Discursul Papei la întâlnirea ecumenică din Erevan

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea ecumenică și de rugăciune pentru pace
Piața Republicii, Erevan, sâmbătă, 25 iunie 2016

Venerat și preaiubit frate,
Suprem patriarh și catholicos al tuturor armenilor,
Domnule președinte,
Iubiți frați și surori,

Binecuvântarea și pacea lui Dumnezeu să fie cu voi toți!

Am dorit mult să vizitez acest ținut iubit, țara voastră care cea dintâi a îmbrățișat credința creștină. Este un har pentru mine să mă aflu pe aceste înălțimi, unde, sub privirea Muntelui Ararat, și tăcerea pare să ne vorbească; unde khatchkar – crucile de piatră – relatează o istorie unică, impregnată de credință de stâncă și de suferință uriașă, o istorie bogată în magnifici martori ai Evangheliei, ai căror moștenitori sunteți voi. Am venit pelerin de la Roma pentru a vă întâlni și pentru a vă exprima un sentiment care se înalță din adâncimile inimii: este afectul fratelui vostru, este îmbrățișarea fraternă a întregii Biserici catolice, care vă iubește și vă este aproape.

În anii trecuți vizitele și întâlnirile dintre Bisericile noastre, mereu atât de cordiale și adesea memorabile, s-au intensificat, mulțumire fie lui Dumnezeu; Providența vrea ca, exact în ziua în care se amintesc sfinții apostoli ai lui Cristos, să fim din nou împreună pentru a întări comuniunea apostolică dintre noi. Sunt foarte recunoscător lui Dumnezeu pentru „unitatea reală și intimă” dintre Bisericile noastre (cf. Ioan Paul al II-lea, Celebrare ecumenică, Yerevan, 26 septembrie 2001: Insegnamenti XXIV, 2 [2001], 466) și vă mulțumesc pentru fidelitatea voastră față de Evanghelie, eroică adesea, care este un dar inestimabil pentru toți creștinii. Întâlnirea noastră nu este un schimb de idei, este un schimb de daruri (Idem, Scrisoarea enciclică Ut unum sint, 28): adunăm ceea ce Duhul a semănat în noi, ca un dar pentru fiecare (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 246). Împărtășim cu mare bucurie pașii mulți ai unui drum comun deja foarte înaintat și privim într-adevăr cu încredere la ziua în care, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom fi uniți la altarul jertfei lui Cristos, în plinătatea comuniunii euharistice. Spre acea țintă atât de dorită „suntem pelerini și peregrinăm împreună […] încredințând inima însoțitorului de drum fără suspiciuni, fără neîncrederi” (ibid., 244).

În acest parcurs ne preced și ne însoțesc mulți martori, îndeosebi atâția martiri care au pecetluit cu sângele credința comună în Cristos: sunt stelele noastre în cer, care strălucesc asupra noastră și indică drumul care ne rămâne de parcurs pe pământ, spre comuniunea deplină. Printre marii părinți, aș vrea să mă refer la sfântul catholicos Nerses Shnorhali. El nutrea o iubire mare și extraordinară față de poporul său și față de tradițiile sale, și era în același timp îndreptat spre celelalte Biserici, neobosit în căutarea unității, doritor să realizeze voința lui Cristos: ca toți credincioșii „să fie una” (In 17,21). De fapt, unitatea nu este un avantaj strategic de căutat prin interes reciproc, ci ceea ce Isus ne cere și ceea ce ne revine nouă să îndeplinim cu bunăvoință și cu toate forțele, pentru a realiza misiunea noastră: să dăruim lumii, cu coerență, Evanghelia.

Pentru a realiza unitatea necesară nu e suficientă, conform sfântului Nerses, bunăvoința cuiva în Biserică: este indispensabilă rugăciunea tuturor. Este frumos să fim adunați aici pentru a ne ruga unii pentru alții, unii cu alții. Și eu am venit în această seară să vă cer înainte de toate darul rugăciunii. Din partea mea, vă asigur că, oferind Pâinea și Potirul la altar, nu încetez să-i prezint Domnului Biserica din Armenia și iubitul vostru popor.

Sfântul Nerses simțea nevoia de a mări iubirea reciprocă, pentru că numai caritatea este în măsură să însănătoșească amintirea și să vindece rănile trecutului: numai iubirea șterge prejudecățile și permite recunoașterea că deschiderea către fratele purifică și îmbunătățește propriile convingeri. Pentru acel sfânt catholicos, în drumul spre unitate este esențial să se imite stiloul iubirii lui Cristos, care „bogat cu era” (2Cor 8,9), „s-a umilit pe sine” (Fil 2,8). După exemplul său, suntem chemați să avem curajul de a lăsa convingerile rigide și interesele proprii, în numele iubirii care se înjosește și se dăruiește, în numele iubirii umile; ea este uleiul binecuvântat al vieții creștine, unguentul spiritual prețios care însănătoșește, întărește și sfințește. „Lipsurile să le înlocuim cu caritate unanimă”, scria sfântul Nerses (Scrisori ale domnului Nerses Shnorhali, catholicos al armenilor, Veneția 1873, 316), și chiar – lăsa el să se înțeleagă – cu o deosebită dulceață de iubire, care să înmoaie împietrirea inimilor creștinilor, și ei adesea concentrați asupra lor înșiși și asupra intereselor lor. Nu calculele și avantajele, ci iubirea umilă și generoasă atrage milostivirea Tatălui, binecuvântarea lui Cristos și belșugul Duhului Sfânt. Rugându-ne și „iubindu-ne intens, cu inimă adevărată, unii pe alții” (cf. 1Pt 1,22), cu umilință și deschidere a sufletului să ne dispunem să primim darul divin al unității. Să continuăm drumul nostru cu determinare, ba chiar să alergăm spre comuniunea deplină dintre noi!

