Discursul Papei la întâlnirea cu Corpul Diplomatic de la Vatican

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
adresat corpului diplomatic acreditat
pe lângă Sfântul Scaun
luni, 10 ianuarie 2011

Excelențe,
Doamnelor și domnilor,

Sunt bucuros să vă primesc pentru această întâlnire care, în fiecare an, vă reunește în jurul Succesorului lui Petru, iluștri Reprezentanți din așa de numeroase țări. Ea îmbracă o înaltă semnificație, deoarece oferă o imagine și în același timp un exemplu al rolului Bisericii și al Sfântului Scaun în comunitatea internațională. Adresez fiecăruia dintre voi salutări și urări cordiale, îndeosebi celor care sunt aici pentru prima dată. Vă sunt recunoscător pentru angajarea și atenția cu care, în exercitarea funcțiunilor voastre delicate, urmăriți activitățile mele, pe cele ale Curiei Romane și, astfel, într-un anumit mod, viața Bisericii catolice în orice parte a lumii. Decanul vostru, Ambasadorul Alejandro Valladares Lanza, s-a făcut interpretul sentimentelor voastre și îi mulțumesc pentru urările pe care mi le-a exprimat în numele tuturor. Știind cât de unită este comunitatea voastră, sunt sigur că este prezentă astăzi în gândul vostru Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos, baroneasa van Lynden-Leijten, care în urmă cu câteva săptămâni s-a întors la casa Tatălui. Mă asociez în rugăciune la sentimentele voastre de emoție.

Când începe un nou an, în inimile noastre și în întreaga lume răsună încă ecoul veștii fericite care a strălucit în urmă cu douăzeci de secole în noaptea din Betleem, noapte care simbolizează condiția umanității, în necesitatea ei de lumină, de iubire și de pace. Pentru oamenii de atunci ca și pentru cei de astăzi, cetele cerești au adus vestea cea bună a venirii Mântuitorului: „Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare; peste cei care locuiau în ținut întunecos a strălucit o lumină” (Is 9,1). Misterul Fiului lui Dumnezeu care devine fiu al omului depășește desigur orice așteptare umană. În gratuitatea sa absolută, acest eveniment de mântuire este răspunsul autentic și complet la dorința profundă a inimii. Adevărul, binele, fericirea, viața în plinătate, pe care fiecare om le caută în mod conștient sau inconștient, i-au fost dăruite de Dumnezeu. Aspirând la acest binefaceri, fiecare persoană este în căutarea Creatorului său, pentru că „numai Dumnezeu răspunde la setea care se află în inima fiecărui om” (Exortația apostolică postsinodală Verbum Domini, 23). Omenirea, în toată istoria ei, prin credințele sale și riturile sale, manifestă o neîncetată căutare a lui Dumnezeu și „aceste forme de exprimare sunt așa de universale încât omul poate fi definit o ființă religioasă” (Catehismul Bisericii Catolice, 28). Dimensiunea religioasă este o caracteristică de netăgăduit și incoercibilă a existenței și a acțiunii omului, măsura realizării destinului său și a construirii comunității de care aparține. De aceea, atunci când individul însuși sau cei care îl înconjoară neglijează sau neagă acest aspect fundamental, se creează dezechilibre și conflicte la toate nivelele, atât pe planul personal cât și pe cel interpersonal.

În acest adevăr primar și fundamental se află motivul pentru care am indicat libertatea religioasă drept cale fundamentală pentru construirea păcii, în Mesajul pentru celebrarea Zilei Mondiale a Păcii din acest an. De fapt, pacea se construiește și se păstrează numai atunci când omul poate în mod liber să-l caute și să-l slujească pe Dumnezeu în inima lui, în viața lui și în relațiile lui cu alții.

Doamnelor și Domnilor Ambasadori, prezența voastră în această circumstanță solemnă este o invitație de a face un tur de orizont asupra tuturor țărilor pe care voi le reprezentați și asupra lumii întregi. În această panoramă, nu există oare numeroase situații în care, din păcate, dreptul la libertatea religioasă este lezat sau negat? Acest drept al omului, care în realitate este primul dintre drepturi, pentru că, din punct de vedere istoric, a fost afirmat cel dintâi, și, pe de altă parte, are ca obiect dimensiunea constitutivă a omului, adică relația sa cu Creatorul, nu este oare prea des pus în discuție sau încălcat? Mi se pare că societatea, responsabilii ei și opinia publică își dau seama astăzi mai mult, chiar dacă nu întotdeauna în mod exact, de această rană gravă provocată împotriva demnității și libertății lui homo religiosus, asupra căreia am ținut, de mai multe ori, să atrag atenția tuturor.

Am făcut asta în timpul călătoriilor mele apostolice de anul trecut, în Malta și în Portugalia, în Cipru, în Regatul Unit și în Spania. Dincolo de caracteristicile acestor țări, păstrez despre toate o amintire plină de recunoștință pentru primirea pe care mi-au rezervat-o. Adunarea Specială pentru Orientul Mijlociu a Sinodului Episcopilor, care s-a desfășurat în Vatican în cursul lunii octombrie, a fost un moment de rugăciune și de reflecție, în timpul căruia gândul s-a îndreptat cu insistență spre comunitățile creștine din acele regiuni ale lumii, așa de încercate din cauza adeziunii lor la Cristos și la Biserică.

Da, privind spre Orient, atentatele care au semănat moarte, durere și rătăcire printre creștinii din Irak, până acolo încât i-a făcut să părăsească țara unde părinții lor au trăit de-a lungul secolelor, ne-au îndurerat profund. Reînnoiesc autorităților din acea țară și conducătorilor religioși musulmani apelul meu îngrijorat de a acționa pentru ca toți concetățenii lor creștini să poată trăi în siguranță și să continue să aducă propria contribuție societății ai cărei membrii sunt cu titlu deplin. Și în Egipt, la Alexandria, terorismul a lovit în mod brutal credincioși aflați în rugăciune într-o biserică. Această succesiune de atacuri este un semn ulterior al necesității urgente pentru guvernele din regiune să adopte, în pofida dificultăților și amenințărilor, măsuri eficace pentru ocrotirea minorităților religioase. Trebuie spus asta încă o dată? În Orientul Mijlociu, „creștinii sunt cetățeni originali și autentici, leali față de patria lor și fideli față de obligațiilor lor naționale. Este natural ca ei să se poată bucura și de toate drepturile de cetățenie, de libertate de conștiință și de cult, de libertate în domeniul învățământului și al educației și în folosirea mijloacelor de comunicare” (Mesaj adresat Poporului lui Dumnezeu de Adunarea Specială pentru Orientul Mijlociu a Sinodului Episcopilor, 10). În această privință, apreciez atenția față de drepturile celor mai slabi și clarviziunea politică de care au dat dovadă câteva țări din Europa în ultimele zile, cerând un răspuns concertat al Uniunii Europene așa încât creștinii să fie apărați în Orientul Mijlociu. În sfârșit, aș vrea să amintesc că libertatea religioasă nu este pe deplin aplicată acolo unde este garantată numai libertatea de cult, cel mult cu limitări. În afară de asta, încurajez să se însoțească tutelarea deplină a libertății religioase și a celorlalte drepturi umane cu programe care, încă din școala primară și în cadrul învățământului religios, să educe la respectarea tuturor fraților în umanitate. Apoi, cât privește statele din Peninsula Arabă, unde trăiesc numeroși muncitori imigrați creștini, doresc ca Biserica catolică să poată dispune de structuri pastorale adecvate.

Între normele care lezează dreptul persoanelor la libertatea religioasă, o mențiune deosebită trebuie să fie făcută despre legea împotriva blasfemiei în Pakistan: încurajez din nou autoritățile din acea țară să facă eforturile necesare pentru a o abroga, cu atât mai mult cu cât este evident că ea este folosită ca pretext pentru a provoca nedreptăți și violențe împotriva minorităților religioase. Asasinarea tragică a guvernatorului din Punjab arată cât de urgent este a proceda în acest sens: venerarea față de Dumnezeu promovează fraternitatea și iubirea, nu ura și dezbinarea. Alte situații îngrijorătoare, uneori cu acte de violență, pot să fie menționate în sudul și în sud-estul continentului asiatic, în țări care de altfel au o tradiție de raporturi sociale pașnice. Importanța deosebită a unei religii determinate într-o națiune n-ar trebui să implice niciodată ca acei cetățeni care aparțin unei alte confesiuni să fie discriminați în viața socială sau, mai rău încă, să fie tolerată violența împotriva lor. În această privință, este important ca dialogul interreligios să favorizeze o angajare comună de a recunoaște și promova libertatea religioasă a oricărei persoane și a oricărei comunități. În sfârșit, așa cum am amintit deja, violența împotriva creștinilor nu scutește Africa. Atacurile împotriva locurilor de cult în Nigeria, chiar în timp ce se celebra Nașterea lui Cristos, sunt o altă mărturie tristă.

De altfel, în multe țări Constituția recunoaște o anumită libertate religioasă, însă, de fapt, viața comunităților religioase este îngreunată și uneori este și precară (cf. Conciliul al II-lea din Vatican, Declarația Dignitatis humanae, 15), pentru că orânduirea juridică sau socială se inspiră din sisteme filozofice și politice care stabilesc un control strict, ca să nu spunem un monopol, al statului asupra societății. Este necesar să înceteze aceste ambiguități, în așa fel încât credincioșii să nu fie dezbătuți între fidelitatea față de Dumnezeu și lealitatea față de propria patrie. Cer în mod deosebit să fie garantată pretutindeni comunităților catolice deplina autonomie de organizare și libertatea de a-și îndeplini misiunea lor, în conformitate cu normele și standardele internaționale în acest domeniu.

În acest moment, gândul meu se îndreaptă din nou spre comunitatea catolică din China continentală și spre Păstorii săi, care trăiesc un moment de dificultate și de încercare. Pe de altă parte, aș vrea să adresez un cuvânt de încurajare autorităților din Cuba, țară care a celebrat în anul 2010 șaptezeci și cinci de ani de relații diplomatice neîntrerupte cu Sfântul Scaun, pentru ca dialogul care în mod fericit s-a instaurat cu Biserica să se întărească ulterior și să se lărgească.

Mutând privirea noastre de la Orient la Occident, ne aflăm în fața altor tipuri de amenințări împotriva exercitării depline a libertății religioase. Mă gândesc, în primul rând, la țări în care se acordă o mare importanță pluralismului și toleranței, dar unde religia îndură o marginalizare crescândă. Se tinde să se considere religia, orice religie, ca un factor fără importanță, străin de societatea modernă sau chiar destabilizatoare, și se încearcă prin diferite mijloace să fie împiedicată orice influență a ei în viața socială. Se ajunge astfel să se pretindă ca creștinii să acționeze în exercitarea profesiei lor fără referință la convingerile lor religioase și morale, și chiar în contradicție cu ele, cum ar fi, de exemplu, acolo unde sunt în vigoare legi care limitează dreptul la obiecția de conștiință a lucrătorilor sanitari sau a anumitor lucrători ai dreptului.

În acest context, nu se poate decât să ne bucurăm de adoptarea din partea Consiliului Europei, în luna octombrie, a unei rezoluții care ocrotește dreptul personalului medical la obiecția de conștiința în fața anumitor acte care lezează în mod grav dreptul la viață, cum este avortul.

O altă manifestare a marginalizării religiei și, în mod deosebit, a creștinismului, constă în a izola din viața publică sărbători și simboluri religioase, în numele respectului față de cei care aparțin altor religii sau de cei care nu cred. Acționând astfel, nu numai că se limitează dreptul celor care cred la exprimarea publică a credinței lor, ci se taie și rădăcinile culturale care alimentează identitatea profundă și coeziunea socială a multor națiuni. Anul trecut, câteva țări europene s-au asociat la recursul guvernului italian în bine cunoscuta cauză referitoare la expunerea crucifixului în locurile publice. Doresc să exprim recunoștința mea autorităților din aceste națiuni, precum și tuturor celor care s-au angajat în acest sens, Episcopate, Organizații și Asociații civile și religioase, îndeosebi Patriarhia de Moscova și ceilalți reprezentanți ai ierarhiei ortodoxe, precum și tuturor persoanelor – care cred dar și care nu cred – care au ținut să manifeste alipirea lor de acest simbol purtător de valori universale.

