Discursul Papei la întâlnirea cu tinerii din Umbria

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu tinerii din Umbria
Piața Bazilicii „Sfânta Maria a Îngerilor”, Assisi,
vineri, 4 octombrie 2013

Întrebări ale tinerilor adresate Sfântului Părinte

1. Familia: Nicola și Chiara Volpi (Perugia-Citt? della Pieve)

Noi, tinerii, trăim într-o societate unde în centru este faptul de a ne simți bine, de a ne distra, de a ne gândi la noi înșine. A trăi o căsătorie ca tineri creștini este complex, a ne deschide la viață este o provocare și o teamă frecventă. Ca pereche tânără simțim bucuria de a trăi căsătoria noastră, dar experimentăm truda și provocările zilnice. Cum poate să ne ajute Biserica, cum pot să ne susțină păstorii noștri, ce pași suntem chemați să facem și noi?

2. Munca: Danilo Zampolini (Spoleto-Norcia) și David Girolami (Foligno)

Și în Umbria criza economică generală din acești ultimi ani a provocat situații de greutăți și sărăcie. Viitorul se prezintă nesigur și amenințător. Riscul este de a pierde, împreună cu siguranța economică, și speranța. Cum trebuie să privească la viitor un tânăr creștin? Pe ce drumuri să se angajeze pentru edificarea unei societăți demne de Dumnezeu și demne de om?

3. Vocația: Benedetto Fattorini (Orvieto-Todi) și Chiaroli Maria (Terni-Narni-Amelia)

Ce este de făcut în viață? Cum și unde trebuie folosiți talanții pe care Domnul mi i-a dat?

Uneori ne fascinează ideea preoției sau a vieții consacrate, dar imediat se naște frica. Și apoi, o astfel de angajare: „pentru totdeauna”? Cum se recunoaște chemarea lui Dumnezeu? Ce trebuie sfătuit cel care ar vrea să-și dedice viața în slujba lui Dumnezeu și a fraților?

4. Misiunea: Luca Nassuato (Assisi-Nocera Umbra-Gualdo Tadino), Mirko Pierli (Citt? di Castello) și Petra Sannipoli (Gubbio)

Este frumos să fim aici împreună cu dumneavoastră și să auzim cuvintele dumneavoastră care ne încurajează și ne încălzesc inima. Anul Credinței care se încheie peste câteva săptămâni a repropus tuturor celor care cred urgența anunțării veștii bune. Și noi am vrea să participăm la această aventură entuziasmantă. Dar cum? Care poate să fie contribuția noastră? Ce trebuie să facem?

Răspunsurile Sfântului Părinte

Dragi tineri din Umbria, bună seara!

Mulțumesc că ați venit, mulțumesc pentru această sărbătoare! Într-adevăr, aceasta este o sărbătoare! Și mulțumesc pentru întrebările voastre.

Sunt mulțumit că prima întrebare a fost de la o tânără pereche. O frumoasă mărturie! Doi tineri care au ales, au decis, cu bucurie și curaj să formeze o familie. Da, pentru că este chiar adevărat, este nevoie de curaj pentru a forma o familie! Este nevoie de curaj! Și întrebarea voastră, tineri soți, se leagă de cea despre vocație. Ce este căsătoria? Este o adevărată vocație, așa cum sunt preoția și viața călugărească. Doi creștini care se căsătoresc au recunoscut în istoria lor de iubire chemarea Domnului, vocația de a forma din doi, bărbat și femeie, un singur trup, o singură viață. Și sacramentul Căsătoriei învăluie această iubire cu harul lui Dumnezeu, o înrădăcinează în Dumnezeu însuși. Cu acest dar, cu certitudinea acestei chemări, se poate pleca siguri, nu există frică de nimic, se poate înfrunta totul, împreună!

Să ne gândim la părinții noștri, la bunicii sau străbunicii noștri: s-au căsătorit în condiții mult mai sărace decât ale noastre, unii în timp de război sau de după război; unii au emigrat, ca părinții mei. Unde găseau forța? O găseau în certitudinea că Domnul era cu ei, că familia este binecuvântată de Dumnezeu cu sacramentul Căsătoriei și că binecuvântată este misiunea de a aduce copii pe lume și de a-i educa. Având aceste certitudini au depășit și cele mai dure încercări. Erau certitudini simple, dar adevărate, formau coloane care susțineau iubirea lor. N-a fost ușoară viața lor; erau probleme, atâtea probleme. Dar aceste certitudini simple îi ajutau să meargă înainte. Și au reușit să facă o familie frumoasă, să dea viață, să-i crească pe copii.

Dragi prieteni, este nevoie de această bază morală și spirituală pentru a construi bine, în mod solid! Astăzi, această bază nu mai este garantată de familii și de tradiția socială. Dimpotrivă, societatea în care voi v-ați născut privilegiază mai degrabă drepturile individuale decât familia – aceste drepturi individuale – privilegiază relațiile care durează până când apar dificultăți și pentru aceasta uneori se vorbește despre raport de cuplu, de familie și de căsătorie în mod superficial și echivoc. Ar fi suficient să privim anumite programe la televizor și se văd aceste valori! De câte ori parohii – și eu, câteodată am auzit asta – aud o pereche care vine să se căsătorească: „Dar voi știți că este pentru toată viața căsătoria?” „Ah, noi ne iubim mult, dar… vom rămâne împreună până când durează iubirea. Când se termină, unul de o parte și celălalt de cealaltă”. Este egoismul: când eu nu simt, tai căsătoria și uit de acel „un singur trup”, care nu se poate despărți. Este riscant să te căsătorești: este riscant! Este acel egoism care ne amenință, pentru că înlăuntrul nostru toți avem posibilitatea unei duble personalități: aceea care spune: „Eu, liber, eu vreau asta…”, și cealaltă care spune: „Eu, pe mine, mă, cu mine, pentru mine…”. Egoismul mereu, care revine și nu știe să se deschidă altora. Cealaltă dificultate este această cultură a provizoriului: pare că nimic nu este definitiv. Totul este provizoriu. Așa cum am spus înainte: Dar, iubirea, până când durează? Odată am auzit un seminarist – bun – care spunea: „Eu vreau să devin preot, dar pentru zece ani. După aceea mă răzgândesc”. Este cultura provizoriului, și Isus nu ne-a mântuit în mod provizoriu: ne-a mântuit definitiv!

Însă Duhul Sfânt trezește mereu răspunsuri noi la noile exigențe! Și astfel s-au înmulțit în Biserică drumurile pentru logodnici, cursurile de pregătire la căsătorie, grupurile de tinere perechi în parohii, mișcările familiale… Sunt o bogăție imensă! Sunt puncte de referință pentru toți: tineri în căutare, perechi în criză, părinți în dificultate cu copiii și viceversa. Ne ajută toți! Și apoi sunt diferitele forme de primire: încredințare, adopție, case-familii de diferite tipuri… Fantezia – îmi permit cuvântul – fantezia Duhului Sfânt este infinită, dar este și foarte concretă! Deci aș vrea să vă spun să nu vă fie frică să faceți pași definitivi: să nu vă fie frică să-i faceți. De câte ori am auzit mame care îmi spun: „Dar, părinte, eu am un fiu de 30 de ani și nu se căsătorește: nu știu ce să fac! Are o logodnică frumoasă, dar nu se decide”. Dar, doamnă, nu-i mai călcați cămășile! Așa este! Nu vă fie frică să faceți pași definitivi, ca acela al căsătoriei: aprofundați iubirea voastră, respectând timpurile și exprimările, rugați-vă, pregătiți-vă bine, dar apoi aveți încredere că Domnul nu vă lasă singuri! Lăsați-l să intre în casa voastră ca unul din familie, el vă va susține mereu.

Familia este vocația pe care Dumnezeu a scris-o în natura bărbatului și a femeii, dar există o altă vocație complementară la căsătorie: chemarea la celibat și la feciorie pentru împărăția cerurilor. Este vocația pe care Isus însuși a trăit-o. Cum este recunoscută? Cum se urmează? Este a treia întrebare pe care mi-ați adresat-o. Dar vreunul dintre voi ar putea să gândească: Dar acest episcop, ce bun e! Am pus întrebarea și are toate răspunsurile pregătite, scrise! Eu am primit întrebările în urmă cu câteva zile. Pentru aceasta le cunosc. Și vă răspund cu două elemente esențiale despre modul în care se recunoaște această vocație la preoție sau la viața consacrată. A vă ruga și a merge în Biserică. Aceste două lucruri merg împreună, sunt împletite. La originea oricărei vocații la viața consacrată este mereu o experiență puternică a lui Dumnezeu, o experiență care nu se uită, se ține minte toată viața! Este aceea pe care a avut-o Francisc. Și asta noi nu putem calcula sau programa. Dumnezeu ne surprinde mereu! Dumnezeu e cel care cheamă; însă este important a avea un raport zilnic cu el, a-l asculta în tăcere în fața tabernacolului sau în interiorul ființei, a-i vorbi, a vă apropia de sacramente. A avea acest raport familiar cu Domnul este ca și cum am ține deschisă fereastra vieții noastre pentru ca el să ne facă să auzim glasul său, ce anume vrea de la noi. Ar fi frumos să vă aud pe voi, să aud aici pe preoții prezenți, surorile… Ar fi foarte frumos, pentru că orice istorie este unică, dar toate pornesc de la o întâlnire care luminează în adâncime, care atinge inima și implică toată persoana: afect, intelect, simțuri, totul. Raportul cu Dumnezeu nu privește numai o parte din noi înșine, privește totul. Și un lucru aș vrea să-l spun cu putere, în special astăzi: Fecioria pentru împărăția lui Dumnezeu nu este un „nu”, este un „da”! Desigur, comportă renunțarea la o legătură conjugală și la o familie proprie, dar la bază este „da”-ul, ca răspuns la „da”-ul total al lui Cristos față de noi, și acest „da” ne face rodnici.

