Discursul Papei la întâlnirea cu Corpul Diplomatic de la Vatican

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat corpului diplomatic acreditat
pe lângă Sfântul Scaun
luni, 9 ianuarie 2017

Excelențe, dragi ambasadori, doamnelor și domnilor,

Vă adresez bun-venit și vă mulțumesc pentru prezența voastră așa de numeroasă și atentă la această tradițională întâlnire care ne permite să ne schimbăm reciproc urarea ca anul început de puțin să fie pentru toți un timp de bucurie, de prosperitate și de pace. Un sentiment deosebit de recunoștință adresez decanului corpului diplomatic, Excelența Sa domnul Armindo Fernandes do Espírito Santo Vieira, ambasador al Angolei, pentru cuvintele respectuoase de salut pe care le-a adresat în numele întregului corp diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun, care s-a lărgit recent ca urmare a încheierii raporturilor diplomatice cu Republica Islamică Mauritania, care a avut loc în urmă cu o lună. Doresc de asemenea să exprim recunoștință mulților ambasadori care locuiesc în Urbe, al căror număr a crescut în decursul ultimului an, precum și ambasadorilor care nu au locuință aici, care cu prezența lor zilnică vor să sublinieze legăturile de prietenie care unesc popoarele lor cu Sfântul Scaun. În același timp, îmi este drag să adresez o exprimare deosebită de condoleanțe ambasadorului Malaieziei, amintindu-l pe predecesorul său, Dato’ Mohd Zulkephli Bin Mohd Noor, decedat în februarie.

În cursul anului trecut, raporturile dintre țările voastre și Sfântul Scaun au avut ocazia de a se aprofunda ulterior grație vizitelor plăcute ale numeroșilor șefi de stat și de guvern, și concomitent cu diferitele întâlniri care au presărat Jubileul extraordinar al Milostivirii, încheiat de puțin timp. De asemenea au fost multe acordurile bilaterale semnate sau ratificate, fie cu caracter general, menite să recunoască statutul juridic al Bisericii, cu Republica Democratică Congo, Republica Centrafricană, Benin și cu Timor de Est, fie cu caracter mai specific precum Avenant semnat cu Franța, sau Convenția în materie fiscală cu Republica Italiană, intrată recent în vigoare, la care se adaugă Memorandumul de Înțelegere între Secretariatul de Stat și guvernul Emiratelor Arabe Unite. În afară de asta, în perspectiva angajamentului Sfântului Scaun de a respecta obligațiile asumate din acordurile semnate, a fost dată realizare deplină și lui Comprehensive Agreement cu statul Palestina, intrat în vigoare în urmă cu un an.

Dragi ambasadori,

În urmă cu un secol, lumea se afla în plin prim conflict mondial. Un masacru inutil[1], în care noi tehnici de luptă semănau moarte și provocau suferințe uriașe populației civile lipsite de apărare. În 1917, fața conflictului s-a schimbat profund, dobândind o fizionomie tot mai mondială în timp ce se arătau la orizont acele regimuri totalitare care timp îndelungat avea să fie cauză a diviziunilor sfâșietoare. După o sută de ani, atâtea părți ale lumii pot spune că au beneficiat de perioade prelungite de pace, care au favorizat oportunități de dezvoltare economică și forme de bunăstare fără precedent. Dacă pentru mulți astăzi pacea pare, într-un fel, un bun sigur, aproape un drept dobândit căruia nu i se mai acordă multă atenție, pentru prea mulți ea este încă numai un miraj îndepărtat. Milioane de persoane trăiesc încă în centrul conflictelor nesăbuite. Chiar și în locuri considerate odinioară sigure, se observă un sentiment general de frică. Suntem năvăliți frecvent de imagini de moarte, de durerea nevinovaților care imploră ajutor și mângâiere, de doliul celui care plânge o persoană dragă din cauza urii și a violenței, de drama refugiaților care fug de război sau a migranților care pier tragic.

De aceea aș vrea să dedic întâlnirea de astăzi temei siguranței și păcii, pentru că în climatul de îngrijorare generală față de prezent și de incertitudine și de neliniște față de viitor, în care suntem cufundați, consider important să adresez un cuvânt de speranță, care să indice și o perspectivă de drum.

Chiar în urmă cu câteva zile am celebrat a 50-a Zi Mondială a Păcii, instituită de predecesorul meu fericitul Paul al VI-lea „ca urare și ca promisiune – la începutul calendarului care măsoară și descrie drumul vieții umane în timp – ca pacea, cu echilibrul său just și benefic, să domine desfășurarea istoriei viitoare”[2]. Pentru creștini, pacea este un dar al Domnului, aclamată și cântată de îngeri în momentul nașterii lui Cristos: „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu și pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubește” (Lc 2,14). Ea este un bun pozitiv, „rodul ordinii imprimate în societatea umană”[3] de Dumnezeu și „nu simpla absență a războiului”[4]. Nu poate „să se reducă numai să facă stabil echilibrul forțelor adverse”[5], mai degrabă cere angajarea acelor persoane de bunăvoință care „aspiră cu ardoare la o dreptate tot mai perfectă”[6].

În această perspectivă exprim convingere vie că fiecare exprimare religioasă este chemată să promoveze pacea. Am putut experimenta asta în mod semnificativ în cursul Zilei Mondiale de Rugăciune pentru Pace, ținută la Assisi în septembrie, în timpul căreia reprezentanții diferitelor religii s-au întâlnit pentru „a da glas împreună celor care suferă, celor care sunt fără glas și fără ascultare”[7], precum și în cursul vizitei mele la Templul Major din Roma sau la Moscheea din Baku.

Știm că nu au lipsit violențe motivate religios, pornind chiar din Europa, unde diviziunile istorice dintre creștini au durat prea mult timp. În recenta mea călătorie în Suedia am voit să amintesc necesitatea urgentă de a vindeca rănile din trecut și de a merge împreună spre ținte comune. La baza acestui drum nu poate să fie decât dialogul autentic dintre diferitele confesiuni religioase. Este un dialog posibil și necesar, așa cum am încercat să mărturisesc în întâlnirea care a avut loc în Cuba cu patriarhul Kiril de Moscova, precum și în cursul călătoriilor apostolice în Armenia, Georgia și Azerbaidjan, unde am perceput aspirația justă a acelor populații de a rezolva conflictele care de mulți ani prejudiciază înțelegerea și pacea.

În același timp, este oportun să nu se uite multiplele opere, inspirate religios, care colaborează, uneori și cu jertfa martirilor, la edificarea binelui comun, prin educație și asistență, mai ales în regiunile mai suferinde și în teatrele de conflict. Aceste opere contribuie la pace și dau mărturie despre modul în care să poate în mod concret trăi și munci împreună, deși aparțin la popoare, culturi și tradiții diferite, ori de câte ori se pune în centrul propriilor activități demnitatea persoanei umane.

Din păcate, suntem conștienți și de modul în care și astăzi, experiența religioasă, în loc de a deschide spre alții, poate să fie folosită uneori ca pretext de închideri, marginalizări și violențe. Mă refer îndeosebi la terorismul de matrice fundamentalistă, care a secerat și anul trecut numeroase victime în toată lumea: în Afganistan, Bangladesh, Burkina Faso, Egipt, Franța, Germania, Iordania, Irak, Nigeria, Pakistan, Statele Unite ale Americii, Tunisia și Turcia. Sunt gesturi lașe, care folosesc copiii pentru a ucide, ca în Nigeria; iau în vizor pe cel care se roagă, ca în catedrala coptă din Cairo, pe cel care călătorește sau muncește, ca la Bruxelles, pe cel care se plimbă pe străzile orașului, ca la Nisa și la Berlin, sau pur și simplu pe cel care sărbătorește venirea anului nou, ca la Istanbul.

