Discursul Papei la întâlnirea cu preoții, persoanele consacrate și seminariștii georgieni

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu preoții, persoanele consacrate,
seminariștii și operatorii pastorali georgieni
Tbilisi, sâmbătă, 1 octombrie 2016

Bună seara!

Vă mulțumesc, iubite Frate, vă mulțumesc dumneavoastră.

Acum voi vorbi pentru toți, amestecând toate întrebările.

Când tu [se referă la preotul care a dat mărturie] ai vorbit, la sfârșit mi-a venit în mine – și el [monseniorul Minassian] este martor – un lucru care s-a petrecut la sfârșitul Liturghiei la Gyumri [în Armenia]. După ce s-a terminat Liturghia, am invitat să se urce în „papamobil” pe Excelența Sa și pe Episcopul Bisericii Apostolice Armene din același oraș. Eram trei episcopi: Episcopul de Roma, Episcopul catolic de Gyumri și Episcopul armean apostolic. Toți trei: este o frumoasă salată de fructe! Am făcut turul și apoi am coborât. Și când eu mergeam să iau mașina, o bătrână, acolo, îmi făcea semn să mă apropii. Câți ani avea? Optzeci? Nu era bătrână… Părea mai mult, părea de optzeci și mai mult… Eu am simțit în inimă voința de a mă apropia ca s-o salut, pentru că era în spatele balustradei. Era o femeie umilă, foarte umilă. M-a salutat cu iubire… Avea un dinte de aur, așa cum se obișnuia în alte timpuri… Și mi-a spus asta: „Eu sunt armeană, dar locuiesc în Georgia. Și am venit din Georgia!”. A călătorit opt ore, sau șase ore în autobuz, pentru a-l întâlni pe Papa. Apoi, ziua următoare, când mergeam nu-mi amintesc unde – două ore și mai mult – am găsit-o acolo! I-am spus: „Dar, doamnă, dumneavoastră ați venit din Georgia… Atâtea ore de călătorie. Și apoi două ore în plus, în ziua următoare, ca să mă întâlniți…” – „Eh, da! Este credința!”, mi-a spus ea. Tu ai vorbit să fim tari în credință. A fi tari în credință este mărturia pe care a dat-o această femeie. Credea că Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, l-a lăsat pe Petru pe pământ și ea voia să-l vadă pe Petru.

Tari în credință înseamnă capacitate de a primi de la alții credința, a o păstra și a o transmite. Tu ai spus, vorbind despre acest a fi tari în credință: „a ține vie amintirea trecutului, istoria națională și a avea curajul de a visa și de a construi un viitor luminos”. Tari în credință înseamnă a nu uita ceea ce noi am învățat, ba chiar, a face să crească și a da copiilor noștri. Pentru aceasta la Cracovia am dat ca misiune specială tinerilor aceea de a vorbi cu bunicii. Bunicii sunt cei care ne-au transmis credința. Și voi care lucrați cu tinerii trebuie să-i învățați să-i asculte pe bunici, să vorbească cu bunicii, pentru a primi apa proaspătă a credinței, a o elabora în prezent, a o face să crească – a n-o ascunde într-un sertar, nu – a o elabora, a o face să crească și a o transmite copiilor noștri.

Apostolul Paul, vorbind discipolului său preaiubit, Timotei, în a doua scrisoare, îi spunea să păstreze tare credința pe care a primit-o de la mama și de la bunica. Acesta este drumul pe care noi trebuie să-l urmăm și acest lucru ne va face să ne maturizăm mult. A primi moștenirea, a o face să răsară și a o da. O plantă fără rădăcini nu crește. O credință fără rădăcina mamei și a bunicii nu crește. Și o credință care mi-a fost dată și pe care eu n-o dau altora, celor mai mici, „copiilor” mei, nu crește.

Așadar, pentru a rezuma: pentru a fi tari în credință trebuie să avem amintirea trecutului, curajul în prezent și speranță în viitor. Asta, cu privire la a fi tari în credință. Și să nu uităm de acea doamnă georgiană, care a fost capabilă să meargă cu autobuzul – 6/7 ore – în Armenia, în orașul Gyumri, unde el [monseniorul Minassian] este episcopul, și în ziua următoare să meargă să-l întâlnească pe Papa încă o dată la Yerevan. Să nu uităm acea imagine! Este o femeie care locuiește aici: este o femeie armeană, dar din Georgia! Și femeile georgiene au faimă, au mare faimă că sunt femei de credință, puternice, care duc înainte Biserica!

Și tu, Kote [seminaristul], odată ai spus mamei tale: „Eu vreau să fac ceea ce face omul acela” [preotul care celebrează Liturghia]. Și la sfârșitul intervenției tale ai spus: „Eu sunt mândru că sunt catolic și că devin un preot catolic georgian”. Este un întreg parcurs… Tu n-ai spus ce anume a spus mama ta… Ce anume ți-a spus mama ta când tu i-ai zis: „Eu vreau să fac ceea ce face omul acela”? [Răspunde: „Eram mic și mama mea mi-a spus: Bine, fă ceea ce face el!… Dar eram mic…]. Încă o dată mama, femeia georgiană puternică. Acea femeie „pierdea” un fiu, dar îl lăuda pe Dumnezeu. L-a însoțit pe drumul său. Și mama lui Kote pierdea și oportunitatea de a deveni soacră!… Acesta este începutul unei vocații; și acolo este mereu mama, bunica… Dar tu ai spus cuvântul cheie: amintire. A păstra amintirea primei chemări. A păzi acel moment, așa cum tu păzești acea amintire: „Mamă, eu vreau să fac ceea ce face omul acela”. Pentru că aceasta nu este o poveste care a venit în mintea ta: Duhul Sfânt a fost cel care te-a atins. Și a păzi asta cu amintirea înseamnă a păzi harul Duhului Sfânt. Vorbesc tuturor preoților și surorilor!

Noi toți, în viața noastră, avem – sau vom avea – momente întunecate. Și noi cei consacrați avem momente întunecate. Când pare că lucrurile nu merg înainte, când sunt dificultăți de conviețuire în comunitate, în dieceză… În acele momente, ceea ce trebuie făcut este să ne oprim, să ne amintim. Amintire a momentului în care am fost atins sau atinsă de Duhul Sfânt. Așa cum a spus el despre momentul în care a zis: „Mamă, eu vreau să fac ceea ce face omul acela”: momentul în care ne atinge Duhul Sfânt. Perseverența în vocație este înrădăcinată în amintirea acelei mângâieri pe care Domnul ne-a făcut-o și cu care ne-a spus: „Vino, vino cu mine”. Și asta e ceea ce eu vă sfătuiesc pe voi toți cei consacrați: nu vă întoarceți înapoi, când sunt dificultățile. Și dacă vreți să priviți înapoi, să fie amintirea acelui moment. Unicul. Și astfel credința rămâne tare, vocația rămâne tare… Cu slăbiciunile noastre, cu păcatele noastre; toți suntem păcătoși și toți avem nevoie să ne spovedim, dar milostivirea și iubirea lui Isus sunt mai mari decât păcatele noastre.

Și acum aș vrea să vorbesc despre două lucruri pe care le-ați spus… Dar [mai întâi] spune-mi: este atât de tare frigul în Kazakhstan, iarna? Da?… Dar mergi totuși înainte!

Și acum, Irina. Am vorbit cu preotul, cu călugării, cu consacrații despre credința tare; dar cum este credința în căsătorie? Căsătoria este lucrul cel mai frumos pe care l-a creat Dumnezeu. Biblia ne spune că Dumnezeu a creat bărbatul și femeia, i-a creat după chipul său (cf. Gen 1,27). Adică, bărbatul și femeia care devin un singur trup sunt chip al lui Dumnezeu. Eu am înțeles, Irina, când tu explicai dificultățile care de atâtea ori vin în căsătorie: neînțelegerile, tentațiile… „Eh, rezolvăm acest lucru pe calea divorțului și astfel îmi caut altul pentru mine, el își caută alta, și începem din nou”. Irina, tu știi cine plătește cheltuielile divorțului? Două persoane plătesc. Cine plătește?

[Irina răspunde: amândoi].

Amândoi? Mai mult! Plătește Dumnezeu, pentru că atunci când se desparte „un singur trup” se murdărește chipul lui Dumnezeu. Și plătesc copilașii, copiii. Voi nu știți, iubiți frați și surori, voi nu știți cât de mult suferă copiii, copiii mici, când văd certurile și despărțirea părinților! Trebuie să se facă totul pentru a salva căsătoria. Dar este normal ca în căsătorie să fie certuri? Da, este normal. Se întâmplă. Uneori „zboară farfuriile”. Dar dacă este iubire adevărată, atunci se face pacea imediat. Eu îi sfătuiesc pe soți: certați-vă cât vreți, certați-vă cât vreți dar nu terminați ziua fără să faceți pace. Știți de ce? Pentru că „războiul rece” din ziua următoare este foarte periculos. Câte căsătorii se salvează dacă au curajul, la sfârșitul zilei, să nu facă un discurs, ci o mângâiere, și este făcută pacea! Dar e adevărat, există situații mai complexe, când diavolul se amestecă și pune în fața bărbatului o femeie care lui i se pare mai frumoasă decât a sa, sau când pune în fața unei femei un bărbat care ei i se pare mai bun decât al său. Cereți ajutor imediat. Când vine această ispită, cereți ajutor imediat.

Asta e ceea ce tu [Irina] spuneai, de a ajuta cuplurile. Și cum se ajută cuplurile? Se ajută cu primirea, apropierea, însoțirea, discernământul și integrarea în trupul Bisericii. A primi, a însoți, a discerne și a integra. În comunitatea catolică trebuie să se ajute pentru a salva căsătoriile. Există trei cuvinte: sunt cuvinte de aur în viața căsătoriei. Eu aș întreba un cuplu: „Vă iubiți?” – „Da”, vor spune ei. „Și când este ceva ce unul face pentru celălalt, știți să spuneți mulțumesc? Și dacă unui dintre cei doi face o năzbâtie, știți să cereți iertare? Și dacă voi vreți să duceți înainte un proiect, [de exemplu] să petreceți o zi la țară, sau orice alt lucru, știți să cereți opinia celuilalt?”. Trei cuvinte: „Ce părere ai? Pot?„; „mulțumesc„, „scuză-mă„. Dacă în cupluri se folosesc aceste cuvinte: „Scuză-mă, am greșit”; „Pot să fac asta?”; sau „Mulțumesc pentru mâncarea aceea pe care mi-ai făcut-o”; „Pot?”, „mulțumesc”, „scuze”, dacă se folosesc aceste trei cuvinte, căsătoria va merge înainte bine. Este un ajutor.

Tu, Irina, ai menționat un mare dușman al căsătoriei, astăzi: teoria gender. Astăzi există un război mondial pentru a distruge căsătoria. Astăzi există colonizări ideologice care distrug, dar nu se distruge cu armele, se distruge cu ideile. De aceea, trebuie să ne apărăm de colonizările ideologice. Dacă există probleme, să facem pacea cât mai repede posibil, înainte ca să se termine ziua, și nu uitați cele trei cuvinte: „îmi este permis?”, „mulțumesc”, „iartă-mă”.

Și tu, Kote, ai vorbit despre o Biserică deschisă, care să nu se închidă în ea însăși, care să fie o Biserică pentru toți, o Biserică mamă – mama este așa. Există două femei pe care Isus le-a voit pentru noi toți: mama sa și mireasa sa. Și acestea două se aseamănă. Mama este mama lui Isus, iar el a lăsat-o ca mamă a noastră. Biserica este mireasa lui Isus și este și ea mamă a noastră. Cu mama Biserica și mama Maria se poate merge înainte siguri. Și acolo găsim încă o dată femeia. Pare că Domnul are o preferință pentru a duce înainte credința în femei. Maria, Sfânta Mamă a lui Dumnezeu; Biserica, Sfânta Mireasă a lui Dumnezeu – chiar dacă păcătoasă în noi, fiii săi – și bunica și mama care ne-au dat credința.

Și va fi Maria, va fi Biserica, va fi bunica, va fi mama cele care vor apăra credința. Monahii voștri antici spuneau asta – ascultați bine: „Când există turbulențele spirituale, trebuie să ne refugiem sub mantia Sfintei Mame a lui Dumnezeu”. Și Maria este modelul Bisericii, este modelul femeii, da, pentru că Biserica este femeie și Maria este femeie.

Acum un ultim lucru… Cine l-a spus? Chiar Kote, încă o dată: problema ecumenismului. A nu ne certa niciodată! Să lăsăm ca teologii să studieze lucrurile abstracte ale teologiei. Dar ce anume trebuie să fac eu cu un prieten, un vecin, o persoană ortodoxă? A fi deschis, a fi prieten. „Dar trebuie să insist pentru a-l converti?”. Există un mare păcat împotriva ecumenismului: prozelitismul. Niciodată nu trebuie să se facă prozelitism cu ortodocșii! Sunt frații noștri și surorile noastre, discipoli ai lui Isus Cristos. Prin situații istorice atât de complexe am devenit astfel. Fie ei fie noi credem în Tatăl, în Fiul și în Duhul Sfânt, credem în Sfânta Mamă a lui Dumnezeu. „Și ce trebuie să fac?”. Să nu condamn, nu, nu pot. Prietenie, a merge împreună, a ne ruga unii pentru alții. A ne ruga și a face opere de caritate împreună, când se poate. Acesta este ecumenismul. Dar niciodată a condamna un frate sau o soră, niciodată a nu o saluta pentru că este ortodoxă.

Aș vrea să închei tot cu sărmanul Kote. „Sfinte Părinte – spuneai tu la sfârșit – eu sunt mândru că sunt catolic și că devin un preot catolic georgian”. Ție și vouă tuturor, catolici georgieni, vă cer, vă rog, să ne apărați de mondenitate. Isus ne-a vorbit cu atâta forță împotriva mondenității; și în cuvântarea de la Ultima Cină i-a cerut Tatălui: „Tată, apără-i [pe discipoli] de mondenitate. Apără-i de lume”. Să cerem acest har cu toții împreună: ca Domnul să ne elibereze de mondenitate; să ne facă bărbați și femei ai Bisericii; tari în credința pe care am primit-o de la bunica și de la mama; tari în credința care este sigură sub ocrotirea mantiei Sfintei Mame a lui Dumnezeu.

Și astfel, cum stăm, fără să ne mișcăm, să o rugăm pe Sfânta Mamă a lui Dumnezeu, Bucură-te Marie.

[Recitare: Bucură-te, Marie]

Și acum vă voi da binecuvântarea. Și vă cer, vă rog, să vă rugați pentru mine.

[Binecuvântarea]

Rugați-vă pentru mine.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 01.10.2016
Publicarea pe acest sit: 01.10.2016
Etichete: , ,

Comments are closed