Discursul Papei la întâlnirea cu clerul, persoanele consacrate şi seminariştii ugandezi

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu clerul, persoanele consacrate
și seminariștii ugandezi
Catedrala Sf. Maria, Kampala,Uganda
28 noiembrie 2015

Eu voi lăsa episcopului care se ocupă de viața consacrată mesajul pe care l-am scris pentru voi, pentru ca să fie publicat.

Îmi cer scuze pentru că mă întorc la limba mea maternă, pentru că nu știu să vorbesc bine engleza.

Trei lucruri vreau să vă spun în această seară. Primul: în Cartea Deuteronomului, Moise amintește poporului său: „Nu uitați”. Și repetă aceasta de mai multe ori în carte: „Nu uitați”. Nu uitați tot ceea ce Dumnezeu a făcut pentru popor. Primul lucru pe care vreau să vi-l spun este să aveți ?i să cereți harul amintirii. Așa cum le-am spus tinerilor, în sângele catolicilor ugandezi este amestecat sângele martirilor. Nu pierdeți amintirea acestei semințe! Pentru ca în această lume să continuați să creșteți. Principalul dușman al amintirii este uitarea, dar nu este cel mai periculos. Dușmanul cel mai periculos al amintirii este obișnuirea de a moșteni bunurile părinților noștri. Biserica din Uganda nu trebuie să se obișnuiască niciodată cu amintirea îndepărtată a martirilor săi. Martir înseamnă martor. Biserica din Uganda, pentru a fi fidelă față de această amintire, trebuie să continue să fie martoră. Nu trebuie să trăiască din rentă. Gloriile trecute au fost începutul, dar voi trebuie să construiți gloriile viitoare. Și aceasta este misiunea pe care Biserica v-o încredințează vouă: fiți martori, așa cum au fost martori martirii care și-au dat viața pentru evanghelie.

Pentru a fi martori – al doilea cuvânt pe care vreau să vi-l spun – este necesară fidelitatea. Fidelitate față de amintire, fidelitate față de propria vocație, fidelitate față de zelul apostolic. Fidelitate înseamnă a urma calea sfințeniei. Fidelitate înseamnă a face ceea ce au făcut martorii precedenți: a fi misionari. Probabil că aici în Uganda există dieceze care au mulți preoți și dieceze care au puțin preoți. Fidelitate înseamnă a se oferi episcopului pentru a merge într-o altă dieceză care are nevoie de misionari. Și aici vreau să mulțumesc în mod special pentru exemplul de fidelitate pe care mi l-au dat Surorile de la Casa Carității: fidelitate față de săraci, față de bolnavi, față de cei mai nevoiași, pentru că Cristos este acolo. Uganda a fost irigată de sângele martirilor, al martorilor. Astăzi este necesar să continue să fie irigată și pentru aceasta: noi provocări, noi mărturii, noi misiuni. Altminteri, veți pierde marea bogăție pe care o aveți, și „perla Africii” va ajunge să fie păstrată într-un muzeu. Pentru că diavolul atacă astfel, puțin câte puțin. Vorbesc nu numai pentru preoți, ci și pentru călugări. Dar preoților vreau să le spun în manieră specială cu privire la problema misionarității: diecezele cu mult cler să se ofere celor care au mai puțin cler. Astfel, Uganda va continua să fie misionară.

Amintire, care înseamnă fidelitate. Și fidelitatea, care este posibilă numai cu rugăciune. Dacă un călugăr, o călugăriță, un preot încetează să se roage sau se roagă puțin, pentru că spune că are mult de lucru, deja a început să piardă amintirea și deja a început să piardă fidelitatea. Rugăciunea, care înseamnă și umilință, umilință de a merge în mod obișnuit la duhovnic, pentru a-i spune propriile păcate. Nu se poate șchiopăta pe ambele picioare. Noi călugării, călugărițele, preoții, nu putem să trăim o viață dublă. Dacă ești păcătos, dacă ești păcătoasă, cere iertare. Dar nu ține ascuns ceea ce Dumnezeu nu vrea; nu ține ascunsă lipsa de fidelitate. Nu închide în dulap amintirea.

Amintire, noi provocări – fidelitate față de amintire – și rugăciune. Și rugăciunea începe mereu cu faptul de a ne recunoaște păcătoși. Cu aceste trei coloane „perla Africii” va continua să fie perlă și nu doar un cuvânt din dicționar. Fie ca martirii, care au dat forță acestei Biserici, să vă ajute să mergeți înainte în amintire, în fidelitate și în rugăciune.

Și, vă rog, vă cer să nu uitați să vă rugați pentru mine. Mulțumesc.

*

Discurs pregătit de Sfântul Părinte

Iubiți frați preoți,

Iubiți călugări și călugărițe și iubiți seminariști,

Sunt bucuros să fiu cu voi și vă mulțumesc pentru bun-venitul vostru cordial. În mod deosebit le mulțumesc celor care au vorbit și au dat mărturie despre speranțele și preocupările voastre și mai ales despre bucuria care vă inspiră în slujirea voastră adusă poporului lui Dumnezeu din Uganda.

În afară de aceasta mă bucur că întâlnirea noastră are loc în ajunul primei duminici din Advent, un timp care ne invită să privim spre un nou început. În timpul acestui Advent ne pregătim să trecem și pragul Anului Jubiliar extraordinar al Milostivirii, pe care l-am convocat pentru întreaga Biserică.

În timp ce ne apropiem de Jubileul Milostivirii, aș vrea să vă pun două întrebări. Prima: cine sunteți voi, ca preoți sau viitori preoți, și ca persoane consacrate? Într-un anumit sens, răspunsul este ușor: desigur, voi sunteți bărbați și femei ale căror vieți au fost formate de o „întâlnire personală cu Isus Cristos” (Evangelii gaudium 3). Isus a atins inimile voastre, v-a chemat pe nume și v-a cerut să-l urmați cu inimă neîmpărțită în slujba poporului său sfânt.

Biserica din Uganda a fost binecuvântată, în scurta, dar venerabila sa istorie, cu un mare număr de martori – credincioși laici, cateheți, preoți și călugări – care au lăsat toate din iubire față de Isus: casă, familie și, în cazul martirilor, însăși viața lor. În viața voastră, fie în slujirea sacerdotală fie în consacrarea călugărească, sunteți chemați să duceți înainte această mare moștenire, mai ales prin acte simple de slujire umilă. Isus dorește să se folosească de voi pentru a atinge inimile persoanelor mereu noi: el vrea să se folosească de gura voastră pentru a proclama cuvântul său de mântuire, de brațele voastre pentru a-i îmbrățișa pe săracii pe care el îi iubește, de mâinile voastre pentru a construi comunități de discipoli misionari autentici. Să dea Dumnezeu să nu uităm niciodată că „da”-ul nostru spus lui Isus este un „da” spus poporului său. Porțile noastre, porțile bisericilor noastre, dar în mod special porțile inimilor noastre trebuie să rămână constant deschise poporului lui Dumnezeu, poporului nostru. Pentru că aceasta este ceea ce suntem.

O a doua întrebare pe care aș vrea să v-o adresez în această seară este: Ce anume sunteți chemați să faceți mai mult în trăirea vocației voastre specifice? Pentru că există mereu ceva în plus ce putem să facem, o altă milă de parcurs pe drumul nostru.

Poporul lui Dumnezeu, ba chiar toate popoarele, tânjesc la o viață nouă, la iertare și pace. Din păcate în lume există atâtea situații care preocupă și care au nevoie de implorările noastre, pornind de la realitățile cele mai apropiate. Mă rog înainte de toate pentru iubitul popor burundez, pentru ca Domnul să trezească în autorități și în toată societatea sentimente și propuneri de dialog și de colaborare, de reconciliere și de pace. Dacă este misiunea noastră să-l însoțim pe cel care suferă, atunci, asemenea luminii care se filtrează prin vitraliile acestei catedrale, trebuie să lăsăm ca puterea vindecătoare a lui Dumnezeu să treacă prin noi. În primul rând trebuie să lăsăm ca valurile milostivirii sale să treacă peste noi, să ne purifice și să ne răcorească, în așa fel încât noi să putem duce această milostivire celorlalți, în special, celor care se află în multele periferii.

Noi toți știm bine cât de greu este să se întâmple aceasta. Este atâta muncă de făcut! În același timp, viața modernă oferă și atât de multe distrageri încât să poată încețoșa conștiințele noastre, să risipească zelul nostru și chiar să ne atragă în acea „mondenitate spirituală” care corodează fundamentele vieții creștine. Angajarea de convertire – acea convertire care este inima evangheliei lui Isus (cf. Mc 1,15) – trebuie să fie dusă înainte în fiecare zi, în lupta pentru a recunoaște și a depăși acele obișnuințe și acele moduri de a gândi care pot să alimenteze lenea spirituală. Avem nevoie să ne examinăm conștiințele, fie ca indivizi, fie în comunitate.

Așa cum am amintit, intrăm în timpul Adventului, care este un timp al unui nou început. În Biserică ne place să afirmăm că Africa este continentul speranței, din multe motive. Biserica în aceste ținuturi este binecuvântată cu o recoltă bogată de vocații călugărești. În această seară aș vrea să ofer un cuvânt special de încurajare tinerilor seminariști și călugări prezenți aici. Chemarea Domnului este un izvor de bucurie și un apel de a sluji. Isus ne spune că „din abundența inimii vorbește gura” (Lc 6,45). Fie ca focul Duhului Sfânt să purifice inimile voastre, așa încât să fiți martori bucuroși și convinși ai speranței dăruite de evangheliei. Să aveți un cuvânt foarte frumos de vestit! Să-l puteți vesti mereu, mai ales cu integritatea și convingerea care provin din viața voastră.

Iubiți frați și surori, vizita mea în Uganda este scurtă și astăzi a fost o zi lungă! Totuși consider întâlnirea noastră din această seară încoronarea acestei zile foarte frumoase, în care am putut să merg ca pelerin la sanctuarul martirilor ugandezi de la Namugongo și am putut să mă întâlnesc cu foarte mulți tineri care sunt viitorul națiunii și al Bisericii noastre. Într-adevăr, voi pleca din Africa având mare speranță în recolta de har pe care Dumnezeu o pregătește în mijlocul vostru! Cer fiecăruia dintre voi să se roage pentru o revărsare îmbelșugată de zel apostolic, pentru o perseverență bucuroasă în chemarea pe care ați primit-o și, mai ales, pentru darul unei inimi curate, mereu deschise la nevoile tuturor fraților și surorilor noștri. În acest mod Biserica din Uganda se va demonstra cu adevărat demnă de moștenirea sa glorioasă și va înfrunta provocările viitorului cu speranță sigură în promisiunile lui Cristos. Vă voi aminti pe toți în rugăciunile mele și vă cer să vă rugați pentru mine!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 28.11.2015
Publicarea pe acest sit: 29.11.2015
Etichete: , ,

Lasă un răspuns