Discursul Papei la întâlnirea cu Corpul Diplomatic de la Vatican

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
adresat corpului diplomatic acreditat
pe lângă Sfântul Scaun
luni, 7 ianuarie 2013

Excelențe,
Doamnelor și Domnilor!

Sunt bucuros să vă primesc ca la începutul fiecărui an nou, stimați membri ai Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun, pentru a vă adresa un personal salut și urări; îl extind cu plăcere la iubitele națiuni pe care le reprezentați și le asigur lor amintirea mea constantă și rugăciunea mea. Sunt deosebit de recunoscător Decanului, ambasadorul Alejandro Valladares Lanza, și Vice-Decanului, ambasadorul Jean-Claude Michel, pentru cuvintele respectuoase pe care mi le-au adresat în numele Dumneavoastră al tuturor. În mod special doresc, apoi, să-i salut pe cei care iau parte pentru prima dată la această întâlnire. Prezența dumneavoastră este un semn semnificativ și apreciat al raporturilor rodnice pe care, în toată lumea, Biserica catolică le întreține cu autoritățile civile. Este vorba despre un dialog care îndrăgește binele integral, spiritual și material, al oricărui om și tinde să-i promoveze pretutindeni demnitatea transcendentă. Așa cum am amintit în Alocuțiunea de la ultimul Consistoriu Ordinar Public pentru crearea de noi cardinali, „Biserica, încă de la începuturile sale, este orientată kat’holon, adică îmbrățișează întregul univers” și cu el orice popor, orice cultură și tradiție. Această „orientare” nu reprezintă o ingerință în viața diferitelor societăți, ci folosește mai degrabă pentru a lumina conștiința dreaptă a cetățenilor lor și pentru a-i invita să lucreze pentru binele oricărei persoane și pentru progresul neamului omenesc. În această perspectivă, și pentru a favoriza o colaborare rodnică dintre Biserică și stat în slujba binelui comun, anul trecut Sfântul Scaun a semnat acorduri bilaterale cu Burundi și cu Guineea Ecuatorială și l-a ratificat pe cel cu Muntenegru; cu același suflet participă la lucrările diferitelor Organizații și Entități internaționale. În această privință, sunt bucuros că, în lunea decembrie, a fost primită cererea sa de a deveni Observator Extra-Regional în Sistemul de Integrare Centroamericană, și din cauza contribuției pe care Biserica catolică o oferă în diferite sectoare ale societăților din această regiune. Vizitele diferiților șefi de stat și de guvern pe care le-am primit în cursul anului trecut, precum și neuitatele Călătorii apostolice pe care le-am făcut în Mexic, în Cuba și în Liban, au fost ocazii privilegiate pentru a reafirma angajarea civică a creștinilor din țările acelea, precum și pentru a promova demnitatea persoanei umane și fundamentele păcii.

În acest context, îmi este drag să menționez și munca prețioasă desfășurată de Reprezentanții Pontificali în dialogul constant cu guvernele voastre. Îndeosebi doresc să amintesc aprecierea de care se bucură E.S. Mons. Ambrose Madtha, Nunțiu Apostolic în Coasta de Fildeș care a murit în mod tragic în urmă cu o lună într-un accident rutier, împreună cu șoferul care-l însoțea.

Doamnelor și Domnilor Ambasadori,

Evanghelia lui Luca relatează că, în noaptea de Crăciun, păstorii aud corurile îngerești care-l preamăresc pe Dumnezeu și vestesc pacea asupra omenirii. Evanghelistul subliniază astfel relația strânsă dintre Dumnezeu și dorința profundă a omului din orice timp de a cunoaște adevărul, de a practica dreptatea și de a trăi în pace (cf. Ioan al XXIII-lea, Pacem in terris: AAS 55 [1963], 257). Astăzi suntem induși adesea să credem că adevărul, dreptatea și pacea sunt utopii și că ele se exclud reciproc. A cunoaște adevărul pare imposibil și eforturile pentru a-l afirma apar să se canalizeze adesea în violență. Pe de altă parte, conform unei concepții răspândite de acum, angajarea pentru pace se reduce la căutarea de compromisuri care să garanteze conviețuirea dintre popoare, sau dintre cetățeni în cadrul unei națiuni. Dimpotrivă, în optica creștină există o conexiune intimă între preamărirea lui Dumnezeu și pacea oamenilor pe pământ, așa încât pacea nu apare dintr-un simplu efort uman, ci este părtașă de însăși iubirea lui Dumnezeu. Și tocmai uitarea lui Dumnezeu, și nu preamărirea sa, generează violența. De fapt, atunci când se încetează să se facă referință la un adevăr obiectiv și transcendent, cum este posibil să se realizeze un dialog autentic? În acest caz, cum se poate evita ca violența, declarată sau ascunsă, să devină regula ultimă a raporturilor umane? În realitate, fără o deschidere transcendentă, omul cade pradă ușoară relativismului și apoi îi este greu să acționeze după dreptate și să se angajeze pentru pace.

La manifestările contemporane ale uitării lui Dumnezeu se pot asocia cele datorate necunoașterii adevăratei sale fețe, care este cauza unui fanatism vătămător de matrice religioasă, care și în anul 2012 a secerat victime în unele țări reprezentate aici. Așa cum am avut ocazia să spun, este vorba despre o falsificare a religiei însăși, care, în schimb, tinde să-l reconcilieze pe om cu Dumnezeu, să lumineze și să purifice conștiințele și să clarifice faptul că orice om este imagine a Creatorului. Așadar, dacă preamărirea lui Dumnezeu și pacea pe pământ sunt strâns unite între ele, apare clar că pacea este, în același timp, dar al lui Dumnezeu și îndatorire a omului, pentru că cere răspunsul său liber și conștient.

Pentru acest motiv am voit să intitulez anualul Mesaj pentru Ziua Mondială a Păcii: Fericiți făcătorii de pace. Apasă înainte de toate asupra autorităților civile și politice responsabilitatea gravă de a lucra pentru pace. Ele, cele dintâi, sunt chemate să rezolve numeroasele conflicte care continuă să însângereze omenirea, începând de la acea regiune privilegiată în planul lui Dumnezeu, care este Orientul Mijlociu. Mă gândesc înainte de toate la Siria, sfâșiată de masacre continue și teatru al unor uriașe suferințe în rândul populației civile. Reînnoiesc apelul meu pentru ca armele să fie depuse și cât mai curând să prevaleze un dialog constructiv pentru a pune capăt unui conflict care, dacă durează, nu va avea învingători, ci numai învinși, lăsând în urma sa numai o întindere de ruine. Permiteți-mă, Doamnelor și Domnilor Ambasadori, să vă cer să continuați să sensibilizați autoritățile dumneavoastră, pentru ca să fie furnizate de urgență ajutoarele indispensabile pentru a face față gravei situații umanitare. Apoi privesc cu atenție vie la ?ara Sfântă. Ca urmare a recunoașterii Palestinei ca Stat Observator non Membru al Națiunilor Unite, reînnoiesc dorința ca, având sprijinul comunității internaționale, israelienii și palestinienii să se angajeze pentru o conviețuire pașnică în cadrul celor două state suverane, unde respectarea dreptății și a aspirațiilor legitime ale celor două popoare să fie ocrotită și garantată. Ierusalime, devino ceea ce semnifică numele tău! Cetate a păcii și nu a diviziunii; profeție a Împărăției lui Dumnezeu și nu mesaj de instabilitate și de contrapoziție!

Apoi, îndreptând gândul spre iubita populație irakiană, doresc ca ea să parcurgă calea reconcilierii, pentru a ajunge la stabilitatea dorită.

În Liban – unde, în luna septembrie, am întâlnit diferitele sale realități constitutive – pluralitatea tradițiilor religioase să fie o adevărată bogăție pentru țară, precum și pentru toată regiunea, iar creștinii să ofere o mărturie eficace pentru construirea unui viitor de pace cu toți oamenii de bunăvoință.

Și în Africa de Nord este prioritară colaborarea tuturor componentelor societății și fiecăreia trebuie să-i fie garantată cetățenie deplină, libertatea de a mărturisi public propria religie și posibilitatea de a contribui la binele comun. Pe toți egiptenii îi asigur de apropierea mea și de rugăciunea mea, în această perioadă în care se formează noi instituții.

Îndreptând privirea spre Africa sub-sahariană, încurajez eforturile pentru a construi pacea, mai ales acolo unde rămân deschise rănile războaielor și apasă grave consecințe umanitare. Mă gândesc în mod deosebit la regiunea Cornului Africii, precum și la estul Republicii Democratice Congo, unde violențele s-au reacutizat, obligând numeroase persoane să-și părăsească propriile case, propriile familii și propriile contexte de viață. În același timp, nu pot să ignor celelalte amenințări care se arată la orizont. La intervale obișnuite, Nigeria este teatru al atentatelor teroriste care seceră victime, mai ales în rândul credincioșilor creștini adunați în rugăciune, ca și cum ura ar vrea să transforme templele de rugăciune și de pace în tot atâtea centre de frică și de diviziune. Am simțit o mare tristețe aflând că, până și în ziua în care noi celebrăm Nașterea Domnului, au fost uciși creștini în mod barbar. Și Mali este sfâșiat de violență și este marcat de o profundă criză instituțională și socială, care trebuie să trezească un interes eficace din partea comunității internaționale. În Republica Centrafricană doresc ca discuțiile anunțate pentru următoarele zile să readucă stabilitatea și să scutească populația de a revedea ororile războiului civil.

Mereu din nou construirea păcii trece prin ocrotirea omului și a drepturilor sale fundamentale. Această angajare, deși cu modalități și intensități diferite, interpelează toate țările și trebuie să fie inspirată constant de demnitatea transcendentă a persoanei umane și de principiile înscrise în natura sa. Printre acestea figurează în prim plan respectarea vieții umane, în orice fază a ei. De aceea m-am bucurat că o rezoluție a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, în ianuarie anul trecut, a cerut interzicerea eutanasiei, înțeleasă ca ucidere voluntară, prin faptă sau omisiune, a unei ființe umane în condiții de dependență. În același timp, constat cu tristețe că, în diferite țări, chiar de tradiție creștină, s-a lucrat pentru a introduce sau a lărgi legislații care nu penalizează sau liberalizează avortul. Avortul direct, adică voit ca un scop sau ca un mijloc, este în mod grav contrar legii morale. Afirmând asta, Biserica catolică nu intenționează să fie lipsită de înțelegere și de bunăvoința, chiar și față de mamă. Mai degrabă este vorba de a veghea pentru ca legea să nu ajungă să altereze pe nedrept echilibrul dintre dreptul egal la viață al mamei și al copilului nenăscut. În acest domeniu, recenta decizie a Curții Interamericane a Drepturilor Umane referitoare la fecundația in vitro, care redefinește în mod arbitrar momentul conceperii și slăbește apărarea vieții prenatale, este la fel izvor de îngrijorare.

Din păcate, mai ales în Occident, există numeroase echivocuri cu privire la semnificația drepturilor umane și a obligațiilor corelate cu ele. Adesea drepturile sunt confundate cu manifestări exacerbate de autonomie a persoanei, care devine autoreferențială, fără să mai fie deschisă la întâlnirea cu Dumnezeu și cu ceilalți, ci concentrată asupra ei însăși în tentativa de a satisface propriile necesități. Dimpotrivă, pentru a fi autentică, apărarea drepturilor trebuie să-l ia în considerare pe om în integralitatea sa personală și comunitară.

Continuând în reflecția noastră, merită să subliniem cum educația este o altă cale privilegiată pentru construirea păcii. Ne învață asta, printre altele, actuala criză economică și financiară. Ea s-a dezvoltat pentru că prea des a fost absolutizat profitul, în dauna muncii, și s-au aventurat fără frâne mai degrabă pe drumurile economiei financiare decât ale celei reale. Așadar trebuie recuperat sensul muncii și al unui profit proporționat cu ea. În acest scop, merită să se educe pentru a rezista în fața tentațiilor intereselor particulare și pe termen scurt, pentru a se orienta mai degrabă în direcția binelui comun. În afară de asta, este urgent de a forma leaders, care, în viitor, vor conduce instituțiile publice naționale și internaționale (cf. Mesajul pentru a XLVI-a Zi Mondială a Păcii, 8 decembrie 2012, 6). Și Uniunea Europeană are nevoie de Reprezentanți clarvăzători și calificați, pentru a face alegerile dificile care sunt necesare pentru a vindeca economia sa și a pune baze solide pentru dezvoltarea sa. Singure, unele țări poate că vor merge mai repede, dar, împreună, toate vor merge cu siguranță mai departe! Dacă îngrijorează indicele diferențial dintre taxele financiare, ar trebui să provoace tulburare diferențele crescânde dintre puțini, tot mai bogați, și mulți, în mod iremediabil mai săraci. Până la urmă este vorba de a nu ne resemna cu „spread al bunăstării sociale”, în timp ce se combate cel al finanțelor.

