Discursul Papei la întâlnirea cu populația peruană

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu populația peruană
Institutul „Jorge Basadre”, Puerto Maldonado, Peru
vineri, 19 ianuarie 2018

Iubiți frați și surori,

Văd că ați venit nu numai din diferitele zone ale acestei Amazonii peruviene, ci și din Anzi și din alte țări vecine. Ce imagine frumoasă a Bisericii, care nu are granițe și în care toate popoarele pot găsi spațiul lor! Câtă nevoie avem de aceste momente unde putem să ne întâlnim și, dincolo de proveniențele noastre, să ne încurajăm să dăm viață unei culturi a întâlnirii care ne reînnoiește în speranță.

Mulțumesc, monseniore David, pentru cuvintele dumneavoastră de bun-venit. Mulțumesc, Arturo și Margarita, pentru că ați împărtășit cu noi toți experiențele voastre. Ei ne-au spus: „Veniți să ne vizitați în acest ținut atât de uitat, rănit și marginalizat… însă nu suntem ținutul nimănui”. Mulțumesc pentru că ați spus asta: nu suntem ținutul nimănui. Și este un lucru care trebuie spus cu putere: voi nu sunteți ținutul nimănui. Acest ținut are nume, are fețe: vă are pe voi.

Această regiune este numită cu numele foarte frumos de „Madre de Dios”. Nu pot să nu fac mențiune despre Maria, tânără fată care trăia într-un sat îndepărtat, pierdut, considerat și el de atâția ca „ținutul nimănui”. Acolo a primit salutul și chemarea cea mai mare pe care o poate experimenta o persoană: să fie Mama lui Dumnezeu; există bucurii care pot să fie revelate numai celor mici[1].

Voi aveți în Maria nu numai un martor la care să priviți, ci o Mamă, și unde este o mamă nu există acel teribil rău de a simți că nu aparținem nimănui, acel sentiment care se naște când începe să dispară certitudinea de a aparține unei familii, unui popor, unui ținut, Dumnezeului nostru. Iubiți frați, primul lucru pe care mi-ar plăcea să vi-l transmit – și vreau s-o fac cu forță – este că acesta nu este un ținut orfan, este ținutul Mamei! Și dacă este o mamă există copii, există familie și există comunitate. Și unde este mamă, familie și comunitate, nu vor putea să dispară problemele, ci cu siguranță se găsește forța pentru a le înfrunta în mod diferit.

Este dureros de constatat că există unii care vor să stingă această certitudine și a face din Madre de Dios un ținut anonim, fără copii, un ținut nerodnic. Un loc ușor de comercializat și de exploatat. Pentru aceasta ne face bine să repetăm în casele noastre, în comunități, în adâncul inimii fiecăruia: Acesta nu este un ținut orfan! Are o Mamă! Această veste bună se transmite din generație în generație, grație efortului atâtora care împărtășesc acest dar de a ști că suntem copii ai lui Dumnezeu și ne ajută să-l recunoaștem pe celălalt ca frate.

În diferite ocazii m-am referit la cultura rebutului. O cultură care nu se mulțumește numai să excludă – cum eram obișnuiți să vedem –, ci care a înaintat reducând la tăcere, ignorând și respingând tot ceea ce nu folosește intereselor sale; ar părea că acest consumism alienant al unora nu reușește să perceapă dimensiunea suferinței sufocante a altora. Este o cultură anonimă, fără legături și fără chipuri, cultura rebutului. O cultură fără mamă, care nu vrea altceva decât să consume. Pământul este tratat după această logică. Pădurile, fluviile și torentele sunt folosite, utilizate până la ultima resursă și după aceea lăsate neutilizate și nefolosibile. Și persoanele sunt tratate cu această logică: folosite până la epuizare și după aceea abandonate ca „nefolosibile”. Aceasta este cultura rebutului: se rebutează copiii, se rebutează bătrânii. Acolo, ieșind, când am făcut parcursul, era o bunică de 97 de ani: trebuie să rebutăm acea bunică? Nu! Pentru că bunica are înțelepciunea unui popor. Aplauze pentru bunica de 97 de ani!