Este vorba despre o nebunie ucigașă care abuzează de numele lui Dumnezeu pentru a semăna moarte, în tentativa de a afirma o voință de dominare și de putere. De aceea fac apel la toate autoritățile religioase pentru ca să fie unite în a reafirma cu forță că niciodată nu se poate ucide în numele lui Dumnezeu. Terorismul fundamentalist este rod al unei grave mizerii spirituale, de care este legată adesea și o sărăcie socială însemnată. El va putea să fie înfrânt pe deplin numai cu contribuția comună a liderilor religioși și a celor politici. Celor dintâi le revine misiunea de a transmite acele valori religioase care nu admit contrapoziție între teama de Dumnezeu și iubirea față de aproapele. Celorlalți le revine să garanteze în spațiul public dreptul la libertatea religioasă, recunoscând contribuția pozitivă și constructivă pe care ea o exercită în edificarea societății civile, unde nu pot să fie perceput drept contradictorii apartenența socială, stabilită de principiul de cetățenie, și dimensiunea spirituală a vieții. În afară de asta, celui care guvernează îi revine responsabilitatea de a evita ca să se formeze acele condiții care devin teren fertil pentru răspândirea fundamentalismelor. Asta cere politici sociale adecvate menite să combată sărăcia, care nu pot face abstracție de o sinceră valorizare a familiei, ca loc privilegiat al maturizării umane, și de investiții însemnate în domeniul educativ și cultural.

În această privință, primesc cu interes inițiativa Consiliului Europei cu privire la dimensiunea religioasă a dialogului intercultural, care anul trecut a tratat rolul educației în prevenirea radicalizării care conduce la terorism și la extremismul violent. Este vorba despre o oportunitate pentru a aprofunda contribuția fenomenului religios și rolul educației la o adevărată împăciuire a țesutului social, necesară pentru conviețuire într-o societate multiculturală.

În acest sens, doresc să exprim convingerea că orice autoritate politică nu trebuie să se limiteze să garanteze siguranța propriilor cetățeni – concept care poate fi referit cu ușurință la o simplă „trăire liniștită” – ci este chemată să devină și adevărată promotoare și făcătoare a păcii. Pacea este o „virtute activă”, care cere angajarea și colaborarea fiecărei persoane și a întregului corp social în ansamblul său. Așa cum afirma Conciliul al II-lea din Vatican, „pacea nu este niciodată ceva obținut o dată pentru totdeauna, ci este un edificiu care trebuie construit încontinuu”[8], tutelând binele persoanelor, respectându-le demnitatea. A o edifica cere înainte de toate a renunța la violență în revendicarea propriilor drepturi[9]. Tocmai acestui principiu am voit să dedic Mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii 2017, intitulat: „Nonviolența: stilul unei politici pentru pace”, pentru a aminti înainte de toate că nonviolența este un stil politic, bazat pe primatul dreptului și al demnității fiecărei persoane.

A edifica pacea cere și ca „să se elimine cauzele de neînțelegere care alimentează războaiele”[10], începând de la nedreptăți. De fapt, există o legătură intimă între dreptate și pace[11]. „Însă – afirma sfântul Ioan Paul al II-lea – deoarece dreptatea umană este însă întotdeauna fragilă și imperfectă, supusă limitelor și egoismului indivizilor și grupurilor, ea trebuie exercitată și într-un anumit sens completată cu iertarea care vindecă rănile și restabilește în profunzime raporturile umane tulburate. […] Iertarea nu se opune sub nici o formă dreptății [ci] privește mai curând deplinătatea dreptății, conducând la acea liniște a ordinii care […] vindecă în profunzime rănile din inimile oamenilor. Dreptatea și iertarea sunt amândouă esențiale pentru o astfel de vindecare”[12]. Aceste cuvinte, astăzi mai actuale ca oricând, au întâlnit disponibilitatea unor șefi de stat sau de guvern de a primi invitația mea să facă un gest de clemență față de cei încarcerați. Lor, precum și celor care se străduiesc pentru a crea condiții de viață demne pentru deținuți și a favoriza reinserarea lor în societate, doresc să exprim recunoștința și gratitudinea mea deosebită.

Sunt convins că pentru mulți Jubileul extraordinar al Milostivirii a fost o ocazie deosebit de propice și pentru a descoperi „incidența mare și pozitivă a milostivirii ca valoare socială[13]. Fiecare poate contribui astfel să dea viață „unei culturi a milostivirii, bazate pe redescoperirea întâlnirii cu alții: o cultură în care nimeni nu privește la celălalt cu indiferență nici nu-și întoarce privirea atunci când vede suferința fraților”[14]. Numai așa se vor putea construi societăți deschise și primitoare față de străini și, în același timp, sigure și în pace în interiorul lor. Acest lucru este cu atât mai necesar în timpul prezent, în care continuă fără încetare în diferite părți ale lumii fluxuri migratoare uriașe. Mă gândesc în mod deosebit la numeroșii refugiați în unele zone din Africa, în sud-estul asiatic și la cei care fug din zonele de conflict din Orientul Mijlociu.

