Discursul Papei la întâlnirea cu preoții și persoanele consacrate din Bangladesh

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu preoții, călugării și călugărițele,
consacrații, seminariștii și novicele

Dhaka, 2 decembrie 2017

[discursul susținut]

Iubiți frați și surori,

Sunt foarte bucuros să fiu cu voi. Îi mulțumesc arhiepiscopului Moses [Costa] pentru salutul călduros în numele vostru. Sunt recunoscător în special celor care au oferit mărturiile lor și au împărtășit cu noi iubirea lor față de Dumnezeu. Exprim și recunoștința mea părintelui Mintu [Palma] pentru că a compus rugăciunea pe care peste puțin timp o vom recita Sfintei Fecioare Maria. Ca succesor al lui Petru este datoria mea să vă întăresc în credință. Dar aș vrea să știți că astăzi, prin cuvintele voastre și prin prezența voastră, și voi mă întăriți pe mine în credință și îmi dați o mare bucurie.

Comunitatea catolică din Bangladesh este mică. Dar sunteți ca grăuntele de muștar pe care Dumnezeu îl duce la maturizare la timpul său. Mă bucur să văd cum acest grăunte crește și să fiu martor direct al credinței profunde pe care Dumnezeu v-a dat-o (cf. Mt 13,31-32). Mă gândesc la misionarii devotați și fideli care au plantat și au îngrijit acest grăunte de credință timp de aproape cinci secole. Peste puțin timp voi vizita cimitirul și mă voi ruga pentru acești bărbați și femei care cu atâta generozitate au slujit această Biserică locală. Îndreptând privirea spre voi, văd misionari care continuă această sfântă lucrare. Văd și multe vocații născute în această țară: sunt un semn al harurilor cu care Domnul o binecuvântează. Sunt deosebit de bucuros de prezența printre noi a surorilor de claustrare și de rugăciunile lor.

Este frumos că întâlnirea noastră are loc în această veche biserică a „Sfântului Rozariu”. Rozariul este o minunată meditație asupra misterelor credinței care sunt limfa vitală a Bisericii, o rugăciune care forjează viața spirituală și slujirea apostolică. Fie că suntem preoți, călugări, consacrați, seminariști sau novici, rugăciunea Rozariului ne stimulează să dăm completamente lui Cristos viețile noastre, în unire cu Maria. Ne invită să participăm la grija Mariei față de Dumnezeu în momentul Bunei Vestiri, la compasiunea lui Cristos față de toată omenirea când este pironit pe cruce și bucuria Bisericii atunci când privește darul Duhului Sfânt de la Domnul înviat.

Grija Mariei. În toată istoria a existat vreo persoană grijulie ca Maria în momentul bunei vestiri? Dumnezeu a pregătit-o pentru acel moment și ea a răspuns cu iubire și încredere. Tot așa Domnul a pregătit pe fiecare dintre noi și ne-a chemat pe nume. A răspunde la această chemare este un proces care durează toată viața. În fiecare zi suntem chemați să învățăm să fim mai grijulii față de Domnul în rugăciune, meditând cuvintele sale și încercând să discernem voința sa. Știu că munca pastorală și apostolatul cer mult de la voi și că zilele voastre sunt adesea lungi și vă lasă obosiți. Dar nu putem duce numele lui Cristos sau participa la misiunea sa fără a fi înainte de toate bărbați și femei înrădăcinați în iubire, aprinși de iubire, prin întâlnirea personală cu Isus în Euharistie și în cuvintele Sfintei Scripturi. Părinte Abel, tu ne-ai amintit asta atunci când ai vorbit despre importanța de a cultiva o relație intimă cu Isus, pentru că acolo experimentăm milostivirea sa și luăm o energie reînnoită pentru a-i sluji pe alții.

Grija față de Domnul ne permite să vedem lumea prin ochii săi și să devenim astfel mai sensibili față de necesităților celor pe care-i slujim. Începem să înțelegem speranțele și bucuriile lor, fricile și poverile lor, vedem mai clar multele talente, carisme și daruri pe care ei le aduc pentru a edifica Biserica în credință și în sfințenie. Frate Lawrence, când vorbeai despre schitul tău, ne-ai ajutat să înțelegem importanța de a ne îngriji de persoane pentru a sătura setea lor spirituală. Fie ca voi toți să puteți, în marea varietate a apostolatului vostru, să fiți un izvor de răcorire spirituală și de inspirație pentru cei pe care-i slujiți, făcându-i capabili să împărtășească darurile lor tot mai deplin între ei, făcând să înainteze misiunea Bisericii.

Compasiunea lui Cristos. Rozariul ne introduce în meditarea pătimirii și morții lui Isus. Intrând mai în profunzime în aceste mistere ale durerii, ajungem să cunoaștem forța lor mântuitoare și suntem întăriți în chemarea de a fi părtași la ele cu viața noastră, cu compasiunea și dăruirea de sine. Preoția și viața călugărească nu sunt cariere. Nu sunt vehicule pentru a înainta. Sunt o slujire, o participare la iubirea lui Cristos care se jertfește pentru turma sa. Conformându-ne zilnic Celui pe care-l iubim, ajungem să apreciem faptul că viețile noastre nu ne aparțin. Nu mai trăim noi, ci Cristos trăiește în noi (cf. Gal 2,20).

Întrupăm această compasiune atunci când însoțim persoanele, în special în momentele lor de suferință și de încercare, ajutându-le să-l găsească pe Isus. Părinte Franco, mulțumesc pentru că ai pus pe primul plan acest aspect: fiecare dintre noi este chemat să fie un misionar, ducând iubirea milostivă a lui Cristos la toți, în special la cei care se află la periferiile societăților noastre. Sunt deosebit de recunoscător pentru că în atâtea moduri mulți dintre voi sunt angajați în domeniile activității sociale, a sănătății și a educației, slujind necesităților comunităților voastre locale și ale atâtor migranți și refugiați care ajung în țară. Slujirea voastră adusă comunității umane mai ample, îndeosebi celor care se află mai mult în nevoie, este prețioasă pentru a edifica o cultură a întâlnirii și a solidarității.

Bucuria Bisericii. În sfârșit, Rozariul ne umple de bucurie prin triumful lui Cristos asupra morții, prin înălțarea sa la dreapta Tatălui și prin revărsarea Duhului Sfânt asupra lumii. Toată slujirea noastră este îndreptată spre proclamarea bucuriei Evangheliei. În viață și în apostolat, suntem cu toții foarte conștienți de problemele lumii și de suferințele omenirii, dar nu pierdem niciodată încrederea în faptul că forța iubirii lui Cristos prevalează asupra răului și asupra principelui minciunii, care încearcă să ne înșele. Nu vă lăsați niciodată descurajați de lipsurile voastre sau de provocările slujirii. Dacă rămâneți grijulii față de Domnul în rugăciune și perseverați în a oferi compasiunea lui Cristos fraților voștri și surorilor voastre, atunci Domnul va umple în mod sigur inimile voastre de bucuria mângâietoare a Duhului său Sfânt.

Sora Mary Chandra, tu ai împărtășit cu noi bucuria care provine din vocația ta călugărească și din carisma Congregației tale. Marcelius, și tu ne-ai vorbit despre iubirea pe care tu și colegii tăi din seminar o aveți față de vocația la preoție. Amândoi ne-ați amintit că suntem chemați toți și zilnic să reînnoim și să aprofundăm bucuria noastră în Domnul străduindu-ne să-l imităm tot mai deplin. La început, acest lucru poate părea dificil, dar umple inimile noastre de bucurie spirituală. Pentru că fiecare zi devine o oportunitate pentru a începe din nou, pentru a răspunde din nou Domnului. Nu vă descurajați niciodată, pentru că răbdarea Domnului este pentru mântuirea noastră (cf. 2Pt3,15). Bucurați-vă în Domnul mereu!

Iubiți frați și surori, vă mulțumesc pentru fidelitatea voastră în a-l sluji pe Cristos și Biserica sa prin dăruirea vieții voastre. Vă asigur pe voi toți de rugăciunea mea și v-o cer pentru mine. Să ne adresăm acum Sfintei Fecioare Maria, Regina Sfântului Rozariu, cerându-i să ne obțină nouă tuturor harul de a crește în sfințenie și de a fi martori tot mai bucuroși ai forței Evangheliei, pentru a duce vindecare, reconciliere și pace lumii noastre.

* * *

[discursul pregătit și doar înmânat]

Iubiți frați și surori,

Sunt foarte bucuros să fiu cu voi. Îi mulțumesc arhiepiscopului Moses [Costa] pentru salutul călduros în numele vostru. Sunt recunoscător în special celor care au oferit mărturiile lor și au împărtășit cu noi iubirea lor față de Dumnezeu. Exprim și recunoștința mea părintelui Mintu [Palma] pentru că a compus rugăciunea pe care peste puțin timp o vom recita Sfintei Fecioare Maria. Ca succesor al lui Petru este datoria mea să vă întăresc în credință. Dar aș vrea să știți că astăzi, prin cuvintele voastre și prin prezența voastră, și voi mă întăriți pe mine în credință și îmi dați o mare bucurie.

Comunitatea catolică din Bangladesh este mică. Dar sunteți ca grăuntele de muștar pe care Dumnezeu îl duce la maturizare la timpul său. Mă bucur să văd cum acest grăunte crește și să fiu martor direct al credinței profunde pe care Dumnezeu v-a dat-o (cf. Mt 13,31-32). Mă gândesc la misionarii devotați și fideli care au plantat și au îngrijit acest grăunte de credință timp de aproape cinci secole. Peste puțin timp voi vizita cimitirul și mă voi ruga pentru acești bărbați și femei care cu atâta generozitate au slujit această Biserică locală. Îndreptând privirea spre voi, văd misionari care continuă această sfântă lucrare. Văd și multe vocații născute în această țară: sunt un semn al harurilor cu care Domnul o binecuvântează. Sunt deosebit de bucuros de prezența printre noi a surorilor de claustrare și de rugăciunile lor.

Este frumos că întâlnirea noastră are loc în această veche biserică a „Sfântului Rozariu”. Rozariul este o minunată meditație asupra misterelor credinței care sunt limfa vitală a Bisericii, o rugăciune care forjează viața spirituală și slujirea apostolică. Fie că suntem preoți, călugări, consacrați, seminariști sau novici, rugăciunea Rozariului ne stimulează să dăm completamente lui Cristos viețile noastre, în unire cu Maria. Ne invită să participăm la grija Mariei față de Dumnezeu în momentul Bunei Vestiri, la compasiunea lui Cristos față de toată omenirea când este pironit pe cruce și bucuria Bisericii atunci când privește darul Duhului Sfânt de la Domnul înviat.

Grija Mariei. În toată istoria a existat vreo persoană grijulie ca Maria în momentul bunei vestiri? Dumnezeu a pregătit-o pentru acel moment și ea a răspuns cu iubire și încredere. Tot așa Domnul a pregătit pe fiecare dintre noi și ne-a chemat pe nume. A răspunde la această chemare este un proces care durează toată viața. În fiecare zi suntem chemați să învățăm să fim mai grijulii față de Domnul în rugăciune, meditând cuvintele sale și încercând să discernem voința sa. Știu că munca pastorală și apostolatul cer mult de la voi și că zilele voastre sunt adesea lungi și vă lasă obosiți. Dar nu putem duce numele lui Cristos sau participa la misiunea sa fără a fi înainte de toate bărbați și femei înrădăcinați în iubire, aprinși de iubire, prin întâlnirea personală cu Isus în Euharistie și în cuvintele Sfintei Scripturi. Părinte Abel, tu ne-ai amintit asta atunci când ai vorbit despre importanța de a cultiva o relație intimă cu Isus, pentru că acolo experimentăm milostivirea sa și luăm o energie reînnoită pentru a-i sluji pe alții.

Grija față de Domnul ne permite să vedem lumea prin ochii săi și să devenim astfel mai sensibili față de necesităților celor pe care-i slujim. Începem să înțelegem speranțele și bucuriile lor, fricile și poverile lor, vedem mai clar multele talente, carisme și daruri pe care ei le aduc pentru a edifica Biserica în credință și în sfințenie. Frate Lawrence, când vorbeai despre schitul tău, ne-ai ajutat să înțelegem importanța de a ne îngriji de persoane pentru a sătura setea lor spirituală. Fie ca voi toți să puteți, în marea varietate a apostolatului vostru, să fiți un izvor de răcorire spirituală și de inspirație pentru cei pe care-i slujiți, făcându-i capabili să împărtășească darurile lor tot mai deplin între ei, făcând să înainteze misiunea Bisericii.

Compasiunea lui Cristos. Rozariul ne introduce în meditarea pătimirii și morții lui Isus. Intrând mai în profunzime în aceste mistere ale durerii, ajungem să cunoaștem forța lor mântuitoare și suntem întăriți în chemarea de a fi părtași la ele cu viața noastră, cu compasiunea și dăruirea de sine. Preoția și viața călugărească nu sunt cariere. Nu sunt vehicule pentru a înainta. Sunt o slujire, o participare la iubirea lui Cristos care se jertfește pentru turma sa. Conformându-ne zilnic Celui pe care-l iubim, ajungem să apreciem faptul că viețile noastre nu ne aparțin. Nu mai trăim noi, ci Cristos trăiește în noi (cf. Gal 2,20).

Întrupăm această compasiune atunci când însoțim persoanele, în special în momentele lor de suferință și de încercare, ajutându-le să-l găsească pe Isus. Părinte Franco, mulțumesc pentru că ai pus pe primul plan acest aspect: fiecare dintre noi este chemat să fie un misionar, ducând iubirea milostivă a lui Cristos la toți, în special la cei care se află la periferiile societăților noastre. Sunt deosebit de recunoscător pentru că în atâtea moduri mulți dintre voi sunt angajați în domeniile activității sociale, a sănătății și a educației, slujind necesităților comunităților voastre locale și ale atâtor migranți și refugiați care ajung în țară. Slujirea voastră adusă comunității umane mai ample, îndeosebi celor care se află mai mult în nevoie, este prețioasă pentru a edifica o cultură a întâlnirii și a solidarității.

Bucuria Bisericii. În sfârșit, Rozariul ne umple de bucurie prin triumful lui Cristos asupra morții, prin înălțarea sa la dreapta Tatălui și prin revărsarea Duhului Sfânt asupra lumii. Toată slujirea noastră este îndreptată spre proclamarea bucuriei Evangheliei. În viață și în apostolat, suntem cu toții foarte conștienți de problemele lumii și de suferințele omenirii, dar nu pierdem niciodată încrederea în faptul că forța iubirii lui Cristos prevalează asupra răului și asupra principelui minciunii, care încearcă să ne înșele. Nu vă lăsați niciodată descurajați de lipsurile voastre sau de provocările slujirii. Dacă rămâneți grijulii față de Domnul în rugăciune și perseverați în a oferi compasiunea lui Cristos fraților voștri și surorilor voastre, atunci Domnul va umple în mod sigur inimile voastre de bucuria mângâietoare a Duhului său Sfânt.

Sora Mary Chandra, tu ai împărtășit cu noi bucuria care provine din vocația ta călugărească și din carisma Congregației tale. Marcelius, și tu ne-ai vorbit despre iubirea pe care tu și colegii tăi din seminar o aveți față de vocația la preoție. Amândoi ne-ați amintit că suntem chemați toți și zilnic să reînnoim și să aprofundăm bucuria noastră în Domnul străduindu-ne să-l imităm tot mai deplin. La început, acest lucru poate părea dificil, dar umple inimile noastre de bucurie spirituală. Pentru că fiecare zi devine o oportunitate pentru a începe din nou, pentru a răspunde din nou Domnului. Nu vă descurajați niciodată, pentru că răbdarea Domnului este pentru mântuirea noastră (cf. 2Pt3,15). Bucurați-vă în Domnul mereu!

Iubiți frați și surori, vă mulțumesc pentru fidelitatea voastră în a-l sluji pe Cristos și Biserica sa prin dăruirea vieții voastre. Vă asigur pe voi toți de rugăciunea mea și v-o cer pentru mine. Să ne adresăm acum Sfintei Fecioare Maria, Regina Sfântului Rozariu, cerându-i să ne obțină nouă tuturor harul de a crește în sfințenie și de a fi martori tot mai bucuroși ai forței Evangheliei, pentru a duce vindecare, reconciliere și pace lumii noastre.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 02.12.2017
Publicarea pe acest sit: 02.12.2017
Etichete: , ,

Lasă un răspuns