Discursul Papei la întâlnirea cu preoţii, călugăriţele, călugării şi seminariştii în Catedrala din Sarajevo

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu preoții, călugărițele,
călugării și seminariștii în Catedrala din Sarajevo
sâmbătă, 6 iunie 2015

Am pregătit un discurs pentru voi, dar după ce am auzit mărturiile acestui preot, acestui călugăr, acestei călugărițe, simt nevoia să vă vorbesc liber.

Ei ne-au povestit viața, ne-au povestit experiențe, ne-au povestit atâtea lucruri urâte și frumoase. Încredințez discursul – care este frumos – cardinalului arhiepiscop.

Mărturiile vorbeau de la sine. Și aceasta este memoria poporului vostru! Un popor care uită memoria sa nu are viitor. Aceasta este memoria taților voștri și a mamelor voastre în credință: aici au vorbit numai trei persoane, dar în spatele lor sunt atâția și atâtea care au suferit aceleași lucruri.

Iubite surori, iubiți frați, nu aveți dreptul să uitați istoria voastră. Nu pentru a vă răzbuna, ci pentru a face pace. Nu pentru a privi [la aceste mărturii] ca la un lucru straniu, ci pentru a iubi așa cum ei au iubit. În sângele vostru, în vocația voastră, există vocația, există sângele acestor trei martiri. Și există sângele și există vocația atâtor călugărițe, atâtor preoți, atâtor seminariști. Autorul Scrisorii către Evrei ne spune: Vă rog, nu uitați de înaintașii voștri, cei care v-au transmis credința. Aceștia [îi indică pe martori] v-au transmis credința; aceștia v-au transmis cum se trăiește credința. Însuși Paul ne spune: „Nu uitați de Isus Cristos”, primul martir. Și aceștia au mers pe urmele lui Isus.

A relua memoria pentru a face pace. Câteva cuvinte mi-au rămas în inimă. Unul, repetat: „iertare”. Un bărbat, o femeie care se consacră în slujba Domnului și nu știe să ierte, nu folosește. A ierta un prieten care ți-a spus un cuvânt urât, cu care te-ai certat, sau o soră care este geloasă pe tine, nu este atât de greu. Dar a-l ierta pe cel care te lovește, care te torturează, care te calcă în picioare, care te amenință cu pușca pentru a te ucide, acest lucru este dificil. Și eu au făcut asta și ei predică să se facă asta!

Un alt cuvânt care mi-a rămas este cel despre 120 de zile din lagărul de concentrare. De câte ori spiritul lumii ne face să-i uităm pe acești înaintași ai noștri, suferințele înaintașilor noștri! Acele zile sunt numărate, nu prin zile, ci prin minute, pentru că fiecare minut, fiecare oră este o tortură. A trăi toți împreună, murdari, fără mâncare, fără apă, cu căldură sau cu frig, și asta pentru atâta timp! Și noi, care ne plângem când avem un dinte care ne doare, sau vrem să avem televizor în camera noastră cu atâtea comodități, și care bârfim superioara sau superiorul când mâncarea nu este așa de bună… Nu uitați, vă rog, mărturiile înaintașilor voștri. Gândiți-vă la cât au suferit aceste persoane; gândiți-vă la cei șase litri de sânge pe care i-a primit părintele – primul care a vorbit – pentru a supraviețui. Și faceți o viață demnă de crucea lui Isus Cristos.

Surori, preoți, episcopi, seminariști mondeni, sunt o caricatură, nu folosesc. Nu au memoria martirilor. Au pierdut memoria lui Isus Cristos răstignit, unica noastră glorie.

Un alt lucru care-mi vine în minte este acel milițian care a dat surorii para; și acea femeie musulmană care acum trăiește în America și care a adus de mâncare… Toți suntem frați. Și acel om crud s-a gândit… nu știu ce anume a gândit, dar l-a simțit pe Duhul Sfânt în inima sa și probabil s-a gândit la mama sa și a spus: „Ia această pară și nu spune nimic”. Și acea femeie musulmană mergea dincolo de diferențele religioase: iubea. Credea în Dumnezeu și făcea binele.

Căutați binele tuturor. Toți au posibilitatea, sămânța binelui. Toți suntem fii ai lui Dumnezeu.

Binecuvântați sunteți voi, care aveți așa de aproape aceste mărturii: nu le uitați, vă rog. Viața voastră să crească cu această amintire. Eu mă gândesc la acel preot, căruia i-a murit tatăl când era copil, apoi a murit mama, apoi a murit sora, și a rămas singur… Dar el era rodul unei iubiri, al unei iubiri matrimoniale. Gândiți-vă la acea soră martiră: și ea era fiica unei familii. Și gândiți-vă și la franciscan, cu două surori franciscane; și îmi vine în minte ceea ce a spus cardinalul arhiepiscop: ce anume se întâmplă grădinii vieții, adică familiei? Un lucru urât se întâmplă: că nu înflorește. Rugați-vă pentru familii, pentru ca să înflorească în mulți copii și să fie și multe vocații.

Și în sfârșit, aș vrea să vă spun că aceasta a fost o istorie de cruzime. Și astăzi, în acest război mondial, vedem atâtea, atâtea, atâtea cruzimi. Faceți mereu contrariul cruzimii: să aveți atitudini de duioșie, de frățietate, de iertare. Și purtați crucea lui Isus Cristos. Biserica, sfânta Maică Biserică, vă vrea așa: mici, mici martiri, în fața acestor mici martiri, mici martori ai crucii lui Cristos.

Domnul să vă binecuvânteze! Și, vă rog, rugați-vă pentru mine. Mulțumesc.

____________________

Iubiți frați și surori,

Vă adresez tuturor salutul meu afectuos și îl extind la confrații voștri și surorile voastre bolnavi și bătrâni care nu pot să fie aici, dar sunt cu noi spiritual. Îi mulțumesc cardinalului pentru cuvintele Puljić sale, precum și sorei Ljubica, părintelui Zvonimir și fratelui Jozo pentru mărturiile lor. Mulțumesc tuturor pentru slujirea pe care o aduceți Evangheliei și Bisericii. Am venit în țara voastră ca pelerin al păcii și al dialogului, pentru a-i întări și a-i încuraja pe frații în credință și îndeosebi pe voi, chemați să lucrați „cu normă întreagă” în via Domnului. El ne spune: „Iată, eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul lumii” (Mt 28,20). Această certitudine revarsă mângâiere și speranță, în special în momentele dificile pentru slujire. Mă gândesc la suferințele și la încercările trecute și prezente din comunitățile voastre creștine. Deși ați trăit în acest context, voi nu ați capitulat, ați rezistat, străduindu-vă să înfruntați dificultățile personale, sociale și pastorale cu neobosit spirit de slujire. Domnul să vă răsplătească!

Îmi imaginez că situația minoritară numeric a Bisericii catolice în țara voastră, precum și insuccesele slujirii, uneori vă fac să vă simțiți ca discipolii lui Isus atunci când, deși s-au trudit toată noaptea, n-au pescuit nimic (cf. Lc 5,5). Dar tocmai în acele momente, dacă ne încredem în Domnul, experimentăm puterea Cuvântului său, forța Duhului său, care reînnoiește în noi încrederea și speranța. Rodnicia slujirii noastre depinde mai ales de credință; credința în iubirea lui Cristos, de care nimic nu ne va putea despărți, așa cum afirmă apostolul Paul (cf. Rom 8,35-39), care se pricepea la încercări! Și ne susține și ne însuflețește și fraternitatea; fraternitatea între preoți, între călugări, între laicii consacrați, între seminariști; fraternitatea între noi toți, pe care Domnul ne-a chemat să lăsăm toate pentru a-l urma, ne dă bucurie și mângâiere și face mai eficace munca noastră. Noi suntem martori ai fraternității!

„Vegheați asupra voastră și asupra întregii turme” (Fap 20,28). Acest îndemn al sfântului Paul – prezentat în Faptele Apostolilor – ne amintește că dacă vrem să-i ajutăm pe alții să devină sfinți nu trebuie să ne neglijăm pe noi înșine, adică sfințirea noastră. Și viceversa, dăruirea pentru poporul credincios al lui Dumnezeu, cufundarea în viața sa și mai ales apropierea de cei săraci și de cei mici, ne face să creștem în conformarea cu Cristos. Îngrijirea propriului drum personal și caritatea pastorală față de oameni merg mereu în același pas și se îmbogățesc reciproc. Nu trebuie separate niciodată.

