Discursul Papei la întâlnirea cu Corpul Diplomatic de la Vatican

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat corpului diplomatic acreditat
pe lângă Sfântul Scaun
luni, 13 ianuarie 2014

Excelențe,
Doamnelor și domnilor!

Este de acum o tradiție lungă și consolidată aceea care, la începutul fiecărui an nou, vrea ca papa să întâlnească corpul diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun pentru a adresa mesaje de felicitare și a schimba câteva reflecții, care provin înainte de toate din inima sa de păstor, atent la bucuriile și la durerile omenirii. De aceea este motiv de mare bucurie întâlnirea de astăzi. Ea îmi permite să vă formulez dumneavoastră personal, familiilor dumneavoastră, autorităților și popoarelor pe care le reprezentați felicitările mele cele mai sincere pentru un an bogat în binecuvântări și în pace.

Mulțumesc înainte de toate decanului Jean-Claude Michel, care a dat glas, în numele dumneavoastră al tuturor, expresiilor de afect și de stimă care leagă națiunile voastre de Scaunul Apostolic. Sunt bucuros să vă revăd aici, așa de numeroși, după ce v-am întâlnit prima dat la puține zile după alegerea mea. Între timp au fost acreditați numeroși noi ambasadori, cărora le reînnoiesc salutul de bun-venit, în timp ce, printre cei care ne-au părăsit, nu pot să nu menționez, așa cum a făcut decanul vostru, pe regretatul ambasador Alejandro Valladares Lanza, timp de mulți ani decan al corpului diplomatic, pe care Domnul l-a chemat la sine în urmă cu câteva luni.

Anul abia încheiat a fost deosebit de dens în evenimente nu numai în viața Bisericii, ci și în domeniul raporturilor pe care Sfântul Scaun le întreține cu statele și organizațiile internaționale. Amintesc, îndeosebi, legarea de relații diplomatice cu Sudanul de Sud, semnarea de acorduri, de bază sau specifice, cu Capul Verde, Ungaria și Ciad, și ratificarea celui cu Guineea Ecuatorială semnat în 2012. Și în domeniul regional a crescut prezența Sfântului Scaun, fie în America centrală, unde el a devenit observator extra-regional la Sistema de la Integración Centroamericana, fie în Africa, prin acreditarea primului observator permanent la Comunitatea Economică a Statelor din Africa Occidentală.

În Mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii, dedicat fraternității ca fundament și cale pentru pace, am notat că „fraternitatea începe să se învețe de obicei în sânul familiei” (Mesaj pentru a XLVII-a Zi Mondială a Păcii, 8 decembrie 2013, 1), care „prin vocație, ar trebui să contagieze lumea cu iubirea sa” (ibid.) și să contribuie de a face să se maturizeze acel spirit de slujire și de împărtășire care edifică pacea (cf. ibid., 10). Ne relatează asta ieslea, unde vedem Sfânta Familie nu singură și izolată de lume, ci înconjurată de păstori și de magi, adică o comunitate deschisă, în care există spațiu pentru toți, săraci și bogați, de aproape și de departe. Și se înțeleg astfel cuvintele iubitului meu predecesor Benedict al XVI-lea, care sublinia că „lexicul familial este un lexic de pace” (Benedict al XVI-lea, Mesaj pentru a XLI-a Zi Mondială a Păcii [8 decembrie 2007], 3: AAS 100 [2008], 39).

Din păcate, adesea acest lucru nu se întâmplă, deoarece crește numărul de familii dezbinate și sfâșiate, nu numai datorită conștiinței fragile a simțului de apartenență care distinge lumea actuală, ci și datorită condițiilor dificile în care multe dintre ele sunt constrânse să trăiască, până la punctul încât lipsesc înseși mijloacele de subzistență. De aceea devin necesare politici corespunzătoare care să susțină, să favorizeze și să consolideze familia!

