Discursul Papei la întâlnirea cu tinerii polonezi

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
adresat tinerilor sosiți în Parcul Błonie din Cracovia
27 mai 2006

Dragi prieteni tineri,

Vă spun cu toată căldura: bine ați venit! Prezența voastră mă face fericit. Îi mulțumesc Domnului pentru această cordială întâlnire. Știm că „unde doi sau trei se adună în numele lui Isus, acolo El este în mijlocul lor” (cf. Matei 18,20). Astăzi voi sunteți mult mai numeroși! În consecință Isus este aici cu noi. El este prezent în mijlocul tinerilor din Polonia, vorbindu-le despre o casă ce nu se va prăbuși niciodată deoarece este construită pe stâncă. Aceasta este Evanghelia pe care tocmai am ascultat-o (cf. Matei 7,24-27).

Prietenii mei, în inima fiecărui om se află dorința de a avea o casă. Cu atât mai mult în inima tânărului există dorința fierbinte de a avea o casă proprie, stabilă, în care nu numai să se poată întoarce cu bucurie, ci și să primească cu bucurie pe oaspeții care vin. Este nostalgia după o casă în care pâinea cea de toate zilele să fie iubirea, iertarea și înțelegerea, în care adevărul să fie izvorul din care se alimentează pacea inimii. Este dorința de a avea o casă de care să poți fi mândru, de care să nu trebuiască să îți fie rușine și pe care să nu te temi că o vei pierde. Aceasta nu este decât dorința unei vieți depline, fericite, reușite. Nu vă fie teamă de această dorință! Nu o îndepărtați! Nu vă descurajați când vedeți case dărâmate, dorințe zădărnicite, nostalgii stinse. Dumnezeu Creatorul, care inspiră în inima tânărului dorința imensă de fericire, nu îl abandonează apoi în procesul anevoios de construire a acelei case care se cheamă viață.

Prietenii mei, se naște o întrebare: „Cum trebuie să construim această casă?” Este, fără îndoială, o întrebare care s-a prezentat de multe ori la ușa inimii voastre și care va mai reveni de multe ori. Este o întrebare care nu trebuie pusă numai o dată. În fiecare zi trebuie să priviți în inima voastră și să vă întrebați: „Cum să construiesc acea casă numită viață?” Isus, ale cărui cuvinte tocmai le-am ascultat în pasajul din Evanghelia după Matei, ne îndeamnă să construim pe stâncă. Numai în acest fel, de fapt, casa nu se va prăbuși. Dar ce înseamnă să construiești casa pe stâncă? A construi casa pe stâncă înseamnă, mai întâi de toate, să construiești pe Cristos și împreună cu Cristos. Isus spune: „Oricine ascultă aceste cuvinte ale mele și le împlinește va fi asemenea cu bărbatul înțelept care și-a construit casa pe stâncă” (Matei 7,24). Nu sunt cuvinte goale ale unei persoane oarecare, ci sunt cuvintele lui Isus. Nu ascultăm o persoană oarecare: îl ascultăm pe Isus. Nu ni se cere să împlinim un lucru oarecare, ci să împlinim cuvintele lui Isus.

Să construiești pe Cristos și cu Cristos înseamnă să construiești pe temelia care se cheamă „iubire răstignită”. Înseamnă să construiești cu Cineva care, cunoscându-ne mai bine decât noi înșine, ne spune: „Tu ești de preț în ochii Mei și de cinste și te iubesc” (Isaia 43,4). Înseamnă să construiești cu Cineva care rămâne întotdeauna fidel, chiar dacă noi nu suntem fideli, pentru că El nu se poate nega pe sine (cf. 2Timotei 2,13). Înseamnă să construiești cu Cineva care se apleacă în continuu asupra inimii rănite a omului și îi spune: „Nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuiești!” (cf. Ioan 8,11). Înseamnă să construiești cu Cineva care, din înaltul crucii, își întinde brațele și repetă pentru întreaga veșnicie: „Omule, eu îmi dau viața pentru tine, pentru că te iubesc!” Să construiești cu Cristos înseamnă, în fine, să îți bazezi pe voința Lui toate dorințele, așteptările, visele, ambițiile și toate planurile proprii. Înseamnă să îți spui ție însuți, familiei tale, prietenilor tăi și lumii întregi, dar mai ales lui Cristos: „Doamne, nu vreau să fac nimic în viață împotriva Ta, pentru că Tu știi ce este mai bine pentru mine. Numai Tu ai cuvintele vieții veșnice” (cf. Ioan 6,68). Prietenii mei, nu vă fie teamă să vă bazați pe Cristos! Doriți-l pe Cristos ca temelie a vieții voastre! Aprindeți în voi dorința de a vă construi viața cu El și pentru El! Pentru că nu poate să piardă cel care mizează totul pe iubirea răstignită a Cuvântului întrupat.

