Discursul Papei la întâlnirea cu reprezentanţii lumii culturii, artelor şi ştiinţei

Discursul Sfântului Părinte
la întâlnirea cu reprezentanții lumii culturii
la Sala Congreselor din Astana
luni, 24 septembrie 2001

Domnule președinte al republicii,
Doamnelor și domnilor,

1. Îmi face multă plăcere să vă întâlnesc în seara aceasta. Vă transmit tuturor saluturile mele cordiale și pline de respect, și vă mulțumesc din inimă pentru cuvintele amabile de primire, rostite în numele tuturor celor prezenți. Am acceptat prompt invitația de a ne petrece împreună câteva momente, pentru a arăta încă o dată interesul și încrederea cu care Biserica Catolică și Papa privesc spre oamenii de cultură. Eu sunt foarte conștient de contribuția indispensabilă pe care dumneavoastră o puteți aduce stilului și substanței vieții umane, prin cercetările pe care le intreprindeți și prin capacitatea de a exprima adevărul și binele.

Oameni ai culturii, artei și științei! Kazahstanul este moștenitorul unei istorii în care evenimente complexe și adesea triste au dat naștere la tradiții diverse, așa încât el reprezintă un exemplu unic de societate multi-etnică, multi-culturală și multi-religioasă. Fiți mândri de națiunea voastră și conștienți de marea dumneavoastră responsabilitate în pregătirea viitorului ei. Gândurile mele se îndreaptă mai ales spre cei tineri, care pe drept așteaptă de la dumneavoastră o mărturie de de cunoaștere și înțelepciune, transmisă lor prin activitatea didactică, dar mai întâi de toate prin mărturia vieții dumneavoastră.

2. Kazahstanul este o țară vastă care în secolele trecute a dat naștere la o cultură locală vibrantă, bogată în realizări creatoare, datorită și influenței intelectualilor ruși obligați să trăiască aici de către regimul totalitar.

Câți oameni nu au trecut prin această țară! Aș dori să îl amintesc mai ales pe călătorul și negustorul venețian Marco Polo, care în timpurile medievale a descris calitățile morale și tradițiile bogate ale oamenilor stepei. Nesfârșitele întinderi ale câmpiilor voastre, sensul fragilității omenești în fața nezăgăduitelor puteri ale naturii, conștiința tainei care leagă ceea ce este ascuns dincolo de fenomenele simțurilor, totul inspiră în poporul vostru o deschidere față de problemele umane fundamentale și căutarea unor răspunsuri care sunt semnificative pentru cultura universală.

Distinse doamne și domni, dumneavoastră sunteți chemați să informați lumea despre bogatele tradiții culturale ale Kazahstanului: aceasta este o sarcină exigentă, dar și una fascinantă, pentru că ea vă angajează în descoperirea caracteristicilor celor mai profunde ale acestei tradiții, pentru a le combina într-o sinteză armonioasă.

Unul dintre marii gânditori ai țării dumneavoastră, maestrul Abai Kunanbai, spunea așa: „Un om nu este om dacă nu percepe tainele evidente și ascunse ale universului, dacă nu caută o explicație pentru toate. Cine nu reușește să facă acest lucru nu se deosebește de animale. Dumnezeu l-a deosebit pe om de animale dându-i un suflet… Este absolut necesar ca noi să ne lărgim mereu sfera intereselor, îmbogățindu-ne cunoștințele care ne hrănesc sufletul. Este important să ne dăm seama că bunurile sufletești sunt incomparabil superioare față de beneficiile trupești, și că nevoile carnale trebuie să fie subordonate imperativelor sufletești” (Zicerile lui Abai, cap. 7).

3. Cum am putea să nu apreciem înțelepciunea adâncă a acestor cuvinte, care par un comentariu asupra întrebării tulburătoare pusă de Isus în Evanghelie: „Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul?” (Marcu 8,36). Inima omului pune întrebări care nu dispar; atunci când aceste întrebări sunt ignorate, omul nu devine mai liber ci mai slab, rămânând adesea sub puterea propriilor instincte, pentru a nu spune nimic despre agresiunea celorlalți.

„Dacă inima nu mai aspiră la nimic”, spune Abai Kunanbai, „cine poate să îi mai dezvăluie gândurile?/ … Dacă rațiunea se lasă în seama dorințelor,/ ea își pierde toată profunzimea ei./ … Poate un popor vrednic de acest nume să renunțe la rațiune?” (Poeme, 12).

Întrebările ca acestea sunt religioase prin însăși natura lor, în sensul că ele fac apel la acele valori supreme care îl au pe Dumnezeu ca ultimă temelie. În ce o privește religia, ea nu poate să nu înfrunte astfel de întrebări existențiale, altfel ea pierzând contactul cu viața.

4. Creștinii știu că în Isus din Nazaret, numit Cristos, s-a dat un răspuns complet la întrebările care sălășluiesc in adâncimile inimii omului. Cuvintele lui Isus, acțiunile sale, și în sfârșit, taina sa pascală, l-au descoperit ca fiind Răscumpărătorul omului și Mântuitorul lumii. Datorită aceste „vești bune”, care de două mii de ani s-a aflat pe buzele a nenumărați bărbați și femei în toate părțile pământului, Papa de la Roma vine astăzi în fața dumneavoastră ca un mărturisitor smerit dar convins, în respect deplin pentru căutările în care alți oameni de bună voință sunt angajați în diferite feluri. Oricine a întâlnit adevărul în toată splendoarea frumuseții sale nu poate să nu îl împartă cu alții. Înainte de a fi o obligație prescrisă de lege, credinciosul simte nevoia să împărtășească cu alții Valoarea supremă a propriei sale vieți.

Prin urmare – chiar în contextul unui stat secular puternic, care este obligat în orice circumstanță să garanteze oricărui cetățean, fără deosebire de sex, rasă sau naționalitate, dreptul fundamental la libertatea de conștiință – există nevoia de a recunoaște și proteja dreptul credincioșilor de a-și mărturisi public propria credință. Practica religioasă autentică nu poate fi redusă la sfera privată sau marginalizată a societății. Frumusețea noilor lăcașuri de cult care încep să apară aproape peste tot în noul Kazahstan este un semn prețios al renașterii spirituale și un semn promițător pentru viitor.

5. În ce le privește, centrele de educație și cultură pot doar să câștige dintr-o deschidere spre o mai amplă cunoaștere a realizărilor mai semnificative și vitale din istoria națiunii dumneavoastră. În mesajul meu pentru Ziua Mondială a Păcii din 1 ianuarie 2001, mă refeream la pericolul unui „conformism înrobitor” față de cultura occidentală, remarcând că „modelele culturale occidentale sunt ademenitoare și ispititoare din cauza remarcabilei lor prezentări tehnice și stiințifice, dar din păcate este tot mai evident faptul că ele în realitate produc o secătuire umană, spirituală și morală. Cultura care produce astfel de modele este marcată de încercarea fatală de a asigura binele omenirii prin eliminarea lui Dumnezeu, Binele Suprem” (nr. 9).

Din nou, să îl ascultăm pe marele dascăl Abai Kunanbai: „Toți oamenii, indiferent de religie, îi atribuie lui Dumnezeu iubirea și dreptatea. Iubirea și dreptatea sunt la originea omenirii. Aceia în care domină sentimentele de iubire și dreptate sunt cu adevărat înțelepți” (Zicerile lui Abai, cap. 45).

În acest context, și mai ales aici în această țară de întâlnire și dialog, și în fața acestei distinse audiențe, doresc să confirm faptul că Biserica Catolică respectă Islamul, autenticul Islam: Islamul care se roagă, care se preocupă de cei în nevoie. Amintind erorile trecutului, inclusiv ale apropiat, toți credincioșii trebuie să își unească eforturile pentru ca Dumnezeu să nu fie făcut niciodată ostatic al ambițiilor umane. Ura, fanatismul și terorismul profanează numele lui Dumnezeu și desfigurează adevăratul chip al omului.

6. Sunt fericit să văd și să onorez în voi, cei prezenți aici, distinse doamne și domni, pe numeroșii „căutători ai adevărului”, angajați să îndrume generația tânără a acestei mari țări spre valorile pe care tinerii să își poate întemeia viața personală și socială. Dacă nu este puternic înrădăcinată în aceste valori, viața este ca un arbore cu ramuri luxuriante dar pe care vijeliile adversității pot să îl bată și să îl dezrădăcineze.

Vă mulțumesc, domnule președinte, vă mulțumesc și dumneavoastră, doamnelor și domnilor, reprezentanți ai lumii culturii din Kazahstan. La sfârșitul acestei întâlniri, care într-un fel încheie vizita mea în minunata dumneavoastră țară, aș dori să vă asigur despre cooperarea reală și de rugăciunile sincere ale Papei precum și ale întregii Biserici Catolice către Dumnezeu cel Atotputernic și Preaînalt, pentru ca Kazahstanul, credincios vocației sale eurasiatice, să continue să fie o țară de întâlnire și de toleranță, în care bărbații și femeile celor două continente să fie în măsură să trăiască zile lungi de prosperitate și pace.

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Traducător: Oana și Radu Capan
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 24.09.2001
Publicarea pe acest sit: 26.09.2001
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns