Discursul Papei la plenara „Cor Unum”

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la plenara Consiliului Pontifical „Cor Unum”
Vatican, vineri, 13 noiembrie 2009

Domnilor Cardinali,
Venerați Frați întru episcopat și preoție,
Dragi frați și surori,

Sunt bucuros să îl salut pe fiecare dintre voi, membri, consultori și oficiali ai Consiliului Pontifical „Cor Unum”, adunați aici pentru Adunarea Plenară, în timpul căreia este analizată tema „Parcursuri formative pentru operatorii carității”. Îl salut pe Cardinalul Paul Josef Cordes, președintele dicasterului, și îi mulțumesc pentru cuvintele amabile pe care mi le-a adresat și în numele vostru. Tuturor exprim recunoștiința mea pentru serviciul prețios pe care îl oferiți activității caritative a Bisericii. Gândul meu, în mod special, se îndreaptă spre numeroșii credincioși care, sub diferite nume sau în orice parte a lumii, dăruiesc, cu generozitate și dedicație, din timpul lor și din energiile lor pentru a mărturisi iubirea lui Hristos, Bunul Samarinean, care se apleacă asupra celor nevoiași în trup și în spirit. Deoarece, așa cum am subliniat în Enciclica Deus caritas est, „natura intimă a Bisericii se exprimă întro triplă sarcină: vestirea Cuvântului lui Dumnezeu (kerygma-martyria), celebrarea Sacramentelor (leiturgia), serviciul carității (diakonia)” (cf. nr. 25), caritatea aparține naturii însăși a Bisericii.

Operând în această sferă a vieții ecleziale, voi desfășurați o misiune care se așează într-o tensiune constantă între doi poli: vestea evanghelică și atenția față de inima omului și față de mediul în care el trăiește. În acest an, două evenimente ecleziale speciale au scos în evidență un astfel de aspect: publicarea Enciclicii Caritas in veritate și celebrarea Adunării Speciale pentru Africa a Sinodului Episcopilor despre reconciliere, justiție și pace. În perspective diverse dar convergente, ele au evidențiat cum Biserica, în anunțul său salvific, nu poate să lase deoparte condițiile concrete ale vieții oamenilor, la care este trimisă. Acțiunea pentru a le îmbunătăți privește însăși viața sa și misiunea sa, deoarece mântuirea lui Hristos este integrală și privește omul în toate dimensiunile sale: fizică, spirituală, socială și culturală, pământească și cerească. Tocmai din acest grad de conștientizare s-au născut, în decursul secolelor, multe opere și structuri ecleziale finalizate spre promovarea persoanelor și a popoarelor, care au dat și continuă să ofere o contribuție de neînlocuit pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă și integrală a ființei omenești. Așa cum am repetat în Enciclica Caritas in veritate, „mărturia carității lui Hristos prin intermediul operelor de justiție, pace și dezvoltare face parte din evanghelizare, pentru că lui Isus Hristos, care ne iubește, îi pasă de om în întregimea sa” (nr. 15).

În această optică trebuie analizat angajamentul Bisericii pentru dezvoltarea unei societăți mai juste, în care să fie recunoscute și respectate toate drepturile indivizilor și ale popoarelor (cfr ibid., nr. 6). Mulți credincioși laici, referitor la aceasta, desfășoară o acțiune utilă în câmpul economic, social, legislativ și cultural, și promovează binele comun. Ei mărturisesc Evanghelia, contribuind la construirea unei ordini drepte în societate și participând în primă persoană la viața publică (cf. Deus caritas nr. 28). Desigur, nu îi revine Bisericii să intervină în mod direct în politica statelor sau în construirea structurilor politice adecvate (cf. nr. 9). Biserica, cu vestirea Evangheliei, deschide inima pentru Dumnezeu și pentru aproapele, și trezește conștiințele. Cu forța vestirii sale, apără adevăratele drepturi omenești și se angajează pentru justiție. Credința este o forță spirituală care purifică rațiunea în căutarea unei ordini drepte, eliberându-o de riscul întotdeauna prezent de a fi „orbită” de egoism, de interes și de putere.

În adevăr, așa cum experiența o demonstrează, și în societățile cele mai evoluate din punct de vedere social, caritatea rămâne necesară: slujirea iubirii nu devine niciodată superfluă, nu numai pentru că sufletul omenesc are întotdeauna nevoie, dincolo de lucrurile materiale, de iubire, ci și pentru că rămân situații de suferință, de singurătate, de necesitate, care cer dedicație personală și ajutoare concrete. Când oferă cu iubire atenție omului, Biserica simte pulsând în sine însăși plinătatea iubirii provocate de Spiritul Sânt, care, în timp ce ajută omul să se elibereze de opresiunile materiale, asigură odihnă și sprijin sufletului, eliberându-l de relele care îl întristează. Izvor al acestei iubiri este Dumnezeu însuși, milostivire infinită și iubire veșnică. Oricine, de aceea, care prestează serviciul său în cadrul organismelor ecleziale care gestionează inițiativele și operele de caritate, nu poate decât să aibă acest obiectiv fundamental: să facă cunoscut și să experimenteze Chipul milostiv al Tatălui ceresc, deoarece în inima lui Dumnezeu Iubire este răspunsul adevărat la așteptările cele mai intime ale oricărei inimi omenești.

Cât este de necesar pentru creștini să mențină fixă privirea spre chipul lui Hristos! Numai în El, pe deplin Dumnezeu și pe deplin om, putem să îl contemplăm pe Tatăl (cf. Ioan 14,9) și să experimentăm milostivirea infinită! Creștinii știu că sunt chemați să slujească și să iubească lumea, chiar fără să fie „din lume” (cf. Ioan 15,19); să aducă un Cuvânt de mântuire integrală a omului, care nu se poate închide în orizontul pământesc; să rămână – precum Hristos – în mod total fideli voinței Tatălui până la dăruirea supremă de sine însuși, pentru a percepe mai ușor acea nevoie de iubire adevărată care este în fiecare inimă. Iată deci drumul pe care trebuie să îl parcurgă, dacă dorește să urmeze logica Evangheliei, oricine vrea să mărturisească iubirea lui Hristos.

Dragi prieteni, este important ca Biserica, introdusă în evenimentele istoriei și ale vieții oamenilor, să devină canal al bunătății și iubirii lui Dumnezeu. Așa să fie pentru voi și pentru cei care acționează în câmpul vast de care se ocupă Consiliul vostru Pontifical! Cu o astfel de dorință, invoc mijlocirea maternă a Mariei asupra lucrărilor voastre și, în timp ce reînnoiesc mulțumirea mea pentru prezența voastră și pentru opera pe care o desfășurați, cu bucurie vă împărtășesc fiecăruia dintre voi și familiilor voastre binecuvântarea mea Apostolică.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Cristian A. Sabău
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 13.11.2009
Publicarea pe acest sit: 16.11.2009
Etichete: ,

Lasă un răspuns