Discursul Papei la întâlnirea cu populația amazoniană

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu populația amazoniană
Coliseo Madre de Dios, Puerto Maldonado, Peru
vineri, 19 ianuarie 2018

Iubiți frați și surori,

Aici împreună cu voi îmi vine din inimă cântarea sfântului Francisc: „Lăudat să fii, Domnul meu”. Da, lăudat să fii Tu pentru oportunitatea pe care ne-o dăruiește cu această întâlnire. Mulțumesc monseniorului David Martínez de Aguirre Guinea, domnului Héctor, doamnei Yésica și doamnei María Luzmila pentru cuvintele voastre de bun-veni și pentru mărturiile voastre. în voi doresc să mulțumesc și să-i salut pe toți locuitorii Amazoniei.

Văd că ați venit din diferitele popoare originare din Amazonia: Harakbut, Esse-ejas, Matsiguenkas, Yines, Shipibos, Asháninkas, Yaneshas, Kakintes, Nahuas, Yaminahuas, Juni Kuin, Madijá, Manchineris, Kukamas, Kandozi, Quichuas, Huitotos, Shawis, Achuar, Boras, Awajún, Wampís, printre alții. Văd și că ne însoțesc popoare care vin din Anzi și au venit în pădure și s-au făcut amazonieni. Am dorit mult această întâlnire. Am voit să încep de aici vizita în Peru. Mulțumesc pentru prezența voastră și pentru că ne ajutați să vedem mai de aproape, în fețele voastre, reflexia acestui pământ. O față plurală, de o varietate infinită și de o enormă bogăție biologică, culturală, spirituală. Cei care nu locuim aceste ținuturi avem nevoie de înțelepciunea voastră și de cunoștințele voastre pentru a putea intra, fără s-o distrugem în comoara pe care o cuprinde această regiune. Și răsună cuvintele Domnului spuse lui Moise: „Scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care stai este pământ sfânt!” (Ex 3,5).

Permiteți-mi să repet încă o dată: Lăudat să fii Tu, Doamne, pentru această operă minunată a popoarelor amazoniene și pentru toată biodiversitatea pe care o cuprind aceste ținuturi!

Această cântare de laudă se frânge atunci când ascultăm și vedem rănile profunde pe care le poartă cu sine Amazonia și popoarele sale. Și am voit să vin ca să vă vizitez și să vă ascult, pentru a sta împreună în inima Bisericii, a ne uni cu provocările voastre și cu voi să reafirm o opțiune sinceră pentru apărarea vieții, pentru apărarea pământului și pentru apărarea culturilor.

Probabil că popoarele originare din Amazonia n-au fost niciodată atât de amenințate în teritoriile lor așa cum sunt acum. Amazonia este un pământ disputat pe diferite fronturi: pe de o parte, neo-extractivismul și presiunea puternică din partea unor mari interese economice care conduc aviditatea lor asupra petrolului, gazului, lemnului, aurului, monoculturilor agroindustriale; pe de altă parte, amenințarea împotriva teritoriilor voastre vine și de la pervertirea anumitor politici care promovează „conservarea” naturii fără a ține cont de ființa umană și, în concret, de voi frați amazonieni care o locuiți. Suntem la cunoștința mișcărilor care, în numele conservării pădurii, pun stăpânire pe mari extinderi de păduri și negociază cu privire la ele generând situații de asuprire pentru popoarele originare pentru care, în acest mod, teritoriul și resursele naturale care se găsesc acolo devin inaccesibile. Această problematică sufocă popoarele voastre și provoacă migrațiile noilor generații în fața lipsei de alternative locale. Trebuie să stricăm paradigma istorică ce consideră Amazonia ca o magazie inepuizabilă a statelor fără a ține cont de locuitorii săi.

Consider că nu se poate face abstracție să se facă eforturi pentru a da viață la spații instituționale de respect, recunoaștere și dialog cu popoarele native; asumând și răscumpărând cultura, limba, tradițiile, drepturile și spiritualitate care le sunt proprii. Un dialog intercultural în care voi să fiți „principalii interlocutori, mai ales în momentul în care se înaintează cu mari proiecte care interesează spațiile [voastre]”[1]. Recunoașterea și dialogul vor fi calea cea mai bună pentru a transforma vechile relații marcate de excludere și de discriminare.

Pe de altă parte, este corect să recunoaștem că există inițiative de speranță care vin chiar de la realitățile voastre locale și de la organizațiile voastre și încearcă să facă în așa fel încât înseși popoarele originare și comunitățile să fie păzitorii pădurilor și ca resursele produse de conservarea lor să se întoarcă în folosul familiilor voastre, pentru îmbunătățirea condițiilor voastre de viață, a sănătății și a instruirii comunităților voastre. Această „acțiune bună” este în sintonie cu practicile „trăirii bune” pe care le descoperim în înțelepciunea popoarelor noastre. Și permiteți-mi să vă spun că dacă, de unii, voi sunteți considerați o piedică sau un „deranj”, de fapt cu adevărat voi cu viața voastră sunteți un strigăt adresat conștiinței unui stil de viață care nu este în măsură să măsoare prețurile sale. Voi sunteți amintirea vie a misiunii pe care Dumnezeu ne-a încredințat-o nouă tuturor: să avem grijă de casa comună.

Apărarea pământului nu are altă finalitate care să nu fie apărarea vieții. Cunoaștem suferința pe care unii dintre voi o îndură pentru emisiile de hidrocarburi care amenință în mod serios viața familiilor voastre și poluează mediul vostru natural.

Paralel, există o altă devastare a vieții care este provocată cu această poluare ambientală cauzată de extragerea ilegală. Mă refer la traficul de persoane: mâna de lucru redusă la sclavie și abuzul sexual. Violența împotriva adolescenților și împotriva femeilor este un strigăt care se înalță la cer: „M-a îndurerat mereu situația celor care sunt obiect al diferitelor forme de trafic de persoane. Aș vrea ca să se asculte strigătul lui Dumnezeu care ne întreabă pe noi toți: «Unde este fratele tău?» (Gen 4,9). Unde este fratele tău sclav? […] Să nu ne prefacem că nu e nimic. Există multe complicități. &Întrebarea este pentru toți!”[2].

Cum să nu-l amintim pe sfântul Toribiu când constata cu mare durere la Conciliul al III-lea din Lima că „nu numai în timpurile trecute au fost făcute acestor săraci atâtea ofense și violențe cu atâtea excese, dar că și astăzi mulți continuă să facă aceleași lucruri” (Sesiunea a III-a, c. 3). Din nefericire, după cinci secole aceste cuvinte continuă să fie actuale. Cuvintele profetice ale acelor oameni de credință – așa cum ne-au amintit Héctor și Yésica – sunt strigătul acestor oameni, care de multe ori sunt constrânși la tăcere sau cărora le-au luat cuvântul. Acea profeție trebuie să rămână prezent în Biserica noastră, care nu va înceta niciodată să-și ridice glasul pentru cei rebutați și pentru cei care suferă.

Din această preocupare derivă opțiunea primordială pentru viața celor mai lipsiți de apărare. Mă gândesc la popoarele denumite „Popoare Indigene în Izolare Voluntară” (PIAV). Știm că sunt cei mai vulnerabili dintre cei vulnerabili. Moștenirea din epocile trecute i-a obligat să se izoleze chiar și de însăși etniile lor, începând o istorie de închidere în locurile cele mai inaccesibile din pădure pentru a putea trăi în libertate. Continuați să-i apărați pe acești frați mai vulnerabili. Prezența lor ne amintește că nu putem dispune de bunurile comune în ritmul avidității și consumului. Este necesar ca să existe limite care să ne ajute să ne apărăm de orice tentativă de distrugere în masă a habitatului care ne constituie.

Recunoașterea acestor popoare – care nu pot fi considerate niciodată o minoritate, ci interlocutori autentici – precum și a tuturor popoarelor originare ne amintește că nu suntem stăpânii absoluți ai creației. Este urgent să primim aportul esențial pe care-l oferă întregii societăți, să nu facem din culturile lor o idealizare a unei stări naturale și nici un soi de muzeu al unui stil de viață de odinioară. Viziunea lor despre cosmos, înțelepciunea lor au multe să ne învețe pe noi care nu aparținem culturii lor. Toate eforturile pe care le facem pentru a îmbunătăți viața popoarelor amazoniene vor fi mereu puține. Sunt îngrijorătoare știrile care vin cu privire la înaintarea unor boli. Provoacă frică tăcerea pentru că ucide. Cu tăcerea nu dăm viață la acțiuni menite pentru prevenție, mai ales pentru adolescenți și tineri, nici nu ne îngrijim de cei bolnavi, condamnându-i la excluderea cea mai crudă. Cerem statelor ca să implementeze politici sanitare interculturale care să țină cont de realitate și de viziunea despre cosmos a popoarelor, formând profesioniști chiar din etnia lor care să știe să înfrunte boala după propria viziune despre cosmos. Și așa cum am afirmat în Laudato si’, o dată în plus este necesar să ne ridicăm glasul cu privire la presiunea pe care unele organisme internaționale o fac asupra anumitor țări pentru ca să promoveze politici de sterilizare. Acestea se îndârjesc în mod mai incisiv asupra populațiilor aborigene. Știm că în ele se continuă să se promoveze sterilizarea femeilor, uneori fără ca ele să fie avertizate despre asta.

