Discursul Papei la la Sanctuarul Jasna Gara

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la întâlnirea cu persoanele consacrate, seminariștii
și reprezentanții mișcărilor ecleziale
la Sanctuarul Jasna Góra din Częstochowa
vineri, 26 mai 2006

Dragi călugări și călugărițe, persoane consacrate,
care la glasul lui Isus l-ați urmat din iubire!
Dragi seminariști,
care vă pregătiți pentru slujirea preoțească!
Dragi reprezentanți ai mișcărilor ecleziale,
care duceți puterea Evangheliei în familiile voastre, la locurile voastre de muncă,
în universități, în lumea media și a culturii, în parohiile voastre!

Așa cum apostolii împreună cu Maria „au urcat în încăperea de sus” și acolo „într-un cuget stăruiau în rugăciune” (Faptele Apostolilor 1,13.14), așa și noi am venit împreună astăzi la Jasna Góra, care pentru noi în acest moment este „încăperea de sus” unde Maria, Maica Domnului, este între noi. Astăzi ea e cea care conduce meditația noastră; ea ne învață cum să ne rugăm. Maria ne arată cum să ne deschidem mințile și inimile față de puterea Duhului Sfânt, care vine la noi pentru ca noi să îl ducem lumii întregi. Doresc să transmit salutări cordiale Arhidiecezei de Częstochowa și Păstorului ei, Arhiepiscopul Stanisław, și Episcopilor Antoni și Jan. Vă mulțumesc tuturor pentru că ați venit să ne unim în această rugăciune.

Dragii mei prieteni, avem nevoie de un moment de tăcere și de reculegere pentru a ne pune la școala ei, pentru ca ea să poată să ne învețe cum să trăim din credință, cum să creștem în credință, cum să rămânem în contact cu misterul lui Dumnezeu în evenimentele obișnuite, de zi cu zi din viețile noastre. Cu tact feminin și cu „abilitatea de a combina intuiția penetrantă cu cuvinte de sprijin și încurajare” (Papa Ioan Paul al II-lea, Redemptoris Mater, 46), Maria a susținut credința lui Petru și a Apostolilor în Cenacol, iar astăzi ea susține credința mea și credința voastră.

„Credința este contactul cu misterul lui Dumnezeu”, pentru a-l cita pe Papa Ioan Paul al II-lea (Redemptoris Mater, 17), deoarece „a crede înseamnă ‘a te abandona pe tine însuți’ adevărului cuvântului Dumnezeului celui viu, știind și recunoscând cu umilință ‘cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și cât de neînțelese sunt căile Sale'” (ibid., 14). Credința este darul dat nouă la Botez, care face posibilă întâlnirea noastră cu Dumnezeu. Dumnezeu este ascuns în mister; a avea pretenția să îl înțelegi echivalează cu a dori să îl îngrădești în limitele gândirii și cunoașterii noastre și în consecință a-l pierde iremediabil. Cu credința însă putem deschide un drum prin concepte, chiar concepte teologice, și îl putem „atinge” pe Dumnezeu cel viu. Și Dumnezeu, odată atins, ne dă imediat puterile Sale. Când ne abandonăm Dumnezeului celui viu, când în umilința minții am recurs la El, ne invadează un fel de șuvoi ascuns de viață divină. Cât de important este să credem în puterea credinței, în capacitatea ei de a stabili o legătură strânsă cu Dumnezeu cel viu! Trebuie să acordăm mare atenție dezvoltării credinței noastre, pentru ca să pătrundă cu adevărat atitudinile, gândurile, acțiunile și intențiile noastre. Credința are un loc nu doar în stările noastre sufletești și în experiențele noastre religioase, ci înainte de toate în gând și acțiune, în munca de zi cu zi, în lupta împotriva noastră înșine, în viața de comunitate și în apostolat, deoarece ea face ca viața noastră să fie invadată de puterea lui Dumnezeu Însuși. Credința poate să ne ducă mereu înapoi la Dumnezeu atunci când păcatele noastre de îndepărtează de El.

În Cenacol Apostolii nu știau ce îi așteaptă. Erau temători și îngrijorați de viitorul lor. Au continuat să se minuneze de moartea și de învierea lui Isus și erau neliniștiți că fuseseră lăsați singuri după Înălțarea la Cer. Maria, „cea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul” (cf. Luca 1,45), asiduă în rugăciune alături de Apostoli, i-a învățat perseverența în credință. Prin atitudinea ei, a reușit să îi convingă că Duhul Sfânt, în înțelepciunea Sa, cunoștea bine calea pe care îi conducea și că în consecință puteau să se încreadă în Dumnezeu, dăruindu-i-se fără rezerve, cu talentele, limitările și viitorul lor.

Mulți dintre voi cei prezenți aici ați experimentat această chemare secretă a Duhului Sfânt și ați răspuns din toată inima. Iubirea lui Isus, „revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat” (cf. Romani 5,5), v-a arătat calea vieții consacrate. Nu voi ați căutat-o. Isus a fost Cel care v-a chemat, invitându-vă la o unire mai profundă cu El. În sacramentul Sfântului Botez ați renunțat la Satana și la lucrările lui și ați primit harurile necesare pentru o viață creștină și pentru sfințenie. Din acel moment harul credinței a înflorit în voi și v-a permis să fiți uniți cu Dumnezeu. În momentul depunerii voturilor voastre religioase, credința v-a condus la o adeziune totală la misterul Inimii lui Isus, ale cărei comori voi le-ați descoperit. Voi ați renunțat atunci la lucruri bune precum a dispune liber de viața voastră, a avea o familie, a aduna bunuri, pentru a fi liberi să vă dăruiți fără rezerve lui Cristos și Împărăției Sale. Vă amintiți entuziasmul vostru când ați început pelerinajul spre viața consacrată, având încredere în harul lui Dumnezeu? Încercați să nu pierdeți această primă fervoare și lăsați-o pe Maria să vă conducă la o și mai deplină adeziune. Dragi călugări și călugărițe, dragi persoane consacrate! Oricare ar fi misiunea încredințată vouă, orice slujire în clauzură sau apostolică ați avea, păstrați în inimile voastre primatul vieții voastre consacrate. Lăsați-l să vă reînnoiască credința. Viața consacrată, trăită în credință, vă unește strâns cu Dumnezeu, trezește carisme și conferă o fidelitate extraordinară față de slujirea voastră.

Dragi candidați la preoție! Un ajutor atât de mare poate fi obținut reflectând la modul în care Maria a învățat de la Isus! De la primul ei „fiat”, apoi de-a lungul anilor lungi și obișnuiți ai vieții ascunse, în timp ce îl educa pe Isus, sau când în Cana Galileii i-a cerut primul semn, sau când la final, la Calvar, lângă Cruce, l-a privit pe Isus, ea l-a „învățat” clipă de clipă. Mai întâi în credință și apoi în pântecele ei, ea a primit Trupul lui Isus și apoi i-a dat naștere. Zi de zi, extaziată, l-a adorat. L-a slujit cu iubire atentă, cântându-i Magnificat în inima ei. În drumul vostru de pregătire și în viitoarea voastră slujire preoțească, lăsați-o pe Maria să vă călăuzească după cum l-a „învățat” ea pe Isus. Ațintiți-vă privirea asupra Lui. Lăsați-l să vă formeze, pentru ca în slujirea voastră să fiți capabili să îl arătați tuturor celor care vă abordează. Când veți lua în mâinile voastre Trupul euharistic al lui Isus pentru a hrăni Poporul său, și când vă veți asuma responsabilitatea pentru acea parte a Trupului Mistic ce v-a fost încredințată, să vă amintiți atitudinea de surprindere și adorare ce a caracterizat credința Mariei. Așa cum ea în iubirea ei atentă și maternă pentru Isus și-a păstrat iubirea feciorelnică plină de uimire, la fel și voi, când îngenuncheați în momentul consacrării, păstrați în sufletul vostru capacitatea de uimire și adorare. Să știți să recunoașteți în Poporul lui Dumnezeu încredințat vouă semnele prezenței lui Cristos. Fiți atenți și sensibili la semnele de sfințenie pe care Dumnezeu vi le va arăta între credincioși. Nu vă temeți de datoriile viitoare sau de necunoscut! Nu vă temeți că vă vor lipsi cuvintele sau că vă veți ciocni de refuzuri! Lumea și Biserica au nevoie de preoți, de preoți sfinți.

Dragi reprezentanți ai noilor mișcări din Biserică, vitalitatea comunităților voastre este un semn al prezenței active a Duhului Sfânt! Misiunea voastră s-a născut din credința Bisericii și din bogăția roadelor Duhului Sfânt. Speranța mea este că veți crește devenind tot mai numeroși, pentru a servi cauzei Împărăției lui Dumnezeu în lumea de astăzi. Credeți în harul lui Dumnezeu care vă însoțește și aduceți-l în țesătura vie a Bisericii, în special în locurile în care preoții și persoanele consacrate nu pot ajunge. Mișcările cărora le aparțineți sunt numeroase. Sunteți hrăniți de diverse școli de spiritualitate recunoscute de Biserică. Beți din înțelepciunea sfinților, apelați la moștenirea pe care ne-au lăsat-o. Modelați-vă mințile și inimile folosind lucrările marilor maeștri și mărturisitori ai credinței, știind că școlile de spiritualitate nu trebuie să fie comori încuiate în biblioteci de mănăstire. Înțelepciunea evanghelică, ce este conținută în scrierile marilor sfinți și a fost atestată de viețile lor, trebuie transmisă cu maturitate, nu în mod copilăresc sau agresiv, lumii culturii și a muncii, lumii media și a politicii, lumii familiei și a vieții sociale. Autenticitatea credinței și misiunii voastre, care nu atrage atenția spre sine ci iradiază cu adevărat credință și iubire, poate să fie testată comparând-o cu credința Mariei. Oglindiți-vă în inima ei. Rămâneți la școala ei!

Când Apostolii, plini de Duhul Sfânt, au plecat în lumea întreagă proclamând Evanghelia, unul dintre ei, Ioan, Apostolul iubirii, a luat-o pe Maria acasă la el (cf. Ioan 19,27). Tocmai datorită legăturii profunde cu Isus și cu Maria a putut el atât de eficient să insiste asupra adevărului că „Dumnezeu este iubire” (1Ioan 4,8.16). Acestea sunt cuvintele pe care le-am pus la începutul primei Enciclice a pontificatului meu: „Deus caritas est”! Acesta este adevărul cel mai important și central despre Dumnezeu. Tuturor celor cărora le este dificil să creadă în Dumnezeu, le spun din nou astăzi: „Dumnezeu este iubire”. Dragi frați, fiți mărturisitori ai acestui adevăr. Veți fi cu siguranță dacă vă puneți la școala Mariei. Alături de ea veți experimenta pentru voi înșivă faptul că Dumnezeu este iubire și veți transmite lumii acest mesaj cu bogăția și diversitatea pe care Duhul Sfânt va ști să le suscite.

Lăudat să fie Isus Cristos.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: Radu Capan
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 26.05.2006
Publicarea pe acest sit: 26.05.2006
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns