Discursul Papei la întâlnirea promovată de Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Medicilor Catolici

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat participanților la întâlnirea promovată
de Federația Internațională a
Asociațiilor Medicilor Catolici
vineri, 20 septembrie 2013

Vă cer scuze pentru întârziere, pentru că astăzi… aceasta este o dimineață prea complicată, din cauza audiențelor… Vă cer scuze.

1. Prima reflecție pe care aș vrea s-o împărtășesc cu voi este aceasta: noi asistăm astăzi la o situație paradoxală, care se referă la profesia medicală. Pe de o parte constatăm – și îi mulțumim lui Dumnezeu – progresele medicinii, grație muncii oamenilor de știință, care, cu pasiune și fără cruțare, se dedică pentru căutarea a noi îngrijiri. Însă, pe de altă parte, întâlnim și pericolul ca medicul să rătăcească propria identitate de slujitor al vieții. Dezorientarea culturală a atacat și ceea ce părea un domeniu inatacabil: al vostru, medicina! Deși sunt prin natura lor în slujba vieții, profesiile sanitare sunt induse uneori să nu respecte însăși viața. În schimb, așa cum ne amintește enciclica Caritas in veritate, „deschiderea la viață este în centrul adevăratei dezvoltări”. Nu există dezvoltare adevărată fără această deschidere la viață. „Dacă se pierde sensibilitatea personală și socială față de primirea unei noi vieți, și celelalte forme de primire utile pentru viața socială devin aride. Primirea vieții temperează energiile morale și face capabili de ajutor reciproc” (nr. 28). Situația paradoxală se vede în faptul că, în timp ce se atribuie persoanei noi drepturi, uneori chiar și drepturi presupuse, nu întotdeauna se tutelează viața ca valoare primară și drept primordial al fiecărui om. Scopul ultim al acțiunii medicale rămâne întotdeauna apărarea și promovarea vieții.

2. Al doilea punct: în acest context contradictoriu, Biserica face apel la conștiințe, la conștiințele tuturor profesioniștilor și voluntarilor din sănătate, în mod deosebit ale voastre, ale ginecologilor, chemați să colaborați la nașterea de noi vieți umane. Vocația și misiunea voastră este una singulară, care are nevoie de studiu, de conștiință și de umanitate. Odinioară, femeile care ajutau la naștere le numeam „împreună-mame”: este ca o mamă împreună cu cealaltă, cu adevărata mamă. Și voi sunteți „împreună-mame” și „împreună-tați”, și voi.

O răspândită mentalitate a utilului, „cultura rebutului”, care astăzi reduce la sclavie inimile și inteligențele atâtora, are un cost foarte mare: cere să se elimine ființe umane, mai ales dacă sunt mai slabe din punct de vedere fizic sau social. Răspunsul nostru la această mentalitate este un „da” hotărât și fără șovăieli spus vieții. „Primul drept al unei persoane umane este viața sa. Ea are alte bunuri și unele dintre ele sunt mai prețioase; însă este acela binele fundamental, condiție pentru toate celelalte” (Congregația pentru Doctrina Credinței, Declarație despre avortul provocat, 18 noiembrie 1974, 11). Lucrurile au un preț și pot fi vândute, însă persoanele au o demnitate, valorează mai mult decât lucrurile și nu au preț. De atâtea ori ne aflăm în situații în care vedem că ceea ce costă mai puțin este viața. Pentru aceasta, atenția față de viața umană în totalitatea sa a devenit în ultimele timpuri o adevărată prioritate a magisteriului Bisericii, îndeosebi față de aceea mai lipsită de apărare, adică față de cel neputincios, față de cel bolnav, față de cel care trebuie să se nască, față de copil, față de bătrân, care este viața cea mai lipsită de apărare.

În ființa umană fragilă fiecare dintre noi este invitat să recunoască fața Domnului, care în trupul său uman a experimentat indiferența și singurătatea la care adesea îi condamnăm pe cei mai săraci, fie în țările în curs de dezvoltare, fie în societățile bogate. Fiecare copil nenăscut, dar condamnat pe nedrept să fie avortat, are fața lui Isus Cristos, are fața Domnului, care încă înainte de a se naște, și apoi abia născut, a experimentat refuzul lumii. Și fiecare bătrân și – am vorbit despre copil: să mergem la bătrâni, alt punct! Și fiecare bătrân, chiar dacă este infirm sau la sfârșitul zilelor sale, poartă în sine fața lui Cristos. Nu se pot arunca, așa cum ne propune „cultura rebutului”! Nu se pot arunca!

3. Al treilea aspect este un mandat: Fiți martori și răspânditori ai acestei „culturi a vieții”. Faptul că sunteți catolici comportă o responsabilitate mai mare: înainte de toate față de voi înșivă, prin angajamentul de coerență cu vocația creștină; și apoi față de cultura contemporană, pentru a contribui la recunoașterea în viața umană a dimensiuni transcendente, a amprentei lucrării creatoare a lui Dumnezeu, încă din prima clipă a zămislirii sale. Aceasta este o angajare de nouă evanghelizare care cere adesea să se meargă împotriva curentului, plătind personal. Domnul se bazează și pe voi pentru a răspândi „evanghelia vieții”.

În această perspectivă, secțiile spitalicești de ginecologie sunt locuri privilegiate de mărturie și de evanghelizare, pentru că acolo unde Biserica devine „vehicul al prezenței lui Dumnezeu” cel viu, devine în același timp „instrument al unei adevărate umanizări a omului și a lumii” (Congregația pentru Doctrina Credinței, Notă doctrinală despre unele aspecte ale evanghelizării, 9). Formând conștiința că în centrul activității medicale și asistențiale este persoana umană în condiția de fragilitate, structura sanitară devine „locul în care relația de îngrijire nu este meserie – relația voastră de îngrijire nu este meserie – ci misiune; unde caritatea samariteanului milostiv este prima catedră și fața omului suferind, însăși fața lui Cristos” (Benedict al XVI-lea, Discurs la Universitatea Catolică „Sacro Cuore” din Roma, 3 mai 2012).

Dragi prieteni medici, voi, care sunteți chemați să vă ocupați de viața umană în faza sa inițială, amintiți-le tuturor, cu faptele și cu cuvintele, că aceasta este mereu, în toate fazele sale și la orice vârstă, sacră și este mereu de calitate. Și nu pentru un discurs de credință – nu, nu – ci de rațiune, pentru un discurs de știință! Nu există o viață umană mai sacră decât alta, așa cum nu există o viață umană mai semnificativă calitativ decât alta. Credibilitatea unui sistem sanitar nu se măsoară numai prin eficiență, ci mai ales prin atenția și iubirea față de persoane, a căror viață este mereu sacră și inviolabilă.

Nu neglijați niciodată să vă rugați Domnului și Fecioarei Maria pentru a avea forța de a îndeplini bine munca voastră și a mărturisi cu curaj – cu curaj! Astăzi este nevoie de curaj – a mărturisi cu curaj „evanghelia vieții”! Multe mulțumiri.

Autor: Papa F
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 20.09.2013
Publicarea pe acest sit: 21.09.2013
Etichete: ,

Lasă un răspuns