Discursul Papei la întâlnirea cu studenții și lumea academică în Bologna

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu studenții și lumea academică
Piazza San Domenico, Bologna, 1 octombrie 2017

Dragi prieteni,

Sunt bucuros să împărtășesc acest moment cu voi și îi mulțumesc cordial rectorului și studentului pentru intervențiile lor. Nu puteam să vin la Bologna fără a întâlni lumea universitară. Universitatea din Bologna este de aproape o mie de ani laborator de umanism: aici dialogul cu științele a inaugurat o epocă și a plăsmuit orașul. Pentru aceasta, Bologna este numită „docta”: doctă dar nu înfumurată, tocmai grație Universității, care a deschis-o mereu, educând cetățeni ai lumii și amintind că identitatea de care se aparține este aceea a casei comune, a universitas.

Cuvântul universitas conține ideea totului și cea a comunității. Ne ajută să ne amintim începuturile – este atât de prețios a cultiva amintirea! -, acele grupuri de studenți care au început să se adune în jurul învățătorilor. Două idealuri i-au determinat, unul „vertical”: nu se poate trăi cu adevărat fără a înălța sufletul spre cunoaștere, fără dorința de a tinde în sus; și celălalt „orizontal”: cercetarea trebuie făcută împreună, stimulând și împărtășind interese comune bune. Iată caracterul universal, căruia nu-i este frică niciodată să includă. Mărturisesc asta șase mii de steme multicolore, reprezentând fiecare familia unui tânăr venit aici să studieze, nu numai din atâtea orașe italiene, ci din multe țări europene și chiar din America de Sud! Alma Mater a voastră, și fiecare universitate, este chemată să caute ceea ce unește. Primirea pe care o rezervați studenților care provin din contexte îndepărtate și dificile este un semn frumos: fie ca Bologna, răscruce seculară de întâlniri, de confruntare și relație, iar în timpuri recente leagăn al proiectului Erasmus, să poată cultiva mereu această vocație!

Aici totul a început în jurul studiului dreptului, ca mărturie că universitatea în Europa își are rădăcinile cele mai profunde în umanism, la care instituțiile civile și Biserica, în rolurile lor foarte distincte, au contribuit. Însuși sfântul Dominic a fost impresionat de vitalitatea de la Bologna și de marele număr de studenți care veneau aici pentru a studia dreptul civil și canonic. Bologna cu Studium-ul său a știut să răspundă la necesitățile noii societăți, atrăgând studenți doritori să știe. Sfântul Dominic i-a întâlnit adesea. Conform unei narațiuni, chiar un student, uimit de cunoașterea Sfintei Scripturi pe care o avea sfântul Dominic, l-a întrebat din ce cărți a studiat. Este cunoscut răspunsul lui Dominic: „Am studiat mai mult în cartea carității decât în altele; de fapt, această carte învață orice lucru”.

De fapt, căutarea binelui este cheia pentru a reuși cu adevărat în studii; iubirea este ingredientul care dă gust comorilor cunoașterii și, îndeosebi, drepturilor omului și ale popoarelor. Cu acest spirit aș vrea să vă propun trei drepturi, care mi se par actuale.

1. Dreptul la cultură. Nu mă refer numai la dreptul sacrosanct pentru toți de a avea acces la studiu – în prea multe zone ale lumii atâția tineri sunt lipsiți de el -, ci și la faptul că, astăzi în special, dreptul la cultură înseamnă a tutela înțelepciunea, adică o știință umană și umanizatoare. Prea des suntem condiționați de modele de viață banale și efemere, care determină la urmărirea succesului ieftin, discreditând sacrificiul, inducând ideea că studiul nu folosește dacă nu dă imediat ceva concret. Nu, studiul folosește pentru a ne pune întrebări, pentru a nu ne lăsa anesteziați de banalitate, pentru a căuta sensul în viață. Este de reclamat dreptul de a nu face să prevaleze multele sirene care astăzi abat de la această cercetare. Ulise, pentru a nu ceda în fața cântului sirenelor, care îi seduceau pe marinari și îi făceau să se izbească de stânci, s-a legat de catargul navei și a pus dopuri în urechile însoțitorilor de călătorie. În schimb Orfeu, pentru a contrasta cântul sirenelor, a făcut altceva: a intonat o melodie mai frumoasă, care le-a fermecat pe sirene. Iată misiunea voastră mare: să răspundeți la refrenele paralizante ale consumismului cultural cu alegeri dinamice și puternice, cu cercetarea, cunoașterea și împărtășirea.

Armonizând în viață această frumusețe veți păstra cultura, cea adevărată. Pentru că știința care se pune în slujba celui mai bun ofertant, care ajunge să alimenteze diviziuni și să justifice samavolnicii, nu este cultură. Cultură – o spune cuvântul – este ceea ce cultivă, care face să crească umanul. Și în fața atâtor plângeri și zgomote care ne înconjoară, astăzi nu avem nevoie de cel care se descarcă zbierând, ci de cel care promovează cultură bună. Avem nevoie de cuvinte care să ajungă la minți și să dispună inimile, nu urlete îndreptate spre stomac. Să nu ne mulțumim să însoțim audience; să nu urmăm micile teatre ale indignării care adesea ascund mari egoisme; să ne dedicăm cu pasiune educației, adică „să scoatem afară” ceea ce este mai bun din fiecare pentru binele tuturor. Împotriva unei pseudoculturi care-l reduce pe om la rebut, cercetarea la interes și știința la tehnică, să afirmăm împreună o cultură după măsura omului, o cercetare care recunoaște meritele și premiază sacrificiile, o tehnică ce nu se apleacă în fața scopurilor mercantile, o dezvoltare în care nu tot ceea ce este comod este permis.

