Discursul Papei la întâlnirea de rugăciune pentru reconcilierea națională

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea rugăciune pentru reconcilierea națională
Villavicencio, vineri, 8 septembrie 2017

Iubiți frați și surori,

Încă din prima zi doream ca să vină acest moment al întâlnirii noastre. Voi purtați în inima voastră și în trupul vostru amprente, amprentele istoriei vii și recente a poporului vostru, marcată de evenimente tragice dar plină și de gesturi eroice, de mare umanitate și de înaltă valoare spirituală de credință și de speranță. Am ascultat asta. Vin aici cu respect și cu conștiința clară că, asemenea lui Moise, trebuie să pun picioarele pe un pământ sacru (cf. Ex 3,5). Un pământ irigat cu sângele miilor de victime nevinovate și cu durerea sfâșietoare a rudelor și cunoscuților lor. Răni care cu greu se cicatrizează și care ne îndurerează pe toți, pentru că orice violență comisă împotriva unei ființe umane este o rană în carnea umanității; orice moarte violentă ne „diminuează” ca persoane.

Eu sunt aici nu atât pentru a vorbi ci pentru a fi aproape de voi și a vă privi în ochi, pentru a vă asculta și a deschide inima mea la mărturia voastră de viață și de credință. Și, dacă-mi permiteți, aș vrea și să vă îmbrățișez și, dacă Dumnezeu îmi dă harul – pentru că este un har – aș vrea să plâng cu voi, aș vrea ca să ne rugăm împreună și ca să ne iertăm – și eu trebuie să cer iertare – și ca astfel, toți împreună, să putem privi și merge înainte cu credință și speranță.

Ne-am reunit la picioarele Răstignitului din Bojayá, care la 2 mai 2002 a asistat și a îndurat masacrul a zeci de persoane refugiate în biserica sa. Această imagine are o puternică valoare simbolică și spirituală. Privind-o contemplăm nu numai ceea ce s-a întâmplat în acea zi, ci și atâta durere, atâta moarte, atâtea vieți frânte și atâta sânge vărsat în Columbia din ultimele decenii. A-l vedea pe Cristos astfel, mutilat și rănit, ne interpelează. Nu mai are brațe și trupul său nu mai este, dar păstrează fața sa și cu ea ne privește și ne iubește. Cristos frânt și amputat, pentru noi este încă „mai Cristos”, pentru că ne arată încă o dată că a venit să sufere pentru poporul său și cu poporul său; și să ne învețe că ura nu are ultimul cuvânt, că iubirea este mai tare decât moartea și decât violența. Ne învață să transformăm durerea în izvor de viață și înviere, pentru ca împreună cu El și cu El să învățăm forța iertării, măreția iubirii.

Vă mulțumesc vouă celor patru, frați ai noștri, care ați voit să împărtășiți mărturia voastră, în numele atâtor și atâtor alții. Cât de bine ne face – pare egoist – dar cât de bine ne face să ascultăm istoriile voastre! Sunt înduioșat. Sunt istorii de suferință și de amărăciune, dar, mai ales, sunt și istorii de iubire și de iertare care ne vorbesc despre viață și despre speranță, de a nu lăsa ca ura, răzbunarea și durerea să pună stăpânire pe inima noastră.

Oracolul final din Psalmul 85: „Îndurarea și adevărul se vor întâlni, dreptatea și pacea se vor îmbrățișa” (v. 11) vine după mulțumirea și implorarea în care se cere lui Dumnezeu: Reînnoiește-ne! Mulțumim, Doamne, pentru mărturia celor care au provocat durere și cer iertare; a celor care au suferit pe nedrept și iartă. Acest lucru este posibil numai cu ajutorul tău și cu prezența ta, și este deja un semn enorm că tu vrei să reconstruiești pacea și înțelegerea în această țară columbiană.