Anul trecut comunitatea internațională s-a confruntat cu două întâlniri importante convocate de Națiunile Unite: prima Întâlnire Umanitară Mondială și Întâlnirea despre Vastele Mișcări de Refugiați și Migranți. Este nevoie de o angajare comună față de migranți, exilați și refugiați, care să permită să li se dea o primire demnă. Asta implică a ști să se conjuge dreptul „fiecărei ființe umane […] de a imigra în alte comunități politice și de a se statornici în ele”[15], și în același timp a garanta posibilitatea unei integrări a migranților în țesuturile sociale în care se inserează, fără ca acestea să simtă amenințată propria siguranță, propria identitate culturală și propriile echilibre politico-sociale. Pe de altă parte, migranții înșiși nu trebuie să uite că au datoria de a respecta legile, cultura și tradițiile țărilor în care sunt primiți.

O abordare prudentă din partea autorităților publice nu comportă realizarea de politici de închidere față de migranți, ci implică evaluarea cu înțelepciune și clarviziune până la ce punct propria țară este în măsură, fără a leza binele comun al cetățenilor, să ofere o viață demnă migranților, în special celor care au efectivă nevoie de protecție. Mai ales nu se poate reduce actuala criză dramatică la un simplu calcul numeric. Migranții sunt persoane, cu nume, istorii, familii și niciodată nu va putea să fie adevărată pace atât timp cât va exista chiar și o singură ființă umană care este încălcată în propria identitate personală sau redusă la o simplă cifră statistică sau la obiect de interes economic.

Problema migratoare este o chestiune care nu poate lăsa unele țări indiferente, în timp ce altele susțin povara umanitară, adesea cu eforturi însemnate și greutăți mari, de a face față unei urgențe care nu pare să aibă sfârșit. Toți ar trebui să se simtă constructori și concurenți la binele comun internațional, și prin gesturi concrete de umanitate, care constituie factori esențiali ai acelei păci și ai acelei dezvoltări pe care întregi națiuni și milioane de persoane o mai așteaptă. De aceea sunt recunoscător atâtor țări care cu generozitate îi primesc pe cei care sunt în nevoie, pornind de la diferitele state europene, în special Italia, Germania, Grecia și Suedia.

Îmi va rămâne mereu imprimată călătoria pe care am făcut-o în insula Lesbos, împreună cu frații mei patriarhul Bartolomeu și arhiepiscopul Ieronymos, unde am văzut și am atins cu mâna situația dramatică din lagărele de refugiați, dar și umanitatea și spiritul de slujire al multor persoane angajate pentru a-i asista. Nici nu trebuie uitată primirea oferită de alte țări europene și din Orientul Mijlociu, precum Liban, Iordania, Turcia, precum și angajarea diferitelor țări din Africa și din Asia. Și în cursul călătoriei mele în Mexic, unde am putut experimenta bucuria poporului mexican, m-am simțit aproape de miile de migranți din America Centrală, care îndură teribile nedreptăți și pericole în tentativa de a putea avea un viitor mai bun, victime ale extorcării și obiect al acelui comerț reprobabil – formă oribilă de sclavie modernă – care este traficul de persoane.

Dușmană a păcii este o astfel de „viziune redusă” despre om, care se alătură răspândirii fărădelegii, a inegalităților sociale, a corupției. Tocmai în privința acestui ultim fenomen, Sfântul Scaun a asumat noi angajamente, depozitând, formal la 19 septembrie, instrumentul de adeziune la Convenția Națiunilor Unite împotriva Corupției, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 31 octombrie 2003.

În enciclica sa Populorum progressio, a cărei a cincizecea aniversare este anul acesta, fericitul Paul al VI-lea amintea cum aceste inegalități provoacă neînțelegeri. „Drumul păcii trece prin dezvoltare”[16] pe care autoritățile publice au datoria de a o încuraja și favoriza, creând condițiile pentru o distribuire egală a resurselor și stimulând oportunitățile de muncă mai ales pentru cei mai tineri. În lume există încă prea multe persoane, în special copii, care suferă datorită sărăciei endemice și trăiesc în condiții de nesiguranță alimentară – ba chiar de foamete –, în timp ce resursele naturale sunt făcute obiect al exploatării avide a câtorva și cantități enorme de mâncare sunt irosite în fiecare zi.

Copiii și tinerii sunt viitorul, sunt cei pentru care se muncește și se construiește. Nu pot să fie neglijați și uitați în mod egoist. Pentru acest motiv, așa cum am amintit recent într-o scrisoare trimisă tuturor episcopilor, consider prioritară apărarea copiilor, a căror nevinovăție este adesea frântă sub povara exploatării, a muncii clandestine și sclave, a prostituției sau a abuzului adulților, a bandiților și a negustorilor de moarte[17].

În cursul călătoriei mele în Polonia, cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului, am avut posibilitatea să întâlnesc mii de tineri, plini de entuziasm și de bucuria de a trăi. Însă am văzută durerea și suferința atâtora altora. Mă gândesc la tinerii și tinerele care îndură consecințele conflictului atroce din Siria, privați de bucuriile copilăriei și ale tinereții: de la posibilitatea de a se juca liber la oportunitatea de a merge la școală. Spre ei și spre întregul iubit popor sirian se îndreaptă gândul meu constant, în timp ce fac apel la comunitatea internațională pentru ca să se străduiască sârguincios pentru a da viață unei negocieri serioase, care să pună pentru totdeauna cuvântul sfârșit conflictului, care provoacă o adevărată nenorocire umanitară. Fiecare dintre părțile în cauză trebuie să considere prioritară respectarea dreptului umanitar internațional, garantând protecția civililor și asistența umanitară necesară pentru populație. Dorința comună este ca încetarea focului semnată recent să poată fi un semn de speranță pentru tot poporul sirian, care are profundă necesitate de asta.

Asta cere de asemenea să se străduiască pentru a înfrânge comerțul deplorabil de arme și cursa continuă de a produce și a răspândi armamente tot mai sofisticate. Descumpănire însemnată provoacă experimentele făcute în peninsula coreeană, care destabilizează întreaga regiune și stârnesc întrebări neliniștitoare întregii comunități internaționale cu privire la riscul unei noi curse a armelor nucleare. Rămân încă foarte actuale cuvintele sfântului Ioan al XXIII-lea în Pacem in terris, atunci când afirma că „înțelepciunea și umanitatea cer ca să fie oprită cursa înarmărilor, să se reducă simultan și reciproc armamentele deja existente; să se pună deoparte armele nucleare”[18]. În această perspectivă, și în vederea următoarei Conferințe despre dezarmare, Sfântul Scaun se străduiește pentru a promova o etică a păcii și a siguranței care să meargă dincolo de acea frică și „închidere” care condiționează dezbaterea despre armele nucleare.

Și cât privește armamentele convenționale, trebuie spus că facilitatea cu care adesea se poate avea acces la comerțul de arme, și de calibru mic, în afară de a agrava situația în diferitele zone de conflict, produce un sentimente răspândit și general de nesiguranță și de frică, cu atât mai periculos cu cât se trece mai mult prin momente de incertitudine socială și schimbări epocale precum cea actuală.

Dușmană a păcii este ideologia care se bazează pe greutățile sociale pentru a mări disprețul și ura și care îl vede pe celălalt ca un dușman care trebuie eliminat. Din păcate noi forme ideologice se arată încontinuu la orizontul omenirii. Mascându-se ca aducătoare de bine pentru popor, lasă în schimb în urma lor sărăcie, diviziuni, tensiuni sociale, suferință și adesea și moarte. În schimb, pacea se cucerește cu solidaritatea. Din ea răsare voința de dialog și colaborarea, care are în diplomație un instrument fundamental. În perspectiva milostivirii și a solidarității se situează angajarea convinsă a Sfântului Scaun și a Bisericii catolice în a înlătura conflictele sau în a însoți procese de pace, de reconciliere și de căutare de soluții negociate la acestea. Încurajează faptul de a putea vedea că unele tentative întreprinse întâlnesc bunăvoința atâtor persoane care, din mai multe părți, se străduiesc activ și real pentru pace. Mă gândesc la eforturile făcute în ultimii doi ani pentru a apropia Cuba și Statele Unite. Mă gândesc și la efortul întreprins cu tenacitate, deși printre dificultăți, pentru a termina ani de conflict în Columbia.

Această abordare vrea să favorizeze încrederea reciprocă, să susțină drumuri de dialog și să sublinieze necesitatea de gesturi curajoase, care sunt deosebit de urgente și în vecina Venezuela, unde consecințele crizei politice, sociale și economice, apasă de mult timp asupra populației civile; sau în alte părți ale globului, începând din Orientul Mijlociu, nu numai pentru a pune capăt conflictului sirian, ci și pentru a favoriza societăți pe deplin reconciliate în Irak și în Yemen. În afară de asta, Sfântul Scaun reînnoiește apelul său insistent pentru ca să se reia dialogul dintre israelieni și palestinieni, pentru ca să se ajungă la o soluție stabilă și durabilă care să garanteze coexistența pașnică a două state în interiorul granițelor recunoscute internațional. Niciun conflict nu poate să devină o obișnuință de care pare că aproape nu se reușește să se despartă. Israelienii și palestinienii au nevoie de pace. Întregul Orient Mijlociu are nevoie urgentă de pace!

La fel doresc realizarea deplină a acordurilor menite să restabilească pacea în Libia, unde este deosebit de urgent să se rezolve diviziunile din acești ani. În același mod încurajez orice efort la nivel local și internațional pentru a restabili conviețuirea civilă în Sudan, în Sud Sudan și în Republica Centrafricană, martirizate de ciocniri armate persistente, masacre și devastări, precum și în alte națiuni de pe continent marcate de tensiuni și instabilitate politică și socială. În mod deosebit, exprim dorința ca recentul acord semnat în Republica Democratică Congo să contribuie ca aceia care au responsabilități politice să se străduiască sârguincios pentru a favoriza reconcilierea și dialogul dintre toate componentele societății civile. În afară de asta, gândul meu se îndreaptă spre Myanmar pentru ca să se favorizeze o coexistență pașnică și, cu ajutorul comunității internaționale, să nu fie lipsiți de asistență cei care au necesitate gravă și urgentă.

Și în Europa, unde nu lipsesc tensiunile, disponibilitatea la dialog este singura cale pentru a garanta siguranța și dezvoltarea continentului. De aceea primesc cu favoare inițiativele menite să favorizeze procesul de reunificare a Ciprului – chiar astăzi se reiau negocierile – în timp ce doresc ca în Ucraina să se continue cu determinare în căutare de soluții practicabile pentru realizarea deplină a angajamentelor asumate de către părți și, mai ales, să se dea un răspuns prompt situației umanitare, care rămâne încă grabă.

Întreaga Europă trece printr-un moment decisiv al istoriei sale, în care este chemată să regăsească propria identitate. Asta cere să redescopere propriile rădăcini pentru a putea plăsmui propriul viitor. În fața provocărilor dezagregatoare este deosebit de urgent a actualiza „ideea de Europă” pentru a aduce la lumină un nou umanism bazat pe capacitățile de a integra, de a dialoga și de a genera[19], care au făcut mare așa-numitul Bătrân Continent. Procesul de unificare europeană, început după al doilea conflict mondial, a fost și continuă să fie o ocazie unică de stabilitate, de pace și de solidaritate între popoare. În această împrejurare nu pot decât să reafirm interesul și preocuparea Sfântului Scaun față de Europa și față de viitorul său, având conștiința că valorile din care acest proiect, a cărui a șaizecea aniversare este anul acesta, și-a scos propria origine și pe care se întemeiază sunt comune întregului continent și depășesc chiar și granițele Uniunii Europene.

Excelențe, doamnelor și domnilor,

A edifica pacea înseamnă a ne strădui activ și pentru îngrijirea creației. Acordul de la Paris despre climă, intrat recent în vigoare, este un semn important al angajării comune pentru a lăsa celui care vine după noi o lume frumoasă și trăibilă. Doresc ca efortul întreprins în timpuri recente pentru a face față schimbărilor climatice să aibă o cooperare tot mai vastă a tuturor, pentru că Pământul este casa noastră comună și trebuie luat în considerare că alegerile fiecăruia au repercusiuni asupra vieții tuturor.

Totuși, este evident că există și fenomene care depășesc posibilitățile acțiunii umane. Mă refer la numeroasele cutremure care au lovit unele regiuni din lume. Mă gândesc înainte de toate la cele petrecute în Ecuador, în Italia și în Indonezia, care au provocat numeroase victime și încă multe persoane trăiesc în condiții de mare precaritate. Am putut să vizitez personal unele zone lovite de cutremur în centrul Italiei, unde, constatând rănile pe care seismul le-a provocat unui ținut bogat în artă și în cultură, am putut să împărtășesc durerea atâtor persoane, împreună cu curajul lor și cu determinarea de a reconstrui ceea ce a fost distrus. Doresc ca solidaritatea care a unit iubitul popor italian în orele care au urmat după cutremur să continue să însuflețească întreaga națiune, mai ales în acest timp delicat al istoriei sale. Sfântul Scaun și Italia sunt deosebit de legate de motivații istorice, culturale și geografice clare. Această legătură a apărut în mod evident în anul jubiliar și mulțumesc tuturor autorităților italiene pentru ajutorul oferit în organizarea acestui eveniment, și pentru a garanta siguranța pelerinilor, veniți din orice parte a lumii.

Dragi ambasadori,

Pacea este un dar, o provocare și o angajare. Un dar pentru că ea provine din însăși inima lui Dumnezeu; o provocare pentru că este un bine care nu este niciodată sigur și trebuie cucerit încontinuu; o angajare pentru că cere lucrarea pasionată a fiecărei persoane de bunăvoință în căutarea ei și construirea ei. Așadar, nu există adevărată pace decât pornind de la o viziune despre om care să știe să-i promoveze dezvoltarea integrală, ținând cont de demnitatea sa transcendentă, pentru că „dezvoltarea este noul nume al păcii”[20], cum amintea fericitul Paul al VI-lea. Așadar aceasta este dorința mea pentru anul abia început: ca să poată crește între țările noastre și popoarele lor ocaziile pentru a lucra împreună și a construi o pace autentică. La rândul său, Sfântul Scaun, și îndeosebi Secretariatul de Stat, va fi mereu disponibil să colaboreze cu aceia care se angajează pentru a pune capăt conflictelor aflate în desfășurare și a da sprijin și speranță populațiilor care suferă.

În liturgie rostim salutul „pacea să fie cu voi”. Cu această expresie, zălog de binecuvântări divine îmbelșugate, reînnoiesc pentru fiecare dintre dumneavoastră, distinși membri ai corpului diplomatic, pentru familiile dumneavoastră, pentru țările pe care le reprezentați aici, cele mai sincere urări ale mele pentru noul an.

Mulțumesc.

Note:
[1] Benedict al XV-lea, Scrisoare către șefii popoarelor beligerante, 1 august 1917: AAS IX (1917), 423.
[2] Paul al VI-lea, Mesaj pentru celebrarea celei dintâi Zile Mondiale a Păcii (1 ianuarie 1968).
[3] Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constituția pastorală Gaudium et spes, 78.
[4] Ibid.
[5] Ibid.
[6] Ibid.
[7] Discurs în Ziua Mondială de Rugăciune pentru Pace, Assisi, 20 septembrie 2016.
[8] Constituția pastorală Gaudium et spes, 78.
[9] Cf. ibid.
[10] Ibid., 83.
[11] Cf. Ps 85,11; Is 32,17.
[12] Mesaj pentru celebrarea celei de-a XXXV-a Zile Mondiale a Păcii: Nu există pace fără dreptate, nu există dreptate fără iertare (1 ianuarie 2002).
[13] Scrisoarea apostolică Misericordia et misera, 20 noiembrie 2016, 18.
[14] Ibid., 20.
[15] Ioan al XXIII-lea, Scrisoarea enciclică Pacem in terris, 11 aprilie 1963, 12.
[16] Scrisoarea enciclică Populorum progressio, 26 martie 1967, 83.
[17] Cf. Scrisoarea către episcopi în sărbătoarea sfinților Prunci Nevinovați, 28 decembrie 2016.
[18] Scrisoarea enciclică Pacem in terris, 11 aprilie 1963, 60.
[19] Cf. Discurs cu ocazia conferirii Premiului Carol cel Mare, 6 mai 2016.
[20] Paul al VI-lea, Enciclica Populorum progressio, 26 martie 1967, 87.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 09.01.2017
Publicarea pe acest sit: 09.01.2017
Etichete: ,

Lasă un răspuns