Discursul Papei la întâlnirea cu copiii de la Institutul Serafic

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
întâlnirea cu copiii bolnavi și cu handicap
găzduiți în Institutul Serafic
Assisi, vineri, 4 octombrie 2013

Noi suntem printre stigmatele lui Isus, ați spus dumneavoastră, doamnă. Ați spus și că aceste stigmate au nevoie să fie ascultate, să fie recunoscute. Și îmi vine în minte când Domnul Isus mergea împreună cu acei doi discipoli triști. Domnul Isus, la sfârșit, a arătat stigmatele sale și ei l-au recunoscut. Apoi pâinea, unde El era acolo. Fratele meu Dominic îmi spunea că aici se face adorația. Și acea pâine are nevoie să fie ascultată, pentru că Isus este prezent și ascuns în spatele simplității și blândeții unei pâini. Și aici este Isus ascuns în acești tineri, în acești copii, în aceste persoane. Pe altar adorăm Trupul lui Isus; în ei găsim stigmatele lui Isus. Isus ascuns în Euharistie și Isus ascuns în aceste stigmate. Au nevoie să fie ascultate! Poate nu atât în ziare, ca știri; aceea este o ascultare care durează una, două, trei zile, apoi vine o alta, o alta… Trebuie să fie ascultate de cei care spun că sunt creștini. Creștinul îl adoră pe Isus, creștinul îl caută pe Isus, creștinul știe să recunoască stigmatele lui Isus. Și astăzi, noi toți, aici, avem necesitatea de a spune: „Aceste stigmate trebuie să fie ascultate!”. Dar există un alt lucru care ne dă speranță. Isus este prezent în Euharistie, aici este Trupul lui Isus; Isus este prezent printre voi, este Trupul lui Isus: sunt stigmatele lui Isus în aceste persoane.

Dar este interesant: Isus, când a înviat era foarte frumos. Nu avea în trupul său vânătăi, răni… nimic! Era mai frumos! A voit să păstreze numai stigmatele și le-a dus în cer. Stigmatele lui Isus sunt aici și sunt în cer în fața Tatălui. Noi îngrijim stigmatele lui Isus aici și El, din cer, ne arată stigmatele sale și ne spune nouă tuturor, nouă tuturor: „Te aștept!” Așa să fie.

Domnul să vă binecuvânteze pe toți. Iubirea sa să coboare asupra noastră, să meargă cu noi; Isus să ne spună că aceste stigmate sunt ale lui și să ne ajute să dăm glas, pentru ca noi creștinii să le ascultăm.

* * *

Urmează celelalte cuvinte pe care Papa Francisc le pregătise pentru această ocazie și pe care le-a încredințat considerându-le citite:

Iubiți frați și surori,

Vreau să încep vizita mea la Assisi cu voi, vă salut pe toți! Astăzi este sărbătoarea sfântului Francisc și eu am ales, ca Episcop de Roma, să port numele său. Iată pentru ce astăzi sunt aici: vizita mea este mai ales un pelerinaj de iubire, pentru a mă ruga pe mormântul unui om care s-a despuiat de sine însuși și s-a îmbrăcat în Cristos și, după exemplul lui Cristos, i-a iubit pe toți, în special pe cei mai săraci și abandonați, a iubit cu stupoare și simplitate creația lui Dumnezeu. Ajungând aici la Assisi, la porțile orașului, se află acest Institut, care se numește tocmai „Serafic”, un supranume al sfântului Francisc. L-a întemeiat un mare franciscan, fericitul Ludovic de Casoria.

Și este corect să pornesc de aici. Sfântul Francisc, în testamentul său, spune: „Domnul mi-a dat mie, fratele Francisc, să încep să fac pocăință astfel: când eram în păcate mi se părea lucru prea amar să-i văd pe leproși: și Domnul însuși m-a condus printre ei și am folosit milostivire. Și îndepărtându-mă de ei, ceea ce mi se părea amar mi-a fost schimbat în dulceață a sufletului și a trupului” (FF, 110).

Din păcate societatea este poluată de cultura „rebutului”, care este opusă culturii primirii. Și victimele culturii rebutului sunt tocmai persoanele mai slabe, mai fragile. În această casă în schimb văd în acțiune cultura primirii. Desigur, și aici nu va fi perfect totul, dar se colaborează împreună pentru o viață demnă a persoanelor cu dificultăți grave. Mulțumesc pentru acest semn de iubire pe care ni-l oferiți: acesta este semnul adevăratei civilizații, umane și creștine! A pune în centrul atenției sociale politice persoanele mai dezavantajate! Uneori în schimb familiile sunt singure în a se descurca. Ce este de făcut? Din acest loc în care se vede iubirea concretă, spun tuturor: să înmulțim operele culturii primirii, opere înainte de toate însuflețite de o profundă iubire creștină, iubire față de Cristos Răstignit, față de trupul lui Cristos, opere în care să se unească profesionalitatea, muncă răsplătită corect și calificată, cu voluntariatul, o comoară prețioasă.

A sluji cu iubire și cu duioșie persoanele care au nevoie de atâta ajutor ne face să creștem în umanitate, pentru că ele sunt adevărate resurse de umanitate. Sfântul Francisc era un tânăr bogat, avea idealuri de glorie, însă Isus, în persoana acelui lepros, i-a vorbit în tăcere și l-a schimbat, l-a făcut să înțeleagă ceea ce are valoare cu adevărat în viață: nu bogățiile, forța armelor, gloria pământească, ci umilința, milostivirea, iertarea.

Aici, iubiți frați și surori, vreau să vă citesc ceva personal, una dintre cele mai frumoase scrisori pe care le-am primit, un dar de iubire al lui Isus. Mi-a scris-o Nicolás, un tânăr de 16 ani, cu handicap încă de la naștere, care locuiește la Buenos Aires. V-o citesc: „Dragă Francisc: sunt Nicolás și am 16 ani; de vreme ce nu pot să-ți scriu eu (pentru că încă nu vorbesc, nici nu merg), am cerut părinților mei să facă asta în locul meu, pentru că ei sunt persoanele care mă cunosc mai mult. Vreau să-ți povestesc că atunci când aveam 6 ani, în colegiul meu care se numește Aedin, părintele Pablo mi-a dat prima Împărtășanie și anul acesta, în noiembrie, voi primi Mirul, un lucru care îmi dă multă bucurie. Toate nopțile, de când tu mi-ai cerut asta, eu cer îngerului meu păzitor, care se numește Eusebio și care are multă răbdare, să te păzească și să te ajute. Fii sigur că face asta foarte bine pentru că are grijă de mine și mă însoțește în toate zilele!! Ah! Și atunci când nu mi-e somn… vine să se joace cu mine!! Mi-ar plăcea mult să vin să te văd și să primesc binecuvântarea ta și un sărut: numai asta!! Îți trimit multe salutări și continui să-i cer lui Eusebio ca să aibă grijă de tine și să-ți dea putere. Sărutări. NICO”.

În această scrisoare, în inima acestui tânăr este frumusețea, iubirea, poezia lui Dumnezeu. Dumnezeu care se revelează celui care are inima simplă, celor mici, celor umili, celor pe care noi adesea îi considerăm ultimii, chiar și vouă, dragi prieteni: acel tânăr când nu reușește să adoarmă se joacă împreună cu îngerul său păzitor; Dumnezeu e cel care coboară ca să se joace cu el.

În capela acestui Institut, episcopul a voit să fie adorația euharistică permanentă: pe același Isus pe care îl adorăm în Sacrament, îl întâlnim în fratele mai fragil, de la care învățăm, fără bariere și complicații, că Dumnezeu ne iubește cu simplitatea inimii.

Mulțumesc tuturor pentru această întâlnire. Vă port cu mine, în afecțiune și în rugăciune. Dar și voi rugați-vă pentru mine! Domnul să vă binecuvânteze și Sfânta Fecioară Maria și sfântul Francisc să vă ocrotească.

* * *

După ce a părăsit capela, Sfântul Părinte, arătându-se la o fereastră, a adresat următoarele cuvinte persoanelor prezente în afara edificiului:

Bună ziua! Vă salut. Multe mulțumiri pentru toate acestea. Și rugați-vă pentru toți copiii, tinerii, persoanele care sunt aici, pentru toți cei care lucrează aici. Pentru ei! Foarte frumos! Domnul să vă binecuvânteze! Rugați-vă și pentru mine! Dar mereu! Rugați-vă, vă rog, nu împotrivă! Domnul să vă binecuvânteze.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 04.10.2013
Publicarea pe acest sit: 04.10.2013
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns