Discursul Papei la întâlnirea cu Episcopii coreeni

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu Episcopii coreeni
Seul, 14 august 2014

Mulțumesc Episcopului Peter U-il Kang pentru cuvintele sale fraterne de bun-venit în numele vostru. Este o binecuvântare pentru mine să fiu aici și să cunosc personal viața dinamică a Bisericii din Coreea. Vouă, ca păstori, vă revine misiunea de a păzi turma Domnului. Sunteți păzitorii minunățiilor pe care El le săvârșește în poporul său. A păzi este una dintre misiunile încredințate în mod specific Episcopului: a se îngriji de poporul lui Dumnezeu. Astăzi aș vrea să reflectez cu voi ca frate în episcopat asupra a două aspecte centrale ale acestei păziri a poporului lui Dumnezeu în această țară: a fi păzitori ai amintirii și a fi păzitori ai speranței.

A fi păzitori ai amintirii. Beatificarea lui Paul Yun Ji-chung și a însoțitorilor săi este o ocazie pentru a-i mulțumi Domnului care, din semințele aruncate de martiri, a făcut să răsară o îmbelșugată recoltă de har în acest ținut. Voi sunteți descendenții martirilor, moștenitori ai eroicei lor mărturii de credință în Cristos. În afară de asta sunteți moștenitori ai unei tradiții extraordinare care a început și a crescut pe larg grație fidelității, perseverenței și muncii a generații de laici. Aceștia nu aveau ispita clericalismului: erau laici, mergeau înainte singuri! Este semnificativ că istoria Bisericii din Coreea a început de la o întâlnire directă cu Cuvântul lui Dumnezeu. Frumusețea intrinsecă și integritatea mesajului creștin – Evanghelia și apelul ei la convertire, la reînnoirea interioară și la o viață de caritate – i-a impresionat pe Yi Byeok și pe nobilii bătrâni din prima generație; și la acel mesaj, la puritatea sa, privește Biserica din Coreea ca într-o oglindă, pentru a se descoperi în mod autentic pe ea însăși.

Rodnicia Evangheliei în pământul coreean și marea moștenire transmisă de strămoși voștri în credință, astăzi se pot recunoaște în înflorirea de parohii active și de mișcări ecleziale, în solide programe de cateheză, în atenția pastorală față de tineri și în școlile catolice, în seminarii și în universități. Biserica din Coreea este stimată pentru rolul său în viața spirituală și culturală a națiunii și pentru puternicul său impuls misionar. Din țară de misiune, Coreea a devenit astăzi o țară de misionari; și Biserica universală continuă să scoată beneficiu de la atâția preoți și călugări pe care i-ați trimis în lume.

A fi păzitori ai amintirii înseamnă ceva mai mult decât a aminti și a prețui harurile din trecut. Înseamnă a scoate din ele resursele spirituale pentru a înfrunta cu clarviziune și determinare speranțele, promisiunile și provocările viitorului. Așa cum voi înșivă ați observat, viața și misiunea Bisericii din Coreea nu se măsoară în definitiv în termeni exteriori, cantitativi și instituționali; mai degrabă ele trebuie să fie judecate în lumina clară a Evangheliei și a chemării sale la o convertire la persoana lui Isus Cristos. A fi păzitori ai amintirii înseamnă a ne da seama că de la Dumnezeu vine creșterea (cf. 1Cor 3,6) și în același timp este rodul unei munci răbdătoare și perseverente, în trecut ca și în prezent. Amintirea noastră despre martirii și generațiile trecute de creștini trebuie să fie realistă, nu idealizată și nu „triumfalistă”. A privi la trecut fără a asculta chemarea lui Dumnezeu la convertire în prezent nu ne va ajuta să continuăm drumul; dimpotrivă va frâna sau chiar va opri progresul nostru spiritual.

În afară de a fi păzitori ai amintirii, iubiți frați, voi sunteți chemați să fiți și păzitori ai speranței: acea speranță oferită de Evanghelia harului și a milostivirii lui Dumnezeu în Isus Cristos, acea speranță care i-a inspirat pe martiri. Această speranță suntem invitați să o proclamăm unei lumi care, în pofida prosperității sale materiale, caută ceva mai mult, ceva mai mare, ceva autentic și care dă plinătate. Voi și frații voștri preoți oferiți această speranță cu slujirea voastră de sfințire, care nu numai că îi conduce pe credincioși la izvoarele harului în liturgie și în sacramente, ci în mod constant îi determină să acționeze ca răspuns la chemarea lui Dumnezeu de a tinde spre țintă (cf. Fil 3,14). Voi păziți această speranță menținând vie flacăra sfințeniei, a carității fraterne și a zelului misionar în comuniunea eclezială. Pentru acest motiv vă cer să rămâneți mereu aproape de preoții voștri, încurajându-i în munca lor zilnică, în căutarea lor de sfințenie și în proclamarea Evangheliei mântuirii. Vă cer să le transmiteți salutul meu afectuos și recunoștința mea pentru slujirea generoasă în favoarea poporului lui Dumnezeu. Aproape de preoții voștri, vă rog, apropiere, apropiere de preoți. Ei să-l poată întâlni pe episcop. Această apropiere fraternă a episcopului, și chiar paternă: au nevoie de asta în atâtea momente ale vieții lor pastorale. Nu episcopi îndepărtați sau, mai rău, care se îndepărtează de preoții lor. Cu durere spun asta. În țara mea, de atâtea ori am auzit pe unii preoți care-mi spuneau: „L-am sunat pe episcop, am cerut audiență; au trecut trei luni, încă nu am răspuns”. Dar ascută, frate, dacă un preot astăzi te sună pentru a-ți cere audiență, sună-l imediat, astăzi sau mâine. Dacă tu nu ai timp pentru a-l primi, spune-i: „Nu pot pentru că am asta, asta, asta. Dar eu voiam să te aud și sunt la dispoziția ta”. Dar să simtă răspunsul părintelui, imediat. Vă rog, nu vă îndepărtați de preoții voștri.

Dacă noi acceptăm provocarea de a fi o Biserică misionară, o Biserică în mod constant în ieșire spre lume și îndeosebi spre periferiile societății contemporane, vom avea nevoie să dezvoltăm acel „gust spiritual” care ne face capabili de a primi și de a ne identifica cu fiecare mădular al Trupului lui Cristos (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 268). În acest sens o grijă deosebită cere să fie arătată în comunitățile noastre față de copii și față de cei mai bătrâni. Cum putem fi păzitori ai speranței dacă neglijăm amintirea, înțelepciunea și experiența bătrânilor și aspirațiile tinerilor? În această privință aș vrea să vă cer să vă îngrijiți în mod special de educația tinerilor, susținând în misiunea lor indispensabilă nu numai universitățile, care sunt importante, dar și școlile catolice de orice grad, pornind de la cele elementare, unde mințile și inimile tinere sunt formate la iubirea lui Dumnezeu și a Bisericii sale, la bine, la adevăr și la frumos, la a fi buni creștini și cetățeni cinstiți.

A fi păzitori ai speranței implică și a garanta ca mărturia profetică a Bisericii din Coreea să continue să se exprime în grija sa față de cei săraci și în programele sale de solidaritate, mai ales pentru refugiați și migranți și pentru cei care trăiesc la marginile societății. Această grijă ar trebui să se manifeste nu numai prin inițiative concrete de caritate – care sunt necesare – ci și în lucrarea constantă de promovare la nivel social, ocupațional și educativ. Putem risca să reducem angajarea noastră față de cei nevoiași numai la dimensiunea asistențială, uitând necesitatea fiecăruia de a crește ca persoană – dreptul pe care-l are de a crește ca persoană – și de a putea exprima cu demnitate propria personalitate, creativitate și cultură. Solidaritatea față de cei săraci este în centrul Evangheliei; trebuie considerată ca un element esențial al vieții creștine; prin predică și cateheză, întemeiată pe bogatul patrimoniu al doctrinei sociale a Bisericii, ea trebuie să impregneze inimile și mințile credincioșilor și să se reflecteze în orice aspect al vieții ecleziale. Idealul apostolic al unei Biserici a săracilor și pentru săraci, o Biserică săracă pentru săraci, a avut exprimare elocventă în primele comunități creștine din națiunea voastră. Doresc ca acest ideal să continue să modeleze drumul Bisericii din Coreea în pelerinajul său spre viitor. Sunt convins că dacă fața Bisericii este în primul rând fața iubirii, tot mai mulți tineri vor fi atrași spre inima lui Isus mereu înflăcărată de iubire divină în comuniunea Trupului său mistic.

Am spus că săracii sunt în centrul Evangheliei; sunt și la început și la sfârșit. Isus, în sinagoga din Nazaret, vorbește clar, la începutul vieții sale apostolice. Și când vorbește despre ultima zi și ne face cunoscut acel „protocol” despre care noi toți vom fi judecați – Matei 25 -, și acolo sunt săracii. Există un pericol, există o ispită care vine în momentele de prosperitate: este pericolul ca să se „socializeze” comunitatea creștină, adică să piardă acea dimensiune mistică, să piardă capacitatea de a celebra Misterul și să se transforme într-o organizare spirituală, creștină, cu valori creștine, dar fără plămada profetică. Acolo s-a pierdut funcția pe care o au săracii în Biserică. Aceasta este o ispită de care Bisericile particulare, comunitățile creștine au suferit mult, în istorie. Și asta până acolo încât să se transforme într-o comunitate de clasă mijlocie, în care săracii ajung să simtă și rușine: le este rușine să intre. Este ispita bunăstării spirituale, a bunăstării pastorale. Nu este o Biserică săracă pentru săraci, ci o Biserică bogată pentru bogați, sau o Biserică de clasă mijlocie pentru înstăriți. Și asta nu e ceva nou: asta a început la început. Paul trebuie să le reproșeze corintenilor, în Prima Scrisoare, capitolul XI, versetul 17; și apostolul Iacob și mai puternic, și mai explicit, în capitolul său II, versetele de la 1 la 7: trebuie să le reproșeze acestor comunități înstărite, acestor Biserici înstărite pentru înstăriți. Nu se alungă săracii ci se trăiește în așa fel încât ele să nu îndrăznească să intre, să nu se simtă acasă la ei. Aceasta este o ispită a prosperității. Eu nu vă reproșez, pentru că știu că lucrați bine. Dar ca frate care trebuie să întărească în credință pe frații săi, vă spun: fiți atenți, pentru că Biserica voastră este o Biserică în prosperitate, este o mare Biserică misionară, este o mare Biserică. Diavolul să nu semene această neghină, această ispită de a-i scoate pe săraci din însăși structura profetică a Bisericii și să vă facă să deveniți o Biserică înstărită pentru înstăriți, o Biserică a bunăstării… nu spun până a ajunge la „teologia prosperității”, nu, ci în mediocritate.

Iubiți frați, o profetică mărturie evanghelică prezintă câteva provocări deosebite pentru Biserica din Coreea, din moment ce ea trăiește și acționează în mijlocul unei societăți prospere dar tot mai secularizate și materialiste. În aceste circumstanțe lucrătorii pastorali sunt tentați să adopte nu numai modele eficace de gestiune, programare și organizare luate din lumea afacerilor, dar și un stil de viață și o mentalitate conduse mai mult de criterii lumește de succes și chiar de putere decât de criteriile enunțate de Isus în Evanghelie. Vai de noi dacă este golită Crucea de puterea sa de a judeca înțelepciunea acestei lumi! (cf. 1Cor 1,17). Vă îndemn pe voi și pe frații voștri preoți să respingeți această ispită în toate formele sale. Să dea Domnul să ne putem salva de această mondenitate spirituală și pastorală care sufocă Duhul, înlocuiește convertirea cu complăcerea și ajunge să disipeze orice fervoare misionară! (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 93-97).

Iubiți frați Episcopi, mulțumesc pentru tot ceea ce voi faceți: mulțumesc. Și cu aceste reflecții despre misiunea voastră ca păzitori ai amintirii și ai speranței, am voit să vă încurajez în eforturile voastre de a mări unitatea, sfințenia și zelul credincioșilor din Coreea. Amintirea și speranța ne inspiră și ne conduc spre viitor. Vă amintesc pe toți în rugăciunile mele și vă îndemn mereu să aveți încredere în forța harului lui Dumnezeu. Nu uitați: „Domnul este fidel”. Noi nu suntem fideli, dar El este fidel. „El vă va întări și vă va păzi de Cel Rău” (2Tes 3,3). Fie ca rugăciunile Mariei, Mama Bisericii, să ducă la înflorire deplină în acest pământ semințele aruncate de martiri, irigate de generații de credincioși catolici și transmise vouă ca promisiune pentru viitorul țării și al lumii. Vouă și tuturor celor care s-au încredințat îngrijirii voastre pastorale și păzirii voastre, împart din inimă Binecuvântarea mea și vă cer, vă rog, să vă rugați pentru mine. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 14.08.2014
Publicarea pe acest sit: 15.08.2014
Etichete: , ,

Lasă un răspuns