Dar aici, la Assisi, nu este nevoie de cuvinte! Este Francisc, este Clara, vorbesc ei! Carisma lor continuă să vorbească atâtor tineri în lumea întreagă: tineri și tinere care părăsesc toate pentru a-l urma pe Isus pe calea evangheliei.

Iată, evanghelie. Aș vrea să iau cuvântul „evanghelie” pentru a răspunde la celelalte două întrebări pe care mi le-ați adresat, a doua și a patra. Una se referă la angajarea socială, în această perioadă de criză care amenință speranța; și cealaltă se referă la evanghelizare, ducerea veștii lui Isus altora. M-ați întrebat: Ce putem să facem? Care poate să fie contribuția noastră?

Aici, la Assisi, aici aproape de Porțiuncula, mi se pare că aud glasul sfântului Francisc care ne repetă: „Evanghelie, evanghelie!”. Îmi spune și mie, ba chiar, mai întâi mie: Papa Francisc, fii slujitor al evangheliei! Dacă eu nu reușesc să fiu un slujitor al evangheliei, viața mea nu valorează nimic!

Dar evanghelia, dragi prieteni, nu se referă numai la religie, se referă la om, la omul întreg, se referă la lume, la societate, la civilizația umană. Evanghelia este mesajul de mântuire al lui Dumnezeu pentru omenire. Însă atunci când spunem „mesaj de mântuire”, nu este un mod de a spune, nu sunt simple cuvinte sau cuvinte goale așa cum există atâtea astăzi! Omenirea are într-adevăr nevoie să fie mântuită! Vedem asta în fiecare zi când răsfoim ziarul sau auzim știrile la televizor; dar vedem asta și în jurul nostru, în persoane, în situații; și vedem asta în noi înșine! Fiecare dintre noi are nevoie de mântuire! Singuri nu reușim! Avem nevoie de mântuire! Mântuire de ce anume? De rău. Răul lucrează, își face munca. Și voi, tinerilor, vreți să vă resemnați în fața răului, a nedreptăților, a dificultăților? Vreți sau nu vreți?

[Tinerii răspund: Nu!]

Ah, bine. Asta îmi place! Secretul nostru este că Dumnezeu este mai mare decât răul: dar acest lucru este adevărat! Dumnezeu este mai mare decât răul. Dumnezeu este iubire infinită, milostivire fără limite și această iubire a învins răul la rădăcină în moartea și învierea lui Cristos. Aceasta este evanghelia, vestea bună: Iubirea lui Dumnezeu a învins! Cristos a murit pe cruce pentru păcatele noastre și a înviat. Cu el noi putem să luptăm împotriva răului și să-l învingem în fiecare zi. Credem noi sau nu?

[Tinerii răspund: Da!]

Dar acest „da” trebuie să meargă în viață! Dacă eu cred că Isus a învins răul și mă mântuiește, trebuie să-l urmez pe Isus, trebuie să merg pe drumul lui Isus toată viața.

Așadar, evanghelia, acest mesaj de mântuire, are două destinații care sunt legate: prima, a trezi credința, și aceasta este evanghelizarea; a doua, a transforma lumea după planul lui Dumnezeu, și aceasta este însuflețirea creștină a societății. Dar nu sunt două lucruri separate, sunt o unică misiune: A duce evanghelia cu mărturia vieții noastre transformă lumea! Aceasta este calea: A duce evanghelia cu mărturia vieții noastre.

Să-l privim pe Francisc: el a făcut ambele lucruri, cu forța unicei evanghelii. Francisc a făcut să crească credința, a reînnoit Biserica; și în același timp a reînnoit societatea, a făcut-o mai fraternă, dar mereu cu evanghelia, cu mărturia. Știți ce a spus Francisc odată fraților săi? „Predicați mereu evanghelia și dacă este necesar și cu cuvintele!” Dar cum așa? Se poate predica evanghelia fără cuvinte? Da! Cu mărturia! Mai întâi mărturia, după aceea cuvintele! Dar mărturia!

Tineri din Umbria, faceți așa și voi! Astăzi, în numele sfântului Francisc, vă spun: Nu am nici aur, nici argint să vă dau, dar ceva mult mai prețios, evanghelia lui Isus. Mergeți cu curaj! Cu evanghelia în inimă și în mâini, fiți martori ai credinței cu viața voastră: Duceți-l pe Cristos în casele voastre, vestiți-l printre prietenii voștri, primiți-l și slujiți-l în cei săraci. Tineri, dați Umbriei un mesaj de viață, de pace și de speranță! Puteți să faceți asta!

Recitarea rugăciunii Tatăl nostru și binecuvântarea

Și vă rog, vă cer: Rugați-vă pentru mine!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 04.10.2013
Publicarea pe acest sit: 06.10.2013
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns