Discursul Papei la întâlnirea cu Patriarhul Ilia al II-lea

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu Patriarhul Ilia al II-lea
Tbilisi, vineri, 30 septembrie 2016

Mulțumesc Sanctității Voastre. Sunt profund emoționat să aud „Ave Maria” pe care chiar Sanctitatea Voastră l-ați compus. Numai dintr-o inimă care o iubește atât de mult pe Sfânta Mamă a lui Dumnezeu, inimă de fiu dar și de copil, poate să iasă un lucru atât de frumos.

Este pentru mine o mare bucurie și un har deosebit să vă pot întâlni pe Sanctitatea și Preafericirea Voastră și pe venerabilii mitropoliți, arhiepiscopi și episcopi, membri ai Sfântului Sinod. Îl salut pe domnul prim-ministru și pe voi, iluștri reprezentanți ai lumii academice și ai culturii.

Sanctitate, dumneavoastră ați inaugurat o pagină nouă în relațiile dintre Biserica ortodoxă din Georgia și Biserica catolică, făcând prima vizită istorică în Vatican a unui patriarh georgian. Cu acea ocazie ați schimbat cu Episcopul de Roma sărutul păcii și promisiunea de a vă ruga unul pentru altul. Astfel s-au putut întări legăturile semnificative, prezente între noi încă din primele secole ale creștinismului. Ele s-au dezvoltat și se mențin respectuoase și cordiale, așa cum manifestă și primirea călduroasă rezervată aici trimișilor și reprezentanților mei, activitățile de studiu și cercetare la Arhivele Vaticane și la Universitățile Pontificale din partea credincioșilor ortodocși georgieni, prezența la Roma a unei comunități a voastre, găzduită într-o biserică din dieceza mea, și colaborarea cu comunitatea catolică locală, mai ales cu caracter cultural. Ca pelerin și prieten, am ajuns în această țară binecuvântată, în timp ce se îndreaptă spre apogeu pentru catolici Anul jubiliar al Milostivirii. Și sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a venit aici, în pragul Jubileului anului 2000: a venit ca să întărească „legăturile profunde și puternice” cu Scaunul din Roma (Discurs la ceremonia de bun-venit, Tbilisi, 8 noiembrie 1999: Insegnamenti XXII/2 [1999], 843) și să amintească ce necesară era, în pragul celui de-al treilea mileniu, „contribuția Georgiei, răscruce antică de culturi și tradiții, pentru edificarea […] unei civilizații a iubirii” (Discurs în Palatul Patriarhal, Tbilisi, 8 noiembrie 1999: Insegnamenti XXII/2 [1999], 848).

Acum, Providența divină face să ne întâlnim din nou și, în fața unei lumi însetate de milostivire, de unitate și de pace, ne cere ca acele legături dintre noi să primească nou elan, reînnoită fervoare, pentru care sărutul păcii și îmbrățișarea noastră fraternă sunt deja un semn elocvent. Biserica ortodoxă din Georgia, înrădăcinată în predica apostolică, îndeosebi în figura apostolului Andrei, și Biserica din Roma, întemeiată pe martiriul apostolului Petru, au astfel harul de a reînnoi astăzi, în numele lui Cristos și spre gloria sa, frumusețea fraternității apostolice. De fapt, Petru și Andrei erau frați: Isus i-a chemat să părăsească năvoadele și să devină, împreună, pescari de oameni (cf. Mc 1,16-17). Frate preaiubit, să ne lăsăm priviți din nou de Domnul Isus, să ne lăsăm atrași iarăși de invitația sa de a părăsi ceea ce ne reține să fim împreună vestitori ai prezenței sale.

Ne susține în aceasta iubirea care a transformat viața apostolilor. Este iubirea fără egal, pe care Domnul a întrupat-o: „Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-și dea viața pentru prietenii săi” (In 15,13); și pe care ne-a dăruit-o, pentru ca să ne iubim unii pe alții așa cum El ne-a iubit (cf. In 15,12). În această privință, marele poet al acestei țări pare să ne adreseze și nouă câteva cuvinte celebre ale sale: „Ai citit cum scriu apostolii despre iubire, cum spun, cum o laudă? Cunoaște asta, îndreaptă mintea ta spre aceste cuvinte: iubirea ne înalță” (S. RUSTAVELI, Cavalerul în pielea de tigru, Tbilisi 1988, camera 785). Într-adevăr iubirea Domnului ne înalță, pentru că ne permite să ne ridicăm mai presus de neînțelegerile din trecut, de calculele din prezent și de temerile pentru viitor.

Poporul georgian a mărturisit de-a lungul secolelor măreția acestei iubiri. În ea a găsit forța de a se ridica din nou după nenumărate încercări; în ea s-a ridicat până la piscurile unei frumuseți artistice extraordinare. De fapt, fără iubire, așa cum a scris un alt mare poet, „nu domnește soarele în cupola cerului” și pentru oameni „nu există nici frumusețe, nici nemurire” (G. TABIDZE, „Fără iubire”, în: Galaktion Tabidze, Tbilisi 1982, 25). În iubire își are motivația de a fi frumusețea nemuritoare a patrimoniului vostru cultural, care se exprimă în multiple forme, ca de exemplu muzica, pictura, arhitectura și dansul. Dumneavoastră, Frate preaiubit, ați dat o expresie demnă despre asta, în mod special compunând imnuri sacre prețioase, unele și în limba latină și deosebit de îndrăgite de tradiția catolică. Ele îmbogățesc comoara voastră de credință și cultură, dar unic oferit creștinătății și umanității, care merită să fie cunoscută și apreciată de toți.

Istoria glorioasă a Evangheliei în această țară se datorează în mod special sfintei Nino, care este echivalată cu apostolii: ea a răspândit credința sub semnul special al crucii făcute din lemn de viță de vie. Nu e vorba despre o cruce dezgolită, pentru că imaginea viței de vie, în afară de rodul care excelează pe acest pământ, îl reprezintă pe Domnul Isus. De fapt, El este „vița adevărată” și a cerut apostolilor săi să rămână puternic altoiți în El, ca mlădițe, pentru a aduce rod (cf. In 15,1-8). Pentru ca Evanghelia să aducă rod și astăzi ni se cere, Frate preaiubit, să rămânem și mai trainic în Domnul și uniți între noi. Mulțimea de sfinți pe care această țară îi are să ne încurajeze să punem Evanghelia înainte de toate și să evanghelizăm ca în trecut, mai mult decât în trecut, liberi de lațurile prejudecăților și deschiși la noutatea perenă a lui Dumnezeu. Dificultățile să nu fie impedimente, ci stimulenți ca să ne cunoaștem mai bine, să împărtășim limfa vitală a credinței, să intensificăm rugăciunea unii pentru alții și să colaborăm cu caritate apostolică în mărturia comună, spre gloria lui Dumnezeu în ceruri și spre slujirea păcii pe pământ.

Poporului georgian îi place să celebreze, ciocnind cu rodul viței, valorile cele mai dragi. Împreună cu iubirea care înalță, un rol deosebit este rezervat prieteniei. „Cine nu caută un prieten, este dușman al său însuși”, mai amintește poetul (S. RUSTAVELI, Cavalerul în pielea de tigru, Tbilisi 1988, camera 847). Doresc să fiu prieten sincer al acestei țări și ale acestei iubite populații, care nu uită binele primit și a cărei trăsătură ospitalieră se unește cu un stil de viață în mod genuin plin de speranță, chiar în mijlocul dificultăților care nu lipsesc niciodată. Și acest aspect pozitiv își are propriile rădăcini în credință, care-i face pe georgieni să invoce, în jurul propriei mese, pacea pentru toți și să-i amintească până și pe dușmani.

Cu pacea și iertarea suntem chemați să-i învingem pe adevărații noștri dușmani, care nu sunt de carne și de sânge, ci sunt duhurile răului din afara și dinlăuntrul nostru (cf. Ef 6,12). Această țară binecuvântată este bogată în eroi valoroși conform Evangheliei, care ca sfântul Gheorghe au știut să învingă răul. Mă gândesc la atâția monahi și în mod deosebit la numeroșii martiri, a căror viață a triumfat „cu credința și răbdarea” (IOANE SABANISZE, Martiriul lui Abo, III): a trecut în teascul durerii rămânând unită cu Domnul și astfel a adus un rod pascal, irigând solul georgian cu sânge vărsat din iubire. Mijlocirea lor să dea alinare atâtor creștini care și astăzi în lume suferă persecuții și samavolnicii, și să întărească în noi dorința bună de a fi uniți fratern pentru a vesti Evanghelia păcii.

[După schimbul de daruri]

Mulțumesc, Sanctitate. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe Sanctitatea Voastră și Biserica ortodoxă din Georgia. Mulțumesc, Sanctitate. Și fie ca să poată merge înainte pe drumul libertății.

[…]

Mulțumesc, Sanctitate pentru primirea și cuvintele dumneavoastră. Mulțumesc pentru bunăvoința dumneavoastră și pentru această angajare fraternă de a ne ruga unul pentru altul după ce ne-am dat sărutul păcii. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 30.09.2016
Publicarea pe acest sit: 30.09.2016
Etichete: , ,

Comments are closed