Discursul Papei la întâlnirea cu penticostalii în Caserta

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu penticostalii în Caserta
luni, 28 iulie 2014

Bună ziua, frați și surori!

Fratele meu pastorul Giovanni a început vorbind despre centrul vieții noastre: a sta în prezența lui Isus. Și apoi a spus „a merge” în prezența lui Isus. Și aceasta a fost prima poruncă pe care Dumnezeu a dat-o poporului său, părintelui nostru Abraham: „Du-te, mergi în prezența mea și fii fără greșeală”. Și apoi poporul a mers: uneori în prezența Domnului, de atâtea ori nu în prezența Domnului. A ales idolii, zeii… Însă Domnul are răbdare. Are răbdare cu poporul care merge. Eu nu înțeleg un creștin oprit! Un creștin care nu merge, eu nu înțeleg! Creștinul trebuie să meargă! Există creștini care merg, dar nu în prezența lui Isus: trebuie să ne rugăm pentru acești frați. Și pentru noi, când în anumite momente mergem nu în prezența lui Isus, pentru că și noi suntem cu toții păcătoși, cu toții! Dacă cineva nu este păcătos, să ridice mâna… A merge în prezența lui Isus.

Creștini opriți: asta face rău, pentru că ceea ce este oprit, ceea ce nu merge, se corupe. Apa stătută, care este prima apă care se strică, apa care nu curge… Există creștini care confundă a merge cu „a umbla”. Nu sunt „mergători”, sunt rătăcitori și umblă încoace și încolo în viață. Sunt în labirint și acolo umblă, umblă… Le lipsește parresia, curajul de a merge înainte; le lipsește speranța. Creștinii fără speranță umblă prin viață; nu sunt capabili să meargă înainte. Suntem siguri numai atunci când mergem în prezența Domnului Isus. El ne luminează, El ne dă Duhul său pentru a merge bine.

Mă gândesc la nepotul lui Abraham, Iacob. Era liniștit, acolo, cu fiii săi; dar la un moment dat a venit foametea și a spus fiilor săi, celor 11 fii ai săi, dintre care 10 erau vinovați de trădare, că l-au vândut pe fratele: „Mergeți în Egipt, mergeți până acolo ca să cumpărați mâncare, pentru că noi avem bani, dar nu avem mâncare. Duceți banii și cumpărați mâncare acolo, unde spun că este”. Și aceștia au pornit la drum: în loc să găsească mâncare, au găsit un frate! Și acest lucru este foarte frumos!

Când se merge în prezența lui Dumnezeu, se dă această fraternitate. În schimb când ne oprim, privim prea mult unul la altul, se dă un alt drum… urât, urât! Drumul bârfelor. Și se începe: „Dar tu nu știi?”; „Nu, nu, eu nu știu despre tine. Eu sunt aici, de acolo…”; „Eu sunt al lui Paul”; „Eu sunt al lui Apolo”; „Eu sunt al lui petru”… Și așa încep, așa a început din primul moment diviziunea în Biserică. Și nu Duhul Sfânt face diviziunea! Face un lucru care îi seamănă suficient, dar nu diviziunea. Nu Domnul Isus face diviziunea! Cel care face diviziunea este chiar Invidiosul, regele invidiei, părintele invidiei: acel semănător de neghină, Satana. Acesta se amestecă în comunități și face diviziunile, mereu! Din primul moment, din primul moment al creștinismului, în comunitatea creștină a existat această ispită. „Eu sunt al lui acesta”; „Eu sunt al lui acela”; „Nu! Eu sunt Biserica, tu ești secta”… Și așa cel care câștigă este el, părintele diviziunii. Nu Domnul Isus, care s-a rugat pentru unitate (In 17), s-a rugat!

Ce face Duhul Sfânt? Am spus că face un alt lucru, care probabil că se poate crede că este diviziune, dar nu este. Duhul Sfânt face „diversitatea” în Biserică. Prima Scrisoare către Corinteni, capitolul 12. El face diversitatea! Și într-adevăr această diversitate este atât de bogată, atât de frumoasă. Însă după aceea, același Duh Sfânt face unitatea, și astfel Biserica este una în diversitate. Și, pentru a folosi un cuvânt frumos al unui evanghelic pe care îl iubesc mult, o „diversitate reconciliată” de Duhul Sfânt. El face ambele lucruri: face diversitatea carismelor și apoi face armonia carismelor. Pentru aceasta primii teologi ai Bisericii, primii părinți – vorbesc despre secolul al III-lea sau al IV-lea – spuneau: „Duhul Sfânt, El este armonia”, pentru că El face această unitate armonioasă în diversitate.

Noi suntem în epoca globalizării și ne gândim la ce este globalizarea și la ce ar fi unitatea în Biserică: probabil o sferă, unde toate punctele sunt echidistante de centru, cu toții egali? Nu! Aceasta este uniformitate. Și Duhul Sfânt nu face uniformitate! Ce figură putem găsi? Să ne gândim la poliedru: poliedrul este o unitate, dar cu toate părțile diferite; fiecare are o particularitate a sa, carisma sa. Aceasta este unitatea în diversitate. Pe acest drum noi creștinii facem ceea ce numim cu numele teologic de ecumenism: încercăm să facem în așa fel încât această diversitate să fie mai armonizată de Duhul Sfânt și să devină unitate; încercăm să mergem în prezența lui Dumnezeu pentru a fi fără greșeală; încercăm să mergem ca să găsim hrana de care avem nevoie pentru a găsi fratele. Acesta este drumul nostru, aceasta este frumusețea noastră creștină! Mă refer la ceea ce iubitul meu frate a spus la început.

Apoi a vorbit despre un alt lucru, despre Întruparea Domnului. Apostolul Ioan este clar. „Cel care spune că Cuvântul nu a venit în trup, nu este de la Dumnezeu! Este de la diavol”. Nu este al nostru, este dușman! Pentru că exista prima erezie – spunem cuvântul între noi – și a fost aceasta, pe care Apostolul o condamnă: că Cuvântul nu a venit în trup. Nu! Întruparea Cuvântului este la bază: este Isus Cristos! Dumnezeu și om, Fiu al lui Dumnezeu și Fiu al omului, Dumnezeu adevărat și om adevărat. Și așa l-au înțeles primii creștini și au trebuit să lupte mult, mult, mult pentru a menține aceste adevăruri: Domnul este Dumnezeu și om; Domnul Isus este Dumnezeu făcut trup. Este misterul trupului lui Cristos: nu se înțelege iubirea față de aproapele, nu se înțelege iubirea față de frate, dacă nu se înțelege acest mister al Întrupării. Eu îl iubesc pe fratele pentru că și el este Cristos, este ca și Cristos, este trupul lui Cristos. Eu îl iubesc săracul, văduva, sclavul, pe cel care este în închisoare… Să ne gândim la „protocolul” după care noi vom fi judecați: Mt 25. Îi iubesc pe toți aceștia, pentru că aceste persoane care suferă sunt trupul lui Cristos și nouă care suntem pe acest drum al unității ne va face bine să atingem trupul lui Cristos. A merge la periferii, chiar acolo unde sunt atâtea nevoi, sau – să o spunem mai bine – sunt atâția nevoiași, atâția nevoiași… Și nevoiași de Dumnezeu, cărora le este foame – dar nu de pâine, au multă pâine – de Dumnezeu! Și a merge acolo, pentru a spune acest adevăr: Isus Cristos este Domnul și El te mântuiește. Dar mereu a merge ca să atingem trupul lui Cristos! Nu se poate predica o Evanghelie pur intelectuală: Evanghelia este adevăr dar este și iubire și este și frumusețe! Și aceasta este bucuria Evangheliei! Aceasta este chiar bucuria Evangheliei.

Pe acest drum am făcut de atâtea ori același lucru ca frații lui Iosif, când gelozia și invidia ne-au despărțit. Ei au ajuns mai întâi să vrea să-l ucidă pe fratele – Ruben a reușit să-l salveze – și apoi să-l vândă. Și fratele Ioan a vorbit despre acea istorie tristă. Acea istorie tristă în care Evanghelia pentru unii era trăită ca un adevăr și nu-și dădeau seama că în spatele acestei atitudini erau lucruri urâte, lucruri nu ale Domnului, un urâtă ispită de diviziune. Acea istorie tristă, în care se făcea același lucru ca frații lui Iosif: denunțarea, legile acestor oameni: „merge împotriva purității rasei…”. Și aceste legi au fost stabilite de botezați! Unii dintre cei care au făcut această lege și unii dintre cei care au persecutat, au denunțat pe frații penticostali pentru că erau „entuziaști”, aproape „nebuni”, care ruinau rasa, unii erau catolici… Eu sunt păstorul catolicilor: eu vă cer iertare pentru asta! Eu vă cer iertare pentru frații și surorile catolici care nu au înțeles și care au fost ispitiți de diavol și au făcut același lucru ca frații lui Iosif. Îi cer Domnului ca să ne dea harul de a recunoaște și de a ierta… Mulțumesc!

Apoi fratele Ioan a spus un lucru pe care îl împărtășesc total: adevărul este o întâlnire, o întâlnire între persoane. Adevărul nu se face în laborator, se face în viață, căutându-l pe Isus pentru a-l găsi. Însă misterul cel mai frumos, cel mai mare, este că atunci când noi îl găsim pe Isus, ne dăm seama că El ne căuta dinainte, că El ne-a găsit dinainte, pentru că El ajunge înaintea noastră! Mie, în spaniolă, îmi place să spun că Domnul ne primerea. Este un cuvânt spaniol: ne precede și mereu ne așteaptă. Și cred că Isaia sau Ieremia – am o îndoială – spune că Domnul este ca floarea de migdal, care este prima care înflorește primăvara. Și Domnul ne așteaptă! Este Ieremia? Da! Este prima care înflorește primăvara, este mereu prima.

Această întâlnire este frumoasă. Această întâlnire ne umple de bucurie, de entuziasm. Să ne gândim la acea întâlnire a primilor discipoli, Andrei și Ioan. Când Botezătorul spunea: „Iată mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii”. Și ei îl urmează pe Isus, rămân cu El toată după-amiaza. Apoi, când ies, când se întorc acasă, spun: „Am auzit un rabin”… Nu! „L-am găsit pe Mesia!”. Erau entuziaști. Unii râdeau… Să ne gândim la fraza aceea: „De la Nazaret poate veni ceva bun?”. Nu credeau. Însă ei îl întâlniseră! Acea întâlnire care transformă; din acea întâlnire vine totul. Acesta este drumul sfințeniei creștine: în fiecare zi a-l căuta pe Isus pentru a-l întâlni și în fiecare zi a ne lăsa căutați de Isus și a ne lăsa întâlniți de Isus.

Noi suntem pe acest drum al unității, între frați. Cineva va fi uimit: „Dar, Papa a mers la evanghelici”. A mers să-i întâlnească pe frați! Da! Pentru că – și asta ce voi spune este adevărat – ei sunt cei care au venit mai înainte să mă viziteze la Buenos Aires. Și aici este un martor: Jorge Himitian poate povesti istoria despre când au venit, s-au apropiat… Și așa a început această prietenie, această apropiere dintre păstorii din Buenos Aires, și astăzi aici. Vă mulțumesc mult. Vă cer să vă rugați pentru mine, am nevoie… pentru ca măcar să nu fiu atât de rău. Mulțumesc!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 28.07.2014
Publicarea pe acest sit: 29.07.2014
Etichete: ,

Lasă un răspuns