„Pacea mea v-o dau vouă. Eu nu v-o dau așa cum o dă lumea” (In 14,27). Am ascultat aceste cuvinte din Evanghelie, care ne dispun să implorăm de la Dumnezeu acea pace pe care lumea trudește atât de mult ca s-o găsească. Ce mai sunt astăzi obstacolele pe calea păcii, și ce tragice sunt consecințele războaielor! Mă gândesc la populațiile constrânse să abandoneze totul, îndeosebi în Orientul Mijlociu, unde atâția frați și surori ai noștri îndură violență și persecuție, din cauza urii și a conflictelor intensificate mereu de plaga proliferării și a comerțului de arme, de tentația de a recurge la forță și de lipsa de respect față de persoana umană, în special față de cei slabi, față de cei săraci și față de cei care cer numai o viață demnă.

Nu reușesc să nu mă gândesc la încercările teribile pe care poporul vostru le-a experimentat: tocmai a trecut un secol de la „Marele Rău” care s-a abătut asupra voastră. Această „uriașă și nebună exterminare” (Salut la începutul Sfintei Liturghii pentru credincioșii de rit armean, 12 aprilie 2015), acest tragic mister al fărădelegii pe care poporul vostru l-a simțit în carnea sa, rămâne imprimat în amintire și arde în inimă. Vreau să reafirm că suferințele voastre ne aparțin: „sunt suferințele mădularelor Trupului mistic al lui Cristos” (Ioan Paul al II-lea, Scrisoare apostolică în ocazia celei de-a 1700-a aniversări a Botezului poporului armean: Insegnamenti XXIV, 1 [2001], 275): a le aminti nu este numai oportun, este necesar: să fie un avertisment în orice timp, pentru ca lumea să nu mai recadă niciodată în vârtejul unor asemenea orori!

În același timp, doresc să amintesc cu admirație cum credința creștină, „și în momentele cele mai tragice ale istoriei armene, a fost impulsul propulsiv care a marcat începutul renașterii poporului încercat” (ibid., 276). Ea este adevărata voastră forță, care permite să vă deschideți la calea misterioasă și mântuitoare a Paștelui: rănile rămase deschise și provocate de ura feroce și nesocotită, pot într-un fel să se conformeze cu rănile lui Cristos înviat, cu acele răni care i-au fost provocate și pe care încă le poartă imprimate în carnea sa. El le-a arătat glorioase discipolilor în seara de Paști (cf. In 20,20): acele teribile răni de durere îndurate pe cruce, transfigurate de iubire, au devenit izvoare de iertare și de pace. Astfel, și durerea cea mai mare, transformată de puterea mântuitoare a Crucii, pentru care armenii sunt mesageri și martori, poate să devină o sămânță de pace pentru viitor.

Amintirea, străbătută de iubire, devine de fapt capabilă să pornească pe cărări noi și surprinzătoare, unde cursele urii se transformă în proiecte de reconciliere, unde se poate spera într-un viitor mai bun pentru toți, unde sunt „fericiți făcătorii de pace” (Mt 5,9). Va face bine tuturor să se angajeze pentru a pune bazele unui viitor care să nu se lase absorbit de forța înșelătoare a răzbunării; un viitor, unde să nu se înceteze a crea condițiile pentru pace: un loc de muncă demn pentru toți, îngrijirea celor mai nevoiași și lupta fără încetare împotriva corupției, care trebuie extirpată.

Dragi tineri, acest viitor vă aparține, dar prețuind marea înțelepciune a bătrânilor voștri. Râvniți să deveniți constructori de pace: nu notari ai status quo-ului, ci promotori activi ai unei culturi a întâlnirii și a reconcilierii. Dumnezeu să binecuvânteze viitorul vostru și „să facă așa încât să se reia drumul reconcilierii între poporul armean și cel turc, iar pacea să apară și în Nagorno-Karabakh” (Mesaj către armeni, 12 aprilie 2015).

În sfârșit, în această optică aș vrea să evoc un alt mare martor și artizan al păcii lui Cristos, sfântul Grigore de Narek, pe care l-am proclamat învățător al Bisericii. El ar putea să fie definit și „Învățător al păcii”. Așa a scris în acea Carte extraordinară pe care îmi place s-o consider ca o „constituție spirituală a poporului armean”: „Amintește-ți, [Doamne, …] de cei care în neamul omenesc sunt dușmanii noștri, dar pentru binele lor: săvârșește în ei iertare și milostivire. […] Nu-i extermina pe cei care mușcă: transformă-i! Extirpă conduita pământească vicioasă și înrădăcineaz-o pe cea bună în mine și în ei” (Cartea Lamentațiunilor, 83,1-2). Narek, „părtaș profund conștient al oricărei necesități” (ibid., 3,2), a voit chiar să se identifice cu cei slabi și cu păcătoșii din orice timp și loc, pentru a mijloci în favoarea tuturor (cf. ibid., 31,3; 32,1; 47,2): s-a făcut „dăruitorul de rugăciune al întregii lumi” (ibid., 28,2). Această solidaritate universală a sa cu omenirea este un mare mesaj creștin de pace, un strigăt din inimă care imploră milostivire pentru toți. Armenii, prezenți în atâtea țări și pe care doresc să-i îmbrățișez frățește de aici, să fie mesageri ai acestei dorințe de comuniune. Întreaga lume are nevoie de această vestire a voastră, are nevoie de prezența voastră, are nevoie de mărturia voastră cea mai curată. Pace vouă!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 25.06.2016
Publicarea pe acest sit: 26.06.2016
Etichete: , ,

Comments are closed