Discursul Papei la plecarea din Kazahstan

Discursul Sfântului Părinte la plecarea
de pe aeroportul internațional din Astana
marți, 25 septembrie 2001

Domnule președinte,
Dragi frați în episcopat și preoție,
Doamnelor și domnilor,

1. Aceste trei zile memorabile care mi-au permis să întâlnesc atât de mulți oameni aici în Astana, și să cunosc mai îndeaproape vitalitatea poporului kazah, se apropie de sfârșit. Amintirea șederii mele în această nobilă țară, bogată în istorie și tradiții culturale, mă va urmări multă vreme.

Vă mulțumesc pentru primirea amabilă și cordială pe care mi-ați rezervat-o. Vă mulțumesc, domnule președinte, pentru minunata ospitalitate pe care mi-ați arătat-o în diferite feluri. Mulțumesc autorităților administrative, militare și religioase și precum și celor care au pregătit această vizită și s-au ocupat de organizarea ei. Tuturor și fiecăruia în parte le exprim mulțumirile mele sincere.

Cuvintele pe care le-am auzit în diversele momente petrecute împreună mi s-au întipărit în minte. Mă gândesc la speranțele și așteptările acestui iubit popor, pe care am putut să îl cunosc și să îl respect mult mai bine: un popor care a suferit ani de persecuții aspre, dar nu a ezitat să se angajeze cu entuziasm pe calea dezvoltării. Un popor care caută pentru fiii săi să edifice un viitor senin, marcat de solidaritate, pentru că iubește și caută pacea.

2. Kazahstanul, o națiune care are secole de istorie în urma sa, știe cât de importantă și de urgentă este pacea. Datorită poziției voastre geografice, țara voastră este una de frontieră și de întâlnire. Aici, în aceste stepe nemărginite, bărbați și femei de diverse rase, culturi și religii s-au întâlnit și continuă să se întâlnească în pace.

Kazahstan, fie ca prin ajutorul lui Dumnezeu să crești în unitate și solidaritate! Aceasta este urarea mea din inimă pe care o înnoiesc repetând tema întregii mele vizite: „Să vă iubiți unul pe altul! (Ioan 13,34). Aceste cuvinte exigente ale lui Isus, rostite în ajunul morții Sale pe Cruce, au inspirat și marcat fiecare etapă a pelerinajului meu.

„Să vă iubiți unul pe altul !” Această țară, în care trăiesc laolaltă oameni de diferite origini, are nevoie de înțelegeri trainice și relații sociale stabile. Nu este exagerat a spune că țara voastră are o vocație proprie ei: aceea de a fi, într-un mod tot mai conștient, o punte între Europa și Asia. Fie ca aceasta să fie și opțiunea voastră civilă și religioasă. Fiți o punte de oameni care îmbrățișează alți oameni: un popor care comunică deplinătatea vieții și speranței.

3. Luându-mi rămas bun de la tine, iubit popor kazah, doresc să te asigur că Biserica va continua să fie alături de tine. În cooperare strânsă cu celelalte comunități religioase precum și cu toți oamenii de bună voință, catolicii nu se vor eschiva de la a-și asuma partea lor, pentru c[ toți împreună putem să construim o casă comună, care să fie tot mai deschisă și mai primitoare.

Căutarea dialogului și a armoniei a caracterizat relațiile de aici dintre creștinism și islam încă de pe timpul formării hanatului turc în spațiile nemărginite ale stepelor voastre, lucru care a permis țării voastre să devină o joncțiune între Est și Vest pe marele Drum al Mătăsii. Generațiile mai tinere ar trebui să urmeze această cale printr-un angajament reînnoit.

„Să vă iubiți unul pe altul!” Aceste cuvinte exigente ale Domnului pun la încercare credibilitatea noastră de creștini. Isus însuși avertizează: „Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții” (Ioan 13,35).

4. Marele Jubileu al Anului 2000 a provocat în rândul creștinilor o trezire spirituală intensă și i-a chemat să fie mărturisitori ai iubirii, pentru a putea răspunde la provocările celui de al treilea mileniu. Fiți și voi înșivă, chiar de acum, mărturisitori ai iubirii! Fiți gata să promovați „pacea, atât de des amenințată de spectrul războaielor catastrofale” (Novo Millennio Ineunte, 51). Fiți străjeri vigilenți, angajați „în respectarea vieții oricărei ființe umane” (ibidem).

Oameni de alte religii care aveți la inimă destinul poporului vostru, fiți și voi mărturisitori ai iubirii! Întrebarea lui Abai Kunanbai ni se adresează nouă tuturor: „Întrucât mi s-a dat nume de om, pot eu să nu iubesc?” (Poeme 12). Sunt fericit să mă fac ecoul acestei întrebări, acum când vă părăsesc: poate o ființă omenească să nu iubească?

Ca Succesor al Apostolului Petru, pe măsură ce îmi amintesc numeroasele evenimente care au marcat secolul trecut, repet: Priviți spre viitor cu încredere! Am venit printre voi ca un pelerin al speranței, iar acum mă pregătesc pentru călătoria de întoarcere, nu fără emoție și nostalgie. Port cu mine amintirile acestor zile; voi păstra certitudinea că tu, popor al Kazahstanului, vei izbândi în misiunea ta de solidaritate și pace.

Domnul să vă binecuvânteze și să vă aibă mereu în paza Sa!

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Traducător: Oana și Radu Capan
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 25.09.2001
Publicarea pe acest sit: 25.09.2001
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns