Discursul Papei la întâlnirea cu tinerii în parcul Blonia

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu tinerii în parcul Blonia
joi, 28 iulie 2016

Dragi tineri, bună seara!

În sfârșit ne întâlnim! Mulțumesc pentru această primire călduroasă! Îi mulțumesc cardinalului Dziwisz, episcopilor, preoților, călugărilor, seminariștilor și laicilor și tuturor celor care vă însoțesc. Mulțumesc celor care au făcut posibilă prezența noastră aici astăzi, care s-au „pus în joc” pentru ca să putem celebra credința. Astăzi noi, toți împreună, celebrăm credința!

În această țară natală a sa aș vrea să-i mulțumesc în special sfântului Ioan Paul al II-lea [aplauze lungi] – tare! tare! – care a visat și a dat impuls acestor întâlniri. Din cer el ne însoțește văzând atâția tineri care aparțin popoarelor, culturilor, limbilor așa de diferite cu un singur motiv: să-l celebreze pe Isus care este viu în mijlocul nostru. Ați înțeles? Să-l celebreze pe Isus care este viu în mijlocul nostru! Și a spune că este viu înseamnă a voi să reînnoim dorința noastră de a-l urma, dorința noastră de a trăi cu pasiune urmarea lui Isus. Ce ocazie mai bună pentru a reînnoi prietenia cu Isus decât a întări prietenia dintre voi! Ce mod mai bun pentru a experimenta bucuria Evangheliei decât a voi „să contagiem” vestea bună în atâtea situații dureroase și dificile!

Și Isus e cel care ne-a convocat la această a treizeci și una Zi Mondială a Tineretului; Isus este cel care ne spune: „Fericiți cei milostivi pentru că ei vor afla milostivire” (Mt 5,7). Fericiți sunt cei care știu să ierte, care știu să aibă o inimă compătimitoare, care știu să dea ceea ce este mai bun din ei altora; ceea ce este mai bun, nu ceea ce prisosește: ceea ce este mai bun!

Dragi tineri, în aceste zile Polonia, această nobilă țară, se îmbracă de sărbătoare; în aceste zile Polonia vrea să fie fața mereu tânără a Milostivirii. Din această țară împreună cu voi și uniți și cu atâția tineri care astăzi nu pot să fie aici, dar care ne însoțesc prin intermediul diferitelor mijloace de comunicare, toți împreună vom face din această zi o adevărată sărbătoare jubiliară, în acest Jubileu al Milostivirii.

În anii mei trăiți ca episcop am învățat un lucru – am învățat multe, dar unul vreau să-l spun acum -: nu există nimic mai frumos decât a contempla dorințele, angajarea, pasiunea și energia cu care atâția tineri trăiesc viața. Acest lucru este frumos! Și de unde vine această frumusețe? Când Isus atinge inima unui tânăr, a unei tinere, aceștia sunt capabili de acțiuni într-adevăr grandioase. Este stimulant a-i auzi împărtășindu-și visele lor, întrebările lor și dorința lor de a se opune tuturor celor care spun că lucrurile nu se pot schimba. Cei pe care eu îi numesc „cvietiști”: „Nimic nu se poate schimba”. Nu, tinerii au forța de a se opune acestora! Dar… unii probabil nu sunt siguri de asta… Eu vă întreb, voi răspundeți: lucrurile se pot schimba? [Da!] Nu se aude! [Da!] Iată! Este un dar din cer a putea vedea pe mulți dintre voi care, cu întrebările voastre, încercați să faceți în așa fel încât lucrurile să fie diferite. Este frumos, și îmi întărește inima, să vă văd așa de exuberanți. Biserica astăzi vă privește – aș spune mai mult: lumea astăzi vă privește – și vrea să învețe de la voi pentru a reînnoi încrederea sa în milostivirea Tatălui care are fața mereu tânără și nu încetează să ne invite să facem parte din Împărăția sa, care este o împărăție a bucuriei, este o Împărăție mereu a fericirii, este o Împărăție care mereu ne duce înainte, este o împărăție capabilă să ne dea forța de a schimba lucrurile. Eu am uitat și vă pun întrebarea încă o dată: lucrurile se pot schimba? [Da!] De acord.

Cunoscând pasiunea pe care voi o puneți în misiune, îndrăznesc să repet: milostivirea are mereu fața tânără. Pentru că o inimă milostivă are curajul de a lăsa comoditățile; o inimă milostivă știe să meargă în întâmpinarea altora, reușește să-i îmbrățișeze pe toți. O inimă milostivă știe să fie un refugiu pentru cel care n-a avut niciodată o casă sau a pierdut-o, știe să creeze un mediu de casă și de familie pentru cel care a trebuit să emigreze, este capabilă de duioșie și de compasiune. O inimă milostivă știe să împartă pâinea cu cel căruia îi este foame, o inimă milostivă se deschide pentru a-l primi pe refugiat și pe migrant. A spune milostivire împreună cu voi înseamnă a spune oportunitate, înseamnă a spune mâine, înseamnă a spune angajare, înseamnă a spune încredere, înseamnă a spune deschidere, ospitalitate, compasiunea, înseamnă a spune vise. Dar voi sunteți capabili să visați? [Da!] Și când inima este deschisă și capabilă să viseze este loc pentru milostivire, este loc pentru a-i mângâia pe cei care suferă, este loc pentru a fi alături de cei care nu au pace în inimă sau duc lipsă de cele necesare pentru a trăi, sau duc lipsă de cel mai frumos lucru: credința. Milostivire. Să spunem împreună acest cuvânt: milostivire. Toți! [Milostivire!] Încă o dată! [Milostivire!] Încă o dată, pentru ca lumea să audă! [Milostivire!].

Vreau să vă mărturisesc și un alt lucru pe care l-am învățat în acești ani. Nu vreau să ofensez pe nimeni, dar mă îndurerează să întâlnesc tineri care par „pensionari” înainte de vreme. Acest lucru mă îndurerează. Tineri care par că au ieșit la pensie la 23, 24, 25 de ani. Acest lucru mă îndurerează. Mă preocupă să văd tineri care au „aruncat prosopul” înainte de a începe partida. Care au „capitulat” fără să fi început să joace. Mă îndurerează să văd tineri care merg cu fața tristă, ca și cum viața lor n-ar avea valoare. Sunt tineri esențialmente plictisiți… și plictisitori, care-i plictisesc pe alții, și acest lucru mă îndurerează. Este dificil, și în același timp ne interpelează, a vedea tineri care lasă viața în căutarea „amețelii”, sau a acelei senzații de a se simți vii pe căi întunecate și care după aceea ajung să „plătească”… și să plătească scump. Gândiți-vă la atâția tineri pe care voi îi cunoașteți, care au ales acest drum. Dă de gândit când vezi tineri care pierd anii frumoși ai vieții lor și energiile lor alergând după vânzătorii de iluzii false – există! – (în țara mea natală am spune „vânzători de fum”) care vă fură ceea ce este mai bun din voi înșivă. Și acest lucru mă îndurerează. Eu sunt sigur că astăzi printre voi nu este niciunul dintre aceștia, dar vreau să vă spun: există tineri pensionați, tineri care aruncă prosopul înainte de partidă, există tineri care intră în amețeală cu iluziile false și ajung în nimic.

Pentru aceasta, dragi prieteni, ne-am reunit pentru a ne ajuta reciproc, pentru că nu vrem să lăsăm să ni se fure ceea ce este mai bun în noi înșine, nu vrem să permitem ca să ni se fure energiile, ca să ni se fure bucuria, ca să ni se fure visele cu iluzii false.

Dragi prieteni, vă întreb: vreți pentru viața voastră acea „amețeală” alienantă sau vreți să simțiți forța care să vă facă să vă simțiți vii și plini? Amețeală alienantă sau forța harului? Ce vreți: amețeală alienantă sau forță de plinătate? Ce vreți? [Forță de plinătate!] Nu se aude bine! [Forță de plinătate!] Pentru a fi plini, pentru a avea o viață reînnoită, există un răspuns, există un răspuns care nu se vinde, există un răspuns care nu se cumpără, un răspuns care nu este un lucru, care nu este un obiect, este o persoană, se numește Isus Cristos. Vă întreb: Isus Cristos poate fi cumpărat? [Nu!] Isus Cristos se vinde în magazine? [Nu!] Isus Cristos este un dar, este un cadou al Tatălui, darul Tatălui nostru. Cine este Isus Cristos? Toți! Isus Cristos este un dar! Toți! [Este un dar!]. Este cadoul Tatălui.

Isus Cristos este cel care știe să dea adevărată pasiune vieții, Isus Cristos este cel care ne face să nu ne mulțumim cu puțin și ne face să dăm ceea ce este mai bun din noi înșine; Isus Cristos e cel care ne interpelează, ne invită și ne ajută să ne ridicăm ori de câte ori ne considerăm învinși. Isus Cristos e cel care ne determină să ne ridicăm privirea și să visăm lucruri înalte. „Dar, părinte – poate să-mi spună cineva – este atât de greu să visăm lucruri înalte, este atât de greu să urcăm, să fim mereu în urcuș. Părinte, eu sunt slab, eu cad, eu mă străduiesc dar de atâtea ori cad”. Alpiniștii, când escaladează munții, cântă un cântec foarte frumos, care spune așa: „În arta de a urca, ceea ce contează nu e a nu cădea, ci de a nu rămâne căzut”. Dacă tu ești slab, dacă tu cazi, privește un pic în sus și este mâna întinsă a lui Isus care îți spune: „Ridică-te, vino cu mine”. „Și dacă mai fac asta încă o dată?” Chiar și atunci. „Și dacă mai fac asta încă o dată?” Chiar și atunci. Dar Petru l-a întrebat odată pe Domnul: „Doamne, de câte ori?” – „De șaptezeci de ori câte șapte”. Mâna lui Isus este mereu întinsă pentru a ne ridica, atunci când noi cădem. Ați înțeles? [Da!]

În Evanghelie am ascultat că Isus, în timp ce mergea la Ierusalim, se oprește într-o casă – cea a lui Marta, Maria și Lazăr – care îl primește. Fiind în trecere, intră în casa lor pentru a sta cu ei; cele două femei îl primesc pe cel care știu că este capabil să se înduioșeze. Multele ocupații ne fac să fim ca Marta: activi, distrași, mereu în fugă pe aici și pe acolo… dar adesea suntem și ca Maria: în fața unui peisaj frumos, sau a unui video pe care ni-l trimite un prieten pe celular, ne oprim ca să reflectăm, în ascultare. În aceste zile ale ZMT, Isus vrea să intre în casa noastră: în casa ta, în casa mea, în inima fiecăruia dintre noi; Isus va vedea preocupările noastre, mersul nostru în fugă, așa cum a făcut cu Marta… și va aștepta ca să-l ascultăm ca Maria: care, în mijlocul tuturor treburilor, să avem curajul de a ne încredința Lui. Să fie zile pentru Isus, dedicat ca să ne ascultăm, să-l primim în cei cu care împărtășesc casa, strada, grupul, școala.

Și cine-l primește pe Isus, învață să iubească precum Isus. Atunci El ne întreabă dacă vrem o viață deplină. Și eu în numele Lui vă întreb: vrei, vreți voi o viață deplină? Începe din acest moment să te lași emoționat! Pentru că fericirea încolțește și răsare în milostivire: acesta este răspunsul său, aceasta este invitația sa, provocarea sa, aventura sa: milostivirea. Milostivirea are întotdeauna o față tânără; ca aceea a Mariei din Betania, așezată la picioarele lui Isus ca discipolă, căreia îi place să-l asculte pentru că știe că acolo este pacea. Ca fața Mariei din Nazaret, lansată cu „da”-ul său în aventura milostivirii, și care va fi numită fericită de toate generațiile, numită de noi toți „Mama Milostivirii”. S-o invocăm împreună toți: Maria Mama Milostivirii. Toți: Maria Mama Milostivirii.

Așadar toți împreună să-i cerem Domnului – fiecare să repete în inima sa în tăcere -: Doamne, lansează-ne în aventura milostivirii! Lansează-ne în aventura de a construi punți și de a dărâma ziduri (fie ele țarcuri sau garduri); lansează-ne în aventura de a-l ajuta pe cel sărac, pe cel care se simte singur și abandonat, pe cel care nu mai găsește un sens pentru viața sa. Lansează-ne să-i însoțim pe cei care nu te cunosc și să le spunem lent și cu mult respect Numele tău, motivul credinței mele. Stimulează-ne, ca pe Maria din Betania, la ascultarea celor pe care nu-i înțelegem, a celor care vin din alte culturi, alte popoare, precum și a celor de care ne temem deoarece credem că pot să ne facă rău. Fă ca să îndreptăm privirea noastră, ca Maria din Nazaret cu Elisabeta, să ne îndreptăm privirile noastre spre bătrânii noștri, spre bunicii noștri, pentru a învăța din înțelepciunea lor. Eu vă întreb: voi vorbiți cu bunicii voștri? [Da!] Așa și așa! Căutați-i pe bunicii voștri, ei au înțelepciunea vieții și vă vor spune lucruri care vor înduioșa inima voastră.

Iată-ne, Doamne! Trimite-ne să împărtășim Iubirea ta Milostivă. Vrem să te primim în această Zi Mondială a Tineretului, vrem să afirmăm că viața este plină atunci când este trăită pornind de la milostivire și că aceasta este partea cea mai bună, este partea cea mai dulce, este partea care nu ne va fi luată niciodată. Amin.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 28.07.2016
Publicarea pe acest sit: 28.07.2016
Etichete: , , ,

Comments are closed