Ce înseamnă pentru un preot și pentru o persoană consacrată, astăzi, aici în Bosnia și Herțegovina, să slujească turma lui Dumnezeu? Cred că înseamnă a realiza pastorația speranței, păzind oile care sunt în staul, dar și mergând, ieșind în căutarea celor care așteaptă Vestea Bună și nu știu să găsească sau să regăsească singuri calea care conduce la Isus. A-i întâlni pe oameni acolo unde trăiesc, chiar și acea porțiune a turmei care este în afara staulului, departe, uneori fără a-l cunoaște încă pe Isus Cristos. A avea grijă de formarea catolicilor în credință și în viața creștină. A-i încuraja pe credincioșii laici să fie protagoniști ai misiunii evanghelizatoare a Bisericii. De aceea, vă îndemn să faceți să crească comunități catolice deschise și „în ieșire”, capabile de primire și de întâlnire și curajoase în mărturia evanghelică.

Preotul, cel consacrat este chemat să trăiască neliniștile și speranțele oamenilor săi; să lucreze în contextele concrete ale timpului său, adesea caracterizate de tensiuni, neînțelegeri, neîncrederi, lipsuri și sărăcie. În fața celor mai dureroase situații, să cerem lui Dumnezeu o inimă care să știe să se înduioșeze, o capacitate de empatie; nu există mărturie mai bună decât a fi aproape de necesitățile materiale și spirituale ale oamenilor. Este misiunea noastră a episcopilor, preoților și călugărilor să facem ca persoanele să simtă apropierea lui Dumnezeu, mâna sa care întărește și vindecă; să ne apropiem de rănile și de lacrimile poporului nostru; să nu încetăm să deschidem inima și să întindem mâna celor care ne cer ajutor și celor care, poate de rușine, nu ni-l cer, dar au o mare nevoie de ajutor. În această privință, doresc să exprim aprecierea mea față de surorile călugărițe pentru tot ceea ce fac cu generozitate și mai ales pentru prezența lor fidelă și grijulie.

Iubiți preoți, călugări și călugărițe, vă încurajez să continuați cu bucurie slujirea voastră pastorală, a cărei rodnicie este dată de credință și de har, dar și de mărturia unei vieți umile și dezlipite de interesele lumii. Vă rog, nu cădeți în ispita de a deveni un fel de elită închisă în ea însăși. Mărturia sacerdotală și călugărească generoasă și limpede constituie un exemplu și o incitare pentru seminariști și pentru cei pe care Domnul îi cheamă să-l slujească. Stând alături de tineri, invitându-i să împărtășească unele experiențe de slujire și de rugăciune, voi îi ajutați să descopere iubirea lui Cristos și să se deschidă la chemarea Domnului. Credincioșii laici să poată vedea în voi acea iubire fidelă și generoasă pe care Cristos a lăsat-o ca testament discipolilor săi.

Și un cuvânt îndeosebi pentru voi, dragi seminariști. Printre multele mărturii frumoase ale consacraților din țara voastră, îl amintim pe Slujitorul lui Dumnezeu Petar . El unește Herțegovina, unde s-a născut, și Bosnia, unde a depus voturile, precum și tot clerul, fie diecezan fie religios. Acest tânăr candidat la preoție, cu viața sa plină de virtuți, să fie pentru toți de mare exemplu.

Fecioara Maria este mereu alături de noi, ca mamă grijulie. Ea este prima discipolă a Domnului și exemplu de viață dedicată Lui și fraților. Când ne aflăm într-o dificultate, sau întâlnim o situație în fața căreia simțim toată neputința noastră, ne adresăm ei cu încredere de copii. Și ea mereu ne spune – ca la nunta din Can -: „Faceți tot ce vă va spune” (In 2,5). Ne învață să-l ascultăm pe Isus și să urmăm Cuvântul său, dar cu credință! Acesta este secretul său, pe care ca mamă vrea să ni-l transmită: credința, acea credință genuină, încât e suficientă o fărâmă pentru a muta munții!

Cu această abandonare încrezătoare, putem să-l slujim pe Domnul cu bucurie și să fim pretutindeni semănători de speranță. Vă asigur amintirea mea în rugăciune și vă binecuvântez din inimă pe voi toți și comunitățile voastre. Vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 06.06.2015
Publicarea pe acest sit: 09.06.2015
Etichete: , ,

Lasă un răspuns