Discursul Papei la întâlnirea cu reprezentanții lumii muncii

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu reprezentanții lumii muncii
Colegiul Bachilleres din statul Chihuahua,
Ciudad Juárez, 17 februarie 2016

Iubiți frați și surori,

Am voit să vă întâlnesc aici în acest ținut Juárez, pentru raportul special pe care acest oraș îl are cu lumea muncii. Vă mulțumesc nu numai pentru salutul de bun-venit și pentru mărturiile voastre, care au revelat neliniștile, bucuriile și speranțele pe care le experimentați în viața voastră, dar aș vrea să vă mulțumesc și pentru această oportunitate de confruntare și de reflecție. Tot ceea ce putem face pentru a dialoga, pentru a ne întâlni, pentru a găsi mai bune alternative și oportunități este deja o cucerire care merită stimă și evidențiere. Există două cuvinte pe care vreau să le subliniez: „dialog” și „întâlnire”.

A nu înceta să dialogăm. Războaiele se generează, puțin câte puțin, datorită muțeniei și datorită lipsei de întâlnire. Desigur, nu este suficient a dialoga și a se întâlni, dar astăzi nu putem să ne permitem luxul de a tăia orice posibilitate de întâlnire, orice posibilitate de discuție, de confruntare, de căutare. Este unicul mod pe care-l avem pentru a putea construi ziua de mâine, pentru a țese relații durabile în măsură să genereze acea rânduială necesară care, puțin câte puțin va reconstrui legăturile sociale uzate de lipsa de comunicare, uzate de lipsa de respect minim cerut de o conviețuire sănătoasă. Mulțumesc, și fie ca această instanță să folosească pentru a construi viitor, să fie o bună oportunitate pentru a da formă Mexicului pe care îl merită poporul său și fiii săi.

Aș vrea să mă opresc asupra acestui ultim aspect. Aici astăzi sunt diferite organizații de muncitori și reprezentanți de camere și asociații întreprinzătoare. La prima vedere ar putea să fie considerați ca antagoniști, dar împărtășesc aceeași responsabilitate: să încerce să creeze oportunități de muncă demnă și cu adevărat utilă societății și mai ales tinerilor din această țară. Unul dintre cele mai mari flageluri la care sunt expuși tinerii este lipsa de oportunități de instruire și de muncă sustenabilă și rentabilă care să le permită să facă proiecte; și acest lucru generează în multe cazuri – atâtea cazuri – situații de sărăcie, de marginalizare. Și această sărăcie și această marginalizare sunt terenul cel mai favorabil pentru a cădea în vârtejul traficului de droguri și al violenței. Este un lux pe care astăzi nu ni-l putem permite; nu poate să fie lăsat singur și abandonat prezentul și viitorul Mexicului. Și pentru aceasta: dialog, confruntare, surse de muncă care să creeze acest drum constructiv.

Din păcate, timpul în care trăim a impus paradigma utilității economice ca principiu al relațiilor personale. Mentalitatea dominantă – peste tot – răspândește cea mai mare cantitate posibilă de profituri, cu orice preț și în mod imediat. Nu numai că provoacă pierderea dimensiunii etice a firmelor, ci uită că investiția cea mai bună care se poate face este aceea de a investi în oameni, în persoane, în familii. Cea mai bună investiție este aceea de a crea oportunități. Mentalitatea dominantă pune fluxul de persoane în slujba fluxurilor de capital provocând în multe cazuri exploatarea angajaților ca obiecte de folosi și de aruncat și de rebutat (cf. Enciclica Laudato si’, 123). Dumnezeu va cere cont sclavagiștilor din zilele noastre și noi trebuie să facem tot posibilul pentru ca aceste situații să nu se mai întâmple. Fluxul de capital nu poate să determine fluxul și viața persoanelor. Pentru aceasta mi-a plăcut această dorință de dialog și de confruntare care a fost exprimată.

Nu sunt puține cazurile în care, în fața propunerilor Doctrinei Sociale a Bisericii, este pusă în discuție spunând: „Aceștia pretind ca să fim organizații de binefacere sau ca să transformăm firmele noastre în instituții filantropice”. Am auzit această critică. Singura pretenție pe care o are Doctrina Socială a Bisericii este aceea de a acorda atenție integrității persoanelor și structurilor sociale. De fiecare dată când, din diferite motive, aceasta este amenințată, sau redusă la un bun de consum, Doctrina Socială a Bisericii va fi o voce profetică ce îi va ajuta pe toți să nu se piardă în marea seducătoare a ambiției. De fiecare dată când integritatea unei persoane este încălcată, întreaga societate într-un fel începe să se deterioreze. Și acest lucru pe care-l spune Doctrina Socială a Bisericii nu este împotriva nimănui, ci în folosul tuturor. Fiecare sector are obligația de a se preocupa de binele tuturor; toți suntem în aceeași barcă. Noi toți trebuie să luptăm pentru a face în așa fel încât munca să fie o instanță de umanizare și de viitor; să fie un spațiu pentru a construi societatea și cetățenia. Această atitudine nu numai că creează o îmbunătățire imediată, ci la sfârșit se transformă într-o cultură în măsură să promoveze spații demne pentru toți. Această cultură, născută adesea din tensiuni, generează un nou stil de relații, un nou stil de națiune.

Ce lume vrem să lăsăm copiilor noștri? Cred că despre aceasta marea majoritate putem să concordăm. Tocmai acesta este orizontul nostru, acesta este obiectivul nostru, și pentru aceasta astăzi trebuie să ne unim și să lucrăm. Este bine mereu să ne gândim ce anume mi-ar plăcea să las copiilor mei; și este și un mod bun pentru a ne gândi la copiii celorlalți. Ce anume vrea să lase Mexicul copiilor săi? Vrea să lase o amintire de exploatare, de salarii nepotrivite, de sâcâieli la locul de muncă, sau de trafic de muncă sclavă? Sau vrea să lase cultura amintirii muncii demne, a unui acoperiș frumos și a pământului pentru a munci? Cei trei „T”: Trabajo, Techo y Tierra [muncă, acoperiș și pământ]. În ce cultură vrem să vedem nașterea acelora care vor veni după noi? Ce atmosferă vor respira? Un aer viciat de corupție, de violență, de nesiguranță și de neîncredere sau, dimpotrivă, un aer în măsură să genereze – este cuvântul-cheie – alternative, să genereze reînnoire și schimbare? A genera înseamnă a fi împreună-creatori cu Dumnezeu. În mod clar, acest lucru costă, costă.

Știu că proiectul nu este ușor, dar știu că este mai rău a lăsa viitorul în mâinile corupției, ale brutalității, ale lipsei de egalitate. Știu că de atâtea ori nu este ușor a duce toate părțile la tratative, dar știu că este mai rău și se ajunge să se facă daune mai multe cu lipsa de tratative și lipsa de evaluare. Îmi spunea un bătrân conducător muncitor, foarte cinstit, care a murit cu ceea ce câștiga, niciodată n-a profitat: „De fiecare dată când trebuia să ne așezăm la masa negocierilor, eu știam că trebuia să pierd ceva, pentru ca toți să învingem”. Frumoasă filozofia acestui om al muncii! Când se negociază, mereu se pierde ceva: dar înving toți! Știu că nu este ușor a putea să fie toți de acord într-o lume tot mai competitivă, dar este mai rău a lăsa ca lumea competitivă să determine destinul popoarelor. Sclavi. Câștigul și capitalul nu sunt bunuri mai presus de om, ci sunt în slujba binelui comun. Și atunci când binele comun este redus în slujba profitului și capitalul este unicul câștig posibil, acesta are un nume: se numește excludere. Și astfel se consolidează cultura rebutului: rebutat!, exclus!

Am început mulțumindu-vă pentru oportunitatea de a sta împreună. Ieri, un tânăr pe stadionul din Morelia, care a dat mărturia sa, a spus: „Această lume ne face să pierdem capacitatea de a visa”. Și este adevărat! Uneori ne face să pierdem capacitatea de a visa, capacitatea gratuității… Când un copil sau o copilă îl vede pe tata și/sau pe mama numai la sfârșitul săptămânii, pentru că merg să lucreze înainte ca să se trezească și se întorc când deja doarme, aceasta este cultura rebutului. Vreau să vă invit să visați, să visați un Mexic în care tata să aibă timpul pentru a se juca împreună cu copiii săi, în care mama să aibă timpul pentru a se juca împreună cu copiii săi. Și asta se poate cuceri dialogând, confruntându-se, negociind, pierzând pentru ca să câștige toți! Vă invit să visați Mexicul pe care-l merită copiii voștri; un Mexic în care să nu fie persoane de prima, a doua sau a patra categorie, ci un Mexic care să știe să recunoască în celălalt demnitatea de fiu al lui Dumnezeu. Și ca Guadalupana, care s-a manifestat lui Juan Diego și a revelat că aceia care aparent puși deoparte erau martorii săi privilegiați, să vă ajute pe toți – orice profesie ați avea, orice muncă ați avea, pe toți! – în această misiune de dialog, confruntare și întâlnire. Mulțumesc!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 17.02.2016
Publicarea pe acest sit: 18.02.2016
Etichete: , ,

Comments are closed