reconciliere să fie un dar, și nu numai pentru comunitățile noastre, ci pentru lume: să fie stimulent pentru toți creștinii să fie pretutindeni slujitori ai reconcilierii. Duhul lui Dumnezeu este cel care realizează miracolul unității reconciliate. Și face asta cu stilul său, așa cum a făcut la Rusalii, ridicând carisme diferite și recompunând totul într-o unitate, care nu este uniformitate, ci comuniune. De aceea trebuie să fim împreună, ca discipolii care-l așteaptă pe Duhul, ca frați care merg împreună.

Vă mulțumesc mult pentru prezența voastră; sunt recunoscător Comisiei de dialog pentru munca făcută și pentru cea viitoare și Consiliului Metodist Mondial pentru sprijinul continuu dat dialogului. Binecuvântarea din acești ultimi cincizeci de ani se află în harul pe care l-am descoperit unii în alții și care a îmbogățit ambele comunități. Misiunea nu s-a terminat și suntem chemați, în timp ce continuăm să mergem, să privim înainte. Am învățat să ne recunoaștem frați și surori în Cristos; acum este timpul să ne pregătim, cu speranță umilă și angajare concretă, pentru acea recunoaștere deplină care va avea loc, cu ajutorul lui Dumnezeu, atunci când în sfârșit vom putea să ne întâlnim împreună la frângerea Pâinii. Aș vrea să vă invit să ne rugăm pentru asta, cerând Tatălui pâinea cea de toate zilele care să susțină drumul nostru: Tatăl nostru…

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 19.10.2017
Publicarea pe acest sit: 19.10.2017
Etichete: ,

Lasă un răspuns