Discursul Papei la întâlnirea cu tinerii

Discursul Sfântului Părinte
la întâlnirea cu tinerii
în Aula Magna a Universității Eurasia din Astana
duminică, 23 septembrie 2001

Dragi tineri!

1. Este o mare bucurie pentru mine să mă întâlnesc cu voi, și sunt profund recunoscător pentru călduroasa voastră primire. Îl salut în particular pe Rectorul și pe autoritățile academice ale acestei tinere și deja prestigioase Universități. Chiar numele ei, Eurasia, arată misiunea particulară pe care o are în comun cu marea voastră națiune, care este un punct de întâlnire între Europa și Asia: misiunea de a lega două continente, culturile și tradițiile lor și diferitele grupuri etnice care s-au contopit aici de-a lungul secolelor.

Într-adevăr, țara voastră este una în care conlocuirea și armonia dintre diferitele popoare sunt un semn elocvent al vocației tuturor oamenilor de a trăi împreună în pace, în cunoaștere și deschidere reciprocă, într-o tot mai profundă descoperire și apreciere a tradițiilor proprii fiecărui popor. Kazahstanul este un pământ de întâlnire, de schimb, de noutate; un pământ care trezește în fiecare dorința de noi descoperiri, și care face posibilă experimentarea diferențelor nu ca o amenințare ci ca o îmbogățire.

Recunoscând toate acestea, dragi tineri, vă salut pe fiecare dintre voi. Tuturor vă spun ca un prieten: pacea să fie cu voi, fie ca pacea să vă umple inimile! Sunteți chemați să fiți constructorii unei lumi mai bune. Fiți făcători de pace, pentru că o societate care este în mod solid bazată pe pace este o societate care are viitor.

2. Pregătindu-mă pentru această vizită, m-am întrebat ce ar dori tinerii din Kazahstan să audă de la Papa Romei, și ce ar dori să îl întrebe. Experiența mea cu tinerii îmi spune că ei sunt interesați de întrebările fundamentale. Probabil prima întrebare pe care mi-ați pune-o este aceasta: „Cine sunt eu, Sfinte Părinte, potrivit Evangheliei pe care o proclamați? Care este semnificația vieții mele? Încotro mă îndrept?” Răspunsul meu, dragi tineri, este simplu dar plin de semnificații: voi sunteți un gând al lui Dumnezeu, sunteți o bătaie a inimii lui Dumnezeu. A spune acestea înseamnă a spune că voi aveți o valoare care într-un anumit sens este infinită, că sunteți importanți pentru Dumnezeu în individualitatea voastră unică.

Puteți înțelege astfel, dragi tineri, de ce am venit în mijlocul vostru în această seară cu respect și emoție, și de ce vă privesc cu mare afecțiune și încredere. Sunt fericit să vă întâlnesc, pe voi, descendenți ai nobilului popor kazah, mândri de năzuința voastră spre libertate, care este atât de vastă precum stepele în care v-ați născut. Ați trăit experiențe diferite, dar nu lipsite de suferință. Stați aici împreună, unul lângă altul, considerându-vă prieteni, nu pentru că ați uitat răul din istoria voastră, ci pentru că, pe bună dreptate, sunteți mai interesați de binele pe care îl puteți construi împreună. Nu există adevărată reconciliere care să nu conducă la un generos angajament comun.

Fiți conștienți de valoarea unică pe care o aveți fiecare dintre voi, și fiți gata să vă acceptați unii pe alții cu propriile convingeri, căutând împreună deplinătatea adevărului. Țara voastră a experimentat violența fatală a ideologiei. Nu vă lăsați pradă acum nu mai puțin distructivei violențe a „goliciunii”. Ce vid sufocant se naște atunci când nimic nu mai contează în viață, atunci când credeți în nimic! Goliciunea este negarea infinitului, pe care stepele voastre îl evocă cu putere, a acelui Infinit după care tânjește inima omului.

3. Mi s-a spus că, în frumoasa voastră limbă kazahă, „te iubesc” se spune „men senen jaske korejmen”, expresie care se poate traduce: „mă uit la tine bine”. Iubirea omenească, dar în primul rând însăși iubirea lui Dumnezeu pentru om și pentru creație, se naște dintr-o privire iubitoare, privire care ne ajută să vedem binele, și ne conduce să facem binele: „Și a privit Dumnezeu toate câte a făcut și iată erau bune foarte” (Facerea 1,31). O astfel de privire ne permite să vedem tot ceea ce este pozitiv în lucruri și ne conduce spre a reflecta, dincolo de suprafață, la frumusețea și bogăția fiecărei ființe umane pe care o întâlnim.

