Discursul Papei la plenara „Cor Unum”

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la plenara Consiliului Pontifical “Cor Unum”
Vatican, sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Dragi prieteni,

Cu afecțiunea și cu bucurie vă urez bun-venit, cu ocazia Adunării Plenare a Consiliului Pontifical Cor Unum. Îi mulțumesc Președintelui, cardinalul Robert Sarah, pentru cuvintele sale și adresez salutul meu cordial fiecăruia dintre voi, extinzându-l în mod ideal la toți cei care lucrează în slujirea carității Bisericii. Cu recentul Motu proprio Intima Ecclesiae natura am voit să reafirm sensul eclezial al activității voastre. Mărturia voastră poate să deschidă poarta credinței pentru atâtea persoane care caută iubirea lui Cristos. Astfel, în acest An al Credinței tema „Caritatea, noua etică și antropologia creștină”, pe care voi o tratați, reflectă legătura stringentă dintre iubire și adevăr, sau, dacă se preferă, dintre credință și caritate. De fapt, întregul ethos creștin își primește sensul său din credința ca „întâlnire” cu iubirea lui Cristos, care oferă un nou orizont și imprimă vieții direcția decisivă (cf. Enciclica Deus caritas est, 1). Iubirea creștină găsește fundament și formă în credință. Întâlnindu-l pe Dumnezeu și experimentând iubirea sa, învățăm „să nu mai trăim pentru noi înșine, ci pentru El, și cu El pentru alții” (ibid., 33).

Pornind de la acest raport dinamic între credință și caritate, aș vrea să reflectez asupra unui punct, pe care l-aș numi dimensiunea profetică pe care credința o imprimă în caritate. Adeziunea credinciosului la Evanghelie imprimă de fapt carității forma sa tipic creștină și-i constituie principiul de discernământ. Creștinul, îndeosebi cel care lucrează în organismele de caritate, trebuie să se lase orientat de principiile credinței, prin care noi aderăm la „punctul de vedere al lui Dumnezeu”, la proiectul său cu privire la noi (cf. Enciclica Caritas in veritate, 1). Această nouă privire asupra lumii și asupra omului oferită de credință furnizează și criteriul corect de evaluare a exprimărilor de caritate, în contextul actual.

În orice epocă, atunci când omul n-a căutat acest proiect, a fost victima tentațiilor culturale care au ajuns să-l facă sclav. În ultimele secole, ideologiile care îndemnau la cultul națiunii, al rasei, al clasei sociale s-au dovedit adevărate idolatrii; și la fel se poate spune despre capitalismul sălbatic cu cultul profitului, din care au rezultat crize, inegalități și mizerie. Astăzi se împărtășește tot mai mult o simțire comună cu privire la demnitatea inalienabilă a oricărei ființe umane și responsabilitatea reciprocă și interdependentă față de ea; și asta în folosul adevăratei civilizații, civilizația iubirii. Pe de altă parte, din păcate, și timpul nostru cunoaște umbre care întunecă proiectul lui Dumnezeu. Mă refer mai ales la o tragică reducție antropologică ce repropune vechiul materialism hedonist, la care se adaugă însă un „prometeism tehnologic”. Din unirea dintre o viziune materialistă despre om și marea dezvoltare a tehnologiei rezultă o antropologie în fondul său atee. Ea presupune ca omul să fie redus la funcțiuni autonome, mintea la creier, istoria umană la un destin de autorealizare. Toate acestea, făcându-se abstracție de Dumnezeu, de dimensiunea propriu-zis spirituală și de orizontul ultrateren. În perspectiva unui om privat de sufletul său, deci privat de o relație personală cu Creatorul, ceea ce este posibil din punct de vedere tehnic devine permis din punct de vedere moral, orice experiment este acceptabil, orice politică demografică este permisă, orice manipulare este legitimată. Șiretenia cea mai de temut a acestui curent de gândire este de fapt absolutizarea omului: omul vrea să fie ab-solutus, dezlegat de orice legătură și de orice constituție naturală. El pretinde să fie independent și crede că numai în afirmarea de sine se află fericirea sa. „Omul contestă propria natură… Există de acum numai omul în abstract, care apoi alege pentru sine în mod autonom ceva ca natură a sa” (Discurs adresat Curiei romane, 21 decembrie 2012). Este vorba de o negare radicală a caracterului de creatură și de filiație al omului, care ajunge într-o singurătate dramatică.

Credința și discernământul creștin sănătos ne induc de aceea să acordăm o atenție profetică acestei probleme etice și mentalității care este subînțeleasă în ea. Colaborarea justă cu instanțe internaționale în domeniul dezvoltării și al promovării umane nu trebuie să ne facă să închidem ochii în fața acestor ideologii grave, iar Păstorii Bisericii – care este „coloana și temelia adevărului” (1Tim 3,15) – au obligația de a avertiza cu privire la aceste derive atât pe credincioșii catolici cât și orice persoană de bunăvoință și de rațiune dreaptă. De fapt, este vorba de o derivă negativă pentru om, chiar dacă se travestește în sentimente bune urmărind un presupus progres, sau presupuse drepturi, sau un presupus umanism. În fața acestei reducții antropologice, ce misiune revine fiecărui creștin și îndeosebi vouă, celor angajați în activități caritative, deci în raport direct cu atâția alți actori sociali? Desigur, trebuie să exercităm o supraveghere critică și, uneori, să recuzăm finanțări și colaborări care, direct sau indirect, favorizează acțiuni sau proiecte în contrast cu antropologia creștină. Însă în mod pozitiv Biserica este mereu angajată să promoveze omul după planul lui Dumnezeu, în demnitatea sa integrală, respectând dubla sa dimensiune verticală și orizontală. La asta tinde și acțiunea de dezvoltare a organismelor ecleziale. De fapt, viziunea creștină despre om este un mare da spus demnității persoanei chemate la comuniunea intimă cu Dumnezeu, o comuniune filială, umilă și încrezătoare. Ființa umană nu este nici individ de sine stătător nici element anonim în colectivitate, ci persoană singulară și irepetabilă, rânduită intrinsec spre relație și spre socialitate. De aceea Biserica reafirmă marele său da spus demnității și frumuseții căsătoriei ca exprimare de alianță fidelă și rodnică dintre bărbat și femeie și nu-ul spus filozofiilor ca aceea a lui gender se motivează prin faptul că reciprocitatea dintre masculin și feminin este expresie a frumuseții naturii voite de Creator.

Dragi prieteni, vă mulțumesc pentru angajarea voastră în favoarea omului, în fidelitate față de adevărata sa demnitate. În fața acestor provocări epocale, noi știm că răspunsul este întâlnirea cu Cristos. În El omul poate să realizeze pe deplin binele său personal și binele comun. Vă încurajez să continuați cu suflet bucuros și generos, în timp ce din inimă vă împart Binecuvântarea mea Apostolică.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 19.01.2013
Publicarea pe acest sit: 20.01.2013
Etichete: ,

Lasă un răspuns