Discursul Papei la plecarea din România

Dis­curs Papei Ioan Paul al II-lea
la cere­monia de rămas bun
Aero­portul Băne­asa, 9 mai 1999

„Aș vrea să încre­dințez acest vis vouă, tine­rilor”

1. În momentul pără­sirii acestui pământ iubit al Româ­niei vă adresez înainte de toate, dum­nea­voastră, dom­nule pre­șe­dinte, salutul și mul­țu­mirea mea pentru pri­mirea ce mi-ați rezervat-o.

Extind aceste sen­ti­mente, prin dum­nea­vo­astră, la întregul și iubitul popor român pe care, în aceste zile, l-am simțit strân­gându-se în jurul meu cu căl­dură și entu­ziasm.

Aduc un salut deo­sebit Pre­a­fe­ri­cirii sale patri­a­rhul Teoc­tist, mitro­po­li­ților, epis­co­pilor și între­gului popor al vene­ra­bilei Bise­rici Orto­doxe din România. Îmbră­țișez fra­tern epis­copii și comu­ni­tă­țile cato­lice, de rit bizantin și latin, toate pre­zente în inima mea. Aduc toto­dată un salut celor­lalte con­fe­si­uni creș­tine și mem­brilor altor religii pre­zente în țară.

Lim­bajul comu­ni­u­nii fra­terne

2. Au fost zile de pro­funde emoții pe care le-am trăit cu inten­si­tate și care vor rămâne înti­pă­rite pentru tot­dea­una în inima mea. Primim ca un dar din mâna lui Dum­nezeu eve­ni­men­tele la care am par­ti­cipat împreună având încre­dere că vor aduce roade de har atât pentru creș­tini cât și pentru întregul popor al Româ­niei. Țara voastră are ca și îns­crisă în rădă­ci­nile ei o sin­gu­lară vocație ecu­me­nică. Prin poziția geo­gra­fică și prin lunga ei istorie, prin cul­tură și tra­diție, România este o casă unde Orientul și Occi­dentul se regă­sesc în dialog natural.

Aici și Bise­rica res­piră deo­sebit de evi­dent prin cei doi plă­mâni ai săi. Și în aceste zile am putut trăi ace­astă expe­riență. Ală­turi unii de alții, cum erau Petru, Andrei și cei­lalți apos­toli adu­nați în rugă­ci­une cu Maica Dom­nului în primul cenacol, am trăit noi Rusalii spi­ri­tuale. Vântul Duhului Sfânt a suflat cu putere peste acest pământ, și ne-a făcut să fim tari în comu­ni­une și mai cute­ză­tori în ves­tirea evan­ghe­liei. Noua limbă care ne-a fost dăruită, limba comu­ni­u­nii fra­terne, am folosit-o și i-am simțit dul­ceața și fru­mu­sețea, forța și efi­ciența.

3. În timp ce apro­ape se des­chide poarta celui de-al trei­le­a­mi­leniu, ni se cere să ieșim din limi­tele noastre obiș­nuite pentru a face să se simtă cu mai multă vigoare vântul Rusa­liilor în țările bătrâ­nului con­ti­nent și până la mar­gi­nile pămân­tului. Din nefe­­ri­cire vui­etul ame­nin­țător al armelor pare să pre­va­leze asupra gla­sului con­vin­gător al iubirii, iar dezlăn­țuirea vio­lenței redes­chide rănile pe care cu trudă și răb­dare se încerca a le vin­deca.

Reîn­noiesc urarea să se ajungă în sfârșit la depu­­nerea armelor pentru a se întâlni din nou și a între­prinde noi și mai efi­ciente dia­lo­guri de comu­ni­une și pace! Un rol impor­tant, în ace­astă pri­vință, revine creș­ti­nilor, indi­fe­rent de con­fe­si­unea la care aparțin. Ei sunt che­mați azi să tră­iască și să demons­treze cu mai mare îndrăz­neală fra­ter­ni­tatea lor, pentru ca po­po­a­rele să fie încu­ra­jate, mai mult, deter­mi­nate să regă­sească și să con­so­li­deze ceea ce au în comun. Eve­ni­mentul spi­ri­tual pe care l-am trăit, bine­cu­vântat de sfântul Dimi­trie și de sfin­ții mar­tiri ai ulti­melor dece­nii, este o expe­riență de păs­trat și de transmis în spe­ranța că noul mileniu ce se des­chide în fața noastră să fie un timp de mai mare comu­ni­une între Bise­ri­cile creș­tine și de des­co­pe­rire a fra­ter­ni­tă­ții dintre popo­are. Acesta este visul pe care-l port cu mine în timp ce las acest iubit pământ.

4. Aș vrea să încre­dințez acest vis vouă, tuturor. În spe­cial, aș vrea să-l încre­dințez tine­rilor. Da, vouă, dragi tineri din România! Aș fi vrut să vă întâl­nesc per­sonal; din nefe­ri­cire nu a fost posibil. În seara ace­asta, îmi însu­șesc cuvin­tele cu care Petru, în timp ce Rusa­liile erau pe sfâr­șite, vestea celor care îl ascultau ade­ve­rirea pro­mi­si­u­nii lui Dum­nezeu: „Voi turna din Duhul meu peste tot trupul și fiii voștri și fii­cele voastre vor pro­feți și cei mai tineri ai voștri vor vedea vede­nii și bătrâ­nii voștri visuri vor visa” (Fap 2,17). În aceste zile Spi­ritul vă încre­­din­țează vouă, tine­rilor, „visul” lui Dum­nezeu: ca toți oame­nii să facă parte din familia sa, ca toți creș­­ti­nii să fie una. Intrați cu acest vis în noul mileniu!

Voi care v-ați eli­berat de coș­marul dic­ta­turii tota­li­­tare, nu vă lăsați amă­giți de visu­rile înșe­lă­to­are și peri­cu­lo­ase ale con­su­mis­mului. Și acestea ucid viitorul. Isus vă face să visați o Românie nouă, un pământ pe care Orientul și Occi­dentul să se poată întâlni în fra­ter­ni­tate.

Ace­astă Românie este încre­din­țată mâi­nilor voastre. Cons­truiți-o împreună, cu îndrăz­neală. Domnul v-o încre­din­țează. Voi încre­din­țați-vă lui, știind că „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc” (Ps 126/127,1).

Domnul să bine­cu­vân­teze România, să bine­cu­vân­teze poporul său, să bine­cu­vân­teze Europa!

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Presa Bună
Publicarea în original: 09.05.1999
Publicarea pe acest sit: 05.05.2009
Etichete: , ,

Lasă un răspuns