Discursul Papei la întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii musulmane

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la întâlnirea cu reprezentanții comunității musulmane
în Salonul de primiri din Nunțiatura Apostolică
Berlin, 23 septembrie 2011

Dragi prieteni musulmani,

Îmi este plăcut să vă adresez aici, astăzi, un salut vouă, reprezentanți din diferite comunități musulmane prezente în Germania. Mulțumesc din inimă profesorului Mouhanad Khorchide pentru gentilele cuvinte de salut. Ele îmi arată cum a crescut o atmosferă de respect și de încredere între Biserica catolică și comunitățile musulmane din Germania.

Berlinul este un loc oportun pentru o astfel de întâlnire, nu numai pentru că aici se află moscheea cea mai veche pe pământul german, ci și pentru că la Berlin trăiește cel mai mare număr de musulmani față de celelalte orașe din Germania.

Începând din anii ’70, prezența de numeroase familii musulmane a devenit tot mai mult o trăsătură distinctivă a acestei țări. Totuși va fi necesară angajarea constantă pentru o mai bună cunoaștere și înțelegere reciprocă. Acest lucru este esențial nu numai pentru o conviețuire pașnică, ci și pentru aportul pe care fiecare este în măsură să-l dea pentru construirea binelui comun în cadrul aceleiași societăți.

Mulți musulmani atribuie mare importanță dimensiunii religioase. Acest lucru, uneori, este interpretat ca o provocare într-o societate care tinde să marginalizeze acest aspect sau să-l admită cel mult în sfera alegerilor individuale ale fiecăruia. Biserica catolică se angajează ferm pentru ca să fie dată o recunoaștere justă dimensiunii publice a apartenenței religioase. E vorba de o exigență care nu devine irelevantă în contextul unei societăți mai mult pluraliste. Însă trebuie să existe atenție ca respectul față de celălalt să fie mereu menținut. Respectul reciproc crește numai pe baza înțelegerii cu privire la unele valori inalienabile, proprii naturii umane, mai ales inviolabilitatea demnității oricărei persoane. Această înțelegere nu limitează exprimarea fiecărei religii; dimpotrivă, permite fiecăruia să mărturisească în mod propunător ceea ce el crede, nesustrăgându-se de la confruntarea cu celălalt.

În Germania – ca în multe ale țări nu numai occidentale – acest cadru de referință comun este reprezentat de Constituție, al cărui conținut juridic este obligatoriu pentru orice cetățean, fie că aparține sau nu unei confesiuni religioase.

Desigur, dezbaterea despre formularea mai bună a principiilor cum ar fi libertatea de cult este vastă și mereu deschisă, totuși este semnificativ faptul că Legea Fundamentală le exprimă într-un mod și mai valabil astăzi, la distanță de peste 60 de ani (cf. art. 4, 2). În ea găsim exprimat înainte de toate acel ethos comun care este la baza conviețuirii civile și care într-un fel marchează și regulile aparent numai formale ale funcționării organelor instituționale și a vieții democratice.

Am putea să ne întrebăm cum poate un astfel de text, elaborată într-o epocă istorică radical diferită, într-o situație culturală aproape uniform creștină, să fie adaptat Germaniei de astăzi, care trăiește în contextul unei lumi globalizate și este marcată de un însemnat pluralism în materie de convingeri religioase.

Motivul acestui lucru mi se pare că se află în faptul că părinții Legii Fundamentale au avut conștiința deplină, în acel moment important, că trebuie să caute un teren solid în care toți cetățenii să se poată recunoaște. Făcând asta ei nu făceau abstracție de propria apartenență religioasă; ba chiar pentru mulți dintre ei viziunea creștină despre om era adevărata forță inspiratoare. Totuși știau că trebuie să se confrunte cu oameni cu o bază confesională diferită sau chiar nereligioasă: terenul comun a fost găsit în recunoașterea câtorva drepturi inalienabile, care sunt proprii naturii umane și care preced orice formulare pozitivă.

În felul acesta o societate în mod substanțial omogenă a pus fundamentul pe care astăzi îl recunoaștem valabil pentru o lume marcată de pluralism. Fundament care, în realitate, indică și granițe evidente pentru acest pluralism: de fapt nu se poate gândi că o societate poate să se susțină pe termen lung fără un consens cu privire la valorile etice fundamentale.

Dragi prieteni, pe baza a ceea ce am amintit aici, cred că este posibilă o colaborare rodnică între creștini și musulmani. Și în felul acesta contribuim la construirea unei societăți care, sub multe aspecte, va fi diferită de ceea ce am adus cu noi din trecut. Ca oameni religioși, pornind de la respectivele convingeri putem da o mărturie importantă în multe sectoare cruciale ale vieții sociale. Mă gândesc, de exemplu, la ocrotirea familiei întemeiate pe căsătorie, la respectarea vieții în orice fază a decurgerii sale naturale sau la promovarea unei dreptăți sociale mai ample.

Și pentru asta consider importantă celebrarea unei Zile de reflecție, dialog și rugăciune pentru pacea și dreptatea lumii; și vrem să facem asta la 27 octombrie, la 25 de ani de la întâlnirea istorică de la Assisi condusă de Predecesorul meu, Fericitul Ioan Paul al II-lea. Cu această adunare vrem să arătăm, cu simplitate, că noi ca oameni religioși oferim contribuția noastră deosebită pentru construirea unei lumi mai bune, recunoscând în același timp necesitatea, pentru eficacitatea acțiunii noastre, de a crește în dialog și în stima reciprocă.

Cu aceste sentimente reînnoiesc salutul meu cordial și vă mulțumesc pentru această întâlnire care îmbogățește venirea mea în patria mea. Mulțumesc pentru atenția dumneavoastră!

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 23.09.2011
Publicarea pe acest sit: 23.09.2011
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns