Discursul Papei la întâlnirea cu Episcopii din Bangladesh

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu Episcopii din Bangladesh
Dhaka, 1 decembrie 2017

Eminență,
Iubiți frați întru episcopat,

Cât de bine este pentru noi să fim împreună! Îi mulțumesc cardinalului Patrick [D’Rozario] pentru cuvintele sale de introducere, cu care a prezentat diferitele activități spirituale și pastorale ale Bisericii din Bangladesh. Am apreciat îndeosebi referința sa la Planul Pastoral clarvăzător din 1985, care a scos în evidență principiile evanghelice și prioritățile care au călăuzit viața și misiunea comunității ecleziale în această tânără națiune. Experiența mea personală de la Aparecida, care a lansat misiunea continentală în America de Sud, m-a convins de rodnicia acestor planuri, care implică întregul popor al lui Dumnezeu într-un proces continuu de discernământ și de acțiune.

Îmi place și durata acestui plan pastoral, pentru că una dintre bolile planurilor pastorale este că mor tinere. Dar acesta este viu din 1985: bravo! Felicitări! Se vede că a fost bine făcut, că reflectă realitatea țării și nevoile pastorale; și reflectă și perseverența episcopilor.

Realitatea comuniunii a fost la inima Planului Pastoral și continuă să inspire zelul misionar care distinge Biserica din Bangladesh. Însăși conducerea voastră episcopală a fost în mod tradițional marcată de spiritul de colegialitate și de sprijin reciproc. Și acest lucru e mare! Acest spirit de afect colegial este împărtășit de preoții voștri și, prin intermediul lor, s-a propagat la parohiile, la comunitățile și la diferitele forme de apostolat din Bisericile voastre locale. El are exprimare în seriozitatea cu care, în diecezele voastre, vă dedicați vizitelor pastorale și demonstrați interes concret pentru binele oamenilor voștri. Vă cer să perseverați în această slujire de prezență. Vreau să subliniez ce anume vrea să spună: nu numai a fi văzuți – putem fi văzuți prin televiziune -; ci o prezență ca aceea a lui Dumnezeu în noi, care s-a făcut apropiere, care s-a făcut proximitate în Întruparea Cuvântului, în condescendență, acea condescendență a Tatălui care l-a trimis pe Fiul ca să se facă unul dintre noi. Și îmi place cum voi ați creat acest cuvânt: „slujire de prezență”. Episcopul este unul care este prezent, care este aproape și este apropiat. Mereu. Repet: a persevera în această slujire de prezență, care singura poate crea legături de comuniune unindu-vă cu preoții voștri, care sunt frații, fiii și colaboratorii voștri în via Domnului, și cu călugării și călugărițele care dau o contribuție așa de fundamentală vieții catolice din această țară.

Un cuvânt aș vrea să subliniez despre călugări. Suntem obișnuiți să spunem: da, în Biserică există două căi de sfințire: calea prezbiterală și calea laicală. Dar surorile, ce sunt? Laice? Nu. Vă rog, trebuie mărită ideea că există o a treia cale de sfințire: calea vieții consacrate. Care nu este un adjectiv: „acesta este un laic consacrat, o laică consacrată”; este un substantiv: „acesta este un consacrat, aceasta este o consacrată”. Așa cum spune „acesta este un laic sau o laică”, și „acesta este un preot”. Este important.

În același timp, v-aș cere să arătați o apropiere și mai mare față de laici. Ei trebuie să crească. Trebuie promovată participarea lor efectivă în viața Bisericilor voastre particulare, nu în cele din urmă prin structurile canonice care fac în așa fel încât glasurile lor să fie ascultate și experiențele lor apreciate. Recunoașteți și valorizați carismele laicilor, bărbați și femei, și încurajați-i să pună darurile lor în slujba Bisericii și a societății în ansamblul său. Mă gândesc aici la numeroșii cateheți zeloși din această națiune – cateheții sunt pilaștri ai evanghelizării! -, al căror apostolat este esențial pentru creșterea credinței și pentru formarea creștină a noilor generații. Ei sunt adevărați misionari și conducători ai rugăciunii, în special în zonele mai îndepărtate. Fiți atenți la nevoile lor spirituale și la formarea lor constantă în credință. Cateheții. Dar și laicii care ne ajută și sunt aproape de noi, consilierii: consilierii parohiali, consilierii în problemele economice. Într-o reuniune pe care am avut-o în urmă cu șase luni, am auzit spunându-se că probabil un pic mai mult de jumătate dintre dieceze, jumătate sau un pic mai mult, au cele două consilii pe care Dreptul Canonic ne cere să le avem: cel pastoral și cel al problemelor economice. Și cealaltă jumătate? Asta nu poate să fie așa. Nu este numai o lege, nu este numai un ajutor, este spațiu pentru laici.

În aceste luni de pregătire pentru următoarea adunare a Sinodului Episcopilor, suntem cu toții solicitați să reflectăm asupra modului în care să-i facem părtași mai bine pe tinerii noștri de bucuria, de adevărul și de frumusețea credinței noastre. Bangladeshul a fost binecuvântat cu vocații la preoție – astăzi am văzut asta! – și la viața călugărească; este important a asigura ca să fie bine pregătiți candidații pentru a comunica altora bogățiile credinței, îndeosebi contemporanilor lor. Într-un spirit de comuniune care unește generațiile, ajutați-i să ia în mână cu bucurie și entuziasm lucrarea pe care alții au început-o, știind că ei înșiși într-o zi vor fi chemați la rândul lor s-o transmită. Această atitudine interioară de a primi moștenirea, a o face să crească și a o transmite: acesta este spiritul apostolic al unei preoțimi. Ca tinerii să știe că lumea nu începe cu ei, că ei trebuie să caute rădăcinile, trebuie să caute rădăcinile istorice, religioase… A face să crească acele rădăcini și a transmite roadele. Învățați-i pe tineri să nu fie dezrădăcinați; învățați-i să discute cu bătrânii. Când am intrat aici [în arhiepiscopie] erau seminariștii de la școala medie. Trebuia să le pun două întrebări, en passant, dar am pus numai una, prima, cea mai naturală: „Jucați fotbal?”. Toți: „Da!”. A doua era: „Mergeți să-i vizitați pe bunici, pe preoții bătrâni? Să auziți istoriile vieții lor, ale apostolatului lor?”. Formatorii din seminar trebuie să-i educe pe tinerii seminariști să-i asculte pe preoții bătrâni: acolo sunt rădăcinile, acolo este înțelepciunea Bisericii.

O importantă activitate socială a Bisericii din Bangladesh este îndreptată spre asistența familiilor și, în mod specific, spre angajarea pentru promovarea femeilor. Oamenii din această țară sunt cunoscuți pentru iubirea lor față de familie, pentru simțul lor de ospitalitate, pentru respectul pe care-l arată față de părinți și bunici și grija față de cei bătrâni, bolnavi și cei mai lipsiți de apărare. Aceste valori sunt confirmate și înălțate de Evanghelia lui Isus Cristos. O exprimare specială de recunoștință este datorată tuturor celor care lucrează în tăcere pentru a susține familiile creștine în misiunea lor de a da mărturie zilnică despre iubirea reconciliantă a Domnului și în a face cunoscută puterea sa de răscumpărare. Așa cum a semnalat exortația Ecclesia in Asia, „familia nu este pur și simplu obiectul grijii pastorale a Bisericii, ci este și unul dintre cei mai eficace agenți de evanghelizare” (nr. 46).

Un obiectiv semnificativ indicat în Planul Pastoral, și care într-adevăr s-a dovedit profetic, este opțiunea pentru cei săraci. Comunitatea catolică din Bangladesh poate să fie mândră de istoria sa de slujire a celor săraci, în special în zonele mai îndepărtate și în comunitățile tribale; continuă această slujire zilnic prin apostolatul său educativ, prin spitalele sale, prin clinicile și centrele de sănătate și prin varietatea operelor sale caritative. Și totuși, în special în lumina actualei crize a refugiaților, vedem cât sunt și mai mari necesitățile la care trebuie să se ajungă! Inspirația pentru operele voastre de asistență dată celor nevoiași să fie mereu caritatea pastorală, care este atentă în a recunoaște rănile umane și a răspunde cu generozitate, fiecăruia personal. Lucrând pentru a crea o „cultură a milostivirii” (cf. Scrisoarea apostolică Misericordia et misera, 20). În această lucrare, Bisericile voastre locale demonstrează opțiunea lor pentru cei săraci, întăresc proclamarea milostivirii infinite a Tatălui și contribuie în mare măsură la dezvoltarea integrală a patriei lor.

Un moment important al vizitei mele pastorale în Bangladesh este întâlnirea interreligioasă și ecumenică ce va avea loc imediat după întâlnirea noastră. Națiunea voastră este una în care diversitatea etnică oglindește diversitatea tradițiilor religioase. Angajarea Bisericii de a duce înainte înțelegerea interreligioasă prin seminarii și programe didactice, precum și prin contacte și invitații personale, contribuie la răspândirea bunăvoinței și armoniei. Străduiți-vă fără încetare să construiți punți și să promovați dialogul, nu numai pentru că aceste eforturi facilitează comunicarea între diferite grupuri religioase, ci și pentru că trezesc energiile spirituale necesare pentru opera de construire a națiunii în unitate, în dreptate și în pace.

Când conducătorii religioși se pronunță public cu un singur glas împotriva violenței poleite cu religiozitate și încearcă să înlocuiască cultura conflictului cu cultura întâlnirii, ei iau din cele mai profunde rădăcini spirituale ale diferitelor lor tradiții. Ei aduc și un serviciu inestimabil pentru viitorul țărilor lor și al lumii noastre învățându-i pe tineri calea dreptății: „trebuie însoțite și formate generații care să răspundă la logica incendiară a răului cu căutarea răbdătoare a binelui” (Discurs adresat participanților la Conferința internațională pentru pace, Al-Azhar, Cairo, 28 aprilie 2017).

Iubiți confrați episcopi, sunt recunoscător Domnului pentru aceste momente de conversație și împărtășire fraternă. Sunt bucuros și că această călătorie apostolică, ce m-a adus în Bangladesh, mi-a permis să mărturisesc vitalitatea și fervoarea misionară a Bisericii în această națiune. Prezentând Domnului bucuriile și dificultățile comunităților voastre locale, să cerem împreună o reînnoită revărsare a Duhului Sfânt, pentru ca să ne dea „curajul de a vesti noutatea Evangheliei cu îndrăzneală – parrhesía – cu glas tare și în orice timp și loc, chiar împotriva curentului” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 259). Fie ca preoții, călugării, consacrații și consacratele, și credincioșii laici încredințați grijii voastre pastorale, să poată găsi mereu forță reînnoită în eforturile lor de a fi „evanghelizatori care anunță Vestea Bună nu numai prin cuvinte, ci mai ales cu o viață transfigurată de prezența lui Dumnezeu” (ibid.). Vouă tuturor, cu mare afect, împart binecuvântarea mea și vă cer, cu rugăminte, să vă rugați pentru mine. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 01.12.2017
Publicarea pe acest sit: 01.12.2017
Etichete: , ,

Lasă un răspuns