Gândindu-mă la aceste lucruri permiteți-mi să mă opresc asupra unei teme dureroase. Ne-am obișnuit să folosim termenul „trafic de persoane”. Ajungând la Puerto Maldonado, în aeroport am văzut o pancartă care mi-a atras atenția în mod pozitiv: „Fii atent la traficul de persoane!”. Se vede că ei conștientizează. Însă în realitate ar trebui să vorbim despre sclavie: sclavie pentru muncă, sclavie sexuală, sclavie pentru câștig. Face rău să se constate că în acest ținut, care este sub ocrotirea Mamei lui Dumnezeu, atâtea femei sunt așa de subevaluate, disprețuite și expuse la violențe fără de sfârșit. Nu putem „să normalizăm” violența împotriva femeilor, susținând o cultură masculină care nu acceptă rolul de protagonist al femeii în comunitățile noastre. Nu ne este permis să privim în cealaltă parte, fraților, și să lăsăm ca atâtea femei, în special adolescente, să fie „călcate în picioare” în demnitatea lor.

Diferite persoane au emigrat spre Amazonia căutând un acoperiș, un ținut și un loc de muncă. Au venit să caute un viitor mai bun pentru ele însele și pentru familiile lor. Au abandonat viața lor umilă, săracă dar demnă. Multe dintre ele, pentru promisiunea că anumite locuri de muncă vor pune capăt situațiilor precare, s-au bazat pe sclipirea promițătoare a extragerii aurului. Însă să nu uităm că aurul poate să devină un dumnezeu fals care pretinde jertfe umane.

Dumnezeii falși, idolii avariției, al banului, al puterii, corup totul. Corup persoana și instituțiile și distrug și pădurea. Isus spunea că există demoni care, pentru a fi alungați, cer multă rugăciune. Acesta este unul dintre ei. Vă încurajez să continuați să vă organizați în mișcări și comunități de orice tip pentru a încerca să depășiți aceste situații; și a face în așa fel încât, pornind de la credință, să vă organizați în comunități ecleziale care trăiesc în jurul persoanei lui Isus. Din rugăciunea sinceră și din întâlnirea plină de speranță cu Cristos vom putea obține convertirea care să ne facă să descoperim viața adevărată. Isus ne-a promis viață adevărată, viață autentică, viață veșnică. Nu viață fictivă, ca promisiunile false care orbesc și care, promițând viață, ajung să ne ducă la moarte.

Surori și frați, mântuirea nu este generică, nu este abstractă. Tatăl nostru privește la persoanele concrete, cu fețe și istorii concrete, și toate comunitățile creștine trebuie să fie reflexie a acestei priviri a lui Dumnezeu, a acestei prezențe care creează legături, generează familie și comunitate. Este un mod de a face vizibilă Împărăția cerurilor, comunitate în care fiecare să se simtă părtaș, să se simtă chemat pe nume și determinat să fie artizan de viață pentru ceilalți.

Am speranță în voi… și făcând turul am văzut atâția copii și unde sunt copii există speranță. Mulțumesc! Am speranță în voi, în inimile atâtor persoane care doresc o viață binecuvântată. Ați venit s-o căutați aici, unde se află una dintre exploziile de viață cele mai exuberante de pe planetă. Iubiți acest ținut, simțiți-l al vostru. Mirosiți-l, ascultați-l, uimiți-vă de el. Îndrăgostiți-vă de acest ținut Madre de Dios, angajați-vă pentru el și păziți-l, apărați-l. Nu-l folosiți ca un simplu obiect care se poate rebuta, ci ca o adevărată comoară de care să vă bucurați, s-o faceți să crească și s-o transmiteți copiilor voștri.

Ne încredințăm Mariei, Mama lui Dumnezeu și Mama noastră, și ne punem sub ocrotirea ei. Și vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Și vă invit pe toți s-o rugăm pe Mama lui Dumnezeu.

„Bucură-te, Marie…”.

[Binecuvântare]

La revedere!

Notă:
[1] „Te preamăresc, Tată, Domn al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înțelepți și pricepuți și le-ai revelat celor mici” (Mt 11,25).

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 19.01.2018
Publicarea pe acest sit: 19.01.2018
Etichete: , ,

Lasă un răspuns