Discursul Papei la întâlnirea cu Episcopii chilieni

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu Episcopii din Chile
Catedrala mitropolitană din Santiago,
marți, 16 ianuarie 2018

Iubiți frați,

Mulțumesc pentru cuvintele pe care președintele Conferinței Episcopale mi le-a adresat în numele vostru al tuturor.

Înainte de toate, doresc să-l salut pe Monseniorul Bernardino Pińera Carvallo, care anul acesta va împlini 60 de ani de episcopat (este episcopul cel mai bătrân din lume, atât ca vârstă cât și ca ani de episcopat) și care a trăit patru sesiuni ale Conciliului Vatican II. Frumoasă amintire vie!

Peste puțin timp se va împlini un an de la vizita voastră ad limina; acum îmi revine mie să vin ca să vă vizitez și sunt bucuros că această întâlnire are loc după aceea pe care am avut-o cu „lumea consacrată”. Deoarece una dintre îndatoririle noastre principale constă tocmai în a fi aproape de consacrații noștri, de preoții noștri. Dacă păstorul se pierde, și oile se vor pierde și vor fi la îndemâna oricărui lup. Fraților, paternitatea episcopului cu preoții săi, cu preoțimea sa! O paternitate care nu este nici paternalism nici abuz de autoritate. Este un dar care trebuie cerut. Fiți aproape de preoții voștri în stilul sfântului Iosif. O paternitate care ajută la creșterea și la dezvoltarea carismelor pe care Duhul a voit să le reverse asupra preoților voștri.

Știu că rămăsesem de acord să folosim acum doar puțin timp, pentru că deja în colocviile din cele două sesiuni lungi ale vizitei ad limina am atins multe teme. De aceea, în acest „salut” mi-ar plăcea să reiau câteva puncte ale întâlnirii pe care am avut-o la Roma și aș putea să rezum asta în următoarea frază: „Conștiința de a fi popor, de a fi popor al lui Dumnezeu”.

Una dintre problemele pe care le înfruntă astăzi societățile noastre este sentimentul de a fi orfani, adică de a nu aparține nimănui. Această simțire „postmodernă” poate să pătrundă în noi și în clerul nostru; atunci începem să credem că nu aparținem nimănui, uităm că suntem parte a sfântului popor credincios al lui Dumnezeu și că Biserica nu este și nu va fi niciodată o elită de consacrați, preoți sau episcopi. Nu putem susține viața noastră, vocația sau slujirea noastră fără această conștiință că suntem popor. A uita de acest lucru – așa cum mă exprimam adresându-mă Comisiei pentru America Latină – „comportă diferită riscuri și deformări în însăși experiența noastră, fie personală fie comunitară, a slujirii pe care Biserica ne-a încredințat-o”1. Lipsa conștiinței de a aparține poporului credincios al lui Dumnezeu ca slujitori, și nu ca stăpâni, ne poate duce la una dintre ispitele care aduc daună mai mare dinamismului misionar pe care suntem chemați să-l promovăm: clericalismul, care este o caricatură a vocației primite.

Lipsa conștiinței faptului că misiunea este a întregii Biserici și nu a preotului sau a episcopului limitează orizontul și, ceea ce este mai rău, limitează toate inițiativele pe care Duhul le poate ridica în mijlocul nostru. S-o spunem clar, laicii nu sunt servitorii noștri, nici angajații noștri. Nu trebuie să repete ca „papagalii” ceea ce spunem. „Clericalismul, departe de a da impuls diferitelor contribuții și propuneri, stinge puțin câte puțin focul profetic pentru care întreaga Biserică este chemată să dea mărturie în inima popoarelor sale. Clericalismul uită că vizibilitatea și sacramentalitatea Bisericii aparțin întregului popor credincios al lui Dumnezeu (cf. Lumen gentium, 9-14) și nu numai câtorva puțini aleși și iluminați”2.

Să veghem, vă rog, împotriva acestei ispite, în special în seminarii și în întregul proces formativ. Vă mărturisesc, mă preocupă formarea seminariștilor: să fie păstori în slujba poporului lui Dumnezeu; cum trebuie să fie un păstor, cu doctrina, cu disciplina, cu sacramentele, cu apropierea, cu faptele de caritate, dar să aibă această conștiință de popor. Seminariile trebuie să pună accentul pe faptul ca viitorii preoți să fie capabili să slujească sfântul popor credincios al lui Dumnezeu, recunoscând diversitatea de culturi și renunțând la ispita oricărei forme de clericalism. Preotul este slujitor al lui Cristos, care este protagonistul care se face prezent în tot poporul lui Dumnezeu. Preoții de mâine trebuie să se formeze privind la ziua de mâine: slujirea lor se va dezvolta într-o lume secularizată și, de aceea, ne cere nouă păstorilor să discernem cum să-i pregătim să-și desfășoare misiunea lor în acest scenariu concret și nu în „lumile sau stările noastre ideale”. O misiune care are loc în uniune fraternă cu tot poporul lui Dumnezeu. Cot la cot, dând impuls și stimulând laicatul într-un climat de discernământ și sinodalitate, două caracteristici esențiale ale preotului de mâine. Nu, clericalismului și lumilor ideale care intră numai în schemele noastre dar care nu ating viața nimănui.

Și aici, a cere Duhului Sfânt darul de a visa; vă rog, nu încetați să visați, să visați și să lucrați pentru o opțiune misionară și profetică aptă să transforme totul, pentru ca obiceiurile, stilurile, orarele, limbajul și orice structură eclezială să devină mai mult instrumente potrivite pentru evanghelizarea din Chile decât pentru o autoconservare ecleziastică. Să nu ne fie frică să ne despuiem de ceea ce ne îndepărtează de mandatul misionar3.

Fraților, asta era ceea ce voiam să vă spun ca rezumat al lucrurilor principale despre care am vorbit în cursul vizitelor ad limina. Să ne încredințăm ocrotirii Mariei, mama Chilei. Să ne rugăm împreună pentru preoții noștri, pentru consacrații noștri; să ne rugăm pentru sfântul popor credincios al lui Dumnezeu, din care facem parte. Mulțumesc!

Note:
1 Scrisoare către cardinalul Marc Ouellet, președinte al Comisiei Pontificale pentru America Latină (19 martie 2016).
2 Ibidem
3 Cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 27.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 16.01.2018
Publicarea pe acest sit: 16.01.2018
Etichete: , ,

Lasă un răspuns