Cultura popoarelor noastre este un semn de viață. Amazonia, în afară de a fi o rezervă de biodiversitate, este și o rezervă culturală care trebuie să fie păstrată în fața noilor colonialisme. Familia este – așa cum a spus una dintre voi – și a fost mereu instituția socială care a contribuit mai mult să se mențină vii culturile noastre. &În momente de criză din trecut, în fața diferitelor imperialisme, familia popoarelor originare a fost cea mai bună apărare a vieții. Ne este cerută o grijă specială pentru a nu ne lăsa capturați de colonialisme ideologice mascate în progres care puțin câte puțin intră și delapidează identități culturale și stabilesc o gândire uniformă, unică… și slabă. Ascultați-i pe bătrâni, vă rog. Ei dispun de o înțelepciune care îi pune în contact cu transcendentul și îi face să descopere esențialul vieții. Să nu uităm că „dispariția unei culturi poate să fie gravă la fel sau mai mult cu dispariția unei specii animale sau vegetale”[3]. Și unicul mod pentru a face în așa fel încât culturile să nu se piardă este ca să se mențină în dinamism, în mișcare constantă. Cât de important este ceea ce ne spuneau Héctor și Yésica: „Vrem ca să studieze copiii noștri, dar nu vrem ca școala să șteargă tradițiile noastre, limbile noastre, nu vrem să uităm de înțelepciunea noastră ancestrală!”.

Educația ne ajută să facem punți și să generăm o cultură a întâlnirii. Școala și educația popoarelor originare trebuie să fie o prioritate și o angajare a statului, angajare integrantă și înculturată care asumă, respectă și integrează ca un bun al întregii națiuni înțelepciunea lor ancestrală, așa cum ne semnala María Luzmila.

Cer fraților mei episcopi care, așa cum se face și în locurile mai izolate din pădure, să continue să promoveze spații de educație interculturală și bilingvă în școlile și în institutele pedagogice și universitare[4]. Felicit inițiativele care sunt luate de Biserica peruviană din Amazonia pentru promovarea popoarelor originare: școli, reședințe pentru studenți, centre de cercetare și de promovare precum Centrul Cultural José Pío Aza, CAAAP și CETA, noi și importante spații universitare interculturale ca NOPOKI, menite în mod expres pentru formarea tinerilor din diferitele etnii ale Amazoniei noastre.

Felicit și pe toți acei tineri din popoarele originare care se străduiesc să elaboreze, din propriul punct de vedere, o nouă antropologie și lucrează pentru a reciti istoria popoarelor lor din perspectiva lor. &În afară de asta, îi felicit pe cei care, prin intermediul picturii, literaturii, artizanatului, muzicii, arată lumii viziunea lor despre cosmos și bogăția lor culturală. Mulți au scris și au vorbit despre voi. Este bine că acum voi înșivă sunteți cei care vă autodefiniți și ne arătați identitatea voastră. Avem nevoie să vă ascultăm.

Iubiți frați din Amazonia, câți misionari și misionare s-au angajat pentru popoarele voastre și au apărat culturile voastre! Au făcut asta inspirați de Evanghelie. Și Cristos s-a întrupat într-o cultură, cea ebraică, și pornind de la ea, ni s-a dăruit nouă ca noutate pentru toate popoarele în așa fel încât fiecare, pornind de la propria identitate, să se simtă autoafirmat în El. Nu capitulați în fața tentativelor care există de a dezrădăcina credința catolică a popoarelor voastre[5]. Fiecare cultură și fiecare viziune despre cosmos care primește Evanghelia îmbogățește Biserica prin viziunea unei noi fațete a chipului lui Cristos. Biserica nu este străină de problematica voastră și de viața voastră, nu vrea să fie străină de modul vostru de a trăi și de a vă organiza. Avem nevoie ca popoarele originare să plăsmuiască din punct de vedere cultural Bisericile locale amazoniene. Și în această privință, mi-a dat atâta bucurie să ascult că unul dintre textele din Laudato si’ a fost citit de un diacon permanent din cultura voastră. Ajutați-i pe episcopii voștri, ajutați-i pe misionarii voștri și pe misionarele voastre pentru ca să se unească cu voi și în acest mod, dialogând cu toți, să poată plăsmui o Biserica ce are o față amazoniană și o Biserică ce are o față indigenă. Cu acest spirit am convocat un Sinod pentru Amazonia în anul 2019, a cărei primă reuniune, drept consiliu pre-sinodal, se va ține aici, astăzi după-amiază.

Am încredere în capacitatea de rezistență a popoarelor și în capacitatea voastră de reacție în fața momentelor dificile pe care trebuie să le trăiți. Ați demonstrat asta în diferitele asalturi ale istoriei, cu contribuțiile voastre, cu viziunea voastră diferențiată despre relațiile umane, cu ambientul și cu experiența credinței.

Mă rog pentru voi și pentru pământul vostru binecuvântat de Dumnezeu și vă cer, cu rugăminte, să nu uitați să vă rugați pentru mine.

Mulțumesc!

Tinkunakama (Quechua: la următoarea întâlnire).

Note:
[1] Scrisoarea enciclică Laudato si’, 146.
[2] Exortația apostolică Evangelii gaudium, 211.
[3] Scrisoarea enciclică Laudato si’, 145.
[4] Cf. A V-a Conferință Generală a Episcopatului Latinoamerican și din Caraibe, Documentul de la Aparecida (29 iunie 2007), 530.
[5] Cf. Ibid., 531.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 19.01.2018
Publicarea pe acest sit: 19.01.2018
Etichete: , ,

Lasă un răspuns