Să construiești pe stâncă înseamnă să construiești pe Cristos și cu Cristos, care este stânca. În prima Scrisoare către Corinteni, vorbind despre călătoria prin deșert a Poporului ales, Sfântul Paul explică: „toți au băut… din piatra spirituală care îi urma, iar piatra era Cristos” (1Corinteni 10,4). Părinții Poporului ales nu știau, desigur, că acea stâncă era Cristos. Nu cunoșteau faptul că erau însoțiți de Cel care, la împlinirea timpurilor, avea să se întrupeze, asumându-și un trup omenesc. Nu aveau nevoie să înțeleagă că setea lor era potolită de însuși Izvorul vieții, capabil să dăruiască apa vieții care să satisfacă fiecare inimă. Au băut, așadar, din această stâncă spirituală care este Cristos, pentru că tânjeau după apa vieții, de care aveau nevoie. Mergând pe drumurile vieții, poate că uneori nu suntem conștienți de prezența lui Isus. Dar tocmai această prezență, vie și adevărată, în opera creației, în Cuvântul lui Dumnezeu și în Euharistie, în comunitatea de credincioși și în orice om răscumpărat de Sângele lui Cristos, este izvorul inepuizabil al forței umane. Isus din Nazaret, Dumnezeu făcut om, stă alături de noi la bine și la greu și îi este sete de această legătură, care este în realitate fundamentul umanității autentice. Citim în cartea Apocalipsului aceste cuvinte importante: „Iată, eu stau la ușă și bat. Dacă cineva ascultă glasul meu și îmi deschide ușa, voi intra la el și voi sta la masă cu el și el cu mine” (Apocalips 3,20).

Prietenii mei, ce înseamnă să construiești pe stâncă? Să construiești pe stâncă înseamnă, de asemenea, să construiești pe Cineva care a fost respins. Sfântul Petru le vorbește credincioșilor săi despre Cristos ca despre „piatra cea vie, aruncată de oameni, dar aleasă și prețuită de Dumnezeu” (1Petru 2,4). Faptul de netăgăduit al alegerii lui Isus de către Dumnezeu nu ascunde misterul răului, din cauza căruia omul este capabil să îl respingă pe Cel care l-a iubit până la sfârșit. Respingerea lui Isus de către oameni, menționată de Sfântul Petru, continuă în istoria omenirii, ajungând până și în timpurile noastre. Nu este nevoie să fii foarte ager la minte pentru a descoperi multiplele moduri de respingere a lui Isus, chiar și la ușa casei noastre. Adesea Isus este ignorat, luat în râs, proclamat rege al trecutului, dar nu al prezentului și cu atât mai puțin al viitorului. Este pus deoparte, în debaraua de întrebări și de persoane despre care nu trebuie să se vorbească în public cu voce tare. Dacă în construcția casei vieții voastre îi întâlniți pe cei care disprețuiesc temelia pe care voi construiți, nu vă descurajați! O credință puternică trebuie să treacă prin încercări. O credință puternică trebuie să crească mereu. Credința noastră în Isus Cristos, pentru a rămâne ca atare, trebuie să se confrunte deseori cu lipsa de credință a celorlalți.

Dragi prieteni, ce înseamnă să construiești pe stâncă? Să construiești pe stâncă înseamnă să fii conștient că vor apărea pe drum obstacole. Cristos spune: „A căzut ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile, au năvălit peste casa aceea…” (Matei 7,25). Aceste fenomene naturale nu sunt doar imagini ale multiplelor obstacole pe trebuie să le depășească destinul uman, ci ne arată în același timp că este normal ca astfel de obstacole să existe. Cristos nu promite că peste o casă în construcție nu va veni niciodată vreo furtună; nu promite că nici un val distrugător nu va ruina ceea ce noi avem mai scump; nu promite că vânturi puternice nu vor împrăștia ceea ce noi am construit, uneori, cu sacrificii enorme. Cristos înțelege nu doar aspirația omului la o casă trainică, ci este și pe deplin conștient de tot ceea ce poate nărui fericirea omului. Să nu fiți surprinși, așadar, de obstacole, oricare ar fi acestea! Nu vă descurajați din cauza lor! Un edificiu construit pe stâncă nu este totuna cu o construcție ferită de jocul forțelor naturale înscrise în misterul omului. A fi construit pe stâncă înseamnă a putea conta pe conștiința faptului că în momentele grele există o forță sigură pe care te boți baza.

Prietenii mei, dați-mi voie să insist: ce înseamnă să construiești pe stâncă? Înseamnă să construiești cu înțelepciune. Nu fără motiv Isus îi compară pe cei care ascultă cuvintele Sale și le pun în practică cu un om înțelept care și-a construit casa pe stâncă. Este o nebunie, de fapt, să construiești pe nisip, de vreme ce o casă care să reziste la orice furtună se poate construi numai pe stâncă. Este o nebunie să construiești casa pe un teren care nu oferă garanția că aceasta va rezista în momentele cele mai grele. Poate că este mai ușor să îți întemeiezi propria viață pe nisipurile mișcătoare ale viziunii proprii despre lume, să îți construiești viitorul departe de cuvântul lui Isus și, uneori, chiar împotriva cuvântului Său. Rămâne adevărat, cu toate acestea, că cel care construiește în acest fel nu este prudent, pentru că vrea să se convingă pe sine și pe ceilalți că în viața sa nu se va declanșa nici o furtună, că nici un val nu se abate asupra casei sale. Înțelepciunea înseamnă să știi că trăinicia casei depinde de alegerea temeliei. Nu vă fie teamă să fiți înțelepți, nu vă fie teamă, cu alte cuvinte, să construiți pe stâncă!

Prietenii mei, încă o dată: ce înseamnă să construiești pe stâncă? Să construiești pe stâncă înseamnă să construiești pe Petru și împreună cu Petru. Lui, de fapt, i-a spus Domnul: „Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea și porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16,18). Dacă Cristos, Stânca, piatra cea vie și prețioasă, îl numește pe apostolul Său „piatră”, înseamnă că El vrea ca Petru, și împreună cu el Biserica întreagă, să fie semn vizibil al singurului Mântuitor și Domn. Aici, în Cracovia, orașul preaiubit al predecesorului meu Papa Ioan Paul al II-lea, cuvintele „a construi cu Petru și pe Petru” nu uimesc cu siguranță pe nimeni. De aceea, vă spun: nu vă fie teamă să construiți vă viața în Biserică și cu Biserica! Fiți mândri de iubirea față de Petru și față de Biserica încredințată lui. Nu vă lăsați amăgiți de cei care vor să-l contrapună pe Cristos Bisericii! Există o singură stâncă pe care se merită să construim casa. Această stâncă este Cristos. Există o singură piatră pe care merită să întemeiem totul. Această piatră este cel despre care Cristos a spus: „Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea” (Matei 16,18). Voi, tinerii, l-ați cunoscut bine pe Petru timpurilor noastre. De aceea, nu uitați că nici acel Petru care privește întâlnirea noastră de la fereastra lui Dumnezeu Tatăl, nici acest Petru care stă acum înaintea voastră, nici un alt Petru care va urma nu va fi vreodată împotriva voastră, nici împotriva construcției unei case trainice pe stâncă. Mai mult, își va oferi inima și ambele mâini pentru a vă ajuta să construiți viața pe Cristos și cu Cristos.

Dragi prieteni, meditând cuvintele lui Cristos ce descriu stânca drept fundament potrivit pentru casă, nu putem să nu observăm că ultimul cuvânt este unul de speranță. Isus spune că, în ciuda dezlănțuirii elementelor naturii, casa nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia pe stâncă. În acest cuvânt al Său se află o încredere extraordinară în tăria temeliei, o credință care nu se teme de obstacole pentru că este confirmată de moartea și învierea lui Cristos. Aceasta este credința care, mai târziu, va fi mărturisită de Petru în scrisoarea sa: „Iată, eu pun în Sion o piatră unghiulară, aleasă și prețioasă, și cine crede în ea nu va fi înșelat” (1Petru 2,6). Cu siguranță „nu va fi înșelat”. Dragi prieteni tineri, teama de nereușită poate uneori bloca chiar și visele cele mai frumoase. Poate paraliza voința și să ne facă incapabili să credem că este cu adevărat posibil să se construiască o casă pe stâncă. Poate convinge că năzuința pentru o casă este doar o dorință copilărească și nicidecum un proiect de viață. Împreună cu Isus, spuneți acestei temeri: „Nu se poate prăbuși o casă întemeiată pe stâncă!” Împreună cu Sfântul Petru, spuneți tentației îndoielii: „Cine crede în Cristos nu va fi înșelat!” Fiți mărturisitori ai speranței, ai acelei speranțe care nu se teme să edifice casa propriei vieți, pentru că știe bine că se poate baza pe temelia care nu va ceda niciodată: Isus Cristos Domnul nostru.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: Radio Vatican
Copyright: Libreria Editrice Vaticana
Publicarea în original: 27.05.2006
Publicarea pe acest sit: 27.05.2006
Etichete: , , , ,

Lasă un răspuns