În mod spontan ne întrebăm: „Ce constituie frumusețea și măreția persoanei umane?” Iată răspunsul meu: măreția persoanei umane vine din urma lui Dumnezeu pe care aceasta o poartă în sine. Potrivit Bibliei, ființa umană este creată „după chipul și după asemănarea” lui Dumnezeu (cf. Facerea 1,26). De aceea inima omului nu este niciodată satisfăcută: ea dorește mai mult și mai bine, ea dorește totul. Nici o realitate finită nu îi satisface sau îi astâmpără dorul. Sfântul Augustin, unul dintre Părinții Bisericii, a scris: „Pentru Tine ne-ai făcut, Doamne, și neliniștită este inima mea până ce se va odihni în Tine” (Confesiuni 1,1). Oare nu aceeași intuiție l-a făcut pe marele vostru gânditor și poet Ahmed Jassavi să se întrebe în repetate rânduri în poemele sale: „La ce este bună viața, dacă nu pentru a fi dăruită, și dăruită Celui Preaînalt?”

4. Dragi prieteni, în aceste cuvinte ale lui Ahmed Jassavi se găsește un mesaj important, care reamintește ceea ce tradiția religioasă descrie ca o „vocație”. Dându-i viață omului, Dumnezeu îi încredințează o misiune și așteaptă de la el un răspuns. A afirma că viața umană, cu toate evenimentele ei, cu bucuriile și durerile ei, are ca scop a fi „dăruită Celui Preaînalt”, nu o diminuează și nici nu o neagă. Mai degrabă, se confirmă astfel demnitatea supremă a persoanei umane: făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, bărbații și femeile sunt chemați să coopereze în transmiterea vieții și în stăpânirea creației (cf. Facerea 1,26-28).

Papa Romei a venit să vă spună acestea: există un Dumnezeu care s-a gândit la voi și v-a dat viață. El vă iubește personal și vă încredințează lumea întreagă. El este cel care trezește în voi setea de libertate și dorința de cunoaștere. Dați-mi voie să mărturisesc înaintea voastră cu umilință și mândrie credința creștinilor: Isus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu, care s-a făcut om acum două mii de ani, a venit să ne descopere acest adevăr prin persoana și învățătura Sa. Doar în întâlnirea cu El, Cuvântul întrupat, putem găsim deplinătatea auto-realizării și a fericirii. Religia în sine, fără experiența descoperirii minunate a Fiului lui Dumnezeu, și fără comuniunea cu El, care a devenit fratele nostru, se reduce la o sumă de principii care sunt tot mai dificil de înțeles și de reguli care sunt tot mai greu de acceptat.

5. Dragi prieteni, voi simțiți că nici o realitate pământească nu poate să vă satisfacă pe deplin. Sunteți conștienți că deschiderea față de lume nu este de ajuns pentru a satisface setea voastră de viață și că libertatea și pacea nu pot veni decât de la Acela care este infinit mai mare decât voi, deși este foarte aproape de voi.

Conștientizați faptul că nu sunteți proprii voștri stăpâni, și deschideți-vă spre Cel care v-a creat din iubire și care dorește să facă din voi oameni demni, liberi și buni. Vă încurajez să adoptați această atitudine de deschidere încrezătoare: învățați să ascultați în tăcere glasul lui Dumnezeu, care vorbește în adâncul fiecărei inimi; construiți-vă viețile pe fundamente sigure și solide; nu vă temeți de angajament și sacrificiu, care astăzi cer o mare investiție de energii, dar care sunt garanția succesului de mâine. Descoperiți adevărul despre voi înșivă, și astfel noi orizonturi se vor deschide neîncetat înaintea voastră.

Dragi tineri, poate că aceste cuvinte ale mele vă par ciudate. Eu însă le consider relevante și necesare pentru oamenii de astăzi, care uneori se iluzionează că sunt atotputernici, pentru că au realizat un mare progres științific și pentru că au reușit într-un anumit sens să controleze lumea complexă a tehnologiei. Fiecare individ are însă o inimă: inteligența poate dirija mașini, dar inima este cea care pulsează pentru viață! Dați inimii voastre resursele vitale de care are nevoie, permiteți-i lui Dumnezeu să intre în viața voastră: astfel ea va străluci cu lumina Sa divină.

6. Am venit în mijlocul vostru pentru a vă încuraja. Ne aflăm la începutul unui nou mileniu: este un timp important pentru lume, deoarece în sufletele oamenilor crește convingerea că nu putem continua să trăim așa divizați cum suntem. Din păcate, astăzi, când comunicarea devine mai ușoară pe zi ce trece, diferențele sunt adesea percepute în mod dramatic. Vă îndemn să conlucrați pentru o lume mai unită, și să faceți acest lucru în viața voastră de zi cu zi, aducându-vă contribuția creativă a unei inimi reînnoite.

Țara voastră se bazează pe voi și așteaptă multe de la voi în anii care vin: calea pe care va merge țara voastră depinde de alegerile voastre. Kazahstanul de mâine va avea chipul vostru! Fiți curajoși, nu vă temeți de nimic și nu veți fi dezamăgiți.

Fie ca Cel Preaînalt să vă aibă mereu în grija Sa, și ca binecuvântările lui să coboare peste fiecare dintre voi, peste cei dragi ai voștri, și peste întreaga voastră viață!

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Traducător: Oana și Radu Capan
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 23.09.2001
Publicarea pe acest sit: 25.09.2001
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns