Discursul Papei la întâlnirea pentru Invocarea păcii

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea pentru Invocarea păcii
cu președinții israelian și palestinian
și cu Patriarhul ecumenic Bartolomeu I
Grădinile Vaticane, 8 iunie 2014

Domnilor președinți, Sanctitate, frați și surori!

Cu mare bucurie vă salut și doresc să vă ofer vouă și distinselor delegații care vă însoțesc aceeași primire călduroasă pe care mi-ați rezervat-o în pelerinajul meu abia făcut în Țara Sfântă.

Vă mulțumesc din adâncul inimii pentru că ați acceptat invitația mea de a veni aici pentru a invoca împreună de la Dumnezeu darul păcii. Sper ca această întâlnire să fie un drum în căutarea a ceea ce unește, pentru a depăși ceea ce desparte.

Și mulțumesc Sanctității Voastre, venerat frate Bartolomeu, pentru că sunteți aici cu mine ca să-i primim pe acești oaspeți iluștri. Participarea dumneavoastră este un mare dar, un sprijin prețios și mărturie a drumului pe care în calitate de creștini îl parcurgem spre unitatea deplină.

Prezența dumneavoastră, domnilor președinți, este un mare semn de fraternitate pe care îl faceți ca fii ai lui Abraham și expresie concretă de încredere în Dumnezeu, Domnul istoriei, care astăzi ne privește ca frați unul pentru altul și dorește să ne conducă pe căile sale.

Această întâlnire a noastră de invocare a păcii în Țara Sfântă, în Orientul Mijlociu și în toată lumea este însoțită de rugăciunea foarte multor persoane, apartenente la diferite culturi, patrii, limbi și religii: persoane care s-au rugat pentru această întâlnire și care acum sunt unite cu noi în aceeași invocare. Este o întâlnire care răspunde la dorința arzătoare a celor care tânjesc după pace și visează o lume în care bărbații și femeile să poată trăi ca frați și nu ca adversari sau ca dușmani.

Domnilor președinți, lumea este o moștenire pe care am primit-o de la strămoșii noștri, dar este și un împrumut al fiilor noștri: fii care sunt obosiți și epuizați de conflicte și doritori să ajungă la zorii păcii; fii care ne cer să dărâmăm zidurile dușmăniei și să parcurgem calea dialogului și a păcii pentru ca iubirea și prietenia să triumfe.

Mulți, prea mulți dintre acești fii au căzut victime nevinovate ale războiului și violenței, plante smulse când erau în deplină vigoare. Este datoria noastră să facem în așa fel încât sacrificiul lor să nu fie zadarnic. Amintirea lor să reverse în noi curajul păcii, forța de a persevera în dialog cu orice preț, răbdarea de a țese zi de zi țesătura tot mai robustă a unei conviețuiri respectuoase și pașnice, pentru gloria lui Dumnezeu și binele tuturor.

Pentru a face pacea este nevoie de curaj, mult mai mult decât pentru a face războiul. Este nevoie de curaj pentru a spune da întâlnirii și nu ciocnirii; da dialogului și nu violenței; da negocierii și nu ostilităților; da respectării acordurilor și nu provocărilor; da sincerității și nu duplicității. Pentru toate acestea este nevoie de curaj, mare forță sufletească.

Istoria ne învață că forțele noastre nu sunt suficiente. De mai multe ori am fost aproape de pace, însă cel rău, cu diferite mijloace, a reușit s-o împiedice. Pentru aceasta suntem aici, pentru că știm și credem că avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Să nu renunțăm la responsabilitățile noastre, ci să-l invocăm pe Dumnezeu ca act de responsabilitate supremă, în fața conștiințelor noastre și în fața popoarelor noastre. Am simțit o chemare și trebuie să răspundem: chemarea la a frânge spirala urii și a violenței, la a o frânge cu un singur cuvânt: „frate”. Dar pentru a spune acest cuvânt trebuie să ridicăm toți privirea spre cer și să ne recunoaștem fii ai unui singur Tată.

Lui, în Duhul lui Isus Cristos, eu mă adresez, cerând mijlocirea Fecioarei Maria, fiică a Țării Sfinte și Mama noastră.

Doamne Dumnezeule al păcii, ascultă implorarea noastră!

Am încercat de atâtea ori și timp de atâția ani să rezolvăm conflictele noastre cu forțele noastre și chiar cu armele noastre; atâtea momente de ostilitate și de întuneric; atâta sânge vărsat; atâtea vieți frânte; atâtea speranțe îngropate… Însă eforturile noastre au fost zadarnice. Acum, Doamne, ajută-ne Tu! Dă-ne Tu pacea, învață-ne Tu pacea, condu-ne Tu spre pace. Deschide ochii noștri și inimile noastre și dă-ne curajul de a spune: „să nu mai fie niciodată război!”; „cu războiul totul este distrus!”. Revarsă în noi curajul de a face gesturi concrete pentru a construi pacea. Doamne, Dumnezeul lui Abraham și al profeților, Dumnezeu Iubire care ne-ai creat și ne chemi să trăim ca frați, dăruiește-ne forța pentru a fi în fiecare zi artizani ai păcii; dăruiește-ne capacitatea de a privi cu bunăvoință pe toți frații pe care-i întâlnim pe drumul nostru. Fă-ne disponibili să ascultăm strigătul cetățenilor noștri care ne cer să transformăm armele noastre în instrumente de pace, fricile noastre în încredere și tensiunile noastre în iertare. Ține aprinsă în noi flacăra speranței pentru a face cu perseverență răbdătoare alegeri de dialog și de reconciliere, pentru ca să învingă în sfârșit pacea. Și ca din inima fiecărui om să fie eliminate aceste cuvinte: diviziune, ură, război! Doamne, dezarmează limba și mâinile, reînnoiește inimile și mințile, pentru ca apelativul care ne face să ne întâlnim să fie mereu „frate”, iar stilul vieții noastre să devină: shalom, pace, salam! Amin.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 08.06.2014
Publicarea pe acest sit: 09.06.2014
Etichete: ,

Lasă un răspuns