2. Dreptul la speranță. Astăzi atâția experimentează singurătate și neliniște, simt aerul apăsător al abandonării. Așadar trebuie dat spațiu acestui drept la speranță: este dreptul de a nu fi invadați zilnic de retorica fricii și a urii. Este dreptul de a nu fi scufundați de frazele făcute de populisme și de răspândirea neliniștitoare și profitabilă de știri false. Este dreptul de a vedea pusă o limită rațională cronicii negre, pentru ca și „cronica albă”, adesea nespusă, să aibă glas. Este dreptul pentru voi tinerilor de a crește liberi de frica de viitor, de a ști că în viață există realități frumoase și durabile, pentru care merită să vă puneți în joc. Este dreptul de a crede că iubirea adevărată nu este aceea „folosește și aruncă” și că munca nu este miraj de dobândit, ci o promisiune pentru fiecare, care trebuie menținută.

Cât de frumos ar fi ca aulele universităților să fie șantiere de speranță, ateliere unde se lucrează la un viitor mai bun, unde se învață a fi responsabili de sine și de lume! A simți responsabilitatea pentru viitorul casei noastre, care este casă comună. Uneori prevalează teama. Dar astăzi trăim o criză care este și o mare oportunitate, o provocare la adresat inteligenței și a libertății fiecăruia, o provocare de primit pentru a fi artizani de speranță. Fiecare dintre voi poate deveni asta, pentru ceilalți.

3. Dreptul la pace. Și acesta este un drept, și o obligație, înscris în inima umanității. Pentru că „unitatea prevalează asupra conflictului” (Evangelii gaudium, 226). Aici, la rădăcinile universității europene, îmi place să amintesc că anul acesta s-a celebrat a șaizecea aniversare a Tratatelor de la Roma, a începuturilor Europei unite. După două războaie mondiale și violențe atroce de popoare împotriva popoarelor, Uniunea s-a născut pentru a tutela dreptul la pace. Dar astăzi multe interese și nu puține conflicte par să ducă la dispariția marilor viziuni de pace. Experimentăm o fragilitate nesigură și truda de a visa lucruri mari. Dar, vă rog, nu vă fie frică de unitate! Logicile particulare și naționale nu zădărnicesc visele curajoase ale fondatorilor Europei unite. Și mă refer nu numai la acei mari oameni de cultură și de credință care și-au dat viața pentru proiectul european, ci și la milioanele de persoane care și-au pierdut viața pentru că nu existau unitatea și pacea. Să nu pierdem amintirea acestora!

În urmă cu o sută de ani s-a ridicat strigătul lui Benedict al XV-lea, care a fost episcop de Bologna, care a definit războiul „măcel inutil” (Scrisoare către conducătorii popoarelor beligerante, 1 august 1917). A se disocia întru totul de așa-numitele „motive ale războiului” a părut multora aproape un afront. Însă istoria învață că războiul este mereu și numai un măcel inutil. Să ne ajutăm, așa cum afirmă Constituția Italiană, „să respingem războiul” (cf. art. 11), să întreprindem căi de nonviolență și parcursuri de dreptate, care favorizează pacea. Pentru că în fața păcii nu putem să fim indiferenți sau neutri. Cardinalul Lercaro a spus aici: „Biserica nu poate fi neutră în fața răului, din orice parte ar veni el: viața sa nu este neutralitate, ci profeție” (Omilie, 1 ianuarie 1968). Nu neutri, ci adunați împreună pentru pace!

De aceea invocăm ius pacis, ca drept al tuturor de a rezolva conflictele fără violență. Pentru aceasta repetăm: să nu mai fie niciodată războiul, să nu mai fie niciodată unii împotriva altora, să nu mai fie niciodată unii fără alții! Să vină la lumină interesele și uneltirile, adesea întunecate, ale celor care fabrică violență, alimentând cursa înarmărilor și călcând în picioare pacea cu afacerile. Universitatea a apărut aici pentru studiul dreptului, pentru căutarea a ceea ce apără persoanele, regulă de viață comună și tutelare de logicile celui mai puternic, ale violenței și ale arbitrarului. Este o provocare actuală: a afirma drepturile persoanelor și ale popoarelor, ale celor mai slabi, ale celui care este rebutat și ale creației, casa noastră comună.

Să nu credeți în cel care vă spune că a lupta pentru asta este inutil și că nimic nu se va schimba! Nu vă mulțumiți cu semne mici, ci visați lucruri mari. Voi, tinerilor, visați lucruri mari! Visez și eu, dar nu numai în timp ce dorm, pentru că visele adevărate le avem cu ochii deschiși și le ducem înainte la lumina soarelui. Reînnoiesc cu voi visul „unui nou umanism european, căruia îi sunt de folos amintirea, curajul, utopia sănătoasă și umană”; al unei Europe mame, care „respectă viața și oferă speranțe de viață”; al unei Europe „în care tinerii respiră aerul curat al onestității, iubesc frumusețea culturii și a unei vieți simple, nepoluată de necesitățile infinite ale consumismului; unde căsătoria și faptul de a avea copii sunt o responsabilitate și o bucurie mare, nu o problemă dată de lipsa unui loc de muncă suficient de stabil” (Discurs pentru conferirea Premiului Carol cel Mare, 6 mai 2016). Visez o Europă „universitară și mamă” care, amintindu-și de cultura sa, să inspire speranță fiilor și să fie instrument de pace pentru lume. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 01.10.2017
Publicarea pe acest sit: 02.10.2017
Etichete: ,

Lasă un răspuns