A investi în educație în țările în curs de dezvoltare din Africa, din Asia și din America Latină înseamnă a le ajuta să învingă sărăcia și bolile, precum și a realiza sisteme de drept corecte și care respectă demnitatea umană. Este clar că, pentru a afirma dreptatea, nu sunt suficient modele economice bune, oricât ar fi ele de necesare. Dreptatea se realizează numai dacă există persoane drepte! De aceea, a construi pacea înseamnă a-i educa pe indivizi să combată corupția, criminalitatea, producerea și traficul de droguri, precum și să evite diviziuni și tensiuni, care riscă să vlăguiască societatea, împiedicându-i dezvoltarea și conviețuirea pașnică. Continuând în conversația noastră de astăzi, aș vrea să adaug că pacea socială este pusă în pericol și de unele atentate la adresa libertății religioase: uneori este vorba de marginalizări ale religiei în viața socială; în alte cazuri de intoleranță sau chiar de violență față de persoane, de simboluri identitare și de instituții religioase. Se întâmplă și ca aceia care cred – și în mod deosebit creștinii – să fie împiedicați să contribuie la binele comun cu instituțiile lor educative și asistențiale. Pentru a salvgarda efectiv exercitarea libertății religioase este apoi esențial a respecta dreptul la obiecția de conștiință. Această „frontieră” a libertății atinge principii de mare importanță, cu caracter etic și religios, înrădăcinate în însăși demnitatea persoanei umane. Ele sunt ca „zidurile portante” ale oricărei societăți care vrea să fie cu adevărat liberă și democratică. De aceea, a interzice obiecția de conștiință individuală și instituțională, în numele libertății și pluralismului, în mod paradoxal ar deschide în schimb porțile pentru intoleranță și pentru nivelarea forțată.

În afară de asta, într-o lume cu granițele tot mai deschise, a construi pacea prin dialog nu este o alegere, ci o necesitate! În această perspectivă, Declarația comună dintre Președintele Conferinței Episcopale Poloneze și Patriarhul de Moscova, semnată în luna august, este un semn puternic dat de credincioși pentru a favoriza raporturile dintre poporul rus și poporul polonez. La fel, doresc să menționez acordul de pace realizat recent în Filipine și, în mod deosebit, să subliniez rolul dialogului dintre religii pentru o conviețuire pașnică în regiunea Mindanao.

Excelențe, Doamnelor și Domnilor,

La sfârșitul Enciclicei Pacem in terris, care aniversează anul acesta cincizeci de ani, Predecesorul meu Fericitul Ioan al XXIII-lea amintea că pacea rămâne „numai sunet de cuvinte” dacă nu este însuflețită și integrată de caritate (AAS 55 [1963], 303). Așadar, aceasta din urmă este la inima acțiunii diplomatice a Sfântului Scaun și, mai înainte încă, a grijii Succesorului lui Petru și a întregii Biserici catolice. Caritatea nu înlocuiește dreptatea negată, dar pe de altă parte dreptatea nu suplinește caritatea refuzată. Biserica practică zilnic caritatea în operele asistențiale, cum sunt spitalele și dispensarele, și educative, cum sunt orfelinatele, școlile, colegiile, universitățile, precum și cu asistența dată populațiilor aflate în dificultate, în special în timpul conflictelor și după ele. În numele carității, Biserica vrea să fie aproape și de cei care suferă din cauza calamităților naturale. Mă gândesc la victimele inundațiilor din sud-estul asiatic și ale uraganului care a lovit coasta de est a Statelor Unite ale Americii. Mă gândesc și la cei care au îndurat puternicul cutremur, care a devastat unele regiuni din Italia de nord. Așa cum știți, am voit să merg personal în acest locuri, unde am putut să constat dorința arzătoare cu care se intenționează să se reconstruiască ceea ce a fost distrus. Doresc ca, în acest moment al istoriei sale, acest spirit de tenacitate și de angajare comună să însuflețească toată iubita națiune italiană.

Încheind întâlnirea noastră, aș vrea să amintesc că la sfârșitul Conciliului al II-lea din Vatican – inaugurat exact în urmă cu cincizeci de ani – Venerabilul Papă Paul al VI-lea a adresat câteva Mesaje care sunt mereu de actualitate, dintre care unul este destinat tuturor guvernanților. I-a îndemnat în acești termeni: „Vă revine vouă să fiți pe pământ promotorii ordinii și păcii între oameni. Dar nu uitați asta: Dumnezeu este (…) marele artizan al ordinii și păcii pe pământ” (Mesaj adresat guvernanților, 8 decembrie 1965, 3). Astăzi îmi însușesc aceste considerații, formulându-vă Dumneavoastră, Doamnelor și Domnilor Ambasadori și stimați Membri ai Corpului Diplomatic, familiilor Dumneavoastră și colaboratorilor Dumneavoastră, cele mai calde urări pentru Anul Nou. Mulțumesc!

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 07.01.2013
Publicarea pe acest sit: 07.01.2013
Etichete: ,

Lasă un răspuns