În afară de asta, se întâmplă ca bătrânii să fie considerați o povară, în timp ce tinerii nu văd în fața lor perspective sigure pentru viața lor. Dimpotrivă, bătrânii și tinerii sunt speranța omenirii. Primii aduc înțelepciunea experienței; ceilalți ne deschid spre viitor, împiedicând să ne închidem în noi înșine (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 108). Este înțelept a nu-i marginaliza pe bătrâni din viața socială pentru a menține vie amintirea unui popor. La fel, este bine să se investească în tineri, cu inițiative adecvate care să-i ajute să găsească de muncă și să întemeieze un sălaș familial. Nu trebuie stins entuziasmul lor! Păstrez vie în mintea mea experiența de la Ziua Mondială a Tineretului din Rio de Janeiro. Câți tineri mulțumiți am putut să întâlnesc! Câtă speranță și așteptare în ochii lor și în rugăciunile lor! Câtă sete de viață și dorință de a se deschide altora! Închiderea și izolarea creează mereu o atmosferă asfixiantă și apăsătoare, care mai devreme sau mai târziu ajunge să întristeze și să sufoce. În schimb este nevoie de o angajare comună a tuturor pentru a favoriza o cultură a întâlnirii, pentru că numai cel care este în măsură să meargă spre alții este capabil să aducă rod, să creeze legături, să creeze comuniune, să iradieze bucurie, să edifice pacea.

Confirmă asta – dacă ar fi nevoie – imaginile de distrugere și de moarte pe care le-am avut în fața ochilor în anul abia trecut. Câtă durere, câtă disperare provoacă închiderea în noi înșine, care treptat ia înfățișarea invidiei, egoismului, rivalității, setei de putere și de bani! Uneori pare că aceste realități sunt destinate să domine. În schimb, Crăciunul revarsă în noi creștinii certitudinea că ultimul și definitivul cuvânt aparține Principelui Păcii, care schimbă „săbiile în seceri și sulițele în pluguri” (cf. Is 2,4) și transformă egoismul în dăruire de sine și răzbunarea în iertare.

Cu această încredere doresc să privesc la anul care se află în fața noastră. De aceea, nu încetez să sper ca să se termine în sfârșit conflictul din Siria. Grija față de acea dragă populație și dorința de a îndepărta agravarea violenței m-au determinat, în septembrie, să convoc o zi de post și de rugăciune. Prin intermediul Dumneavoastră mulțumesc din toată inima pe cei care din țările dumneavoastră, autorități publice și persoane de bunăvoință, s-au asociat la această inițiativă. Este nevoie acum de o reînnoită voință politică comună pentru a pune capăt conflictului. În această perspectivă doresc ca „Geneva 2”, Conferință convocată pentru 22 ianuarie, să marcheze începutul doritului drum de împăciuire. În același timp, nu este poate face abstracție de respectarea deplină a dreptului umanitar. Nu se poate accepta ca să fie lovită populația civilă lipsită de apărare, mai ales copiii. În afară de asta, încurajez pe toți să favorizeze și să garanteze, în orice mod posibil, asistența necesară și urgentă a unei mari părți a populației, fără a uita efortul vrednic de laudă al acelor țări, mai ales Liban și Iordania, care cu generozitate au primit în teritoriul lor pe numeroșii refugiați sirieni.

Rămânând în Orientul Mijlociu, observ cu îngrijorare tensiunile care în diferite moduri lovesc regiunea. Privesc cu deosebită îngrijorare la prelungirea dificultăților politice din Liban, unde climatul de reînnoită colaborare între diferitele instanțe ale societății civile și forțele politice este foarte indispensabilă pentru a evita accentuarea contrastelor care pot amenința stabilitatea țării. Mă gândesc și la Egipt, care are nevoie de o regăsită înțelegere socială, precum și la Irak, care întâmpină greutăți să ajungă la mult dorita pace și stabilitate. În același timp, amintesc cu satisfacție progresele semnificative făcute în dialogul dintre Iran și „Grupul 5+1” despre problema nucleară.

Pretutindeni calea pentru a rezolva problemele deschise trebuie să fie cea diplomatică a dialogului. Este calea maestră indicată deja cu claritate luminoasă de papa Benedict al XV-lea atunci când îi invita pe responsabilii națiunilor europene să facă să prevaleze „forța morală a dreptului” asupra celei „materiale a armelor” pentru a pune capăt acelui „măcel inutil” (cf. Benedict al XV-lea, Scrisoare către conducătorii popoarelor beligerante [1 august 1917]: AAS 9 [1917], 421-423), care a fost primul război mondial, al cărui centenar este anul acesta. este nevoie de „curajul de a merge dincolo de suprafața conflictuală” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 228), pentru a-i considera pe ceilalți în demnitatea lor cea mai profundă, pentru ca unitatea să prevaleze asupra conflictului și să fie „posibil să se dezvolte o comuniune în diferențe” (ibid.). În acest sens este pozitiv ca să fie reluate negocierile de pace dintre israelieni și palestinieni și exprim dorința ca părțile să fie determinate să asume, cu sprijinul Comunității internaționale, decizii curajoase pentru a găsi o soluție justă și durabilă la un conflict al cărui sfârșit se revelează tot mai necesar și urgent. Nu încetează să provoace îngrijorare exodul creștinilor din Orientul Mijlociu și din Africa de Nord. Ei doresc să continue să facă parte din ansamblul social, politic și cultural al țărilor la edificarea căruia au contribuit și doresc să colaboreze la binele comun al societăților în care vor să fie pe deplin inserați, ca artizani ai păcii și reconcilierii.

Și în alte părți ale Africii, creștinii sunt chemați să dea mărturia iubirii și milostivirii lui Dumnezeu. Nu trebuie încetat niciodată de a face binele, chiar și atunci când este greu și când se îndură acte de intoleranță, dacă nu chiar de adevărată persecuție. În vaste zone din Nigeria nu se opresc violențele și continuă să fie vărsat atâta sânge nevinovat. Gândul meu se îndreaptă mai ales spre Republica Centrafricană, unde populația suferă din cauza tensiunilor prin care trece țara și care au semănat în mai multe rânduri distrugere și moarte. În timp ce asigur rugăciunea mea pentru victime și pentru numeroșii refugiați, constrânși să trăiască în condiții de lipsuri, doresc ca interesarea Comunității internaționale să contribuie la încetarea violențelor, la restabilirea statului de drept și la garantarea accesului ajutoarelor umanitare și în zonele mai îndepărtate ale țării. La rândul său, Biserica catolică va continua să asigure propria prezență și colaborare, străduindu-se cu generozitate pentru a furniza orice ajutor posibil populației și, mai ales, pentru a reconstrui un climat de reconciliere și de pace între toate componentele societății. Reconcilierea și pacea sunt priorități fundamentale și în alte părți ale continentului african. Mă refer îndeosebi la Mali, unde se observă și restabilirea pozitivă a structurilor democratice ale țării, precum și la Sudanul de Sud, unde, dimpotrivă, instabilitatea politică din ultima perioadă a provocat deja numeroși morți și o nouă urgență umanitară.

Sfântul Scaun urmărește cu atenție vie și evenimentele din Asia, unde Biserica dorește să împărtășească bucuriile și așteptările tuturor popoarelor care compun acel vast și nobil continent. Cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a relațiilor diplomatice cu Republica Coreea, aș vrea să implor de la Dumnezeu darul reconcilierii în peninsulă, cu dorința ca, pentru binele întregului popor coreean, părțile interesate să nu înceteze să caute puncte de întâlnire și posibile soluții. De fapt, Asia are o lungă istorie de conviețuire pașnică între diferitele sale componente civile, etnice și religioase. Este nevoie să se încurajeze acest respect reciproc, mai ales în fața unor semnale îngrijorătoare ale unei slăbiri a sale, îndeosebi a atitudinilor crescânde de închidere care, insistând pe motivații religioase, tind să-i priveze pe creștini de libertățile lor și să pună în pericol conviețuirea civilă. În schimb, Sfântul Scaun privește cu speranță vie semnele de deschidere care provin din țări cu mare tradiție religioasă și culturală, cu care dorește să colaboreze la edificarea binelui comun.

În afară de asta, pacea este rănită ne orice negare a demnității umane, prima dintre toate de imposibilitatea de a se hrăni în mod suficient. Nu pot să ne lase indiferenți fețele celor care suferă de foame, mai ales ale copiilor, dacă ne gândim la câtă hrană este risipită în fiecare zi în multe țări ale lumii, cufundate în ceea ce de mai multe ori am definit-o „cultura rebutului”. Din păcate, obiect de rebut nu sunt numai hrana sau bunurile superflue, ci adesea înseși ființele umane, care sunt „rebutate” ca și cum ar fi „lucruri nenecesare”. De exemplu, provoacă oroare numai gândul că există copii care nu vor putea vedea niciodată lumina, victime ale avortului, sau cei care sunt utilizați ca soldați, violentați sau uciși în conflictele armate, sau făcuți obiecte de piață în acea teribilă formă de sclavie modernă care este traficul de ființe umane, care este un delict împotriva umanității.

Nu ne poate găsi insensibili drama mulțimilor constrânse să fugă de foamete sau de violențe și de samavolnicii, îndeosebi în Cornul Africii și în Regiunea Marilor Lacuri. Mulți dintre ei trăiesc ca exilați sau refugiați în lagăre unde nu mai sunt considerate persoane, ci cifre anonime. Alții, cu speranța unei vieți mai bune, întreprind călătorii de căutare a norocului, care adesea se termină în mod tragic. Mă gândesc în mod deosebit la numeroșii migranți care din America Latină se îndreaptă spre Statele Unite, dar mai ales la cei care din Africa sau din Orientul Mijlociu caută refugiu în Europa.

Este încă vie în amintirea mea vizita scurtă pe care am făcut-o la Lampedusa în iulie pentru a mă ruga pentru numeroasele naufragii în Mediterana. Din păcate există o indiferență generală în fața unor asemenea tragedii, care este un semnal dramatic al pierderii acelui „simț al responsabilității fraterne” (Omilia la Sfânta Liturghie de la Lampedusa, 8 iulie 2013), pe care se bazează orice societate civilă. În această circumstanță am putut constata însă și primirea și dedicarea atâtor persoane. Urez poporului italian, la care privesc cu afect, și datorită rădăcinilor comune care ne leagă, să reînnoiască propria angajare vrednică de laudă de solidaritate față de cei mai slabi și lipsiți de apărare și, cu efortul sincer și coral al cetățenilor și instituțiilor, să depășească actualele dificultăți, regăsind climatul de creativitate socială constructivă care l-a caracterizat îndelung.

În sfârșit, doresc să menționez o altă rană la adresa păcii, care provine din exploatarea avidă a resurselor ambientale. Chiar dacă „natura este la dispoziția noastră” (Mesajul pentru a XLVII-a Zi Mondială a Păcii [8 decembrie 2013], 9), prea des „n-o respectăm și n-o considerăm ca un dar gratuit de care să avem grijă și să o punem în slujba fraților, inclusiv a generațiilor viitoare” (ibid.). Și în acest caz trebuie chemată în cauză responsabilitatea fiecăruia așa încât, cu spirit fratern, să se urmărească politici care respectă acest pământ al nostru, care este casa fiecăruia dintre noi. Amintesc o vorbă populară care spune: „Dumnezeu iartă mereu, noi iertăm uneori, natura – creația – nu iartă niciodată atunci când este maltratată!”. Pe de altă parte, am avut în fața ochilor noștri efectele devastante ale câtorva catastrofe naturale recente. Îndeosebi, doresc să amintesc iarăși numeroasele victime și devastările grave în Filipine și în alte țări din sud-estul Asiei provocate de tifonul Haiyan.

Eminență, excelențe, doamnelor și domnilor,

Papa Paul al VI-lea nota că pacea „nu se reduce la o lipsă a războiului, rod al echilibrului mereu precar al forțelor. Ea se construiește zi de zi, în urmărirea unei ordini voite de Dumnezeu, care comportă o dreptate mai perfectă între oameni” (Paul al VI-lea, Scrisoarea enciclică Populorum progressio [26 martie 1967], 76: AAS 59 [1967], 294-295). Acesta este spiritul care însuflețește acțiunea Bisericii peste tot în lume, prin preoți, misionari, credincioși laici, care cu mare spirit de dăruire se străduiesc, printre altele, în multiple opere cu caracter educativ, sanitar și asistențial, în slujba săracilor, bolnavilor, orfanilor și a oricui care are nevoie de ajutor și întărire. Pornind de la această „atenție de iubire” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 199), Biserica cooperează cu toate instituțiile care îndrăgesc atât binele fiecăruia cât și binele comun.

De aceea, la începutul acestui nou an, doresc să reînnoiesc disponibilitatea Sfântului Scaun, și îndeosebi a Secretariatului de Stat, de a colabora cu țările dumneavoastră pentru a favoriza acele legături de fraternitate, care sunt reverberație a iubirii lui Dumnezeu, și fundament al înțelegerii și păcii. Asupra dumneavoastră, asupra familiilor dumneavoastră și asupra popoarelor dumneavoastră să coboare din belșug binecuvântarea Domnului. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 13.01.2014
Publicarea pe acest sit: 14.01.2014
Etichete: ,

Lasă un răspuns