Discursul Papei la întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii ebraice

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la întâlnirea cu reprezentanții Comunității Ebraice
Berlin, 22 septembrie 2011

Distinși doamne și domni, dragi prieteni!

Sunt sincer mulțumit de această întâlnire cu voi aici la Berlin. Îi mulțumesc din inimă Domnului Președinte, Dr. Dieter Graumann, pentru cuvintele respectuoase care ne fac să și reflectăm. Ele îmi manifestă cât de mult a crescut încrederea dintre poporul ebraic și Biserica catolică, care au în comun parte nu irelevantă a tradițiilor lor fundamentale, așa cum ați subliniat Dumneavoastră. În același timp, noi toți știm bine că o comuniune iubitoare și înțelegătoare între Israel și Biserică, în respectul reciproc față de existența celuilalt, trebuie să crească ulterior și trebuie să fie inclusă în mod profund în vestirea credinței.

În timpul vizitei mele la Sinagoga din Köln în urmă cu șase ani, rabinul Teitelbaum a vorbit despre amintire ca despre una din coloanele de care avem nevoie pentru a întemeia pe ele un viitor pașnic. Și astăzi mă aflu într-un loc central al amintirii, al unei amintiri înspăimântătoare: de aici a fost proiectată și organizată Shoah, eliminarea concetățenilor evrei din Europa. Înainte de teroarea nazistă în Germania trăiau circa jumătate de milion de evrei, care constituiau o componentă stabilă a societății germane. După al doilea război mondial, Germania a fost considerată ca „țara lui Shoah” în care, în fond, ca evreu, nu se mai putea trăi. La început aproape că nu mai exista nici un efort pentru a refonda vechile comunități ebraice, chiar dacă din est soseau încontinuu persoane singure și familii de evrei. Mulți dintre ei voiau să emigreze și să-și construiască o nouă existență, mai ales în Statele Unite sau în Israel.

În acest loc trebuie reamintit pogromul din „noaptea cristalelor”, 9-10 noiembrie 1938. Puțini au perceput toată însemnătatea acestui act de dispreț uman așa cum l-a perceput parohul Domului din Berlin, Bernhard Lichtenberg, care, de la pupitrul catedralei „Sfânta Hedwiga” a strigat: „Afară Templul este în flăcări – și el este o casă a lui Dumnezeu”. Regimul de teroare național-socialist se întemeia pe un mit rasist din care făcea parte refuzarea Dumnezeului lui Abraham, al lui Isaac și al lui Iacob, a Dumnezeului lui Isus Cristos și a persoanelor care cred în El. „Atotputernicul” Adolf Hitler, acesta era un idol păgân, care voia să ia locul Dumnezeului biblic, Creator și Tată al tuturor oamenilor. Cu refuzarea respectului față de acest Dumnezeu unic se pierde mereu și respectul față de demnitatea omului. De ce este capabil omul care-l refuză pe Dumnezeu și ce chip poate să asume un popor în acel „nu” spus acestui Dumnezeu, au revelat oribilele imagini care proveneau din lagărele de concentrare la sfârșitul războiului.

În fața acestei amintiri trebuie constatat, cu recunoștință, că de câteva decenii se manifestă o nouă dezvoltare în privința căreia se poate chiar vorbi despre o reînflorire a vieții ebraice în Germania. Trebuie subliniat că în acest timp comunitatea ebraică s-a făcut merituoasă îndeosebi în opera de integrare a imigraților est-europeni.

Cu recunoștință aș vrea să mă refer și la dialogul dintre Biserica catolică și ebraism, un dialog care se aprofundează. Biserica simte o mare apropiere de poporul ebraic. Cu declarația Nostra aetate a Conciliului al II-lea din Vatican s-a început să se „parcurgă un drum irevocabil de dialog, de fraternitate și de prietenie” (cf. Discursul de la Sinagoga din Roma, 17 ianuarie 2010). Acest lucru este valabil pentru întreaga Biserică catolică, în care fericitul Papă Ioan Paul al II-lea s-a angajat în mod deosebit de intens în favoarea acestui nou drum. Acest lucru este valabil desigur și pentru Biserica catolică din Germania care este foarte conștientă de responsabilitatea sa în această materie. În domeniul public se observă mai ales „Săptămâna fraternității” care este organizată în fiecare an în prima săptămână din martie de către asociațiile locale pentru colaborarea creștino-ebraică.

Din partea catolică există de asemenea întâlniri anuale între Episcopi și Rabini, precum și colocvii structurate cu Consiliul central al evreilor. Deja în anii șaptezeci, Comitetul Central al Catolicilor Germani (ZdK) s-a remarcat prin întemeierea unui forum „Evrei și Creștini”, care în decursul anilor a produs, în mod competent, multe documente ultile. Și nu aș vrea să neglijez apoi nici întâlnirea istorică pentru dialogul evreu-creștin [ținut în Germania] din martie 2006, cu participarea cardinalului Walter Kasper. Această colaborare aduce rod.

Alături de aceste inițiative importante mi se pare că noi creștinii trebuie să ne dăm seama tot mai mult și de afinitatea noastră interioară cu ebraismul, despre care ați vorbit Dumneavoastră. Pentru creștini nu poate să există o fractură în evenimentul mântuitor. Mântuirea vine, întocmai, de la iudei (cf. In 4,22). Acolo unde conflictul lui Isus cu iudaismul din timpul său este văzut în mod superficial, ca o dezlipire de Vechea Alianță, se ajunge la reducerea lui la o idee de eliberare care interpretează în mod eronat Tora, numai ca respectare servilă a riturilor și prescripțiilor exterioare. Însă, de fapt, Predica de munte nu abolește Legea mozaică ci dezvăluie posibilitățile sale ascunse și face să apară noi exigențe; ne trimite la fundamentul cel mai profund al acțiunii umane, la inimă, unde omul alege între curat și necurat, unde se dezvoltă credința, speranța și iubirea.

Mesajul de speranță pe care cărțile din Biblia ebraică și din Vechiul Testament creștin îl transmit a fost asimilat și dezvoltat de iudei și de creștini în mod diferit. „După secole de contrapoziție recunoaștem ca misiune a noastră să facem în așa fel încât aceste două moduri de nouă lectură a scrierilor biblice – cea creștină și cea iudaică – să intre în dialog între ele pentru a înțelege corect voința și cuvântul lui Dumnezeu” (Isus din Nazaret. Partea a doua: De la intrarea în Ierusalim până la înviere, pag. 45). Într-o societate tot mai secularizată, acest dialog trebuie să întărească speranța comună în Dumnezeu. Fără această speranță societatea își pierde umanitatea sa.

Până la urmă putem constata că schimbul dintre Biserica catolică și ebraism în Germania a adus deja roade promițătoare. Au crescut raporturi durabile și încrezătoare. Cu siguranță evreii și creștinii au o responsabilitate comună pentru dezvoltarea societății, care are mereu și o dimensiune religioasă. Fie ca toți cei interesați să continue împreună acest drum. Pentru aceasta Unicul și Atotputernicul – Ha Kadosch Baruch Hu – să dăruiască Binecuvântarea sa. Vă mulțumesc.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 22.09.2011
Publicarea pe acest sit: 23.09.2011
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns