Discursul Papei la întâlnirea cu deţinuţii din Isernia

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu deținuții
din penitenciarul din Isernia
sâmbătă, 5 iulie 2014

Iubiți frați și surori, bună după-amiază!

Vă mulțumesc pentru primirea voastră. Și vă mulțumesc pentru mărturia de speranță, pe care am ascultat-o din cuvintele reprezentantului vostru. Și în salutul directoarei m-a uimit acest cuvânt: speranță. Aceasta este provocarea, așa cum spuneam în urmă cu două săptămâni în penitenciarul din Castrovillari: provocare reinserării sociale. Și pentru asta este nevoie de un parcurs, de un drum, fie în exterior, în închisoare, în societate, fie în propriul interior, în conștiință și în inimă. A parcurge drumul de reinserare, pe care toți trebuie să-l parcurgem. Toți. Toți facem greșeli în viață. Și toți trebuie să cerem iertare pentru aceste greșeli și să parcurgem un drum de reinserare, pentru a nu mai face greșeli. Unii parcurg acest drum în casa lor, în meseria lor; alții, ca voi, într-un penitenciar. Dar toți, toți… Cine spune că nu are nevoie să parcurgă un drum de reinserare este un mincinos! Toți greșim în viață și toți suntem păcătoși. Și când mergem să-i cerem iertare Domnului pentru păcatele noastre, pentru greșelile noastre, El ne iartă mereu, niciodată nu încetează să ne ierte. Ne spune: „Întoarce-te de pe acest drum, pentru că nu-ți va face bine să mergi pe drumul acesta”. Și ne ajută. Și aceasta este reinserarea, drumul pe care toți trebuie să-l parcurgem.

Important este să nu stăm pe loc. Toți știm că atunci când apa stă pe loc se împuțește. Există o vorbă în spaniolă care spune: „Apa stătută este prima care se strică”. A nu sta pe loc. Trebuie să mergem, să facem un pas în fiecare zi, cu ajutorul Domnului. Dumnezeu este Tată, este milostivire, ne iubește mereu. Dacă noi îl căutăm, El ne primește și ne iartă. Așa cum am spus, nu încetează să ierte. Este motoul acestei vizite: „Dumnezeu nu încetează să ierte”. Ne ridică și ne redă pe deplin demnitatea noastră. Dumnezeu are memorie, nu este un uituc. Dumnezeu nu uită de noi, își amintește mereu. Există un text din Biblie, din profetul Isaia, care spune: Chiar dacă o mamă ar uita de fiul său – și este imposibil – eu nu te voi uita niciodată (cf. Is 49,15). Și acest lucru este adevărat: Dumnezeu se gândește la mine, Dumnezeu își amintește de mine. Eu sunt în memoria lui Dumnezeu.

Și cu această încredere se poate merge, zi de zi. Și cu această iubire fidelă care ne însoțește speranța nu dezamăgește. Cu această iubire speranța nu dezamăgește niciodată: o iubire fidelă pentru a merge înainte cu Domnul. Unii cred că parcurg un drum de pedeapsă, de greșeli, de păcate și numai suferință, suferință, suferință… Este adevărat, este adevărat, se suferă. Așa cum a spus colegul vostru, aici se suferă. Se suferă înăuntru și se suferă și în afară, când unul vede că propria conștiință nu este curată, este murdară, și vrea s-o schimbe. Acea suferință care purifică, acel foc care purifică aurul, este o suferință cu speranță. Există un lucru frumos, atunci când Domnul ne iartă nu spune: „Eu te iert, descurcă-te!”. Nu, El ne iartă, ne ia de mână și ne ajută să mergem înainte pe acest drum de reinserare, în propria viață personală și chiar în viața socială. Acest lucru îl face cu noi toți. A crede că ordinea interioară a unei persoane se corectează numai „cu bâta” – nu știu dacă se spune așa – că se corectează numai cu pedeapsa, asta nu este de la Dumnezeu, acest lucru este greșit. Unii gândesc: „Nu, nu, trebuie pedepsit mai mult, mai mulți ani, mai mult!”. Asta nu rezolvă nimic, nimic! A închide oamenii pentru că – scuzați-mi cuvântul – numai prin faptul că dacă stă înăuntru suntem siguri, asta nu folosește, nu ne ajută. Lucrul cel mai important este ceea ce face Dumnezeu cu noi: ne ia de mână și ne ajută să mergem înainte. Și asta se numește speranță! Și cu această speranță, cu această încredere se poate merge zi de zi. Și cu această iubire fidelă, care ne însoțește, speranță nu dezamăgește cu adevărat.

Vă mulțumesc pentru primire. Și eu aș vrea… îmi vine acum să spun, pentru că mereu simt asta, și atunci când la fiecare 15 zile telefonez la o închisoare din Buenos Aires, unde sunt tineri și vorbim un pic la telefon. Vă fac o destăinuire. Când eu mă întâlnesc cu unul dintre voi, care este într-un penitenciar, care merge spre reinserare, dar care este închis, cu sinceritate îmi pun această întrebare: de ce el și nu eu? Așa simt. Este un mister. Dar pornind de la acest sentiment, de la această simțire eu vă însoțesc.

Putem s-o rugăm împreună pe Sfânta Fecioară Maria, Mama noastră, pentru ca să ne ajute, să ne însoțească. Este Mamă. Bucură-te Marie

Și vă rog să vă rugați pentru mine! Rugați-vă pentru mine!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 05.07.2014
Publicarea pe acest sit: 06.07.2014
Etichete: ,

Lasă un răspuns