Discursul Papei la întâlnirea cu participanţii la Conferinţa FAO

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu participanții la Conferința FAO
joi, 11 iunie 2015

Domnule președinte,
Domnilor miniștri,
Domnule director general,
Stimați reprezentanți permanenți,
Doamnelor și domnilor,

Bună ziua!

1. Sunt bucuros să vă primesc în timp ce participați la a 39-a Conferință a FAO, continuând astfel o lungă tradiție. Adresez salutul meu cordial dumneavoastră, domnule președinte La Mamea Ropati, reprezentanților diferitelor națiuni și organizații prezenți și directorului general, profesor José Graziano da Silva.

Am încă vie amintirea participării la A doua Conferință Internațională despre Nutriție (20 noiembrie 2014) care a angajat statele să găsească soluții și resurse. Doresc ca acea decizie să nu rămână numai pe hârtie sau în intențiile care au condus negocierea, ci să prevaleze decisiv responsabilitatea de a răspunde concret celor înfometați și tuturor celor care așteaptă de la dezvoltarea agricolă un răspuns la condiția lor.

În fața mizeriei atâtor frați și surori ai noștri, mă gândesc uneori că tema foametei și a dezvoltării agricole astăzi a devenit una dintre multele probleme în acest timp de criză. Și totuși vedem pretutindeni crescând numărul celui care cu greu are acces la mesele obișnuite și sănătoase. Însă în loc de a acționa, preferăm să delegăm și să delegăm la toate nivelele. Și ne gândim: va fi cineva care se va ocupa de asta, eventual o altă țară, sau acel guvern, sau acea organizație internațională. Tendința noastră de a „dezerta” în fața temelor dificile este umană, ba chiar este o atitudine pe care ne place s-o îndrăgim chiar dacă după aceea nu lipsit la o reuniune, la o conferință, sau la redactarea unui document. În schimb trebuie să răspundem la imperativul că accesul la hrana necesară este un drept al tuturor. Drepturile nu permit excluderi!

Nu este suficient a constata nutriția în lume, chiar dacă actualizarea datelor este necesară, pentru că ne arată realitatea dură. Desigur poate să ne consoleze faptul de a ști că acel un miliard și 200 de milioane de înfometați din 1992 s-a redus, și cu o populație mondială în creștere. Însă folosește la puțin a lua act de numere și chiar de a proiecta o serie de angajamente concrete și de recomandări care trebuie aplicate politicilor și investițiilor, dacă neglijăm obligația de „a șterge foamea și de a preveni orice formă de malnutriție, în toată lumea” (FAO-OMS, Declarația de la Roma despre nutriție, 15.a).

2. Preocupă mult statisticile despre risipe: sub acest cuvânt se termină o treime din alimentele produse. De asemenea neliniștește faptul de a ști că o mare cantitate de produse agricole este folosită pentru alte finalități, eventual finalități bune, dar care nu sunt necesitățile imediate ale celor înfometați. Așadar, să ne întrebăm ce putem face. Ba chiar, ce fac eu deja?

A reduce risipele este esențial, precum și a reflecta asupra folosirii nealimentare a produselor agricole, folosite în mari cantități pentru alimentarea animalelor sau pentru a produce biocarburanți. Desigur, trebuie garantate condiții ambientale tot mai sănătoase, dar putem continua să facem asta excluzând pe cineva? Este nevoie să se sensibilizeze toate țările cu privire la tipul de nutriție adoptată, și acest lucru variază în funcție de latitudini. În sudul lumii atenția trebuie pusă pe cantitatea suficientă de alimente care să garanteze unei populații în creștere, în nord punctul central este calitatea nutriției și a alimentelor. Dar atât asupra calității cât și asupra cantității apasă situația de nesiguranță determinată de climă, de creșterea cererii și de incertitudinea prețurilor.

Așadar să încercăm să asumăm cu mai mare hotărâre angajarea de a modifica stilurile de viață și probabil vom avea nevoie de mai puține resurse. Sobrietatea nu se opune dezvoltării, dimpotrivă, este de acum evident că a devenit o condiție a sa. Pentru FAO asta înseamnă a continua în descentralizare, pentru a fi în mijlocul lumii rurale și a înțelege necesitățile oamenilor pe care Organizația este chemată să-i slujească.

În afară de asta să ne întrebăm: cât de mult are incidență piața cu regulile sale asupra foamei în lume? Din studiile voastre reiese că începând din 2008, prețul produselor alimentare a modificat mersul său: dublat, apoi stabilizat, dar mereu cu valori ridicate față de perioada precedentă. Prețuri așa de volatile îi împiedică pe cei mai săraci să facă programe sau să se bazeze pe o nutriție chiar minimă. Și motivele sunt multe. Ne preocupă pe bună dreptare schimbările climatice, dar nu putem uita specula financiară: un exemplu sunt prețurile la grâu, orez, porumb, soia care oscilează în bursă, eventual sunt legate de fonduri de profit, deci cu cât este mai ridicat prețul lor cu atât mai mult scoate fondul. Și aici, să încercăm să parcurgem un alt drum convingându-ne că produsele pământului au o valoare pe care putem s-o numim „sacră”, pentru că sunt rod al muncii zilnice a persoanelor, familiilor, comunităților de agricultori. O muncă dominată adesea de incertitudini, preocupări față de condițiile climatice, neliniști față de posibile distrugeri ale recoltei.

În finalitatea FAO dezvoltarea agricolă se referă la munca pământului, pescuit, creșterea animalelor, păduri. Este nevoie ca această dezvoltare să fie în centrul activității economice, distingând bine diferitele exigențe pe care le au agricultorii, crescătorii de animale, pescarii sau cei care lucrează în păduri. Primatul dezvoltării agricole: iată al doilea obiectiv. Cu privire la obiectivele FAO asta înseamnă a susține o eficace resilience, întărind în mod specific capacitățile populațiilor de a ține piept crizelor – naturale sau provocate de acțiunea umană – acordând atenție diferitelor exigențe. Astfel va fi posibil să se țintească la standarde de viață demne.

3. În această angajare rămân alte puncte critice. Înainte de toate pare dificil de acceptat o resemnare generică, dezinteresul sau până și lipsa multora, chiar a statelor. Uneori senzația este că foametea este o temă nepopulară, o problemă irezolvabilă, care nu are soluții în arcul unui mandat legislativ sau prezidențial, deci nu asigură consensuri. Motivele care duc la limitarea aporturilor de idei, tehnologie, expertise și finanțări se află în lipsa de voință de a asuma angajamente obligatorii, pentru că se retrag în tranșee în fața chestiunii crizei economice mondiale și în ideea că există foamete în toate țările: „Dacă am persoane înfometate în teritoriul meu, cum pot să mă gândesc să destinez fonduri pentru cooperarea internațională?”. Dar astfel se uită că dacă într-o țară sărăcia este o problemă socială la care este posibil să se dea soluții, în alte contexte este o chestiune structurală și nu sunt suficiente numai politici sociale pentru a-i ține piept. Această atitudine se poate schimba dacă resituăm în inima relațiilor internaționale solidaritatea, transportând-o din dicționar la alegerile politicii: politica altuia. Dacă toate statele membre acționează pentru celălalt, consensurile la acțiunea FAO nu vor întârzia să apară și chiar se va redescoperi funcția ei originară, acel „Fiat panis” care este inserat în emblema sa.

Apoi mă gândesc la educarea persoanelor la o alimentație corectă. În întâlnirile mele zilnice cu episcopii din atâtea părți ale lumii, cu exponenți politici, responsabili economici, academicieni, percep tot mai mult că astăzi și educația alimentară are diferite declinări. Știm că în Occident problema sunt marile consumuri și risipe. În schimb, în sud, pentru a garanta alimente este necesar să se stimuleze producția locală care în atâtea țări cu „foamete cronică” este înlocuită de produse alimentare care provin din exterior și eventual inițial prin ajutoare. Însă, ajutoarele de urgență nu sunt suficiente și nu întotdeauna se ajung în mâinile corecte. Astfel se creează dependență față de marii producători, și dacă țara duce lipsă de disponibilitatea economică necesară, iată că populația ajunge să nu se alimenteze și foametea crește.

Apoi, schimbările climatice ne duc la mutările forțate ale populației și la atâtea drame umanitare din cauza lipsei de resurse, începând de la apă care deja este obiect de conflicte care în perspectivă vor crește. Nu e suficient să afirmăm că există un drept la apă fără a acționa pentru a face sustenabil consumul acestui bun-resursă și pentru a elimina orice risipă. Apa rămâne un simbol pe care riturile din multe religii și culturi îl folosesc pentru a indica apartenența, purificarea și convertirea interioară. Pornind de la această valoare simbolică, FAO poate să contribuie la revizuirea modelelor de comportament pentru a garanta, astăzi și în viitor, ca toți să poată avea acces la apa indispensabilă pentru necesitățile lor și pentru activitățile agricole. Vine în minte acel pasaj din Scriptură care invită să nu părăsim „izvorul de apă vie pentru a ne săpa cisterne, cisterne pline de crăpături, care nu țin apa” (Ier 2,13): un avertisment pentru a spune că soluțiile tehnice nu sunt utile dacă uită centralitatea persoanei umane care este măsura oricărui drept.

În afară de apă, și folosirea terenurilor rămâne o problemă serioasă. Preocupă tot mai mult acapararea terenurilor cultivabile din parte firmelor transnaționale și a statelor care nu numai că îi privează pe agricultori de un bun esențial, dar atinge direct suveranitatea țărilor. De acum sunt multe regiunile în care alimentele produse merg spre străinătate și populația locală sărăcește dublu pentru că nu are alimente, nici pământ. Și ce să spunem apoi despre femeile care în multe zone nu pot să aibă terenurile pe care le lucrează, cu o disparitate de drepturi care împiedică seninătatea vieții familiale pentru că se riscă dintr-un moment în altul să se piardă terenul? Și totuși știm că în lume producția mondială de alimente este în cea mai mare parte operă a fermelor familiale. De aceea este important ca FAO să întărească parteneriatul și proiectele în favoarea fermelor familiale și să stimuleze statele să reglementeze egal folosirea și proprietatea pământului. Acest lucru va putea contribui la eliminarea inegalităților, astăzi în centrul atenției internaționale.

4. Siguranța alimentară trebuie obținută chiar dacă popoarele sunt diferite prin situarea geografică, situațiile economice sau culturile alimentare. Să lucrăm pentru a armoniza diferențele și să unim eforturile, astfel nu vom mai citi că siguranța alimentară pentru nord înseamnă a elimina grăsimile și a favoriza mișcarea, iar pentru sud procurarea măcar a unei mese pe zi.

Trebuie să începem de la cotidianitatea noastră dacă vrem să schimbăm stilurile de viață, conștienți că gesturile noastre mici pot să garanteze sustenabilitatea și viitorul familiei umane. Și apoi să continuăm lupta împotriva foametei fără scopuri secundare! Proiecțiile de la FAO spun că în 2050, cu 9 miliarde de locuitori pe planetă, producția trebuie să crească și chiar să se dubleze. În loc să ne impresionăm în fața datelor, să modificăm raportul nostru cu resursele naturale, cu folosirea terenurilor, să modificăm consumurile, fără a cădea în sclavia consumismului, să eliminăm risipa și astfel vom învinge foametea.

Cu instituțiile sale și inițiativele sale, Biserica merge cu voi, conștientă că resursele pământului sunt limitate și o folosire sustenabilă a lor este absolut urgentă pentru dezvoltarea agricolă și alimentară. Pentru aceasta se angajează să favorizeze acea schimbare de atitudine necesară pentru binele generațiilor viitoare. Fie ca Atotputernicul să binecuvânteze munca voastră!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 11.06.2015
Publicarea pe acest sit: 13.06.2015
Etichete: ,

Lasă un răspuns