Discursul Papei la întâlnirea cu Corpul Diplomatic de la Vatican

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
adresat corpului diplomatic acreditat
pe lângă Sfântul Scaun
luni, 9 ianuarie 2012

Excelențe,
Doamnelor și Domnilor!

Este pentru mine o ocazie deosebit de plăcută să vă pot primi, distinși Membri ai Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun, în cadrul splendid al acestei Săli Regale, pentru a vă face personal urări călduroase pentru anul care începe. Îi mulțumesc înainte de toate Decanului dumneavoastră, Ambasadorul Alejandro Valladares Lanza, precum și Ambasadorului Jean-Claude Michel, pentru cuvintele respectuoase prin care s-au făcut interpreți ai sentimentelor voastre, și salut în mod special pe cei care participă pentru prima dată la această întâlnire a noastră. Prin intermediul vostru, urarea mea se extinde la toate națiunile pe care le reprezentați, cu care Sfântul Scaun menține relații diplomatice. Este o bucurie pentru noi că Malaiezia s-a adăugat la această comunitate în cursul anului abia încheiat. Dialogul pe care voi îl întrețineți cu Sfântul Scaun înlesnește împărtășirea de impresii și de informații, precum și colaborarea în domenii cu caracter bilateral sau multilateral care sunt de interes deosebit. Prezența voastră de astăzi amintește de contribuția importantă a Bisericii adusă societăților voastre, în sectoare cum ar fi educația, sănătatea și asistența. Semne ale cooperării dintre Biserica Catolică și state sunt Acordurile stipulate în anul 2011 cu Azerbaidjan, Muntenegru și Mozambic. Primul a fost deja ratificat; doresc ca repede să se întâmple la fel pentru celelalte două și ca să se ajungă la încheierea celor care sunt în curs de negociere. La fel, Sfântul Scaun dorește să împletească un dialog rodnic cu Organizațiile internaționale și regionale și, în această perspectivă, amintesc cu satisfacție că țările membre ale Asociației Națiunilor din Sud-Estul Asiatic (A.S.E.A.N.) au primit numirea unui Nunțiu Apostolic acreditat pe lângă această Organizație. Nu pot omite să menționez că în luna decembrie 2011, Sfântul Scaun a întărit lunga sa colaborare cu Organizația Internațională pentru Migrații, devenind membru al ei cu titlu deplin. Este vorba de o atestare a angajării Sfântului Scaun și a Bisericii Catolice alături de Comunitatea internațională, în căutarea de soluții adecvate la acest fenomen care prezintă multiple aspecte, de la ocrotirea demnității persoanelor la grija față de binele comun al comunităților care le primesc și al celor din care provin.

În cursul anului abia încheiat am întâlnit personal numeroși Șefi de stat și de guvern, precum și Reprezentanți autoritari ai națiunilor voastre care au participat la ceremonia de Beatificare a iubitului meu Predecesor, Papa Ioan Paul al II-lea. Reprezentanți ai țărilor voastre au fost apoi respectuos prezenți cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a Hirotonirii mele sacerdotale. Lor tuturor, precum și celor pe care i-am întâlnit în călătoriile mele apostolice în Croația, în San Marino, în Spania, în Germania și în Benin, reînnoiesc recunoștința mea pentru delicatețea pe care mi-au manifestat-o. În afară de asta, îndrept un gând special spre țările din America Latină și din Caraibe care, în anul 2011, au sărbătorit bicentenarul independenței lor. La 12 decembrie 2011, ele au voit să sublinieze legătura lor cu Biserica Catolică și cu Succesorul Principelui Apostolilor participând, cu alți exponenți ai comunității ecleziale și autorități instituționale, la celebrarea solemnă în Bazilica „Sfântul Petru”, în care am anunțat intenția de a merge personal în Mexic și în Cuba. În sfârșit, doresc să salut Sudanul de Sud care, în iulie 2011, s-a constituit ca stat suveran. Mă bucur că acest pas a fost făcut în mod pașnic. Din păcate, tensiuni și ciocniri au avut loc în aceste ultime luni și doresc ca toți să-și unească eforturile lor pentru ca, pentru populațiile din Sudan și din Sudanul de Sud, să se deschidă în sfârșit o perioadă de pace, de libertate și de dezvoltare.

Doamnelor și Domnilor Ambasadori!

Întâlnirea de astăzi are loc în mod tradițional la sfârșitul sărbătorilor de Crăciun, în care Biserica celebrează venirea Mântuitorului. El vine în întunericul nopții, și totuși prezența sa este în mod imediat izvor de lumină și de bucurie (cf. Lc 2,9-10). Într-adevăr lumea este întunecată, acolo unde nu este luminată de lumina divină! Într-adevăr lumea este obscură, acolo unde omul nu mai recunoaște propria legătură cu Creatorul și, astfel, pune în pericol și raporturile sale cu celelalte creaturi și cu creația însăși. Momentul actual este marcat din păcate de o profundă strâmtorare și diferitele crize: economice, politice și sociale, sunt o dramatică exprimare a ei.

În această privință, nu pot să nu menționez, înainte de toate, dezvoltările grave și îngrijorătoare ale crizei economice și financiare mondiale. Aceasta nu a lovit numai familiile și activitățile din țările mai avansate din punct de vedere economic, unde a început, creând o situație în care mulți, mai ales printre tineri, s-au simțit dezorientați și frustrați în aspirațiile lor la un viitor senin, ci a avut incidență profundă și asupra vieții țărilor în curs de dezvoltare. Nu trebuie să ne descurajăm ci să reproiectăm cu hotărâre drumul nostru, cu noi forme de angajare. Criza poate și trebuie să fie un stimulent de a reflecta asupra existenței umane și asupra importanței dimensiunii sale etice, mai înainte decât asupra mecanismelor care guvernează viața economică: nu numai pentru a încerca să se pună stavilă pierderilor individuale sau ale economiilor naționale, ci pentru a ne da reguli noi care să asigure tuturor posibilitatea de a trăi demn și de a dezvolta propriile capacități în folosul întregii comunități.

Apoi doresc să amintesc că efectele actualului moment de incertitudine îi lovesc îndeosebi pe tineri. Din strâmtorarea lor s-au născut fermenții care, în lunile trecute, au cuprins, uneori în mod dur, diferite regiuni. Mă refer înainte de toate la Africa de Nord și la Orientul Mijlociu, unde tinerii, care suferă între altele datorită sărăciei și șomajului și se tem de lipsa de perspective sigure, au lansat ceea ce a devenit o vastă mișcare de revendicare de reforme și de participare mai activă la viața politică și socială. Este greu actualmente să se traseze un bilanț definitiv al recentelor evenimente și să se înțeleagă pe deplin consecințele lor pentru echilibrele regiunii. Totuși optimismul inițial a cedat locul recunoașterii dificultăților din acest moment de tranziție și de schimbare și mi se pare evident că strada adecvată pentru a continua drumul întreprins trece prin recunoașterea demnității inalienabile a oricărei persoane umane și a drepturilor sale fundamentale. Respectarea persoanei trebuie să fie în centrul instituțiilor și al legilor, trebuie să conducă la încheierea oricărei violențe și să prevină riscul ca atenția corespunzătoare față de cererile cetățenilor și necesara solidaritate socială să se transforme în simple instrumente pentru a păstra sau a cuceri puterea. Invit Comunitatea internațională să dialogheze cu actorii proceselor aflate în desfășurare, respectând popoarele și având conștiința că a construi societăți stabile și reconciliate, străine de orice discriminare nedreaptă, îndeosebi de ordin religios, constituie un orizont mai vast și mai îndepărtate decât cel al expirărilor electorale. Simt o mare preocupare față de populațiile din țările în care au loc tensiuni și violențe, îndeosebi Siria, unde doresc un sfârșit rapid al vărsărilor de sânge și începutul unui dialog rodnic între actorii politici, favorizat de prezența observatorilor independenți. În Țara Sfântă, unde tensiunile dintre palestinieni și israelieni au repercusiuni asupra echilibrelor din întregul Orient Mijlociu, este nevoie ca responsabilii acestor două popoare să adopte decizii curajoase și clarvăzătoare în favoarea păcii. Am aflat cu plăcere că, în urma unei inițiative a Regatului Iordaniei, dialogul este reluat; doresc ca el să continue pentru ca să se ajungă la o pace durabilă, care să garanteze dreptul acelor două popoare să trăiască în siguranță în state suverane și în cadrul unor frontiere sigure și recunoscute la nivel internațional. Comunitatea internațională, la rândul său, trebuie să stimuleze propria creativitate și inițiativele de promovare a acestui proces de pace, respectând drepturile fiecărei părți. Urmăresc cu mare atenție și dezvoltările din Irak, deplorând atentatele care au cauzat și recent pierderea de numeroase vieți umane și încurajez autoritățile sale să continue să înainteze cu fermitate pe calea unei reconcilieri naționale depline.

Fericitul Ioan Paul al II-lea amintea: „calea păcii este calea tinerilor”1, pentru că ei sunt „tinerețea națiunilor și a societăților, tinerețea oricărei familii și a întregii umanități”2. Așadar, tinerii ne stimulează să luăm serios în considerare cererile lor de adevăr, de dreptate și de pace. De aceea lor le-am dedicat Mesajul anual pentru celebrarea Zilei Mondiale a Păcii, intitulat Educarea tinerilor la dreptate și la pace. Educația este o temă crucială pentru orice generație, pentru că de ea depinde atât dezvoltarea sănătoasă a oricărei persoane cât și viitorul întregii societăți. De aceea, ea constituie o misiune de importanță primară într-un timp dificil și delicat. În afară de un obiectiv clar, care este acela de a-i conduce pe tineri la o cunoaștere deplină a realității, deci a adevărului, educația are nevoie de locuri. Între acestea figurează înainte de toate familia, întemeiată pe căsătoria unui bărbat cu o femeie. Aceasta nu este o simplă convenție socială, ci este celula fundamentală a oricărei societăți. De aceea, politicile care lezează familia amenință demnitatea umană și însuși viitorul umanității. Contextul familiar este fundamental în parcursul educativ și pentru dezvoltarea însăși a indivizilor și a statelor; prin urmare, sunt necesare politici care să valorizeze și să ajute astfel coeziunea socială și dialogul. În familie ne deschidem spre lume și spre viață și, așa cum am avut ocazia să amintesc în timpul călătoriei mele în Croația, „deschiderea la viață este semn de deschidere la viitor”3. În acest context al deschiderii la viață, primesc cu satisfacție recenta sentință a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care interzice brevetarea proceselor referitoare la celulele staminale embrionare umane, precum și Rezoluția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care condamnă selectarea prenatală în funcție de sex.

Mai în general, privind mai ales la lumea occidentală, sunt convins că se opun educației tinerilor și prin urmare viitorului omenirii măsurile legislative care nu numai că permit, dar uneori chiar favorizează avortul, din motive de conveniență sau din motive medicale discutabile.

Continuând reflecția noastră, un rol la fel de esențial pentru dezvoltarea persoanei este desfășurat de instituțiile educative: ele sunt primele instanțe care colaborează cu familia și cu greu își îndeplinesc misiunea lor proprie dacă lipsește o armonie de intenții cu realitatea familiară. Este necesar să se realizeze politici formative pentru ca educația școlară să fie accesibilă tuturor și ca, în afară de promovarea dezvoltării cognitive a persoanei, să se aibă grijă de creșterea armonioasă a personalității, inclusiv deschiderea ei spre Transcendent. Biserica Catolică a fost mereu deosebit de activă în domeniul instituțiilor școlare și academice, desfășurând o operă apreciată alături de cea a instituțiilor statale. Doresc, deci, ca această contribuție să fie recunoscută și valorizată și de legislațiile naționale.

În această perspectivă, se înțelege bine că o operă educativă eficientă cere și respectarea libertății religioase. Aceasta este caracterizată de o dimensiune individuală, precum și de o dimensiune colectivă și de o dimensiune instituțională. Este vorba de primul dintre drepturile umane, pentru că ea exprimă realitatea cea mai fundamentală a persoanei. Prea des, din diferite motive, acest drept este încă limitat sau luat în râs. Nu pot să evoc această temă fără a saluta înainte de toate amintirea ministrului pakistanez Shahbaz Bhatti, a cărui luptă neobosită pentru drepturile minorităților s-a încheiat cu o moarte tragică. Din păcate, nu este vorba de un caz izolat. În nu puține țări, creștinii sunt privați de drepturile fundamentale și puși la marginile vieții publice; în altele îndură atacuri violente împotriva bisericilor lor și a locuințelor lor. Uneori sunt constrânși să părăsească țări la edificarea cărora au contribuit, din cauza tensiunilor continue și a politicilor care adesea îi izolează ca spectatori secundari ai vieții naționale. În alte părți ale lumii se întâlnesc politici menite să marginalizeze rolul religiei în viața socială, ca și cum ea ar fi mai degrabă cauză de intoleranță decât o contribuție apreciabilă în educarea la respectarea demnității umane, la dreptate și la pace. Terorismul motivat din punct de vedere religios a secerat și anul trecut numeroase victime, mai ales în Asia și în Africa și pentru aceasta, așa cum am amintit la Assis, liderii religioși trebuie să repete cu forță și fermitate că „aceasta nu este adevărata natură a religiei”. Este în schimb denaturarea sa și contribuie la distrugerea sa”4. Religia nu poate să fie folosită ca pretext pentru a izola regulile dreptății și ale dreptului în folosul „binelui” pe care ea îl urmărește. În această perspectivă, sunt mândru să amintesc, așa cum am făcut în țara mea natală, că pentru Părinții care au constituit Germania viziunea creștină despre om a fost adevărata forță inspiratoare, așa cum, de altfel, a fost pentru Părinții fondatori ai Europei unite. În afară de asta, aș vrea să menționez semnale încurajatoare în domeniul libertății religioase. Mă refer la modificarea legislativă grație căreia personalitatea juridică publică a minorităților religioase a fost recunoscută în Georgia; mă gândesc și la sentința Curții europene a drepturilor omului în favoarea prezenței Crucifixului în sălile de școală italiene. Și tocmai Italiei doresc să adresez un gând deosebit, la sfârșitul celei de-a 150-a aniversări a unificării sale politice. Relațiile dintre Sfântul Scaun și statul italian au trecut prin momente dificile după unificare. Însă, în timp au prevalat înțelegerea și voința reciprocă de a coopera, fiecare în propriul domeniu, pentru a favoriza binele comun. Doresc ca Italia să continue să promoveze un raport echilibrat între Biserică și stat, constituind astfel un exemplu, la care celelalte națiuni să se poate referi cu respect și interes.

În continentul african, pe care l-am vizitat din nou mergând recent în Benin, este esențial ca o colaborare între comunitățile creștine și guverne să ajute la parcurgerea unui drum de dreptate, de pace și de reconciliere, în care membrii tuturor etniilor și ai tuturor religiilor să fie respectați. Este dureros să constatăm că această țintă, în diferite țări din acel continent, este încă îndepărtată. Mă gândesc îndeosebi la recrudescența violențelor care interesează Nigeria, așa cum au amintit atentatele comise împotriva mai multor biserici în timpul Crăciunului, la urmele lăsate de războiul civil din Coasta de Fildeș, la instabilitatea persistentă în Regiunea Marilor Lacuri și la urgența umanitară în țările din Cornul Africii. Cer, încă o dată, Comunității internaționale să ajute cu grijă la găsirea unei soluții la criza care durează de ani de zile în Somalia.

În sfârșit, nu pot să nu subliniez că o educație corect înțeleasă nu poate decât să favorizeze respectarea creației. Nu se pot uita gravele calamități naturale care, în 2011, au lovit diferite zone din sud-estul Asiei și dezastrele ambientale ca acela de la centrul nuclear din Fukushima în Japonia. Ocrotirea ambientului, sinergia dintre lupta împotriva sărăciei și cea împotriva schimbărilor climatice constituie domenii relevante pentru promovarea dezvoltării umane integrale. De aceea, doresc ca, în urma celei de-a XVII-a sesiuni a Conferinței Statelor care fac parte din Convenția ONU despre schimbările climatice, încheiată de curând la Durban, Comunitatea internațională să se pregătească pentru Conferința ONU despre dezvoltarea sustenabilă („Rio+20”) ca autentică „familie a națiunilor” și, de aceea, cu mare simț de solidaritate și de responsabilitate față de generațiile prezente și pentru cele viitoare.

Excelențe, Doamnelor și Domnilor!

Nașterea Principelui păcii ne învață că viața nu se sfârșește în nimic, că destinul său nu este putrezirea, ci nemurirea. Cristos a venit pentru ca oamenii să aibă viața și să o aibă din belșug (cf. In 10,10). „Numai atunci când viitorul este sigur ca realitate pozitivă, devine trăibil și prezentul”5. Însuflețit de certitudinea credinței, Sfântul Scaun continuă să dea propria contribuție Comunității internaționale, conform acelei duble înțelegeri pe care Conciliul al II-lea din Vatican – a cărei a 50-a aniversare este anul acesta – a definit-o în mod clar: să proclame măreția supremă a vocației omului și prezența în el a unui germen divin, precum și să ofere omenirii o cooperare sinceră, care să instaureze acea fraternitate universală care corespunde acestei vocații6. În acest spirit, reînnoiesc vouă tuturor, membrilor familiilor voastre și colaboratorilor voștri urările mele cele mai cordiale pentru anul nou. Mulțumesc pentru atenția voastră.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 09.01.2012
Publicarea pe acest sit: 09.01.2012
Etichete:

Lasă un răspuns