În afară de aceasta, a recunoaște libertatea religioasă înseamnă a garanta ca toate comunitățile religioase să poată acționa liber în societate, cu inițiative în sectoarele social, caritativ sau educativ. De altfel, în orice parte a lumii se poate constata rodnicia operelor Bisericii catolice în aceste domenii. Este îngrijorător că această slujire pe care comunitățile religioase o oferă întregii societăți, îndeosebi pentru educarea tinerelor generații, este compromisă sau împiedicată de proiecte de lege care riscă să creeze un fele de monopol de stat în materie școlară, așa cum se constată de exemplu în anumite țări din America Latină. În timp ce multe dintre ele celebrează al doilea centenar al independenței lor, ocazie propice pentru a-și aminti de contribuția Bisericii catolice la formarea identității naționale, îndemn toate guvernele să promoveze sisteme educative care să respecte dreptul primordial al familiilor de a decide în privința educației copiilor și care să se inspire din principiul de subsidiaritate, fundamental pentru a organiza o societate dreaptă.

Continuând reflecția mea, nu pot trece sub tăcere o altă amenințare la adresa libertății religioase a familiilor în unele țări europene, acolo unde este impusă participarea la cursuri de educație sexuală sau civilă care transmit concepții despre persoană și despre viață presupuse neutre, dar care în realitate reflectă o antropologie contrară credinței și rațiunii drepte.

Doamnelor și domnilor Ambasadori,

În această circumstanță solemnă, permiteți-mi să explic câteva principii din care Sfântul Scaun, cu toată Biserica catolică, se inspiră în activitatea sa pe lângă Organizațiile Internaționale interguvernamentale, cu scopul de a promova respectarea deplină a libertății religioase pentru toți. În primul rând convingerea că nu se poate crea un fel de scară în gravitatea intoleranței față de religii. Din păcate, o astfel de atitudine este frecventă, și sunt mai precis actele discriminatoare împotriva creștinilor care sunt considerate mai puțin grave, mai puțin demne de atenție din partea guvernelor și a opiniei publice. În același timp, trebuie să se refuze și contrastul periculos pe care unii vor să-l instaureze între dreptul la libertatea religioasă și celelalte drepturi ale omului, uitând sau negând astfel rolul central al respectării libertății religioase în apărarea și ocrotirea înaltei demnități a omului. Mai puțin justificabile sunt de asemenea tentativele de a opune dreptului la libertatea religioasă niște pretinse drepturi noi, promovate activ de anumite sectoare ale societății și inserate în legislațiile naționale sau în directivele internaționale, dar care nu sunt, în realitate, decât expresia dorințelor egoiste și nu-și au fundamentul lor în natura umană autentică. În sfârșit, trebuie afirmat că o proclamare abstractă a libertății religioase nu este suficientă: această normă fundamentală a vieții sociale trebuie să aibă aplicare și respect la toate nivelele și în toate domeniile; altminteri, în pofida afirmațiilor juste de principiu, se riscă să se comită profunde nedreptăți față de cetățenii care doresc să mărturisească și să practică în mod liber credința lor.

Promovarea unei libertăți religioase depline a comunităților catolice este și scopul pe care îl urmărește Sfântul Scaun atunci când încheie Concordate sau alte Acorduri. Mă bucur că state din diferite regiuni ale lumii și de diferite tradiții religioase, culturale și juridice aleg mijlocul convențiilor internaționale pentru a organiza raporturile dintre comunitatea politică și Biserica catolică, stabilind prin intermediul dialogului cadrul unei colaborări în respectarea competențelor reciproce. Anul trecut a fost încheiat și a intrat în vigoare un Acord pentru asistența religioasă a credincioșilor catolici din forțele armate din Bosnia-Herțegovina, și negocierile sunt actualmente în desfășurare în diferite țări. Sperăm într-un rezultat pozitiv, capabil să asigure soluții care să respecte natura și libertatea Bisericii pentru binele întregii societăți.

Activitatea Reprezentanților Pontificali pe lângă state și organizații internaționale este la fel în slujba libertății religioase. Aș vrea să prezint cu satisfacție că autoritățile vietnameze au acceptat ca eu să desemnez un Reprezentant, care va exprima cu vizitele sale la iubita comunitate catolică din acea țară grija Succesorului lui Petru. De asemenea, aș vrea să amintesc că, în timpul anului trecut, rețeaua diplomatică a Sfântului Scaun s-a consolidat ulterior în Africa, o prezență stabilă este de acum asigurată în trei țări unde nunțiul nu avea reședință. Cu ajutorul lui Dumnezeu, voi merge iar în acel continent, în Benin, în noiembrie anul acesta, pentru a încredința Exortația Apostolică ce va cuprinde roadele lucrărilor celei de-a doua Adunări Speciale pentru Africa a Sinodului Episcopilor.

În fața acestui auditoriu ilustru, aș vrea în sfârșit să reafirm cu putere că religia nu constituie pentru societate o problemă, nu este un factor de tulburare sau de conflict. Aș vrea să repet că Biserica nu caută privilegii, nici nu vrea să intervină în domenii străine de misiunea ei, ci pur și simplu vrea să exercite această misiune cu libertate. Invit pe fiecare să recunoască marea lecție a istoriei: „Cum să negăm contribuția marilor religii ale lumii la dezvoltarea civilizației? Căutarea sinceră a lui Dumnezeu a dus la o respectare mai mare a demnității omului. Comunitățile creștine, cu patrimoniul lor de valori și principii, au contribuit puternic la conștientizarea persoanelor și a popoarelor cu privire la propria identitate și demnitate, precum și la cucerirea de instituții democratice și la afirmarea drepturilor omului și a respectivelor sale obligații. Și astăzi, creștinii, într-o societate tot mai globalizată, sunt chemați, nu numai cu o responsabilă angajare civilă, economică și politică, ci și cu mărturia propriei carități și credințe, să ofere o contribuție prețioasă la angajarea obositoare și exaltantă pentru dreptate, pentru dezvoltarea umană integrală și pe orânduirea dreaptă a realităților umane” (Mesajul pentru celebrarea Zilei Mondiale a Păcii, 1 ianuarie 2011, 7)

În această privință este emblematică figura Fericitei Maici Tereza de Calcutta: centenarul nașterii ei a fost celebrat la Tirana, la Skopje și la Pristina precum și în India; un omagiu vibrant i-a fost adus nu numai de Biserică, ci și de autorități civile și conducători religioși, fără a număra persoanele de toate confesiunile. Exemple ca al ei arată lumii cât de mult angajarea care se naște din credință este benefică pentru toată societatea.

Fie ca nici o societate umană să se priveze în mod voluntar de aportul fundamental pe care-l constituie persoanele și comunitățile religioase! Așa cum amintea Conciliul al II-lea din Vatican, asigurând pe deplin și tuturor justa libertate religioasă, societatea va putea „să se bucure de bunurile dreptății și păcii care provin din fidelitatea oamenilor față de Dumnezeu și față de sfânta lui voință” (Declarația Dignitatis humanae, 6).

Iată pentru ce, în timp ce formulez urări pentru ca acest nou an să fie bogat în înțelegere și progres real, îi îndemn pe toți, responsabili politici, conducători religioși și persoane de orice categorie, să întreprindă cu determinare calea spre o pace autentică și durabilă, care trece prin respectarea dreptului la libertatea religioasă în toată extinderea ei.

Asupra acestei angajări, pentru a cărei realizare este necesar efortul întregii familii umane, invoc Binecuvântarea lui Dumnezeu Atotputernicul, care a realizat reconcilierea noastră cu El și între noi, prin intermediul Fiului său Isus Cristos, pacea noastră (cf. Ef 2,14).

An bun tuturor!

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 10.01.2011
Publicarea pe acest sit: 11.01.2011
Etichete: ,

Lasă un răspuns