Pastora Mira, tu ai spus foarte bine: vrei să pui toată durerea ta, și cea a miilor de victime, la picioarele lui Isus Răstignit, pentru ca să fie unită cu a sa și astfel să fie transformată în binecuvântare și capacitate de iertare pentru a rupe lanțul violenței care a domnit în Columbia. Și ai dreptate: violența generează violență, ura generează altă ură și moartea altă moarte. Trebuie să rupem acest lanț care apare fatal și acest lucru este posibil numai cu iertarea și reconcilierea concretă. Și tu, dragă pastoră, și atâția alții ca tine, ne-ați demonstrat că acest lucru este posibil. Cu ajutorul lui Cristos, al lui Cristos viu în mijlocul comunității, este posibil să se învingă ura, este posibil să se învingă moartea, este posibil să se înceapă din nou și să se dea viață unei Columbii noi. Mulțumesc, pastoră; ce mare bine ne faci nouă tuturor astăzi cu mărturia vieții tale! Răstignitul de la Bojayá ți-a dat forța de a ierta și de a iubi și te-a ajutat să vezi în cămașa pe care fiica ta Sandra Paola a dăruit-o fiului tău Jorge Aníbal nu numai amintirea morții lor ci speranța ca pacea să triumfe definitiv în Columbia. Mulțumesc, mulțumesc!

Ne înduioșează și ceea ce a spus Luz Dary în mărturia sa: că rănile inimii sunt mai adânci și greu de vindecat decât cele ale trupului. Așa este. Și ceea ce este mai important, ți-ai dat seama că nu se poate trăi în supărare, că numai iubirea eliberează și construiește. Și în acest mod ai început să vindeci și rănile altor victime, să reconstruiești demnitatea lor. Acest a ieși din tine însăți te-a îmbogățit, te-a ajutat să privești înainte, să găsești pace și seninătate precum și un motiv pentru a continua să mergi. Îți mulțumesc pentru cârja pe care o oferi. Cu toate că îți mai rămân răni, îți mai rămân consecințe fizice ale rănilor tale, mersul tău spiritual este rapid și trainic. Acest mers spiritual nu are nevoie de cârje; și este rapid și trainic pentru că te gândești la alții – mulțumesc! – și vrei să-i ajuți. Această cârjă a ta este un simbol al celeilalte cârje mai importante, de care toți avem nevoie, care este iubirea și iertarea. Cu iubirea ta și iertarea ta ajuți atâtea persoane să meargă în viață și să meargă rapid ca tine. Mulțumesc!

Vreau să mulțumesc și pentru mărturia elocventă a lui Deisy și Juan Carlos. Ne-au făcut să înțelegem că toți, până la urmă, într-un mod sau în altul, suntem victime, nevinovate sau vinovate, dar toți victime, de o parte și de alta: toți victime. Toți uniți în această pierdere de umanitate pe care o comportă violența și moartea. Deisy a spus asta clar: ai înțeles că tu însăți ai fost o victimă și aveai nevoie ca să-ți fie acordată o oportunitate. Când ai spus asta, acest cuvânt mi-a răsunat în inimă. Și ai început să studiezi, iar acum muncești pentru a ajuta victimele și pentru ca tinerii să nu cadă în mrejele violenței și drogurilor, care este o altă formă de violență. Există speranță și pentru cel care a făcut răul; nu este pierdut totul. Isus a venit pentru aceasta: există speranță pentru cel care a făcut răul. Desigur, în această regenerare morală și spirituală a călăilor dreptatea trebuie să se facă. Așa cum a spus Deisy, trebuie să se contribuie pozitiv la vindecarea acestei societăți care a fost sfâșiată de violență.

Este greu de acceptat schimbarea celor care au apelat la violența crudă pentru a promova scopurile lor, pentru a proteja traficurile ilegitime și a se îmbogăți sau pentru a crede, în mod iluzoriu, că apără viața propriilor frați. Cu siguranță este o provocare pentru fiecare dintre noi să avem încredere că pot să facă un pas înainte cei care au provocat suferință unor întregi comunități și unei întregi țări. Este clar că în acest mare ogor care este Columbia însă este spațiu pentru neghină. Să nu ne înșelăm. Fiți atenți la roade: aveți grijă de grâu și nu pierdeți pacea din cauza neghinei. Semănătorul, când vede răsărind neghina în mijlocul grâului, nu are reacții alarmiste. Găsește modul pentru a face în așa fel încât Cuvântul să se întrupeze într-o situație concretă și să dea roade de viață nouă, deși în aparență sunt imperfecte și incomplete (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 24). Și atunci când rămân conflictele, violența, sau sentimente de răzbunare, să nu împiedicăm ca dreptatea și milostivirea să se întâlnească într-o îmbrățișare care asumă istoria de durere a Columbiei. Să vindecăm acea durere și să primim orice ființă umană care a comis delicte, le recunoaște, se căiește și se angajează să repare, contribuind la construirea ordinii noi în care să strălucească dreptatea și pacea.

Așa cum a lăsat să se întrevadă în mărturia sa Juan Carlos, în tot acest proces, lung, dificil, dar bogat în speranță de reconciliere, este indispensabil și a accepta adevărul. Este o provocare mare dar necesară. Adevărul este o însoțitoare inseparabilă a dreptății și a milostivirii. Toate trei unite sunt esențiale pentru a construi pacea și, pe de altă parte, fiecare dintre ele împiedică să fie alterate celelalte și să se transforme în instrumente de răzbunare împotriva celui care este mai slab. De fapt, adevărul nu trebuie să conducă la răzbunare, ci mai degrabă la reconciliere și la iertare. Adevărul înseamnă a povesti familiilor distruse de durere ceea ce s-a întâmplat rudelor lor dispărute. Adevărul înseamnă a mărturisi ceea ce s-a întâmplat minorilor recrutați de făcătorii de violență. Adevărul înseamnă a recunoaște durerea femeilor victime ale violenței și ale abuzurilor.

În sfârșit, aș vrea, ca frate și ca părinte, să spun: Columbia, deschide-ți inima de popor al lui Dumnezeu și lasă-te reconciliată. Nu te teme de adevăr și nici de dreptate. Iubiți columbieni: nu vă fie frică să cereți și să oferiți iertarea. Nu opuneți rezistență reconcilierii care vă face să vă apropiați, să vă regăsiți ca frați și să depășiți dușmăniile. Este ora de a vinde răni, de a face punți, de a finisa diferențele. Este ora de a stinge urile, de a renunța la răzbunări și de a vă deschide la conviețuirea bazată pe dreptate, pe adevăr și pe crearea unei autentice culturi a întâlnirii fraterne. Ca să putem locui în armonie și fraternitate, așa cum vrea Domnul! Să-i cerem să fim constructori de pace; ca acolo unde este ură și resentiment să putem pune iubire și milostivire (cf. Rugăciune atribuită sfântului Francisc de Assisi).

Și toate aceste intenții, mărturiile ascultate, lucrurile pe care fiecare dintre voi le cunoaște în inima sa, istorii de decenii de durere și de suferință, vreau să le pun în fața imaginii Răstignitului, Cristos negru de la Bojayá:

O, Cristoase negru de la Bojayá,
care ne amintești pătimirea și moartea ta;
împreună cu brațele tale și picioarele tale
ți-au smuls pe fiii tăi
care caută refugiu în tine.

O, Cristoase negru de la Bojayá,
care ne privești cu duioșie
și cu față senină;
palpită și inima ta
pentru a ne primi în iubirea ta.

O, Cristoase negru de la Bojayá,
fă ca să ne angajăm
să restaurăm trupul tău. Ca să fim
picioarele tale pentru a merge în întâmpinarea
fratelui nevoiaș;
brațele tale pentru a îmbrățișa
pe cel care a pierdut propria demnitate;
mâinile tale pentru a binecuvânta și a mângâia
pe cel care plânge în singurătate.

Fă ca să fim martori
ai iubirii tale și ai milostivirii tale infinite.
Amin.

[După rugăciune:]

L-am rugat pe Isus, pe Cristos, pe Cristos mutilat. Înainte de a vă da binecuvântarea vă invit s-o rugăm pe Mama noastră, care a avut inimă străpunsă de durere: „Bucură-te, Marie…”.

[Binecuvântarea]

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 08.09.2017
Publicarea pe acest sit: 09.09.2017
Etichete: ,

Lasă un răspuns